Start > Ritul latin > Ce este succesul?

Ce este succesul?

20 October 2006
3,470 afișări

Autor: pr. Ernest Munachi Ezeogu
Traducere: Radu Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XXIX-a de peste an (Anul B)

Alexander Woolcott, unul dintre cei mai renumiți absolvenți ai Colegiului Hamilton din New York, a fost rugat să țină un discurs la celebrarea a o sută de ani de existență a colegiului. Woolcott a ținut un discurs memorabil, care a început cu aceste cuvinte: “Transmit salutul meu tuturor absolvenților Colegiului Hamilton, aflați peste tot în lume. Unii dintre voi sunteți oameni de succes, alții mostre de eșec în viață – doar Dumnezeu știe care cum e de fapt!” Această introducere frumoasă ne amintește, atunci când ne măsurăm succesele sau eșecurile din viață, ceea ce spunea Isaia: “gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre și căile Mele ca ale voastre, zice Domnul. Și cât de departe sunt cerurile de la pământ, așa de departe sunt căile Mele de căile voastre și cugetele Mele de cugetele voastre” (Isaia 55,8-9). Aceasta este lecția pe care ambițioșii apostoli Iacob și Ioan o vor învăța în pericopa evanghelică de astăzi.

Dacă știm ceva în mod sigur despre predestinare, acest lucru este că Dumnezeu ne-a creat pe toți pentru succes. Dumnezeu nu a creat pe nimeni ca să eșueze. Dar ce înseamnă succes și eșec? Pentru majoritatea oamenilor, ca pe Iacob și Ioan, succesul înseamnă să fii în fruntea celorlalți. A avea succes înseamnă a excela. Succesul se măsoară prin comparația cu succesul “competitorilor”. Acesta este motivul pentru care Iacob și Ioan merg la Isus și îi cer nu să primească un loc în Împărăția Sa ci: “Fă-ne să stăm unul la dreapta și altul la stânga Ta în gloria Ta” (Marcu 10,37). “Nu știți ce cereți”, le răspunde Isus (versetul 38), explicându-le apoi un mod nou de a înțelege succesul.

Pentru Isus, oamenii de succes sunt cei care conștientizează și împlinesc planul pe care Dumnezeu îl are pentru ei. Isus ne spune, conform gândirii populare, că nu poți fi orice vrei. Înainte ca oamenii să vină pe lume, providența divină a atașat un plan de viață pentru fiecare. Nu venim în viață pentru a ne scrie propria noastră fișă de sarcini, ci venim cu o sarcină divină deja stabilită, și dotați cu cele necesare, în plan fizic și spiritual, pentru a duce la bun sfârșit cele încredințate. Vedem aceasta și în cazul doctrinei despre Neprihănita Zămislire a Mariei. Dumnezeu a avut nevoie de îndeplinirea unei anumite sarcini, și anume de cineva care să fie mama Fiului Lui întrupat. Pentru aceasta a creat o femeie pregătită și “echipată” complet pentru această sarcină. Nici o altă femeie înainte sau după Maria nu ar fi putut să devină mama lui Dumnezeu prin eforturile personale sau din ambiție. De aceea Isus le spune lui Iacob și Ioan că “a sta la dreapta sau la stânga mea, nu eu trebuie să dau, ci este pentru cei cărora le-a fost pregătit” (versetul 40).

Înseamnă oare atunci că Dumnezeu ne-a hotărât deja pas cu pas existența pământească? Nu. Dumnezeu are o destinație pe care a intenționat-o pentru fiecare dintre noi când ne-a creat. Aceasta este predestinarea. Dar că vom ajunge sau nu la această destinație depinde de noi, de modul în care colaborăm cu harul lui Dumnezeu. A spune că oamenii sunt ceea ce Dumnezeu i-a creat să fie, sau că fac ceea ce Dumnezeu i-a pus să facă este determinism. Biblia susține predestinarea (Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi) și nu determinismul (orice suntem sau facem este pentru că așa ne-a predestinat Dumnezeu). Dumnezeu ne dă libertatea de a coopera sau nu cu harul divin. De aceea, chiar dacă Dumnezeu a predestinat-o pe Maria să fie mama Mântuitorului, când a venit timpul să îndeplinească această misiune, Dumnezeu a trimis un înger pentru a o întreba dacă răspunde pozitiv invitației la cooperare. Ea este un exemplu perfect de succes, deoarece ea a spus cu curaj ‘da’ la auzul planului pe care îl avea pregătit pentru ea providența divină.

Iacob și Ioan, pe de altă parte, reprezintă mentalitatea “oricine poate fi orice”, caracteristică timpurilor noastre. Acest mod de a vedea lucrurile încurajează ambiția fără margini, rivalitatea și competiția nesănătoasă între oameni. E ca o cursă de ogari, dar morala este că chiar dacă ieși învingător, tot ogar rămâi. Noua viziune asupra succesului explicată de Isus încurajează dimpotrivă cooperarea și satisfacția conștientizării faptului că putem fi cu toții persoane de succes, deoarece Dumnezeu ne-a creat pe fiecare pentru altceva. Dumnezeu are suficiente planuri, un plan diferit pentru fiecare, un succes diferit pentru fiecare. Ambiția noastră în viață trebuie să fie descoperirea și trăirea planului lui Dumnezeu pentru noi. Aceasta este rețeta adevăratului succes. A te lupta cu alții pentru aceleași idealuri – acesta este eșecul.

Ritul latin