Predici

Părintele ceresc, ziditorul trupului şi sufletului nostru, ne poartă de grijă. Fiind creaţi după chipul şi asemănarea sa, în centrul atenţiei stă sufletul, dar nu neglijează nici trupul. Pentru sănătatea trupului ne-a lăsat o infinitate de remedii medicale: medicamente, plante, ape, aer, soare etc. Foarte mulţi îşi redobândesc sănătatea în staţiunile balneare, la izvoarele termale şi minerale sau la mare unde soarele şi apa fac adevărate minuni. Pe lângă aceste izvoare de sănătate trupească obişnuite, Creatorul a deschis izvoare extraordinare cu ape minunate prin care mii şi mii de bolnavi îşi recapătă fericirea sănătăţii. De la piscina Probatică (cf. In 5,2-9) şi până la izvorul minunat de la Lourdes, multe alte exemple s-ar putea aduce. Pentru sănătatea sufletească a tuturor oamenilor, Creatorul a deschis un izvor de apă minunată: Botezul – Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt (Mt 28,19). Prin acceptarea Botezului se răspunde invitaţiei făcute în vechime de profetul Isaia: Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape!

Ioan Botezătorul anunţă că după botezul său cu apă va urma un altul cu Duh Sfânt şi cu foc (Mt 3,11), ca un dar mesianic. Duhul Sfânt ştim cine este şi botezul cu el a început la Rusalii; dar cu foc, ce vrea să spună? Focul este judecata care va urma la sfârşitul lumii, dar care începe a se contura o dată cu venirea lui Mesia şi se va desăvârşi la a doua venire a lui Isus (cf. In 3,18-21; 5,22-25; 9,39). Ambele s-au inaugurat la botezul lui Isus din Iordan, din care s-a născut Botezul ca taină creştină.

Sfântul Paul compară Botezul creştin cu trecerea Mării Roşii, care a dus la eliberarea poporului israelit din sclavia egipteană (cf. 1Cor 10,1 ş.u.), iar pe creştini la libertatea fiilor lui Dumnezeu, inaugurată în ziua de Rusalii prin coborârea Duhului Sfânt sub chipul limbilor de foc asupra apostolilor, care, la rândul lor, îl fac să coboare asupra celor care se botezau cu apă. Petru, abia ieşit din Cenacol, predică celor atraşi de minunea cutremurului provocat de venirea Duhului Sfânt necesitatea de a primi Botezul cu sentimentul căinţei sufleteşti, cu scopul de a obţine iertarea păcatelor şi darul Duhului Sfânt; lucru care s-a verificat pe loc (cf. Fap 2,38-41). Acest fel de a proceda nu se poate explica fără o poruncă primită din partea lui Isus, anunţată de Ioan (Fap 3,3 ş.u.) şi care a fost formulată clar după înviere (cf. Mt 28,19; Mc 16,16).

Ritualul Botezului, în general, comportă, aşa cum am mai

spus-o, o scufundare totală (cf. Fap 8,38), dar dacă aceasta nu e posibilă, după cum cred că nu a fost posibil ca într-o singură zi să fie scufundaţi atâtea mii de oameni la Ierusalim, unde lipsa de apă este cunoscută, s-a folosit ritualul turnării apei pe cap sau al stropirii, după cum dă mărturie Didahia (7,3).

Botezul era urmat de impunerea mâinilor, care constituia ritualul chemării şi dăruirii Duhului Sfânt, sacramentul Mirului. Probabil că de aici obişnuieşte Biserica Orientală să confere sacramentul Botezului împreună cu cel al Mirului sau Confirmaţiunii (cf. Fap 8,15; 19,6).

Sfântul Paul aprofundează şi completează doctrina despre Botez rezultată din învăţătura lui Isus (cf. Mc 10,38) şi din practica Bisericii (cf. 1Cor 6,3). După învăţătura apostolului neamurilor, Botezul dat în numele lui Isus (cf. 1Cor 1,13) uneşte cu moartea, îngroparea şi învierea Răscumpărătorului (cf. Rom 6,3 ş.u.; Col 2,1). Scufundarea reprezintă moartea şi îngroparea celui botezat împreună cu Isus; ieşirea din apă simbolizează învierea şi unirea cu el. Botezul face să moară trupul ca instrument al păcatului (cf. Rom 6,6) şi ne face părtaşi ai vieţii pentru Dumnezeu în Isus (Rom 6,11). Moartea pentru păcat şi darul vieţii sunt indisolubile; spălarea cu apă curată simbolizează stropirea cu sângele lui Cristos care mijloceşte pentru noi şi este mai grăitor decât sângele lui Abel (cf. Evr 12,24; 1Pt 1,2), fiind o participare efectivă la meritele câştigate de drept pentru toţi de Cristos pe Calvar, fiind în strânsă legătură cu învierea sa şi cu un început al preamăririi (cf. Ef 2,5 ş.u.). Botezul este, prin urmare, un sacrament eminamente pascal, o comuniune cu învierea lui Cristos; botezatul moare pentru păcat şi trăieşte pentru Dumnezeu în Cristos (cf. Rom 6,11), trăieşte prin aceeaşi viaţă nouă a lui Isus (cf. Gal 2,20). Transformarea realizată în acest fel este radicală, constituie o despuiere de omul cel vechi al păcatului şi o îmbrăcare în omul nou (cf. Rom 6,6), realizând o nouă creaţie care dă dreptul la îngerizare, la o asemănare cu Dumnezeu (cf. Gal 6,15).

Fericit omul care este conştient de aceste mari lucruri care se împlinesc în el!

Botezul administrat în numele lui Isus (cf. Fap 2,38; 8,16), vrea să spună că acela care l-a înfiinţat este Isus, că este intim asociat cu viaţa sa, iar toţi cei care îl primesc formează o unitate cu el prin participarea la viaţa cea nouă realizată de Duhul Sfânt în sânul feciorelnic al Mariei, aşa cum ne-o prezintă apostolul Paul în Scrisoarea către Galateni (3,28), realizată în acelaşi duh (cf. 1Cor 6,17).

Botezul în numele lui Isus presupune folosirea unei formule în care era menţionat Cristos singur. Formula trinitară, care s-a impus în cele din urmă şi a rămas oficială până în ziua de azi (cf. Didahia 7,1-3) provine din Evanghelia după sfântul Matei (28,19). Această formulă arată mai bine cum botezatul, unit cu Fiul, este unit în acelaşi timp cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt (cf. 1Cor 6,11), devenind fiu al Tatălui (cf. Gal 4,5) şi templul Duhului Sfânt (cf. 1Cor 6,19), frate cu Cristos şi moştenitor împreună cu el al împărăţiei Tatălui, trăind viaţa sa intimă şi astfel devine destinat să împartă cu Isus gloria cerească (cf. Rom 8,2; Ef 2,6).

Superioritatea Botezului lui Isus, faţă de cel al lui Ioan, este incontestabilă. Isus îi spune lui Ioan, care refuza să-l boteze pe motivul că el trebuie să fie botezat de Isus: Lasă, acum se cuvine să împlinim toată dreptatea. La ce dreptate se referea? În Vechiul Testament, dreptatea avea sensul de sfinţenie, desăvârşire. Botezul lui Isus aduce sfinţirea omului, desăvârşirea prin viaţa cea nouă, prin aceea că se încadrează perfect în legea iubirii şi-i cuprinde pe toţi oamenii (cf. Mt 28,19-20), în timp ce botezul lui Ioan privea doar pe evrei, limitat în timp, fiind doar de pregătire. Botezul lui Isus cuprinde toate veacurile, pe toţi oamenii şi toată veşnicia, dând viaţa cea nouă, fără de care nimeni nu poate intra în împărăţia Tatălui.

După cum Cristos prin botez a fost înscris în planul Tatălui de a forma Biserica, Isus aşezându-se la temelia ei prin smerenia sa, la fel: orice om trebuie să se smerească şi să accepte simţămintele de dreptate ale lui Cristos: împlinirea totală a voinţei Tatălui.

Viaţa lui Isus, după botez, se desfăşoară altfel decât înainte. Botezul l-a scos din negura celor treizeci de ani şi îl evidenţiază ca pe omul rugăciunii, postului, apostolatului, minunilor, morţii şi învierii.

Viaţa noastră, datorită Botezului, trebuie să fie o copie vie a vieţii lui Isus în sânul trupului mistic, în sânul Bisericii. Toţi creştinii, afirmă Conciliul Vatican II, oriunde trăiesc, sunt ţinuţi să arate cu exemplul vieţii lor şi cu mărturia cuvântului lor pe “Omul nou”, cu care au fost îmbrăcaţi prin Botez. Credincioşii, încorporaţi în Biserică prin Botez, sunt destinaţi cultului religiei creştine prin caracterul primit şi, fiind renăscuţi în calitate de fii ai lui Dumnezeu, sunt ţinuţi să profeseze public credinţa primită de la Dumnezeu prin Biserică (LG 11).

Dovedesc faptele noastre de fiecare zi că suntem făpturi noi? Suntem uniţi cu Isus în rugăciune, post şi muncă apostolică potrivit stării de viaţă la care am fost chemaţi?

În procesul intentat sfintei Ioana d’Arc, ea mărturiseşte: Copilul, pe care l-au adus la Lagny, în faţa Maicii Domnului, avea trei zile. Mi s-a spus că toate fetele din oraş s-au adunat acolo. Am fost rugată să merg şi eu şi să mă rog lui Dumnezeu şi Maicii Domnului, ca să binevoiască a-i reda viaţa; m-am dus acolo şi m-am rugat cu celelalte. Şi la urmă, viaţa s-a ivit în el; a căscat guriţa de trei ori, apoi a fost botezat numaidecât şi a fost înmormântat în pământ creştin. Se împliniseră trei zile, după câte se spunea, de când în acel copilaş nu mai era nici o suflare de viaţă: era negru ca rochia mea. Dar când a deschis gura, a început să-şi recapete culoarea. Eu eram cu fetele în genunchi înaintea Maicii Domnului şi-mi făceam rugăciunea.

Iată cum, prin rugăciunea celui botezat, se pot obţine minuni pentru Botezul altora.

Să-i mulţumim lui Isus pentru Botezul nostru şi să ne rugăm pentru ca toţi păgânii să-şi găsească mântuirea prin Botezul lui Isus. Amin.

pr. Anton Dancă Ritul latin