Predici

“Veseleşte-te, Bethleeme; Efrata, găteşte-te,
căci iată Mieluşeaua, pe Păstorul cel Mare
în pântece purtându-L, se grăbeşte să-L nască.
Pe acesta văzându-L, purtătorii de Dumnezeu
Părinţi se bucură, lăudând împreună cu păstorii
pe Fecioara, ceea ce l-a nutrit cu lapte.”
(Condacul Înainteserbării)

Astăzi, în duminica dinaintea Naşterii Mântuitorului, Sfânta Biserică face “pomenirea tuturor Părinţilor care din veac bine au plăcut lui Dumnezeu, începând de la Adam până la Iosif Logodnicul Presfintei Născătoare de Dumnezeu”, adică pomenirea tuturor drepţilor din Testamentul Vechi, care, cu sute şi mii de ani înainte de venirea Mântuitorului, L-au văzut prin credinţă şi s-au bucurat în nădejdea neclintită a mântuirii pe care El avea s-o aducă omenirii, sprijinindu-şi ei credinţa şi speranţa numai pe profeţiile făcute despre Mesia.

Prin această trăire în credinţa şi nădejdea în viitorul Mesia, ei s-au mântuit, ajungând după moarte în limb, de unde Mântuitorul i-a eliberat prin moartea şi învierea sa glorioasă.

Cartea neamurilor lui Isus Cristos, această genealogie unică ce urcă până la Adam, ne demonstrează că Isus Cristos este şi om adevărat, iar profeţiile despre El, făcute cu atâta acurateţe, cu zeci de veacuri înainte de venirea Lui, despre naşterea, viaţa, patimile, moartea şi învierea Sa glorioasă, ne dovedesc cu prisosinţă că Isus este şi Dumnezeu adevărat, Mântuitorul promis.

Spre a nu ne extinde prea mult, vom cita numai profeţiile care se referă la conceperea şi naşterea Mântuitorului, mărginindu-ne, cu privire la celelalte care se referă la alte întâmplări din viaţa Lui, să indicăm doar locul unde le putem afla.

Zămislirea lui Isus Cristos dintr-o fecioară este anunţată încă în Cartea Facerii, III,15, unde Dumnezeu blestemă pe diavol astfel: “Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; el îţi va zdrobi capul tău, iar tu îi vei urmări călcâiul ei”.

Naşterea lui Isus din fecioară este profeţită de Isaia, VII,14, unde citim: “Iată fecioara va concepe şi va naşte fiu şi se va chema numele lui Emanuel, ce se tâlcuieşte Mântuitor”.

Timpul venirii Mântuitorului este prezis în Cartea Facerii, XLIX,10, unde citim că Iacob, înainte de moarte, binecuvântându-l pe Iuda, fiul său cel mai mare, îi zice: “Nu va lipsi sceptru din Iuda şi toiag din coapsele lui, până ce nu va veni Împăciuitorul şi de El vor asculta toate popoarele”.

Locul naşterii Mântuitorului – Bethleemul – este profeţit de Miheia, V,1-4, “Şi tu Bethleeme, casa Efrata, cu nimic nu eşti mai mic între cetăţile Iudeei, căci din tine se va naşte povăţuitor, al cărui început este din veşnicie”.

Cu o exactitate uimitoare se profeţeşte că Pruncul ce se va naşte este Dumnezeu şi se va naşte din neamul regelui profet, David (Ps 88,33-37; 131,11; Is IX,5-6; Ierem XXIII,5-6); că se va numi Nazarinean (Jud XIII,5); Profet (Deut XVIII,15-18); Arhiereu (Ps 109,4); Împărat (Deut XXIV,172; Ps 2, 7-8).

Se profeţeşte că va fi mijlocitorul unui legământ, aşezământ sau testament nou (Is LV,3,4); că se va numi Cristos (Daniil IX,25-26); Sfântul Sfinţilor (Daniil IX,24); piatra unghiulară a Bisericii (Ps 117,22,23); lumina şi mântuirea neamurilor (Is XI,10; XLII,6) şi că va duce mântuirea până la marginile pământului (Is XLIX,6); că se va chema Fiul lui Dumnezeu (Ps II,6), va grăi în pilde (Ps 77,2) şi va face minuni (Is XXXV,6); “pus lângă cei fărădelege” (Is LIII,9); că va fi blând şi iubitor (Is XL,11), dispreţuit (Ps 22,7-9); că va intra triumfal în Ierusalim pe mânz de asin (Zah IX,9); că va fi vândut cu 30 de arginţi, şi cu banii se va cumpăra ţarina olarului (Zah XI,12-13); că va suferi până la moarte pentru păcatele poporului (Is LIII,3); că va fi bătut, pălmuit, dar va tăcea în faţa prigonitorilor (Is L,60; LIII,7); că va fi batjocorit şi răstignit (Ps 22,6-8,19); că va fi adăpat cu fiere şi oţet (Ps 68,22); că va fi socotit cu făcătorii de rele (Is LIII,12); că hainele Lui vor fi împărţite şi cămaşa va fi trasă la sorţi (Ps 21,19); că va fi îngropat, dar a treia zi va învia (Ps 53,8 şi 10) şi că va şedea de-a dreapta Tatălui (Ps 109,1).

Toate aceste profeţii, făcute, cum spusesem, cu sute şi mii de ani înainte de venirea Mântuitorului, s-au împlinit întocmai în persoana Lui.

Dar aşteptarea Mesiei, a unui Izbăvitor, întemeiată la Evrei pe profeţiile Testamentului Vechi, o afăm nu numai în sânul poporului ales, ci şi la marii înţelepţi şi gânditori ai antichităţii, care se fac ecoul acestor profeţii, exprimându-şi credinţa întru-un viitor Salvator al omenirii. Astfel, Indienii aşteptau întruparea unui zeu care să zdrobească capul şarpelui; Chinezii aşteptau pe “Omul din Apus”, care să aducă fericirea dorită; Grecii credeau că Prometeu nu va putea scăpa de chinuri până ce un zeu nu le va lua asupra lui; Platon şi Aristotel credeau în Logosul sau Înţeleptul universal, iar Tacit, Suetoniu, Virgiliu, sibilinele şi magii arătau că, pe vremea lor, aşteptarea unui Mântuitor care avea să vină din Orient, era generală. Că profeţiile amintite se referă la Mântuitorul o dovedeşte faptul că Evangheliştii, pe măsură ce istorisesc viaţa Mântuitorului, citează profeţii şi profeţiile privitoare la faptele descrise. Astfel, când Iosif, logodnicul Preacuratei, aflând că Ea este gravidă, vrea s-o părăsească pe ascuns, un înger îi vorbeşte în vis: “Iosife, nu te teme a lua pe Maria, căci ce s-a zămislit în Ea este de la Spiritul Sfânt. Ea va naşte fiu şi îi vei pune numele Isus, căci acesta va mântui pe poporul Său de păcate” (Matei I, 20-21). Sfântul Matei – care relatează acest fapt – adaugă: “Şi toate acestea s-au făcut ca să se împlinească ce s-a zis de Domnul prin profetul ce zice: «Iată fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel», ce se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu” (Matei I,22-23).

De asemenea, când magii întreabă pe Irod: “Unde s-a născut Isus”, Irod, tulburat, a chemat preoţii şi cărturarii cunoscători ai profeţiilor, care i-au răspuns: “În Bethleemul Iudeei, căci aşa s-a scris prin profetul (Mihea V,2): «Şi tu, Bethleeme, pământul Iudeei, cu nimic nu eşti mai mic între oraşele Iudeei, căci din tine va ieşi povăţuitor care va paşte poporul meu Israil»” (Matei II, 5-6).

Apostolul Filip, când e chemat de Isus, aleargă şi îi spune lui Natanail: “Am aflat pe Acela despre care a scris Moise în lege şi profeţii, pe Isus” (Ioan I, 45).

Mai mult. Însuşi Isus confirmă împlinirea profeţiilor în persoana Sa. Astfel, când femeia samarineancă îi zice lui Isus: “Ştiu că va veni Mesia care se cheamă Cristos”, Isus îi răspunde: “Eu sunt care vorbesc cu tine” (Ioan IV, 25-26). Iar în sinagoga din Nazaret, Isus, după ce deschide Biblia şi citeşte în auzul cărturarilor versetele 1 şi 2 din cap. LXI al profeţiei lui Isaia, care erau despre Sine, închizând Cartea, le zice: “Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre” (Luca IV,16-21).

Bazaţi pe acestea şi pe celelalte profeţii, drepţii din Testamentul Vechi, pe care îi amintim azi, s-au mântuit, prin credinţa şi speranţa lor în Mântuitorul care avea să vină.

Dar, dacă credinţa şi speranţa lor în mântuire erau atât de vii şi neclintite, cu cât mai vii şi puternice trebuie să fie credinţa şi speranţa noastră, a celor care ştim că Mântuitorul a venit şi a înfăptuit opera răscumpărării, având noi mărturia de nezdruncinat a apostolilor şi evangheliştilor care L-au văzut şi cărora El le-a dezvăluit tainele Împărăţiei Sale, în cei peste trei ani cât a fost împreună cu ei, până la moartea pe Cruce! În faţa mărturiei acestora şi a milioanelor de martiri şi mărturisitori ai credinţei, şi noi, îngenuncheaţi în peştera din Bethleem, să ne mărturisim credinţa şi iubirea faţă de Pruncul Isus, Profetul care ne-a adus cunoştinţa cea mai înaltă despre Dumnezeu-Tatăl: “Cine mă vede pe Mine, vede pe Tatăl”, căci “Eu sunt Tatăl şi Tatăl în Mine este”; să ne mărturisim credinţa în Isus Arhiereul care prin jertfa Crucii ne-a împăcat cu Tatăl, lăsându-ne Sfintele Taine ca tot atâtea izvoare de primenire şi sporire a vieţii divine din noi; să ne mărturisim credinţa în Isus Împăratul universal, care, prin poruncile Sale, ne conduce la Împărăţia Sa cerească. Primind lumina cuvântului său, purificându-ne şi sporindu-ne viaţa sufletească prin harul Sfintelor Taine şi înfăptuind în viaţa noastră voinţa Sa, El însuşi se va naşte şi va sălăşlui în mod mistic în ieslea sufletului nostru, căci El ne-a asigurat: “De mă iubeşte cineva va păzi Cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi şi la El vom veni şi sălaş la El vom face” (Ioan XIV,23). Amin.

pr. Gheorghe Neamţiu Ritul bizantin