Predici

Într-o zi, Isus stătea în faţa vistieriei templului, privind oamenii care depuneau ofertele lor. A venit o văduvă săracă şi a pus înăuntru tot ce avea, două monede de aramă. Isus s-a întors către discipolii Săi şi le-a spus: “Adevăr vă spun că văduva aceasta săracă a pus mai mult decât toţi cei care pun în caseta pentru ofrande pentru că toţi au pus din surplusul lor, ea însă, a pus din sărăcia ei totul, tot ce mai avea la viaţa ei”. Putem numi această duminică “duminica văduvelor”. Despre o văduvă a fost vorba şi în prima lectură, despre văduva din Sarepta, care a dat tot ce mai avea ca hrană (o mână de făină şi puţin untdelemn) pentru a pregăti mâncare pentru profetul Ilie.

Este o bună ocazie pentru a ne îndrepta atenţia atât asupra văduvelor cât şi a văduvilor de astăzi. Faptul că Biblia vorbeşte atât de des despre văduve şi niciodată despre văduvi se datorează faptului că în societatea străveche femeia care rămânea singură era într-un mai mare dezavantaj decât bărbatul care rămânea singur. Astăzi nu mai există această diferenţă. De fapt, în general se pare acum că femeile care rămân singure se descurcă mult mai bine decât bărbaţii.

Cu această ocazie doresc să tratez o temă care este de un interes categoric nu doar pentru cei văduvi, ci şi pentru toţi cei care sunt căsătoriţi, în special în timpul acestei luni în care îi amintim pe cei decedaţi. Oare moartea unui soţ sau a unei soţii, care pune capăt din punct de vedere legal unei căsătorii, aduce cu sine şi sfârşitul total al comuniunii dintre cele două persoane? Din acea legătură care a unit atât de puternic două persoane pe pământ va rămâne ceva şi în cer, sau totul va fi uitat odată trecut pragul vieţii veşnice?

Într-o zi, câţiva saducei au venit la Isus cu cazul neverosimil al unei femei care a fost succesiv soţia a şapte fraţi, care au murit pe rând, întrebându-l a cui soţie va fi ea după înviere. Isus le-a răspuns: “atunci când vor învia din morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri” (Marcu 12,25). Interpretând greşit aceste cuvinte ale lui Isus, unii au susţinut faptul că în concluzie căsătoria nu va avea nici o urmare în cer. Însă prin acest răspuns Isus respinge caricatura pe care saduceii au prezentat-o despre cer, ca şi când ar urma să existe o simplă continuare a relaţiilor pământeşti dintre soţi. Isus nu exclude posibilitatea ca ei să redescopere în Dumnezeu legătura care i-a unit pe pământ.

Potrivit acestei viziuni, căsătoria nu se încheie total la moarte, ci este transfigurată, spiritualizată, eliberată de limitele care marchează viaţa pe pământ, şi de asemenea nici legăturile dintre părinţi şi copii sau dintre prieteni nu vor fi uitate. Într-o prefaţă pentru morţi liturgia proclamă: “Viaţa este transformată, nu luată”. Şi căsătoria, care este parte a vieţii, va fi transfigurată, nu anulată.

Ce se va întâmpla însă cu cei pentru care căsătoria pământească a constituit o experienţă negativă, o experienţă de neînţelegeri şi suferinţe? Oare această idee potrivit căreia legătura maritală nu se va rupe la moarte nu este oare pentru ei mai degrabă un motiv de teamă, decât o mângâiere? Nu, deoarece în trecerea din timp în eternitate binele rămâne şi răul cade. Iubirea care i-a unit, poate doar pentru un timp scurt, rămâne; defectele, neînţelegerile, suferinţele pe care şi le-au produs unul altuia vor dispărea. De fapt, chiar această suferinţă, acceptată cu credinţă, va fi transformată în glorie. Mulţi soţi vor experimenta adevărata iubire unul faţă de celălalt doar când vor fi reuniţi “în Dumnezeu” şi cu această iubire va veni bucuria şi deplinătatea uniunii, pe care nu le-au cunoscut pe pământ. În Dumnezeu toate vor fi înţelese, toate vor fi scuzate, toate vor fi iertate.

Unii vor întreba desigur ce se va întâmpla cu aceia care au fost în mod legitim căsătoriţi cu mai multe persoane, despre văduvii şi văduvele care s-au recăsătorit. (Acesta a fost cazul prezentat lui Isus, cu şapte fraţi care au fost căsătoriţi succesiv cu aceeaşi femeie.) Şi pentru ei trebuie să repetăm acelaşi lucru: ceea ce a fost iubire adevărată şi dăruire de sine cu fiecare dintre soţi sau soţii, fiind în mod obiectiv un bine care vine de la Dumnezeu, nu va fi dizolvat. În cer nu va exista rivalitate în iubire sau gelozie. Aceste lucruri nu ţin de iubirea adevărată, ci de limitele intrinseci ale creaturii.

pr. Raniero Cantalamessa Ritul latin