Start > Ritul bizantin > În acest semn vei învinge!

În acest semn vei învinge!

15 September 2006
2,233 afișări

Autor: dc. Vasile Tudora
Copyright: SfantaMaria-Dallas.org
Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci

“Din muritori am ajuns nemuritori. Acestea-s faptele mari ale Crucii. Ai aflat biruința! Ai aflat chipul biruinței”
Sf. Ioan Gură de AurPrin acelea prin care diavolul a biruit pe om prin acelea l-a biruit și Hristos pe diavol. Ascultă cum! Semnele înfrângerii noastre au fost: fecioara, lemnul și moartea. Fecioară a fost Eva, – nu cunoscuse încă pe bărbat – , lemn a fost pomul, și moarte a fost pedeapsa dată lui Adam. Și iată iarăși, Fecioară, lemn și moarte, aceste semne ale înfrângerii, au ajuns semne ale biruinței. În locul Evei Maria; în locul pomului cunoștinței binelui și răului, lemnul Crucii; în locul morții lui Adam moartea lui Hristos. Ai văzut că diavolul a fost biruit prin acelea prin care biruise? Prin pom l-a biruit diavolul pe Adam; prin Cruce l-a biruit Hristos pe diavol. Lemn și într-o parte, și lemn și în alta: unul a trimis în iad, iar celălalt a chemat din iad pe cei plecați acolo. Și iarăși lemn într-o parte, și lemn în alta: unul a ascuns gol pe cel făcut rob, iar celălalt a arătat tuturor gol pe Biruitor, din înălțimea Crucii. Moarte și într-o parte, moarte și în alta: una a osândit pe cei de după Adam, iar cealaltă a înviat pe cei ce muriseră înainte de moarte lui Hristos [1]Așa ne învață Sf. Ioan Gură de Aur

Iată de ce Biserica noastră cinstește Nașterea Maicii Domnului și Înălțarea Sfintei Cruci atât de aproape una de cealaltă, pentru că cele două praznice sunt strâns legate între ele în iconomia mântuirii neamului omenesc. Amândouă au în comun pe Iisus Hristos; Fecioara, pentru că în pântecele ei preacurat a încăput Cel Neîncăput, iar Crucea, pentru că pe lemnul ei s-a răstignit Mielul lui Dumnezeu, ca jertfă de răscumpărare a întregii omeniri.

Astăzi ne vom apleca cu precădere asupra ultimei dintre aceste două mari sărbători și vom încerca să pătrundem, pe cît ne este cu putință, în înțelesurile Sfintei Cruci a Domnului.

Vechiul Testament preînchipuie simbolic în multe locuri Crucea, ea fiind prezentă în planul mântuirii încă de la facerea lumii. Pomul vieții, așezat de Dumnezeu în mijlocul raiului, este o primă conturare a acesteia. Biserica pomenește aceasta în cântările ei: „O, preaslavită minune! pomul cel de viață, prea sfânta Cruce, la inălțimea ridicată, iți arată astăzi…” (Stihira 1, Laude, 14 Septembrie). Deasemenea și în icoane pomul vieții închipuie lemnul Sfintei Cruci; el fiind zugrăvit deosebit de ceilalți pomi ai raiului, mai înalt și uneori având chiar o formă treflată, asemănătoare Crucii.[2]

O altă preînchipuire a crucii a fost și șarpele de aramă al lui Moise ridicat în pustie. Domnul a zis către Moise: “Fă-ți un șarpe de aramă și-l pune pe un stâlp; [..] Și a făcut Moise un șarpe de aramă și l-a pus pe un stâlp; și când un șarpe mușca vreun om, acesta privea la șarpele cel de aramă și trăia. (Num. 21, 8-9). Nu este oare aceasta preînchipuirea biruinței lui Hristos asupra morții, a vindecării omenirii sfâșiată de diavol de către Mântuitorul răstignit? Așa ne spune și Evanghelia de astăzi „după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să se înalțe Fiul Omului. Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” (In. 3, 14).

Prin urmare Crucea a fost aleasă încă dintru începuturi ca instrument al mântuirii și al descoperirii nemărginitei iubiri a lui Dumnezeu pentru omenire. Crucea nu se va arăta însă în plinătatea sa decât prin răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos. Aceasta este adevărata sa strălucire. Toate celelalte nu sunt decât preînchipuiri, zugrăviri palide ale celor ce trebuiau să se împlinească prin Jertfa Fiului Preaiubit.

Sfântul Atanasie cel Mare ne spune că Mântuitorul a ales crucea drept cale a jerfirii Sale pentru că acesta era singurul fel de moarte în care trebuie sa întinzi mâinile. Altfel spus, să sfârșesti îmbrățișând, “adunând pe fiii lui Dumnezeu cei împrăștiați” (Ioan XI, 52).[3] Sfântul Chiril al Ierusalimului[4] adaugă “Mântuitorul a suferit pentru ca să împace prin Sângele Crucii cele din cer si cele de pe pamânt. (Col. 1, 20). Prin jertfa de pe Cruce omenirea este din nou împăcată cu Dumnezeu, iar oamenii, devenind fii ai lui Dumnezeu, primesc darul nemuririi prin biruința asupra morții, Învierea lui Hristos.

Crucea este strâns legată de Taina Învierii, căci fără Înviere Crucea nu s-ar fi dovedit altceva decât un lemn mort, fără însemnătate, iar Mântuitorul un om ca toți ceilalți. Însă prin Înviere s-a descoperit pentru totdeauna dumnezeirea lui Hristos, iar Crucea sfințită cu Sfânt Sângele Său s-a transformat în armă nebiruită asupra vrăjmașului: „Doamne, armă asupra diavolului Crucea Ta ai dat nouă, că se îngrozește si se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei, că morți ai sculat și moartea ai surpat” spune o cântare din alcătuirea slujbei Sfântului Maslu.

Cu lemnul Crucii Sale Hristos a zdrobit zăvoarele și a sfărâmat porțile iadului. Au fost zdrobite și nu descuiate, sfărâmate și nu deschise, pentru ca să se știe că aceste porți nu vor mai putea fi niciodate încuiate, iar victoria Luminii asupra întunericului este definitivă! Ce frică și ce deznădejde va fi fost atunci pe toată ceata cea netrebnică a diavolilor a căror putere se vădea neputincioasă în fața Atotputernicului Mântuitor. Câtă bucurie și speranță însă se va fi văzut pe chipurile drepților care după veacuri de întuneric erau mângăiați de vederea Luminii Celei Neapropiate ce răsărea ca o torță în noapte de pe lemnul Sfintei Cruci! Lumină, Mântuitorule, strălucind peste toți cei din iad, ai luminat pe cei ce zăceau jos; iar portarii iadului nesuferind raza Ta, ca niste morți au căzut, și cei ce s-au izbăvit de dânsii, acum, văzând Crucea, cântă așa: Aliluia![5]

Încă din timpul Apostolilor Crucea a fost luată ca simbol al creștinilor. Sfântul Apostol Pavel spune ”Iar mie, sa nu-mi fie a ma lauda, decat numai in crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este rastignita pentru mine, si eu pentru lume!”

Tot prin semnul Crucii a fost încheiată și prigoana creștinilor de către Sfinții Împărați Constantin și Maica sa Elena. În Proloage citim că împăratului Constantin, plecând in întâmpinarea dușmanului său, care îl copleșea numeric, a vazut ziua, în amiaza mare, strălucind pe cer, o cruce luminoasă, pe care scria, cu slove alcătuite din stele: “Prin acest semn vei invinge”. Iar, in noaptea ce a urmat, tot el a vazut, în vis, pe Insusi Domnul Iisus Hristos, apropiindu-se de el și îndemnându-l să-și facă steag ostășesc cu semnul Sfintei Cruci pe el. Deci, chipul cinstitei Cruci, punându-l pe arme, a mers la Roma și a biruit pe pierzatorul Maxențiu, care, căzând în raul Tibru, s-a înecat, la podul Milvius, în anul 312. În anul imediat următor, în ianuarie 313, prin edictul de la Milan Împăratul Constatin care pentru aceasta va fi numit cel Mare, declară religia creștină ca religie recunoscută a Imperiului roman, încheind astfel șirul sângeros al prigoanelor ridicate asupra creștinilor de împărații păgâni. Iată cum, încă o dată, Crucea Domnului se arată ca instrument al grijii dumnezeiești față de omenire, încununând rugăciunile și credința nestrămutată a mucenicilor lui Hristos

Împărăteasa Elena este cea care mergând la Ierusalim descoperă prin minune dumnezeiască Crucea Domnului, care se afla îngropată în apropierea mormântului Mântuitorului. Găsind ea trei cruci și neștiind care din ele este cea a Domnului, se roagă și iată Crucea face o minune înviind un om din morți, arătându-se puterea ei de viață dătătoare. Iar pe data de 14 septembrie 326,episcopul Macarie înălță Crucea Domnului în fața mulțimii, înălțare pe care o prăznuim până în zilele noastre.

Tot crucea Domnului se va arăta și la a doua venire a lui Hristos marcând momentul de cotitură finală pentru omenire, când toate semințiile popoarelor vor fi judecate de Hrisos. De data aceasta însă Hristos nu va mai fi dulce Mângâietor ci aspru Judecător. Iată cum ne descrie părintele Cleopa aceasta: Nu vor găsi atunci acei hulitori și necredincioși nici un loc de scăpare sau sprijin ca să se ascundă de vederea și strălucirea cea preaînfricoșată a Crucii lui Hristos, care pe cer va străluci de mii de ori mai mult decît soarele. Atunci Crucea, copacul eliberării și lumina vieții, va străluci asupra lor, nu ca pînă acum, ca semn al eliberării și al mîntuirii prin Iisus Hristos care S-a jertfit pe ea pentru a noastră mîntuire, ci va străluci ca un fulger și ca un tunet spre pedeapsă și răzbunare asupra celor necredincioși și hulitori. Atunci însă Crucea se va arăta spre mai mare bucurie, Celor credincioși, care, pentru dragostea Celui ce a sfințit-o cu preascump Sîngele Său, au purtat-o în viață împotriva necazurilor și a scîrbelor. Aceștia au sărutat semnul Sfintei Cruci cu mare evlavie, cu dragoste și cu lacrimi spre slava lui Dumnezeu și spre mîntuirea lumii.[6]

Și noi iubiți frați ne putem adăpa din izvorul nesecat de putere al lemnului Crucii, prin însemnarea trupurilor noastre cu semnul sfânt al ei. Sfântul Ambrozie (339-397), episcop al Milanului, vorbind despre semnul Sfintei Cruci, spune: <>.[7] Purtând pururea în inimi și în suflete semnul Sfintei Cruci a lui Hristos ne vom duce mai ușor povara propriei noastre cruci pe acest pământ.

De aceea Semnul Sfintei Cruci trebuie să ne însoțească în fiecare moment al vieții noastre. Să ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci la intrarea în biserică, când plecăm și când ne întoarcem acasă. Să ne închinăm înainte și după masă, în primejdii și în izbăviri, în necazuri și bucurii. În tot timpul și în tot locul să ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci pentru că prin cruce vine mântuirea noastră. Datorită Crucii dracii fug, datorită Crucii diavolul se izgonește. Datorită crucii firea omenească se ia la întrecere cu firea îngerească [8] ne spune Sf. Ioan Gură de Aur.

Pentru credincios crucea are o putere foarte mare fiind o pavăză de nestrăbătut pentru forțele răului care ne înconjoară. Sfîntul Apostol Pavel, zice: Cuvîntul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mîntuim, este puterea lui Dumnezeu (I Corinteni 1, 18).

Să încheiem însemndu-ne cu semnul Cinstitei Cruci rostind laolaltă: De trei ori fericită și preacinstită Cruce, ție ne inchinăm credincioșii și te mărim, veselindu-ne de dumnezeiasca ta inălțare; ci ca o pavăză și armă nebiruită, ocrotește și acoperă cu darul tău, pe cei ce cântă: Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor! Amin.

[1] Sf. Ioan Gură de Aur, Predici la Sărbători Împărătești și Cuvântări de laudă la Sfinți, Ed. IBMOR, 2002, p. 83
[2] din Pr. Prof. Nicolae Petrescu, Dreapta invatatura despre cinstirea Sfintei Cruci, Ortodoxia, anul XLVII nr. 1-2 ianuarie-iunie 1995, pag. 102-109., www.crestinism-ortodox.ro
[3] Pr. Constantin Galeriu, Jertfa Mântuitorului Hristos, de pe www.crestinism-ortodox.ro
[4] Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza XIII
[5] Acatistul Sfintei Cruci, Icosul 6
[6] Arhim Cleopa Ilie, Predică la Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci
[7] Pr. Prof. Nicolae Petrescu, op.cit.
[8] Sf. Ioan Gură de Aur, op. cit. p 100

Ritul bizantin