Predici

Dumnezeu poartă de grijă făpturilor sale de frunte, oamenilor, în multe feluri, dar rânduindu-le ziua de odihnă, a voit să-i conştientizeze de datoria lui de a tinde să facă ceea ce el însuşi a făcut după ce a creat toate: a privit, a văzut că sunt bune şi s-a odihnit (cf. Gen 1,31; 2,2).

Sfântul Paul aminteşte de creaţia luminii din nimic, din haos şi din întuneric, ca să lumineze pe pământ; şi de cea mai frumoasă lumină a sufletelor noastre, care este Cristos, născut lumină din lumină (Crezul). Împotriva acestei lumini se duce o luptă continuă; Cel Rău caută să instaureze întunericul în inima omului, pentru ca de aici să atace pe oricine caută lumina (lectura a II-a).

Apostolii mănâncă boabe de grâu din spicele frecate în palme, spre marele scandal al fariseilor; iar Isus vindecă în zi de sâmbătă pe omul cu mâna uscată, spre a le dovedi celor scandalizaţi că sâmbăta este pentru om şi nu omul pentru sâmbătă.

Şi de această dată Isus desăvârşeşte legea sâmbetei, a zilei de odihnă, punând în evidenţă spiritul ei, nu litera. Litera îi face pe farisei şi pe irodieni să pună la cale omorârea lui Isus. Litera ucide (2Cor 3,6).

Pentru a scăpa omenirea de această literă ucigătoare, Isus invită la sine pe toţi cei obosiţi şi împovăraţi, pe toţi cei robiţi păcatului şi urmărilor lui, pe toţi obijduiţii acestui veac, să ia jugul său asupra lor şi, învăţând de la inima lui blândeţea şi smerenia, să-şi găsească odihna sufletului (cf. Mt 11,28) ca apoi numai prin ea să o primească şi pe cea a trupului.

Despre ce fel de odihnă este vorba? Ce înţeles are odihna în Sfânta Scriptură? Şi atotputernicul Dumnezeu are trebuinţă de odihnă?

Sfânta Scriptură spune că şi el s-a odihnit în ziua a şaptea, după terminarea lucrărilor din cele şase zile. Ce trebuie să înţelegem prin acest s-a odihnit?

El şi-a arătat fericirea şi mulţumirea pentru tot ceea ce a făcut, transmiţând creaturilor sale bucuria unei mari împliniri. La această bucurie a împlinirii unei mari lucrări, la acest spirit al legii din creaţie – transmiterea bucuriei – se referă prima lectură, care, prin Liturgia cuvântului de azi, ne invită să descoperim în creaţie bucuria lui Dumnezeu, care pentru el s-a transformat într-o sărbătoare veşnică. Ea este pentru noi o chemare la bucurie, la o participare cu Dumnezeu în creaţie şi cu Isus la opera răscumpărării, considerată mult mai mare decât creaţia, la o luptă susţinută pentru biruinţa luminii (lectura a II-a), până vom ajunge la odihna fără de odihnă a celor patru fiinţe serafice cu câte şapte aripi şi cu mulţi ochi, descrise de sfântul Ioan în Apocalips (4,8) că nu au odihnă nici ziua şi nici noaptea, ci cântă necontenit imnul angelic: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu Atotputernicul, cel care era, cel care este, cel care vine!

Dumnezeu oferă oamenilor începutul bucuriei – odihnei fără odihnă – chiar din această viaţă, în măsura în care ei cred în odihna sa. Autorul Scrisorii către Evrei vorbeşte în şapte locuri de odihna lui Dumnezeu, făgăduită mai întâi poporului ales, dar în care evreii n-au intrat tocmai datorită faptului că n-au crezut şi s-au răzvrătit, răstignind pe Cristos, care a venit pe pământ să ofere oamenilor odihna lui Dumnezeu, motiv pentru care el s-a jurat că ei nu vor intra în odihna lui (cf. 3,11-18; 4,1-3-5-8-10-11). Pe când noi, care am crezut, intrăm în odihnă (4,3), în sărbătoare, în fericire. Dumnezeu, hotărând astăzi o altă zi de odihnă (4,8), diferită de sabat, aceasta este duminica, Ziua Domnului, ziua comemorativă a învierii lui Isus pentru veacul nostru. Iar veacul ce va să vie – odihna cea veşnică – a Domnului (4,8-10) este rezervată pentru noi; dar trebuie s-o începem azi pentru a avea ce continua în veşnicie.

Sfinţii din paradis au intrat deplin în ea, fiindcă peste ei se odihneşte Duhul slavei şi al lui Dumnezeu (1Pt 4,14), ca să se bucure de ostenelile lor de pe pământ, de lupta continuă pe care au dus-o împotriva întunericului (lectura a II-a), deoarece faptele lor îi urmează pe ei (Ap 14,13).

Dacă stăm şi analizăm schimbarea zilei de sabat cu cea de duminică pentru zi de odihnă, intrăm în adevăratul spirit al legii care determină sensul profund, care duce la asemănarea cu Creatorul. Ziua de odihnă a lui Iahve, ziua a şaptea, sabatul, a fost dată omului în urma creaţiei: ziua de odihnă a răscumpărătorului Isus este cea de duminică, fiindcă este ziua împlinirii unei acţiuni mai mari decât creaţia. Desăvârşind opera mântuirii prin învierea din morţi, după ce s-a oferit ca jertfă Tatălui pentru ispăşirea păcatelor omenirii şi pentru răscumpărarea sufletelor noastre din robia păcatului şi a Satanei (cf. Ef 2,14-16; Evr 2,14-15), înviind a intrat într-o odihnă nouă, competitivă cu firea noastră şi cu viaţa cea nouă adusă de Isus. Cristos înviat, fiind capul Bisericii, dă acesteia odihna de care se bucură el însuşi începând cu ziua învierii. Duminica a devenit ziua de odihnă a Bisericii, a trupului mistic, deoarece credincioşii, bucurându-se de învierea capului, se simt uşuraţi sufleteşte, fiindcă au fost îngropaţi cu Cristos în moarte prin Botez şi cu el au înviat la o viaţă nouă (cf. Rom 6,3-9), acţiune dusă la bun sfârşit, având dreptul la o bucurie nouă, la o nouă sărbătoare pentru toate popoarele de sub cer, fiind ziua victoriei lui Isus pentru toţi: asupra morţii, asupra diavolului, asupra păcatului, asupra materiei şi asupra graniţelor convenţionale dintre state.

Profeţită de David – Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, ca să ne bucurăm şi să ne veselim în dânsa - s-a împlinit prin învierea lui Isus şi a cuprins inimile oamenilor, mai întâi pe cea a Mariei Magdalena (cf. Mc 16,9; In 20,14-17), apoi a grupului de femei care veneau să-i ungă trupul cu miresme (cf. Mt 28,9), a lui Petru (cf. Lc 24,34), inimile apostolilor (cf. In 20,19-20), ale celor doi ucenici în drum spre Emaus (cf. Lc 24,19-34), iar în duminica următoare ale tuturor apostolilor, fiind de faţă şi Toma (cf. In 20,26).

Tot în zi de duminică s-a zămislit în sânul lumii împărăţia lui Dumnezeu de pe pământ prin puterea Duhului Sfânt, care a coborât asupra celor adunaţi în Cenacol, având în mijloc pe preacurata Fecioară Maria, mama lui Isus (Fap 2,1-4; 1Cor 16,8) şi de atunci creştinii au început să sărbătorească duminica în locul sâmbetei, oficiind cultul divin, participând cu multă bucurie la frângerea pâinii (Lc 24,30; Fap 2,42; 20,7-11; 1Cor 11,20-25; 16,2).

Nu timpul de 24 de ore al duminicii trebuie ţinut, nu litera, ci spiritul – Să sfinţeşti ziua Domnului – spiritul de sărbătoare, de împlinire creştină, de bucurie în Domnul printr-o asemănare cât mai fidelă cu caritatea lui Dumnezeu. Un creştin, conştient de spiritul legii zilei de odihnă, poate face din fiecare zi a vieţii sale o zi a Domnului, ceea ce se intenţionează de fapt prin sfinţirea zilei Domnului, adică intrarea în ziua veşnică de odihnă. Nici o faptă, nici o acţiune, nici o muncă nu este oprită în ziua de odihnă, în ziua Domnului, dacă este destinată sfinţirii, sărbătorii, adică bucuriei în Domnul, dacă este izvorâtă din iubire. Împotriva iubirii nu poate fi lege. Tatăl meu lucrează şi eu lucrez, spune Isus (In 5,17).

Dacă evreii au redus sabatul numai la un repaus trupesc, Duhul Sfânt, trimis de Isus şi de Tatăl ceresc, ne arată că ziua Domnului trebuie să fie o zi de cea mai intensă muncă spirituală şi chiar fizică, dacă este necesar, pentru a scutura sate şi oraşe pentru a-i aduce pe toţi oamenii să fie domni prin credinţa care acţionează mereu prin caritate (Gal 5,6). Apostolii predică, botează, miruiesc, îngrijesc bolnavii, împart pomenile, adică muncesc până la epuizare ca viaţa lui Cristos Domnul să se arate în fiinţele umane (lectura a II-a), fiecare bărbat să devină un domn şi fiecare femeie să devină o doamnă în ziua Domnului, să contribuie la învierea tuturor celor din jur. Şi, când lumina – iubirea – biruie litera legii şi tot mai mulţi trăiesc din spiritul ei, atunci se ajunge la plinătatea vârstei lui Cristos.

Dacă Moise a zis poporului: Păzeşte ziua de odihnă şi să o ţii cu sfinţenie, fiindcă ai fost rob în ţara Egiptului şi Domnul te-a eliberat de acolo, cu atât mai mult trebuie să o ţinem noi, fiindcă am fost robii păcatului şi ai morţii; dar Domnul Isus ne-a eliberat şi ne-a făcut copii ai lui Dumnezeu, fii ai învierii, moştenitori ai odihnei Domnului, ca atât cât timpul ne mai stă la dispoziţie, să-i facem părtaşi pe fraţii noştri de odihna Domnului, de a se bucura că tot ceea ce am făcut tot timpul este foarte bine. Amin.

pr. Anton Dancă Ritul latin