Predici

Numele de creştin, pe care îl poartă toţi cei botezaţi şi au devenit părtaşi ai lui Cristos (Evr 3,14), a fost dat pentru prima dată ucenicilor din Antiohia (Fap 11,26). Acest nume, pe care îl purtăm şi noi, nu numai că ne onorează, dar mai ales ne obligă să fim o preoţie sfântă, popor agonisit de Dumnezeu ca să vestim în lume minunăţiile celui care ne-a chemat din întuneric la lumina sa, să exercităm o preoţie împărătească şi să fim un neam sfânt (1Pt 2,5-9); să nu fim înşelaţi de păcat, ca să păstrăm până la sfârşit viaţa cea nouă care ne vine de la Cristos (Evr 3,13-14), ca să nu apărem în ziua judecăţii drept cristoşi mincinoşi (Mt 24,24).

Referitor la Mesia, profetul Zaharia spune că va fi mare plânset în Ierusalim (lectura I-a). De ce? Pe de o parte, fiindcă însuşi Isus a plâns asupra Ierusalimului (Lc 19,41), pe de altă parte, aşa cum am spus în duminica trecută, mulţi au plâns în urma lui Isus când l-au văzut cu crucea pe umeri, cu cununa de spini pe cap sau atârnând pe lemnul blestemului, dar cei mai mulţi au plâns când şi-au dat seama de gravitatea fărădelegii răstignirii lui şi apoi când şi-au adus aminte de profeţia lui la asediul roman condus de Titus şi Vespasian, că din Ierusalim nu va rămâne piatră peste piatră, totul se va prăbuşi (Mt 24,2).

Două lucruri trebuie să medităm azi mai profund: Cine este Cristos şi ce vrea să ne spună cămaşa sa?

La întrebarea lui Isus, pusă ucenicilor săi: Dar voi, cine ziceţi că sunt eu? Petru răspunde: Tu eşti Cristos.

Ca să ştim şi noi cine este Cristos şi, prin el, cine suntem noi şi de ce trebuie să plângem, trebuie să înţelegem mai bine ceea ce a voit să spună Petru despre Isus când a afirmat că este Cristos.

Cristos, cuvânt din limba greacă, înseamnă Cel uns, adică Mesia, trimisul Tatălui ceresc. Dumnezeu însuşi i-a dat acest nume lui Isus încă din clipa întrupării (cf. Mt 1,16-21; Lc 1,31), fiindcă s-a zămislit de la Duhul Sfânt, care îl unge din prima clipă a existenţei lui în sânul preacuratei Fecioare Maria cu darul sfânt al preoţiei şi al jertfei divine, ca să poată fi recunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu (Lc 1,35) în acţiunile sale revelatoare, cuvinte şi semne, prin iertarea păcatelor (Lc 24,47).

Unsul Domnului apare în Apocalipsul sfântului Ioan drept regele regilor şi Domnul domnilor, căruia i se cuvine toată cinstea şi mărirea (Ap 17,14; 19,19).

Isus însuşi explică această ungere ca pe un sigiliu profetic, spre a consemna acţiunea sa de a aduce vestea cea bună săracilor, aplicând sieşi textul mesianic din profeţia lui Isaia care spune: Duhul Domnului este asupra mea, fiindcă Domnul m-a uns să bine vestesc săracilor, m-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc celor robiţi libertatea şi celor prinşi în război eliberarea, să dau de ştire un an de milostivire al Domnului şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru (61,1-2). Isus, ca Fiu al Omului, şi-a dus misiunea la bun sfârşit, fiindcă a fost uns de Tatăl cu darurile Duhului său Sfânt încă din clipa zămislirii în sânul Fecioarei Maria, dar mai ales după smerita sa prezentare la apa Iordanului spre a fi botezat de Ioan (Mt 3,16), după cum prezisese tot Isaia că se va odihni peste el Duhul lui Dumnezeu, Duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, sfatului şi tăriei, ştiinţei, evlaviei şi al temerii de Dumnezeu (11,2-3). A fost uns cu darul înţelepciunii, de aceea creştea în înţelepciune, statură şi har înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor (Lc 2,53), adică făcea vizibil ceea ce primise invizibil în clipa întrupării încât uimea pe bătrânii renumiţi pentru înţelepciunea lor şi care se întrebau uimiţi: De unde are el înţelepciunea aceasta? (Mt 13,54; Ap 5,12); iar sfântul Paul va confirma mai târziu că în Isus sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei (Col 2,3). A fost uns cu darul înţelegerii. Atenţia acordată copiilor (Mt 8,10), scuzele aduse celor păcătoşi că sunt bolnavi (Mt 9,12), că nu ştiu ce fac (Lc 23,34), că mai are şi alte oi pe care trebuie să le aducă în staul etc. toate demonstrează înţelegerea sa divină faţă de nevoile oamenilor. A fost uns cu darul sfatului. Sfaturile cele mai înţelepte sunt acelea care se referă la bunurile cele mai preţioase, la cele cu valoare veşnică. Sfaturile evanghelice au format şi formează elita Bisericii – sfinţii -, toate persoanele consacrate pentru castitate, sărăcie şi ascultare, dar mai ales pe cei care au trăit eroic porunca nouă a iubirii. A fost uns cu darul tăriei. Nu este putere mai mare ca aceasta, de a-şi da sufletul şi de a-l lua din nou, de a învia din morţi. Duhul Domnului l-a uns cu darul învierii, spune sfântul Paul (Rom 8,11). A fost uns cu darul ştiinţei. Acela are darul ştiinţei care cunoaşte tot adevărul. Isus îşi începea întotdeauna predicile sale prin cuvintele: Adevăr, adevăr vă spun (In 1,51; 3,3 ş.u.), definindu-se pe sine însuşi: Eu sunt adevărul (In 14,6), promiţând şi ucenicilor săi pe acelaşi Duh Sfânt care îi va conduce la cunoaşterea întregului adevăr (In 16,13). Posedând toată plinătatea ştiinţei (Col 2,3), toţi, chiar şi duşmanii, îl numeau învăţător. Apostolii, care l-au cunoscut mai bine decât alţii, au dat această mărturie: Acum ştim că ştii toate şi nu ai trebuinţă să te întrebe cineva. De aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu (In 16,30). A fost uns cu darul evlaviei. Dacă în noi se roagă Duhul Sfânt cu suspine negrăite, cum spune apostolul Paul (Rom 8,26) şi numai prin el putem să-i spunem Tată lui Dumnezeu (Rom 8,15), Isus a fost prin sine omul rugăciunii prin excelenţă (Lc 6,12; In 17,3-22); s-a rugat ziua, s-a rugat noaptea, s-a rugat în singurătate, s-a rugat în faţa ucenicilor, s-a rugat în Grădina Măslinilor, s-a rugat pe cruce etc. Evlavios sau pios – pius – înseamnă puternic, Isus s-a dovedit atotputernic prin rugăciune. A voit să ne împartă şi nouă din pioşenia lui şi ne-a învăţat să ne rugăm în duh şi în adevăr, ca rugăciunea noastră să aibă acea ungere spirituală care îi place Tatălui; ne-a învăţat cea mai frumoasă rugăciune: Tatăl nostru (Mt 6,9). A fost uns cu darul temerii de Dumnezeu, adică şi-a folosit întotdeauna autoritatea în conformitate cu voinţa Tatălui. Voinţa Tatălui i-a fost mobilul întrupării (In 6,38), hrana de fiecare zi (In 4,34), forţa minunilor, aşa cum spunea Bartimeu, orbul vindecat de Isus, fariseilor: Dacă este cineva temător de Dumnezeu şi face voia lui, pe acela îl ascultă (In 9,31).

Datorită acestei ungeri cu Duhul Sfânt, autorul Scrisorii către Evrei scoate în evidenţă caracterul preoţesc al lui Isus, arătând că preoţia sa este veşnică (3,1; 7,24) şi în această calitate a adus o jertfă care are putere veşnic mântuitoare, cum spune sfântul Ioan Gură de Aur: preot cu sufletul, jertfă cu trupul; sau, după expresia sfântului Ciril din Alexandria: Cristos s-a făcut preotul propriei sale jertfe. Tot autorul Scrisorii către Evrei pune în evidenţă ungerea regală ce i s-a făcut lui Isus la întoarcerea sa în ceruri prin şederea de-a dreapta Tatălui, ca o confirmare a ungerii cu Duhul Sfânt de la botezul din Iordan (Fap 10,38).

Dacă aţi urmărit şi dacă m-aţi înţeles, cred că acum puteţi spune cu sfântul Petru: Tu eşti Cristos.

Dar tu cine eşti? Cine suntem noi? Dacă ne-ar întreba acum Isus, ce i-am răspunde?

Noi trebuie să fim cămaşa lui Cristos, cea fără cusătură, pentru care soldaţii romani au tras la sorţi a cui să fie (In 19,23-24). În jurul ei s-a ţesut o adevărată legendă, care, fiind frumoasă şi consemnată în cartea intitulată sugestiv Cămaşa lui Cristos de L.C. Douglas, vă recomand să o citiţi. Dar cămaşa adevărată a lui Isus este aceea pe care o ţesem şi o croim noi prin viaţa noastră şi se umple de parfumul ungerii lui Cristos prin Duhul Sfânt, trăind în plinătatea înţelepciunii, înţelegerii, sfatului, tăriei, ştiinţei, evlaviei şi temerii de Dumnezeu, asemenea lui Isus. Isus vrea ca această cămaşă a sa să fim noi, să fim fără cusătură, dintr-o bucată, într-o singură Biserică, atât de mare încât să cuprindă întreaga lume – catolică -, atât de strălucitoare în sfinţenie încât să fie admirată chiar de îngerii cerului, încât să pară ruptă din soare (cf. Ap 12,17; 19,7-8; 321,2-9), fiindcă numai sângele Mielului o poate spăla şi îi poate da albul florilor de crin (Ap 7,14). Îmbrăcaţi-vă în Cristos! ne îndeamnă apostolul Paul (Rom 13,14).

Ca să putem privi odată pe acela pe care l-am străpuns prin păcatele noastre, trebuie să adăugăm la sângele lui Isus leşia lacrimilor noastre (lectura I-a); ca să fim cămaşa lui Isus una, fără cusătură (lectura a II-a), sfântă, catolică şi apostolică şi atunci, Tatăl, care l-a îmbrăcat pe Fiul său cu haina învierii prin ungerea cu Duhul său, ne va unge şi pe noi cu acelaşi Duh pentru viaţa cea veşnică. Amin.

pr. Anton Dancă Ritul latin