Start > Ritul bizantin > Pescarii de oameni

Pescarii de oameni

15 September 2006
2,376 afișări

Autor: pr. George Dimopoulos
Copyright: ProFamilia.ro
Duminica I-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XVIII-a după Rusalii)

Dragi credincioși, pasajul evanghelic de astăzi din Sf. Luca ne poartă pe lacul Ghenizaret. Vedem niște pescari care se întorc de la pescuit cu plasele goale. Pescarii au nevoie de pește pentru a-l vinde și pentru a-și cumpăra cele de trebuință pentru familie. Dar, după cum spune Evanghelia, într-o noapte pescarii nu au prins nimic – în schimb i-a cuprins disperarea văzându-și plasele goale.

Munca pescarului este dificilă. Dar pentru Sfânta Scriptură este o muncă cu mare încărcătură simbolică. Pentru a prinde peștele, pescarul trebuie să fie experimentat și bine pregătit. La fel se poate spune și despre pescarii de suflete. Fiecare preot, fiecare predicator, pentru a atrage sufletele în plasa lui Cristos, trebuie să fie bine pregătit și experimentat. Un pescar trebuie să fie răbdător, calm. De multe ori își va arunca năvodul și va prinde puțin pești… sau deloc. La fel se poate spune și despre preot. De multe ori va predica fără prea mari roade. Și totuși, nu se va da bătut. Dimpotrivă, va continua cu o mai mare fervoare. Munca pescarului este dificilă: trebuie să facă față apei sărate și reci, valurilor, vântului, ploilor… Nici misiunea preotului nu este mai ușoară. Și omul, ca și marea, este foarte capricios. Când un pescar prinde o plasă plină, se bucură. Dar apoi începe să aleagă peștele bun de cel rău, și la final cea mai mare parte din plasă se întoarce în mare. Atunci îl apucă disperarea. La fel se întâmplă și cu predicatorul. Prin predica sa din biserică el reușește să îi capteze pe credincioși, să îi prindă în plasă. Mai apoi însă, mulți din cei prinși în plasa sa se întorc împotriva lui. Avem atâtea exemple din experiența noastră sau a altora. Cât de mulți disprețuiesc harul și darul primit!

Printre cei ce stau la marginea lacului este și Domnul. El se urcă în corabia lui Simon, pe care mai apoi avea să-l numească Petru (Luca 5,3). Isus îi cere lui Petru să o îndepărteze puțin de mal, ca toți să îl poată vedea. Isus a transformat corabia în amvon, și a început să predice: “Și șezând în corabie, învăța, din ea, mulțimile”. Aceasta ne poate foarte bine sluji drept lecție, că Evanghelia lui Cristos, Cuvântul lui Dumnezeu, nu este legat de vreun loc anume, în nici un caz doar de amvoanele bisericilor noastre. Acțiunea predicării poate și trebuie să aibă loc oriunde, după cum îi scria Pavel lui Timotei: “Propovăduiește cuvântul, stăruiește cu timp și fără de timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare și învățătura” (2Timotei 4,2). Ca să fiu mai clar: locul unde stau acum este un amvon de unde vă predic. Dar și restaurantul unde merg să îmi mănânc amiaza poate să fie un amvon. Mergând pe stradă sau intrând în magazine… toate sunt situații ce pot deveni amvoane. Tot ce spun trebuie să fie ca o predică – o predică de care să beneficieze semenul meu. Atâția oameni spun despre preot: “Ce bun este! Ce frumos vorbește!” Doar că bunătatea în conceptul creștin este foarte diferit de altele. Adevăratul creștin este mereu atent la limbajul său și nu își permite să rostească cuvinte dure. Creștinul onest și adevărat nu se schimbă, indiferent de amenințările dimprejur.

La sfârșitul predicii, Isus îi cere lui Petru să ridice ancora și să meargă în larg, ca să mai arunce odată năvodul. Petru obiectează imediat: “Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit și nimic nu am prins”. Același pesimism îi caracterizează și pe oamenii de astăzi, mai ales când trebuie să o ia de la capăt cu ceva. Cât de familiare sunt exprimările: “Este imposibil să fac asta! Nu ar fi trebuit să începem așa! Nu trebuia să ne facem o biserică așa mare, pentru o comunitate așa mică! Episcopul sau preotul nu au nici un drept să facă aceasta!” Ce greșeală… Poziția creștinului în societate trebuie să fie mereu pozitivă. Creștinismul este o experiență pozitivă, nu o negație. Singurul domeniu în care creștinul își poate permite negativismul este atitudinea față de păcat. Dar când este vorba de progres, el trebuie să fie mereu optimist, încrezător că Dumnezeu este cu noi. Ne încredem în providența Sa, în iubirea Sa paternă.

Domnul insistă, iar Petru aruncă plasa totuși: “dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele”. Plasa, abia scufundată, devine grea: “făcând ei aceasta, au prins mulțime mare de pește, că li se rupeau mrejele”. Petru este șocat. Da Petru, dar nu ai de ce să fi surprins! Noaptea trecută te-ai chinuit teribil să pescuiești, dar fără Cristos. Astăzi mrejele tale sunt pline cu binecuvântările Sale. Cum ar putea rămâne plasele goale? Este desigur o lecție și pentru noi. Adesea aruncăm plasele fără să ne amintim de Cristos, fără să căutăm binecuvântarea Sa. Mulți apelăm la forță dacă treburile nu merg. Eforturile sunt însă în van, investițiile pierdute, iar speranțele nu se împlinesc. De fapt, fără Dumnezeu și fără Cristos, nu putem să obținem roadă.

Prima reacție a lui Petru la această lucrare miraculoasă a lui Isus a fost conștientizarea nimicniciei sale. El îi spune: “Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos.” E ca și cum i-ar spune: “Du-te de pe corabia mea, căci nu e un loc pentru tine. Tu ești curat!” Nu, Petru, greșești. Domnul a venit pentru cei păcătoși. Cei bolnavi au nevoie de medic, a spus El odată, nu cei sănătoși. Iată ce fapt ciudat: din predicarea lui Isus, păcătoșii – ca Petru – au devenit mari predicatori.

Dragi credincioși, să ne bucurăm. Păcătoșii devin predicatori, apostoli, Părinți ai Bisericii. “Simone, nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni”. Iubiții mei, pășiți înainte: Isus Cristos vă așteaptă pe voi, mă așteaptă și pe mine. Veniți, El are un loc pentru fiecare, pentru ca să puteți sta la propriul vostru amvon și să predicați despre măreția lui Dumnezeu. El, așa după cum amintea și Sf. Ioan Gură de Aur, îl acceptă la fel și pe ultimul și pe primul. Dă aceeași răsplată abundentă primului ca și ultimului. Iar sarcina ce-o avem este, într-adevăr, ușoară, dacă o facem împreună cu El. Amin.

Ritul bizantin