Start > Ritul latin > Situația critică a văduvei

Situația critică a văduvei

10 November 2006
1,188 afișări

Autor: pr. Ernest Munachi Ezeogu
Traducere: Oana Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XXXII-a de peste an (Anul B)

Episcopului Desmond Tutu din Africa de Sud îi place foarte mult această anecdotă: când au venit misionarii în Africa, noi aveam pământul și ei aveau Biblia. Atunci ei au spus: “Să ne rugăm…”, și ne-au cerut să ne închidem ochii. Până când s-a încheiat rugăciunea, ei aveau de acum pământul și noi aveam Biblia. Și Episcopul încheie de obicei anecdota adăugând: “Și cred că noi am făcut o afacere mai bună”. În această anecdotă avem oarecum o confirmare a cinismului lui Karl Marx cu privire la creștinismul de astăzi ca fiind “opiul maselor” – adică ceea ce îi face pe oameni să adoarmă în timp ce le este luat pământul de sub picioare. În evanghelia de astăzi, Isus își avertizează ucenicii împotriva liderilor religioși care propagă acest fel de religiozitate anestezică. “Feriți-vă de cărturari… ei mănâncă avutul văduvelor și se prefac că se roagă îndelung. Ei vor primi o condamnare mai aspră” (Marcu 12,38-40). În a doua jumătate a lecturii evanghelice, relatarea Ofrandei văduvei, vedem un exemplu tragic al rezultatului acestui fel de religiozitate. Isus laudă victima dar condamnă persecutorii.

Săptămâna trecută am citit despre cărturarul care l-a întrebat pe Isus despre cea dintâi dintre porunci. În final Isus îi adresează cuvinte de încurajare și laudă: “Nu ești departe de împărăția lui Dumnezeu” (Marcu 12,34). Curând după aceea, în lectura de astăzi, Isus își avertizează ucenicii împotriva cărturarilor care urmau să primească o condamnare mai aspră. Care este diferența crucială dintre cărturarul cel bun care a fost lăudat săptămâna trecută și cărturarii în general care sunt condamnați în această săptămână? Cărturarul cel bun a câștigat aprobarea lui Isus când a spus că iubirea practică față de Dumnezeu și față de aproapele “este mai mult decât toate arderile de tot și decât toate jertfele” (Marcu 12,33). Cu alte cuvinte, cărturarii în general credeau în principiul “Templul înaintea oamenilor”, însă cărturarul cel bun, ascultându-l pe Isus, a ajuns la poziția evanghelică “oamenii înaintea Templului”. Aceasta este poziția celor care se află în drum spre împărăția lui Dumnezeu. Nevoile oamenilor în carne și oase stau înaintea nevoii de a menține ritualul jertfelor la Templu.

În mod tradițional am citit relatarea despre Ofranda văduvei ca una despre generozitatea fără margini și jertfa de sine. Trebuie însă să o citim în primul rând în contextul în care a scris-o Marcu, ca o dovadă tragică a exploatării religioase pentru care Isus a condamnat administrația religioasă a Templului. Înainte de a citi povestea ca un model pentru a încuraja generozitatea față de instituția religioasă, trebuie să o citim ca o condamnare a folosirii religiei pentru a exploata oamenii simpli, în suferință și lipsiți de putere. Isus învață în Templu. El tocmai i-a condamnat pe cărturarii fără scrupule care mănâncă averea văduvelor sub pretextul fervorii religioase. Apoi El o vede pe această văduvă care pune “totul, tot ce mai avea la viața ei” în caseta pentru ofrande, și arată spre ea spunând: “Vedeți despre ce vorbeam?” Cărturarii nu au jefuit niciodată literalmente casele văduvelor. Însă prin învățătura lor exploatau văduvele convingându-le ca în lipsurile lor să dea chiar și puținul pe care îl aveau.

Seamănă cu ceea ce s-a întâmplat la Târgul Mondial din San Francisco în 1939. Una dintre atracții era o grămadă de bani – se spunea că sunt în total 1.000.000 de dolari. Pentru 25 de cenți, vizitatorii aveau voie să atingă banii. Săracii își cheltuiau ultimul bănuț pentru a atinge pentru un moment bogăția. Îi făcea însă aceasta mai bogați? Nu, doar mai săraci cu 25 de cenți. Idei false care alimentează speranțe false le pot lua oamenilor chiar și puținul pe care îl au.

Isus o laudă pe văduva exploatată. De ce? Aprobă Isus procesul prin care a fost redusă la starea de sărăcie? Nu. Isus o laudă pentru încrederea ei sinceră și totală în Dumnezeu, nu pentru faptul regretabil că administrația religioasă profita de ea. În final, în împărăția lui Dumnezeu, dintre persecutor și victimă, întotdeauna victima face afacerea cea mai bună, așa cum remarcă pe bună dreptate Episcopul Desmond Tutu.

În societatea dominată de bărbați a Palestinei Noului Testament, văduva îi simboliza pe toți cei lipsiți de glas, de mijloace și de putere. Cine ar fi astăzi acești oameni? Mergem noi ca indivizi sau ca Biserică în întâmpinarea unor astfel de oameni pentru a-i ajuta să își îmbunătățească soarta? Sau le spunem doar să se roage mai mult și totul va fi în regulă, știind bine că este nevoie de mai mult decât de rugăciune pentru îndreptarea sorții lor? Este creștinismul o Evanghelie fără putere care adoarme oamenii și menține această stare de fapt, sau este Vestea cea Bună care eliberează și transformă viața personală și socială? Cunoaștem teoretic răspunsul. Să îl demonstrăm în practică.

Ritul latin