Predici

Trebuie să deschidem Anul Nou cu mărturia adevărului veşnic cuprins în Sfintele Scripturi, deoarece primul cuvânt a aparţinut Tatălui ceresc, după cum îi va aparţine şi ultimul, fiindcă el singur este alfa şi omega, începutul şi sfârşitul (Ap 21,5) oricărui lucru. Primul cuvânt al Tatălui veşnic venind în lume a zis: Jertfă şi prinos n-ai voit, dar trup mi-ai întocmit; ardere de tot şi jertfă pentru păcat n-ai cerut. Atunci am zis: Iată vin! La începutul cărţii (creaţiei) este scris despre mine, ca să fac voinţa ta, Dumnezeul meu (Ps 39,9-11). Şi cuvântul s-a făcut trup în sânul preacurat al Fecioarei Maria prin puterea Duhului Sfânt. Aşa a apărut pe pământ o nouă formă de viaţă, rezultat al interacţiunii dintre divinitate şi umanitate. Dacă Isus s-ar fi născut ca toţi oamenii, din tată şi mamă, nu ar fi avut cum să ne dea viaţa cea nouă.

Pe toate nivelurile tradiţiei evanghelice, Maria apare înainte de toate ca mama lui Isus. Un adevărat buchet de texte, care mai de care mai frumoase, o numesc cu acest titlu aparent simplu (cf. Mc 3,31; Lc 2,48; In 2,1-12; 19,25), care definesc întreaga ei misiune în economia mântuirii.

Recenta reformă liturgică a readus la 1 ianuarie solemnitatea Maternităţii Divine, care, începând din anul 1931, era stabilită pentru ziua de 11 octombrie, în amintirea Conciliului Ecumenic din Efes (431), unde s-a proclamat în mod solemn adevărul atât de scump tuturor credincioşilor că preasfânta Fecioară Maria este cu adevărat mama lui Cristos, care este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu şi, ca urmare, ea este Theotokos, născătoare de Dumnezeu. La acest conciliu, Nestoriu, un episcop rătăcit de la adevărul Scripturii, îndrăznise să declare: Are deci Dumnezeu o mamă? Atunci să nu condamnăm mitologia greacă fiindcă afirmă că şi zeii au mame. La care sfântul Ciril din Alexandria a răspuns: Se întreabă cineva dacă sfânta Fecioară Maria este mamă a dumnezeirii? La această întrebare răspundem: cuvântul veşnic, având propria lui viaţă, îşi are originea în însăşi fiinţa lui Dumnezeu Tatăl şi există din veşnicie. Dar el s-a făcut trup, a devenit om în timp şi pentru aceasta, pe drept se poate spune că s-a născut din femeie. Cei circa 200 de episcopi adunaţi din toată lumea la chemarea sfântului papă Celestin au aprobat expunerea sfântului Ciril, anume că preacurata Maria este cu adevărat născătoare de Dumnezeu şi au condamnat pe Nestoriu. Când în seara acelei zile de 11 octombrie s-au deschis uşile bisericii în care se ţinea adunarea episcopilor şi sfântul Ciril a anunţat lumii hotărârea adoptată de episcopi, toţi locuitorii Efesului şi cei veniţi din alte colţuri ale lumii au izbucnit în urale nesfârşite, lăudând pe Dumnezeu, pe mama lui Dumnezeu şi pe episcopii care au întărit credinţa străbună a creştinătăţii, ducându-i pe episcopi la locuinţele lor mai mult pe sus şi însoţindu-i cu torţe aprinse. În urma acestei decizii viaţa creştină a căpătat un nou avânt.

Stabilirea acestei solemnităţi tocmai la început de an are acelaşi scop: să mărească, să reînnoiască, să dea un nou avânt vieţii noastre creştine în anul pe care abia l-am început.

Prin Isus noi o simţim pe mama sa alături de noi, o simţim drept mama noastră. În calitatea ei de mamă ne va hrăni cu cuvântul lui Isus în toate zilele anului, cu acele cuvinte pe care le-a păstrat cu grijă în inima ei pentru noi şi ne va conduce la desăvârşire, dându-ne biruinţă deplină asupra Şarpelui viclean, adică ne va dărui bucuria păcii.

Din acest motiv, şi nu numai, prima zi a anului este şi Ziua Mondială a Păcii.

La începutul cărţii este scris despre mine: Iată vin! Ca să fac voinţa ta, Dumnezeule.

Dumnezeu vrea ca în acest an să-i împlinim voinţa sa dătătoare de pace. Voinţa lui Dumnezeu este ca să fie pace pe pământ, aşa cum ne-au adus îngerii mesajul său în noaptea de Crăciun: Pace pe pământ oamenilor de bunăvoinţă, ca toţi oamenii să trăiască fericiţi, aşa cum îşi urează toţi în prima zi: An nou fericit şi La mulţi ani!

Fericiţi făcătorii de pace, căci fiii lui Dumnezeu se vor chema (Mt 5,9).

Nu putem ajunge fii ai lui Dumnezeu decât prin preacurata mamă a lui Dumnezeu, fiindcă trebuie să ne împărtăşim cu trupul ei, pe care l-a dat Fiului lui Dumnezeu ca să devină cuminecătură de viaţă nouă. Numai în sânul acestei vieţi noi se află pacea adevărată cu noi înşine, cu aproapele şi în primul rând cu Dumnezeu.

Oferindu-ne carnea ei prin Fiul, şi Fiul, dumnezeirea sa prin carnea pe care o are din sânul ei feciorelnic, ne oferă viaţa cea nouă ca o dovadă supremă de iubire maternă faţă de noi.

Iubirii trebuie să-i răspundem cu iubire. Răspunsul iubirii noastre trebuie să se concretizeze într-un act viu de consfinţire faţă de preacurata. Mamei cereşti nu-i putem ura sănătate, fericire şi pace, deoarece, fiind plină de har, le are pe toate. În schimb îi putem dărui întreaga noastră fiinţă, fără rezerve şi pentru totdeauna. Iubindu-l pe Dumnezeu, trebuie să ne dăruim lui, care este scopul suprem al vieţii noastre. Iubind-o pe preacurata Maria, trebuie să ne dăruim ei, aşa cum ea i s-a dăruit lui Isus trup şi suflet. Consfinţindu-ne ei, ne consfinţim lui Isus la început de an. An, în limba mesopotamiană veche, înseamnă cer. Consfinţindu-ne lui Isus acum, ne consfinţim pentru cer, adică pentru împărăţia lui Dumnezeu

Consfinţirea mariană, după metoda sfântului Ludovic Maria Grignion de Monfort, constă întâi de toate într-o reînnoire a făgăduinţelor de la Botez prin mâinile preacuratei Maria. Îi dăruim ei toată fiinţa noastră. Îi consfinţim trupul nostru. În felul acesta, fiind sub autoritatea şi grija ei de mamă, trupul va rămâne ceea ce trebuie să fie: slujitorul sufletului. Îi dăruim preacuratei sufletul nostru cu toate facultăţile lui. Ea, plină de har, formează sufletul nostru pentru viaţa divină, pentru o unire cât mai intimă cu Isus pe pământ, indispensabilă pentru cer. Îi dăruim preacuratei toate bunurile noastre externe, prezente şi chiar viitoare. În acest fel, devenim numai simpli gestionari, adică ne vom sluji de aceste bunuri pământeşti, aşa cum s-a folosit ea, în spirit de dreptate, de recunoştinţă, de detaşare evanghelică, de caritate, în funcţie de obligaţiile stării. În sfârşit, îi dăruim mamei cereşti bunurile noastre interioare şi spirituale, adică rodul meritelor noastre, virtuţile şi faptele bune din trecut, prezent şi viitor. Întregul nostru capital de viaţă nouă este încredinţat mamei cereşti. Ea face ca virtuţile, legate de viaţa cea nouă, să nu se risipească şi le ajută să crească. Toate acţiunile tale, spune sfântul Ludovic Maria Grignion de Monfort, să fie săvârşite prin Maria, cu Maria, în Maria şi pentru Maria, ca să le îndeplineşti mai bine prin Isus, cu Isus, în Isus şi pentru Isus. Prin Maria, Isus va deveni calea noastră mai uşoară spre cer. Cu Maria, Isus va deveni adevărul nostru mai accesibil. În Maria, Isus va fi viaţa noastră peste măsură de abundentă şi transformatoare în oameni mereu noi, nu îmbătrânim, nu ne învechim din punct de vedere spiritual. Pentru Maria, ca adevăraţi copii ai bunei mame, vom avea faţă de Fiul ei mai multă iubire. Numai aşa vom putea spune cu sfântul Paul: Trăiesc eu, dar nu mai trăiesc eu, Cristos trăieşte în mine (Gal 2,20).

Vă urez să trăiţi mulţi ani viaţa lui Cristos, ca să simţiţi veşnic fericirea de a fi în cer alături de preacurata mamă Maria în pacea veşnică! Amin.

pr. Anton Dancă Ritul latin