Start > Ritul latin > Cerul a îmbogățit pământul

Cerul a îmbogățit pământul

3 October 2006
1,139 afișări

Autor: pr. Anton Dancă
Copyright: Presa Bună
Nașterea Domnului (Liturghia din zi)

Cerul s-a deschis la miezul nopții. Din înălțimi s-a coborât o lumină mare. Din lumina cerească îngerii cântă: Mărire în cer lui Dumnezeu și pace pe pământ oamenilor de bunăvoință (Lc 2,8-14).

Ce sărbătorea pământul că îngerii vin cântând și-i aduc un dar atât de mare, deși cel din iesle este atât de mic? Pământul sărbătorea o clipă de pace: pax romana. Îngerii au venit să transforme clipa de pace în pace veșnică prin instalarea în istorie a Principelui păcii, ca pământul să se numească Pace și astfel, în împărăția celui nou-născut, Isus, să răsune mereu cântarea îngerească, imnul bucuriei.

Ce mică era pax romana și ce mare este darul venit din cer! Darul adus de sus era pruncul Isus? Da, Fiul lui Dumnezeu născut dintr-o fecioară într-un grajd sărac la Betleem. Ce sărac era pământul! Darul avea menirea să-l îmbogățească.

Cu ce suntem noi azi mai bogați decât cei din Betleemul de acum două mii de ani?

Bogăția inimii noastre este și trebuie să fie iubirea. Chiar dacă aș vorbi limbile oamenilor și ale îngerilor, dacă nu am dragoste, nu sunt decât o aramă sunătoare și un țambal zăngănitor (1Cor 13,1). Chiar dacă aș cânta cântările îngerilor și cele mai alese melodii ale oamenilor, dacă nu am dragoste, nu sunt nimic; ba sunt cel mai sărac om din lume.

Cu ce suntem noi mai bogați decât cei din Betleem de acum două mii de ani în urmă?

Cu bogăția luminii. Niciodată nu-ți poți da seama mai bine de valoarea luminii ca pe timp de noapte, de întuneric! Ce apăsător era pe atunci întunericul robiei, idolatriei, ignoranței, patimilor etc.! Noi mai moștenim doar întunericul păcatului, dar, lovindu-ne de remușcările de conștiință, ne înfiorăm de ravagiile produse de el, mai ales de crime și de atâta moarte. Când punem umăr la umăr ca omenirea să treacă prin baia celui de-al doilea botez, prin taina Spovezii, simțim cum se aprinde lumina în suflet. Virtuțile – credința, speranța și iubirea – sunt lumina lumii și ele s-au aprins și luminează peste veacuri ca un curcubeu ce unește cerul cu pământul, pe Dumnezeu cu oamenii.

Cu ce suntem noi mai bogați față de cei din Betleem de acum două mii de ani?

Cu o viață nouă. Această viață nouă este rezultatul atotputerniciei Duhului Sfânt, care a unit natura divină a cuvântului lui Dumnezeu cu natura cea mai curată din sânul Fecioarei din Nazaret și prevestește biruința asupra morții, este aurora învierii.

Când se naște un prunc într-o familie, se face sărbătoare: viața învinge pe pământ. Ce este mai scump ca viața? Dar acum sărbătorim o viață pe care pământul nu a mai văzut-o. Această viață nouă o are numai el, Isus, care este Emanuel – Dumnezeu cu noi, adică o viață dumnezeiască pentru noi, menită să ne facă precum sunt îngerii lui Dumnezeu; este o viață fără de moarte, viața veșnică.

Cu ce suntem mai bogați azi față de cei de ieri din Betleem?

Cu bucuria și cântarea îngerilor: a sutelor și miilor de colinde inspirate din cântările cerești. Am ascultat, și încă mai ascultăm cu bucurie, glasurile argintii ale zecilor, sutelor și miilor de copii care, mergând din poartă în poartă și de la geam la geam, ne fac să tresărim auzind cum: Astăzi s-a născut Cristos, Mesia cel luminos… Astăzi s-a născut Cel făr-de-nceput, cum au zis profeții.

Prin urmare, ne-am adunat să sărbătorim prin cântarea îngerilor, care au însoțit lumina, viața, harul, pe Dumnezeu în trei persoane care s-a arătat în lume prin pruncul Isus din ieslea săracă.

Cu ce suntem mai bogați?

Cu pax Christi. Sărbătorim pacea nouă în Cristos.

Ce simt soldații de pe front când se anunță încetarea războiului? De unde izbucnește entuziasmul mulțimilor când se anunță: Avem pace?

Prin nașterea lui Isus se anunță lumii întregi, de la începutul și până la sfârșitul veacurilor, pacea cu Dumnezeu. Ce fericiți ați fost în aceste zile când, ieșind din robia păcatului, ați auzit din gura duhovnicului: Dumnezeu ți-a iertat păcatele. Mergi în pace! Cred că ați oftat ușurați și ați spus: Mulțumim lui Dumnezeu! Azi sărbătorim această pace, care valorează mai mult decât pacea romană impusă cu sabia și lăncile legiunilor imperiale.

Cu ce suntem mai bogați?

Cu harul sfințitor care marchează o nouă prezență a lui Dumnezeu în însăși ființa noastră, care trezește în noi sentimente cerești și pasiunea de a deveni sfinți, de a ajunge să-l vedem pe Dumnezeu față la față. Da, Crăciunul este sărbătoarea celor mai profunde aspirații umane. Crăciunul nu-l înstrăinează pe om de realitatea acestei vieți, ci i-o sfințește, i-o înnobilează, îi dă farmec.

Dumnezeu, spre mai marea noastră demnitate și fericire, ne vrea colaboratori liberi pentru mântuirea tuturor oamenilor. În ochii săi fiecare om este o creatură nobilă, o ființă valoroasă de neimaginat, fiindcă fiecare este creat ca un unicat conform cu imaginea de persoană divină. Chiar dacă omul, diamant divin, ar rămâne ascuns sub mizeria cea mai neagră a păcatului, tot diamant rămâne, numai că nu mai strălucește în lumina soarelui. Isus, făcându-se om asemenea nouă, afară de păcat, ne-a adus iubirea prin care, nu numai că ne putem adresa lui Dumnezeu numindu-l Tată, ci să facem ca și alții să se debaraseze de noroiul în care s-au scufundat, să poată străluci prin aceeași iubire. Sărbătorind Nașterea Domnului, de fapt sărbătorim nașterea noastră de copii ai lui Dumnezeu prin Cristos, trăind viața sa cea nouă. Cristos s-a născut ca să nu ne mai simțim singuri, ci să ne simțim frați; să nu ne mai temem că suntem orfani, fiindcă Dumnezeu ne este Tată.

Când ispitele ne apasă, când simțim înstrăinarea produsă de păcat, să spunem cu fiul risipitor din parabolă: Mă voi scula și mă voi duce la tatăl (Lc 15,17). Pruncul din iesle este calea către Tatăl. Prin el ne găsim adevărata noastră identitate de copii ai lui Dumnezeu și moștenitori ai împărăției fericirii veșnice.

Doamne, îți mulțumim pentru toate darurile tale cu care ne-ai îmbogățit. Te adorăm în și prin misterul întrupării! Îți făgăduim că, sprijiniți de harul tău, vom fi mereu la datorie spre a apăra lumina, viața, nevinovăția, pacea, credința, speranța și mai ales iubirea, ca toți oamenii să poată cânta cu îngerii: mărirea, gloria ta cerească și pacea pe pământ până la venirea ta pe norii cerului împreună cu toți îngerii și sfinții. Amin.

Ritul latin