Predici

Vânători africani au un mod inteligent de a prinde maimuţe. Ei taie în două o nucă de cocos, o golesc pe interior, şi într-una dintre jumătăţile cojii fac o gaură suficient de mare ca să încapă laba maimuţei. Introduc în cealaltă jumătate o portocală, şi apoi prind laolaltă cele două jumătăţi. În sfârşit, cu o frânghie leagă nuca de un copac, se ascund în tufiş şi aşteaptă. Mai devreme sau mai târziu, fără să bănuiască ceva, o maimuţă se apropie, simte mirosul delicioasei portocale, şi descoperă amplasarea ei în interiorul nucii de cocos. Atunci maimuţa îşi bagă laba prin mica gaură, prinde portocala şi încearcă să o scoată prin gaură. Desigur, portocala nu va ieşi; este prea mare pentru gaură. Fără nici un rezultat, maimuţa încăpăţânată continuă să tragă şi să tragă, neînţelegând pericolul în care se află. În timp ce maimuţa se luptă cu portocala, vânătorii se apropie şi prind maimuţa aruncând o plasă asupra ei. Atâta timp cât ţine strâns portocala, maimuţa este în capcană. Singurul mod în care maimuţa îşi poate salva viaţa este acela de a da drumul portocalei şi a fugi.

Acest sistem de a vâna funcţionează deoarece cu greu îi trece prin cap maimuţei că nu poate avea şi portocala şi libertatea ei. Chiar şi atunci când maimuţa îi vede pe vânătorii care vin să o prindă, nu dă drumul portocalei şi nu fuge, ci face un efort şi mai frenetic de a lua portocala cu ea. Sistemul funcţionează pentru că maimuţa este prinsă în capcana propriei ei lăcomii. Îmi imaginez cam cum ar suna rugăciunea maimuţei atunci când îi vede pe vânători apropiindu-se: “Salvează-mă, Doamne; te rog salvează-mă. Dar să nu îmi ceri să las portocala”. Poate că sună hazliu, dar realitatea este că mulţi dintre noi au învăţat să spună rugăciunea maimuţei. Un bun exemplu este tânărul bogat din Evanghelia de astăzi, a cărui rugăciune probabil suna astfel: “Dă-mi viaţa veşnică, Doamne; dar să nu îmi ceri să renunţ la bogăţia mea”.

Dacă sunteţi un iubitor de animale şi aţi vedeţi maimuţa luptându-se să ia portocala în timp ce se apropie vânătorii, ce aţi face? Probabil aţi striga la maimuţă să lase în pace portocala şi să îşi salveze viaţa. Este exact ceea ce a făcut Isus în cazul tânărului bogat. El îl vede pe tânăr în pericolul de a-şi pierde viaţa veşnică din cauza ataşamentului faţă de bogăţie. Astfel că îi cere să renunţe la bogăţie şi să îşi salveze viaţa. De ce a făcut Isus aceasta? Marcu ne spune care a fot motivul: pentru că “Isus, privindu-l, l-a îndrăgit” (Marcu 10,21a). Învăţăturile şi îndrumările lui Isus par adesea grele şi de neînţeles, dar ele sunt spre binele nostru. Modul în care primim învăţăturile lui Isus se va schimba când vom înţelege că, oricât ar fi de grele, ele sunt cuvintele unuia care ne iubeşte şi care ştie mai bine decât noi ce este în cele din urmă în interesul nostru să avem sau să evităm.

Tânărul bogat este asemenea maimuţei insistând asupra portocalei atunci când însăşi viaţa îi este în pericol. Astfel că Isus îi arată singura cale de scăpare: “Un lucru îţi lipseşte: mergi, vinde ceea ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în cer, apoi vino şi urmează-mă” (Marcu 10,21b). De ce tânărul a considerat această învăţătură o pastilă greu de înghiţit? Ştim că acest tânăr era un evreu religios, ce respecta Legea. Evreii religios considerau că bogăţia era un semn al binecuvântării lui Dumnezeu. Oamenii bogaţi erau priviţi ca cei pe care Dumnezeu i-a binecuvântat, iar săracii ca cei pe care Dumnezeu i-a blestemat. De aceea, atunci când Isus le-a spus discipolilor cât de greu este pentru bogaţi să intre în Împărăţia lui Dumnezeu, “ei erau peste măsură de uluiţi şi spuneau între ei: ‘Atunci, cine se poate mântui?’” (v. 26). Aici vedem începutul a ceea ce numim astăzi “evanghelia prosperităţii”, convingerea că bogăţia este un semn al aprobării din partea lui Dumnezeu, iar sărăcia şi nenorocirile un semn al dezaprobării din partea Lui. Evanghelia lui Isus contestă evanghelia prosperităţii deoarece, aşa cum vedem în relatarea evanghelică de astăzi, sărăcia şi iubirea lui Dumnezeu pot merge mână în mână. De fapt, sărăcia voluntară poate fi un mod de a răspunde la iubirea lui Dumnezeu. Evanghelia prosperităţii nu este altceva decât materialism îmbrăcat în haine religioase. Materialismul este convingerea că fără bogăţie viaţa nu are sens. Tânărul bogat era un credincios materialist. Să ne rugăm astăzi ca Dumnezeu să ne facă mai înţelepţi decât maimuţa, pentru a evita materialismul în toate formele lui. Pentru că “ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă îşi pierde sufletul?” (Marcu 8,36).

pr. Ernest Munachi Ezeogu Ritul latin