Predici

De când îngerii au spus femeilor venite la mormânt să ungă trupul lui Isus: Pentru ce îl căutaţi pe cel viu între cei morţi? Nu este aici, a înviat, toată lumea creştină se salută cu bucurie în ziua de Paşte şi pe parcursul celor patruzeci de zile până la Înălţarea Domnului cu salutul: Cristos a înviat, la care se răspunde cu: Adevărat a înviat! Dar, ne-am întrebat vreodată în mod serios, ca apostolii care coborau cu Isus de pe muntele Tabor: Ce înseamnă a învia din morţi? (Mc 9,10).

Într-o zi, Dumnezeu i-a arătat profetului Ezechiel un câmp întins pe care erau o mulţime de oase uscate şi i-a zis: Fiul omului, vor învia oasele acestea? Şi Domnul a adăugat, văzând nedumerirea profetului: Porunceşte asupra acestor oase şi le spune: “Oase uscate, ascultaţi cuvântul Domnului! Eu voi face să intre în voi duh şi veţi învia”. Şi Ezechiel a zis în numele Domnului: Duhule, vino din cele patru vânturi şi suflă peste aceşti morţi şi vor învia! Şi a intrat Duhul în acele oase şi morţii au înviat (cf. Ez 37,1-10). A fost o înviere reală? Nu, ci o viziune profetică.

Isus a înviat pe fiica lui Iair (cf. Mc 5,21-42), pe fiul văduvei din Naim (cf. Lc 7,11-17) şi pe Lazăr (cf. In 11); sfântul Petru învie pe tânăra Tabita din Iope (cf. Fap 9,36-43); sfântul Paul învie pe tânărul Eutichie din Troa (cf. Fap 20,9-12). Au fost toate aceste învieri în adevăratul sens al cuvântului, aşa cum a fost învierea lui Cristos şi cum va fi învierea morţilor în ziua de apoi? Nu. Au fost minunate, dar au prefigurat doar adevărata înviere. La cei care au fost înviaţi de Isus, de Petru şi Paul etc. trupurile dinainte au reprimit sufletul, dar aşa cum se întoarce cineva acasă, după ce a părăsit-o un timp şi pe care o găseşte aşa cum a lăsat-o, mai nouă sau mai veche, mai curată sau mai murdară etc.; toţi cei înviaţi au rămas supuşi morţii pentru a doua oară.

Învierea lui Isus a fost altfel. Ea s-a produs prin acţiunea atotputernică a Duhului Sfânt asupra firii omeneşti şi, aşa cum a realizat în Isus întruparea, aşa realizează acum divinizarea Întrupării prin viaţa veşnică, firea omenească se face părtaşă de natura divină (cf. 2Pt 1,4) pentru veşnicie: sufletul intră în trup ca într-o casă nouă, este aceeaşi de mai înainte şi totuşi este alta, incomparabilă cu cea dinainte: trupul este trup îngerizat, luminos, subtil, agil. Într-un cuvânt, aşa cum ne-a asigurat Isus, la înviere vom fi ca îngerii lui Dumnezeu (cf. Mt 22,30), cu specificul uman pe care ni-l va da trupul îngerizat. Învierea de apoi este reală, nu figurativă, ca aceea pe care a văzut-o Ezechiel; este permanentă: Cristos înviat nu mai moare, pe când cei înviaţi de Isus, pomeniţi în evanghelii, au murit din nou; trupul înviat cu adevărat este strălucitor, mai luminos, asemenea cu trupul lui Isus de pe Tabor; este impasibil, adică nu mai este supus suferinţei şi morţii; este agil, adică spaţiul nu mai are nici o influenţă asupra lui, într-o clipă poate fi în orice loc; subtil, materia nu-i mai poate fi obstacol, trece prin stâncă, prin uşile încuiate etc.

Ca în noi învierea de apoi să aibă efectul învierii lui Isus, ni se cere colaborare cu Duhul Tatălui care l-a scos din mormânt. Cei înviaţi de Isus, Petru şi Paul n-au depus nici un efort pentru învierea lor şi au murit din nou. Isus, ca învierea noastră să aibă aceleaşi proprietăţi ca ale trupului său înviat, adică să fie real, permanent, agil, impasibil, subtil, strălucitor etc. ne cere adeziunea voinţei, să vrem şi să dorim învierea; iar ca să o realizăm, ne cere efortul de a primi darurile aduse de dincolo de moarte şi de a conlucra cu Duhul Sfânt (cf. In 20,22) spre iertarea păcatelor cf. In 20,23), de a primi şi de a trăi Botezul şi Euharistia, mărturisind moartea şi învierea lui până când va veni cu slavă ca să prefacă trupul smereniei noastre în asemănarea trupului măririi sale, aşa cum ne sigură sfântul Paul (Fil 3,21).

Întrezărim că minunea prefacerii trupului nostru în asemănarea trupului său glorios va fi o minune mai mare decât cea a învierii lui Isus din faptul că îngerii o aşteaptă cu multă nerăbdare, ea fiind pentru ei ca un izvor nou de lumină în strălucirea divină a învierii lui Isus, fiindcă se bucură de convertirea oricărui păcătos (cf. Lc 15,7), convertire care grăbeşte momentul descoperirii fiilor lui Dumnezeu, cum ne spune sfântul Paul (Rom 8,19), fiind fii ai învierii (Lc 20,36).

Învierea lui Isus a fost minunea prin excelenţă. Prin ea s-a încheiat doar marea dramă a împăcării omului cu Dumnezeu şi a luat fiinţă trupul mistic al lui Cristos, sfânta Biserică, predestinată pentru victoria finală, fiindcă porţile iadului nu o vor birui (Mt 16,18). Măreţia Bisericii stă în a fi una în iubire cu Isus; în a fi sfântă prin tainele primite de la el; în a fi catolică, după porunca lui, prin învăţătura dusă la toate popoarele (cf. Mt 28,19) şi apostolică, păstrând succesiunea pe piatra credinţei lui Petru. Acum Biserica arată ca o armată bine organizată pe câmpul de luptă, sau, pentru unii, ca un câmp plin de oase uscate, dar când va ajunge la victoria finală, acest trup mistic este sortit învierii glorioase. Dacă la moartea lui Isus s-a cutremurat pământul, s-au înspăimântat gărzile de la mormânt şi au înviat câţiva morţi pentru câteva clipe şi s-au arătat prin cetatea Ierusalimului (Mt 27,51-53), dar la învierea trupului mistic se va cutremura şi se va înnoi întregul univers, întreaga creaţie va tresălta de fericire la vederea slavei fiilor lui Dumnezeu, fiindcă Isus însuşi va da strălucire norilor de pe cer, îngerii îl vor însoţi şi vor suna trâmbiţele deşteptării celor adormiţi; nu va fi un singur înger care să dea la o parte piatra de la intrarea în mormânt (cf. Mt 28,2), sau doi în mormânt pentru a spune că nu mai este nimeni acolo (cf. Lc 24,4), ci toate cele nouă coruri îngereşti îl vor însoţi pe Isus care îi va aduna pe cei drepţi din toate colţurile pământului şi-i va conduce în împărăţia Tatălui (cf. Mc 13,25-27).

Abia atunci vom înţelege rostul cântării de azi: Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa, strigând cu bucurie victoria definitivă: O moarte, unde este biruinţa ta? O iadule, unde este ghimpele tău? Acum se instaurează siguranţa definitivă: Dreapta Domnului şi-a arătat puterea, m-a înălţat. Nu voi mai muri, ci voi trăi şi voi povesti faptele Domnului.

Spre a ajunge la marea sărbătoare a învierii din ziua de apoi, să o trăim pe cea de azi, aşa cum ne îndeamnă sfântul Paul: într-o viaţă nouă, asemenea lui Cristos! Să nu mai fim sclavii păcatului! Să fim morţi pentru păcat şi să trăim pentru Dumnezeu!

Să-l rugăm pe Isus să ni-l trimită pe Duhul Sfânt, aşa cum el s-a rugat Tatălui ceresc să-l trimită asupra ucenicilor săi, pentru a-i învia din morţi: Părinte, vreau ca acolo unde sunt eu să fie împreună cu mine şi aceia pe care mi i-ai dat, ca să vadă gloria mea pe care mi-ai dat-o, pentru că tu m-ai iubit mai înainte de întemeierea lumii (In 17,24).

pr. Anton Dancă Ritul latin