Start > Ritul latin > Rugați-vă, fraților

Rugați-vă, fraților

1 December 2006
691 afișări

Autor: pr. Anton Dancă
Copyright: Presa Bună
Duminica a XVII-a de peste an (Anul C)

Deseori auzim acest îndemn: Rugați-vă, fraților, dar știm ce este rugăciunea?

Catehismul ne dă o definiție lapidară: înălțarea minții spre Dumnezeu.

Mulți oameni de spiritualitate avansată consideră definiția incompletă, fiindcă prezintă numai o latură a rugăciunii; este drept, pe cea mai bună, rugăciunea contemplativă – înălțarea minții – dar mai sunt o mulțime de alte fapte bune care pot fi considerate rugăciune, cum spune sfântul Paul: Fie că mâncați, fie că beți, ori altceva de faceți, toate să le faceți spre preamărirea lui Dumnezeu (1Cor 10,31). Ca să știm cu adevărat ce este rugăciunea, nu este lucru ușor. Singurul care s-a rugat cu adevărat a fost Fiul Omului și numai el ne poate spune, ne poate învăța ce este rugăciunea. Apostolii vedeau atitudinea lui Isus în rugăciune și au fost foarte impresionați, de aceea i-au zis: Doamne, învață-ne să ne rugăm. Rugăciunea însăși este Isus, el fiind singurul mijlocitor la Tatăl, singurul prin care orice rugă își capătă sensul, își atinge ținta. El a spus: Cine m-a văzut pe mine, l-a văzut pe Tatăl (Lc 14,9). Rugăciunea este o naștere a lui Isus în noi și a noastră în Isus prin care ajungem la Tatăl, la cunoașterea iubirii în sine, devenind o ființă nouă (Ef 4,24) în urma unei acțiuni tenace de a ne ruga neîncetat (Lc 21,36).

Abraham era o ființă omenească destul de conștientă de necesitatea rugăciunii și s-a angajat să se roage și pentru cei care nu se roagă, să-i salveze. El intervine pentru Sodoma și Gomora, dar nu reușește, fiindcă lipseau cei zece drepți.

Isus este o ființă umană care se angajează tot pentru salvarea omului. El intervine pentru o sodomă mondială și reușește să salveze lumea, fiindcă cei puțini i se alătură în rugăciune; și vor să devină sarea pământului și lumina lumii (Mt 5,13-14), devin asemenea lui Isus prin Botez, cu dreptul de a i se adresa lui Dumnezeu cu numele de Tată (Rom 8,15).

Pentru a menține și în noi o existență angajată pentru salvarea lumii, Isus ne-a dat nu numai rugăciunea sa, ci și puterea de mijlocire la Tatăl (1Tim 2,5-6).

Sunt multe rugăciuni frumoase în lume, dar nici una nu se poate asemăna cu cea pe care ne-a dat-o Mântuitorul. Evreii au rugăciunea de căpetenie Șema IsraelAscultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. El să fie binecuvântat! Gloria împărăției sale este veșnică. Să iubești pe veșnicul tău Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul și din toate puterile tale! Cuvintele acestea pe care ți le spun astăzi, să le ai întipărite în inima ta și în sufletul tău. Să le sădești în fiii tăi și să vorbești de ele când șezi în casa ta, când mergi pe cale, când te culci și când te scoli. Să le legi ca semn la mână și să le ai ca pe o tăbliță pe fruntea ta. Să le scrii pe ușorii casei tale și pe porțile tale. Vă veți aminti de toate poruncile Domnului pentru a le împlini și nu veți greși împotriva lor nici cu ochii nici cu inima. Această rugăciune trebuia spusă de trei ori pe zi. Arabii au și ei rugăciunea lor preferată. Muezinul cheamă lumea musulmană de cinci ori în 24 de ore la rugăciune cu strigăte puternice, ba chiar amplificate de aparatura modernă cu mult mai mulți decibeli decât cei admiși pentru a nu deranja. Ruga lor este: Singur Dumnezeu este mare. Eu mărturisesc un singur Dumnezeu. Eu mărturisesc că Mahomed este profetul său și trimisul lui Dumnezeu. Veniți la rugăciune! Veniți la biruință! Dumnezeu singur este mare; Dumnezeu este unul singur. Această rugăciune este formată din primele versete ale Coranului și se numește Fatiha. Ea începe așa: În numele lui Dumnezeu infinit de bun, milostiv; slavă lui Dumnezeu, Domnul Universului, infinit de bun, milostiv, stăpânul zilei de judecată. Pe tine singur te adorăm. De la tine singur noi cerem ajutor. Călăuzește-ne pe calea cea dreaptă, pe calea acelora cărora tu le-ai dat binefacerile tale, nu pe calea acelora care au fost obiectul mâniei tale, nici a celor respinși. Amin.

Superioritatea rugăciunii noastre – Tatăl nostru care ești în ceruri - este evidentă. Ea este rugăciunea lui Isus, a Fiului lui Dumnezeu, este adusă din cer. Primii creștini o prețuiau atât de mult încât o păstrau printre lucrurile secrete ale credinței și era protejată de Lex arcana. Catehumenii o aflau și o învățau abia la sfârșitul pregătirii lor pentru sfântul Botez (după cum relatează sfântul Ciril din Ierusalim).

Transfigurarea lui Isus în rugăciune i-a determinat pe ucenici să-i spună: Doamne, învață-ne să ne rugăm, adică Învață-ne să fim ca tine.

Rugăciunea Tatăl nostru constituie legătura de comuniune cu Dumnezeu și cu toți oamenii, este o trăire intensă a legii supreme, a legii celei noi a lui Isus, a iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele, este o deschidere universală și cu cel mai puternic accent pascal, adică săvârșește mereu o trecere de la omul vechi la cel nou. Spunând Tatăl nostru, Isus este cel care se roagă în noi, fiindcă el l-a trimis pe Duhul Sfânt în inimile noastre care strigă cu suspine de negrăită bucurie: Abba-Tată (Gal 4,6). Duhul Sfânt este acela care ne face vrednici de a intona Tatăl nostru, ca pe cel mai frumos imn, prin care ne rugăm cum se cuvine: în spirit și adevăr (In 4,23).

Unii au crezut că această rugăciune are o lipsă, nu acordă Duhului Sfânt nici un rol, de aceea au încercat s-o remedieze prin înlocuirea cuvintelor pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi prin Duhul tău cel Sfânt să vină asupra noastră și să ne curețe de orice vină. Dar s-a observat că așa ceva nu se potrivește. Este drept, Duhul Sfânt nu este menționat în mod expres în cuvintele rugăciunii, dar se află în inima celui care se roagă (cf. Rom 8,26), numai prin el putem spune Tatăl nostru.

Religia creștină și-a căpătat renumele de religia iubirii; aceasta datorită faptului că Isus ne-a învățat că Dumnezeu ne este Tată, adică ființa care iubește ceea ce a creat și este al nostru fiindcă s-a angajat să ne slujească, mai ales prin Fiul său, ca din această slujire plină de caritate noi să înțelegem că suntem frați. Iată cum prin rostirea chiar numai a primelor două cuvinte – Tatăl nostru – în spirit și adevăr, noi putem împlini toată Legea și profeții (Mt 5,17).

Un student african, absolvent al unei universități europene, întrebat pentru ce s-a făcut creștin, a răspuns: Ca viața mea să se înnobileze. Da, nu poate fi noblețe mai mare ca aceea de a-i spune lui Dumnezeu Tată, de a fi fiul lui Dumnezeu, frate cu Isus și cu toți oamenii.

Cerul exprimă transcendența lui Dumnezeu și speranța noastră în tot binele care ne poate face fericiți.

Prin cuvintele Sfințească-se numele tău recunoaștem că Dumnezeu singur este mântuitorul tuturor oamenilor și cerem ca sfințenia, adică mântuirea, să se extindă în întreg Universul, la toată făptura căreia Adam și urmașii lui au fost chemați să-i dea nume (cf. Gen 2,19), ca fiecare să-și îndeplinească menirea în armonie spre gloria Creatorului. Numele lui Dumnezeu cuprinde toată făptura, tot ce există, totul trebuie să arate sfințenia lui.

Prin cuvintele Vie împărăția ta cerem ca între noi oamenii să se creeze un spațiu tot mai larg pentru adevăr, libertate și iubire, în care oamenii să trăiască armonia unei lumi noi, având la bază unirea dintre firea umană și cea divină realizată de Duhul Sfânt în sânul Fecioarei și revelată nouă în Isus Cristos.

Prin cuvintele Facă-se voia ta precum în cer, așa și pe pământ cerem cea mai profundă identificare a omului cu Isus. El a împlinit voința Tatălui în cer, adică în cele prielnice, fericite, cu aceeași perfecțiune pe pământ, adică în cele neprielnice, nefericite, în pătimirile cele mai crâncene până pe crucea de pe Calvar, fiindcă numai așa putea să intre – trup și suflet - în slava învierii și să stea de-a dreapta Tatălui în împărăția cerului.

Și, ca să nu uităm că munca noastră poate fi zadarnică, să producă spini și pălămidă (cf. Gen 3,18), sau să ne fie izvor de păcate și egoism, Isus ne-a învățat să o punem sub binecuvântarea Tatălui ceresc și să recunoaștem în pâinea cea de toate zilele atenția continuă a aceluia care face să răsară soarele și trimite ploaia peste toți, drepți și nedrepți (Mt 5,45). Pâinea este semnul îndurării Tatălui, ca și noi să fim îndurători: și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Cerem să fim ridicați, pentru a ridica și noi pe alții, ca să ne arătăm vrednici de iubirea care ne iartă greșelile și ne dă pâinea vieții.

Prin cuvintele și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuiește de Cel Rău cerem, nu atât ca să fim scutiți de ispitele și de încercările inerente vieții, ci ca să putem trage folos spiritual din ele, mai ales răbdarea care duce la mai multă credință și speranță.

Rugăciunea Tatăl nostru cuprinde toate, ea este minunea pe care Isus ne-a pus-o la îndemână pentru a deveni minunați.

Doamne, îți mulțumim și-ți făgăduim că o vom spune în spirit și adevăr. Amin.

Ritul latin