Predici

Primii fericiţi care au venit în contact cu Sfânta Familie au fost păstorii în noaptea de Crăciun. Trimişi de îngeri, păstoraşii au venit la Betleem şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe pruncul Isus culcat în iesle (Lc 2,16).

Care a fost părerea lor despre această familie găsită într-un grajd sărac? Probabil, din punct de vedere uman, n-au considerat-o nefericită, fiindcă ei trăiau la fel şi nu se considerau nefericiţi, gândindu-se că strămoşul lor, Abraham, trăia într-un cort şi se considera fericit prin credinţa în Dumnezeu care i-a dat speranţa mesianică, de aceea şi ei, la vederea împlinirii mesianice, credinţa

le-a dat convingerea că această familie este cea mai fericită de pe pământ, fericită că are un prunc ai cărui mesageri sunt îngerii lui Dumnezeu.

Pe locul doi, dintre cei care au ajuns în contact cu Sfânta Familie, sunt magii, care, călăuziţi de stea, au ajuns la Betleem şi intrând în casă, au văzut pruncul împreună cu Maria, mama lui (Mt 2,11). Ce părere şi-au făcut? Care a fost primul lor gând, când, intrând în casă deci nu în grajd, primul pe care îl văd este pruncul Isus şi apoi pe Maria, mama lui? Lor nu li se cerea să aibă credinţa păstorilor ca moştenire de la Abraham, de aceea ei intră în casă, pentru ca nu cumva credinţa lor în apariţia unei stele pe firmament să aibă de suferit; şi primul pe care îl văd este pruncul Isus, fiindcă pe acesta îl căutau ca pe noul rege şi abia mai apoi o văd pe Maria, mama lui, sugerându-le ideea naşterii lui din fecioară, fiindcă nu-l văd pe Iosif, pe care să-l considere drept tatăl noului rege şi lui să-i dea darurile aduse. Deşi sfântul Iosif nu-i pomenit în episodul evanghelic al venirii magilor, asta nu înseamnă că el nu era prezent, dar evanghelistul Matei, inspirat de Duhul Sfânt, nu-l pomeneşte, fiindcă fericirea lor nu izvora din credinţa în împlinirea profeţiei că Mesia se va naşte din fecioară, ci din adeverirea unui semn vizibil în cosmos. Şi dacă ei înşişi şi-au găsit fericirea intrând în casă, fericiţi i-au considerat pe toţi cei din casă.

În al treilea rând, cei care au venit în contact cu Sfânta Familie au fost bătrânul Simeon şi profetesa Ana, fiica lui Fanuel. Aceştia nici nu mai aşteaptă să-i întrebăm ce părere au despre Sfânta Familie, fiindcă nu-şi spun părerea lor, ci vorbesc inspiraţi de Duhul Sfânt, de aceea văd mai departe decât prezentul, văd viitorul luminos, dar şi plin de suferinţă pentru pruncul Isus şi pentru Maria, mama sa; bineînţeles că pentru Iosif, care îi avea în grija sa atât pe prunc, cât şi pe mamă, nu-l putea aştepta o soartă mai bună. Bătrânul Simeon, prin însăşi fericirea sa de a vedea mântuirea lui Israel izvorând din această familie, ne sugerează fericirea din parusie a întregii familii umane: lumină spre luminarea neamurilor.

S-a dovedit a fi lumină deja de la vârsta de doisprezece ani când, rămas la templu în mijlocul învăţătorilor, Isus îi întrece pe toţi în cunoaşterea Legii, iar când Iosif şi Maria îl găsesc, cei din jur n-au avut decât cuvinte de admiraţie şi de laudă faţă de această familie binecuvântată de Dumnezeu printr-un astfel de copil minune.

Desigur că au mai fost şi alţii care, venind în contact cu Sfânta Familie la Betleem, la Nazaret şi chiar în Egipt, au considerat-o fericită, aşa cum mai târziu, o femeie din mulţime avea să-i spună lui Isus: Fericit sânul care te-a purtat şi pieptul care te-a alăptat! (Lc 11,27).

Noi am intrat în contact cu această Familie Sfântă?

Cum? Când acea femeie din mulţime a felicitat-o pe preacurata Fecioară Maria pentru Fiul pe care l-a născut şi l-a hrănit, Isus spune că oricine se poate împărtăşi de fericirea mamei sale, nu atât pentru faptul că l-a născut şi crescut, cât mai ales pentru faptul că a crezut în cuvântul lui Dumnezeu (cf. Lc 11,28), ceea ce va spune şi Elisabeta: Fericită eşti pentru că ai crezut(Lc 1,45); or, credinţa stă şi la îndemâna noastră pentru a ne găsi în fericirea Sfintei Familii, fiindcă Isus, cuvântul întrupat, stă la temelia credinţei noastre; aşa cum era supus lor, lui Iosif şi Mariei, tot aşa este supus nouă în taina Euharistiei.

Fiindcă pe pământ Isus era supus lor, iar noi suntem pe pământ, Isus vrea să ne fie supus în fiecare familie prin prezenţa sa de cuvânt scris şi cea de cuvânt întrupat în Euharistie, numai comportamentul faţă de el să fie la fel cu cel al Mariei şi al lui Iosif. Nu este greu de întrevăzut cum se comportau ei faţă de Isus. Faptele, cuvintele şi gândurile, toate erau sub privirea lui, toate erau îndreptate spre dânsul, spre a-i plăcea, spre a împlini împreună cu el voia Tatălui care l-a trimis ca Mântuitor al lumii, ca prin jertfa lui să pună în evidenţă iubirea lui infinită faţă de fiecare persoană umană.

Trăim în credinţa că Dumnezeu ne vede? El nu ne vede din avion sau din satelit, dar, datorită Botezului primit în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Dumnezeu ne vede din interior, din suflet, din inimă. Ca atare, el pătrunde chiar şi în gândurile noastre cele mai intime, cele mai ascunse. Ceea ce l-a mulţumit pe Isus în mijlocul familiei din Nazaret, nu au fost mâncarea, băutura, patul, hainele etc., ci faptul că Iosif şi Maria făceau în toate voia lui Dumnezeu şi cu această hrană a fost crescut zi de zi, de aceea, mai târziu, va afirma în public: Hrana mea este să fac voia celui care m-a trimis (In 4,34). Această hrană o primea zilnic, clipă de clipă şi, din acest motiv, Isus a fost fericit între Iosif şi Maria la Nazaret ca şi cum ar fi fost fericit în cer în firea sa umană între Tatăl şi Duhul Sfânt. Voinţa lui Dumnezeu, împlinită de Iosif şi Maria, l-a determinat pe Isus să fie supus lor şi să-i aducă acea creştere în înţelepciune, statură şi har în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor.

Îşi află Cristos hrana sa preferată în mijlocul familiilor de azi?

Familia este cu adevărat celula sănătoasă a societăţii când se naşte dintr-un sacrament, din taina sfântă a Căsătoriei şi-şi găseşte dezvoltarea armonioasă în spirit de credinţă spre slava lui Dumnezeu.

Când un fiu şi-a manifestat faţă de tatăl său dorinţa de a-şi întemeia o familie, el l-a întrebat despre calităţile pe care le are aleasa inimii lui, la care fiul a răspuns:

- Este frumoasă.

- Ia o hârtie şi un creion şi scrie un zero, i-a zis tatăl. Şi cum mai este?

- Este bogată, a răspuns fiul.

- Mai scrie alături încă un zero, i-a zis tatăl. Şi cum mai este?

- Este sănătoasă.

- Mai pune un zero! Şi cum mai este?

- Este harnică şi pricepută.

- Mai pune două zerouri! Şi cum mai este?

- Este bună, veselă şi foarte credincioasă.

- Mai pune două zerouri şi în faţa lor un unu şi vei vedea cât valorează viitoarea ta soţie, fiindcă numai credinţa, care trebuie să stea în faţa tuturor, dă valoarea. Altfel: frumuseţea, bogăţia, sănătatea şi toate celelalte sunt egale cu zero, azi sunt şi mâine pot să nu mai fie, dar credinţa, dacă este, aduce mereu fericire, înţelegere, pace.

Trăirea credinţei, după modelul Sfintei Familii din Nazaret, dă familiilor adevărata valoare, casa lor este zidită pe stâncă şi devine un sanctuar printr-o participare la Biserica lui Cristos, care, la mărturisirea credinţei lui Petru în dumnezeirea lui – Tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu -, Isus îi răspunde: Şi eu îţi zic ţie că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea (Mt 16,18). Biserica familială este miniatura Bisericii lui Cristos zidită pe credinţa lui Petru, dar unica Familie din Nazaret a fost zidită pe stânca lui Isus – întemeietorul şi desăvârşitorul credinţei (Evr 12,2) – lui Petru, în care şi-a găsit fericirea şi în care stă şi fericirea noastră. Amin.

pr. Anton Dancă Ritul latin