Predici

O veche fabulă africană ne povesteşte cum a învăţat raţa să înoate. Raţa şi Găina trăiau împreună într-o casă la ţărmul mării. Mâncarea lor era peştele putred pe care îl aruncau la gunoi pescarii. În fiecare zi cele două vedeau Bâtlanul cum plonjează în apa mării, prinzând şi mâncând peşte proaspăt. Zilele treceau şi Raţa poftea tot mai mult să mănânce peşte proaspăt. Dar Găina i-a spus Raţei: “De ce doreşti ceea ce nu poţi avea? Bâtlanul este o pasăre de mare. Trupul ei este uşor. Noi suntem păsări de sol şi păsările de sol nu pot înota ca cele de mare. Dacă vei intra în mare cu trupul tău greu, te vei duce la fund ca o piatră şi s-a zis cu tine.” Raţa a crezut ce i-a spus Găina. Aşa că au mâncat mai departe peşte stricat. Dar aceasta nu a potolit foamea Raţei şi dorinţa ei de peşte proaspăt.

Într-o zi foarte fierbinte şi umedă, Raţa nu a putut mânca nimic pentru că peştele putrezit miroase oribil. S-a dus şi s-a aşezat pe malul mării, privind în tăcere la valurile ei. La un moment dat a apărut Bâtlanul, plonjând din nou după peşte. Văzând-o pe Raţă cât este de deprimată a întrebat-o ce s-a întâmplat. Raţa i-a povestit totul: cum a dorit dintotdeauna să poată înota şi mânca peşte, dar din păcate Creatorul a făcut-o o pasăre grea de sol. Bâtlanul i-a explicat atunci că în trecut nici el nu putea să înoate pe mare, dar a fost forţat de foame să sară în apă şi să descopere că poate să se descurce. Bâtlanul a invitat-o pe Raţă să sară în mare şi să încerce, dar acesteia îi era frică. Încurajând-o Bâtlanul mai mult, Raţa a sărit în cele din urmă în mare. Spre surpriza ei, nu s-a scufundat, ci plutea. Cu timpul Raţa a învăţat cum să înoate şi cum să se scufunde în apă pentru a prinde peştele proaspăt la care a visat dintotdeauna.

Vedeţi voi, Raţa nu era doar o pasăre de sol. Ea era în aceeaşi măsură şi pasăre de mare. Dar atâta timp cât a crezut că era doar o pasăre de sol, ea a rămas pe uscat şi a suferit din cauza dorinţelor şi privaţiunii pe care le simţea. Povestea este de fapt despre cum Raţa a ajuns să descopere şi să îşi conştientizeze identitatea şi potenţialul ei de înotătoare, de Dumnezeu dăruite; despre bobocul care înfloreşte, devenind floarea care a fost sortit să fie. Este şi povestea lui Bartimeu, din Evanghelia de astăzi, un cerşetor, un nimeni în drum, care şi-a conştientizat demnitatea de fiinţă umană şi de copil al lui Dumnezeu – şi a înflorit.

Pericopa din Marcu despre vindecarea orbului Bartimeu a stârnit curiozitatea specialiştilor biblişti, deoarece este singurul loc din Evangheliile sinoptice unde este menţionat numele unei persoane vindecate de Isus. Marcu menţionează numele nu o dată, ci de două ori: “Bartimeu, fiul lui Timeu”, primul în aramaică, al doilea în greacă. Această neobişnuită subliniere a numelui ne spune că acesta este important pentru cititor, pentru a înţelege ce vrea să comunice Marcu prin acest pasaj.

În lumea antică semitică, un nume nu era doar o etichetă pentru a identifica o persoană. Un nume exprima personalitatea sau destinul unei persoane. Deci ce însemna Bartimeu? Etimologic vine din aramaică şi înseamnă “fiul necuratului” sau “fiul orbului”. Ar putea fi vorba de o poreclă primită pentru că era un cerşetor orb. În concepţia populară iudaică a vremii, orbirea era considerată a fi o pedeapsă de la Dumnezeu pentru păcat sau necurăţie (Ioan 9,34). Dar în greacă numele poate fi înţeles şi ca “fiul cinstei”. Acesta pare a face referire la natura interioară şi la destinul omului. Indicându-ne numele Bartimeu cu dubla lui semnificaţie, Marcu se pare că ne spune că în pericopă avem un om demn de cinste, cu demnitate, dar trăind într-o stare de dezonoare, de ruşine. Ceea ce a făcut Isus pentru el nu a fost doar simpla refacere a vederii sale fizice, ci, mai presus de aceasta, i-a refăcut demnitatea umană de la Dumnezeu primită. Înţelegem acum legătura cu ceea ce Bâtlanul a făcut pentru Raţă, luminând-o şi încurajând-o să îşi conştientizeze potenţialul şi demnitatea adevărată.

Asemenea Raţei pe malul mării, sau lui Bartimeu pe marginea drumului, suntem şi noi uneori plictisiţi, simţind că trebuie să putem obţine mai mult de la viaţă decât avem acum. Ştim uneori în sinea noastră că suntem născuţi pentru a fi înotători, dar privind la noi ne descoperim mâncând peşte putred. Da, asemenea lui Bartimeu, ştim şi noi că trebuie să îl urmăm pe Isus în extraordinara Sa campanie de mântuire a lumii, dar tot ceea ce facem este să ne petrecem ziua întreagă în rutina obţinerii hranei. Vestea bună este că Cristos e în apropiere. El ne poate vindeca, ne poate scăpa de orice slăbiciune sau handicap care acum ne blochează să acţionăm. Nu staţi să îi ascultaţi pe prietenii care, asemenea Găinii, vă spun că visaţi cai verzi pe pereţi. Bartimeu nu i-a băgat în seamă pe cei care au încercat să îl convingă să renunţe. Isus este aici să ne vindece orbirea care ne imobilizează, este aici să ne dea putere, să ne transforme din trecători pasivi în entuziaşti discipoli ai Lui.

pr. Ernest Munachi Ezeogu Ritul latin