Start > Ritul latin > Trimiși anume, în mod special

Trimiși anume, în mod special

10 July 2010
974 afișări

Autor: pr. Alessandro Pronzato
Traducere: pr. Petru Țurcanu
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XIV-a de peste an (Anul C)

“Așa zice Domnul: “Cum mângâie pe cineva mamă-sa așa vă voi mângâia eu; da, veți fi mângâiați în Ierusalim.” Is. 66, 10-14

“În ce mă privește, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât în crucea Domnului Nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită față de mine, și eu față de lume.” Gal. 6, 14-18

“După aceea Domnul a mai rânduit alți 72 de ucenici și i-a trimis doi câte doi în toate cetățile și în toate locurile unde avea să treacă.” Lc. 10, 1-12; 17-28

Chemați pentru a fi trimiși

Duminica trecută am vorbit despre chemarea creștină. Astăzi vom vorbi, spre a ne da seama de această misiune. Două realități inseparabile între ele. Nu există nici o chemare, fără misiune. Fiecare vocație sau chemare este în vederea unei misiuni. Din care cauză cel chemat, este totodată și un trimis, adică un apostol. Dumnezeu îi cheamă pe unii oameni spre ale încredința niște obligații. Cred că este suficient să amintesc că misiunea îi interesează pe toți și nu poate fi dată în antepriză unor cadre specializate în acel sector specific.

Întreaga biserică este misionară, atât în globalitatea sa, cât și fiecare dintre membrii ei. Toți credincioșii, prin puterea vocației baptismale își asumă o responsabilitate precis pentru răspândirea mesajului lui Cristos. Dacă un creștin nu este apostol, acela nu este creștin. Cele trei lecturi din duminica aceasta ne ajută în primul rând de a descoperi cei doi poli de referință a apostolului: Pe de o parte, există un cuvânt de bucurie și de pace (prima lectură și evanghelia). De cealaltă parte este crucea lui Cristos (lectura a II-a, care este și ultima pagină din scrisoarea către Galateni).

Într-o lume sfâșiată de ură, misionarul trebuie să aducă un cuvânt de pace. Prorocul Isaia se adresează unui popor care a trecut prin tunelul întunecat al robiei, care a suferit o crudă încercare, și care acum se face crainicul nu al amenințărilor, ci al mângâierilor materne ale lui Dumnezeu. De acum trebuie alungate teama și tristețea din inimă pentru a face loc bucuriei.

Celălalt punct de referință este dat de crucea lui Cristos. Sfântul Paul amintește că tabloul sau chipul adevăratului apostol este întipărit pe acel lemn (și pe care este răstignit). Participarea la misterul pascal îl face pe apostol să nu cedeze în fața unei interpretări triumfaliste a propriei misiuni, și nici în fața supărării din cauza nereușitei. Fecunditatea cuvintelor și ca atare autenticitatea misiunii nu este verificată nici de succes și nici de insucces după criteriile aprecierilor omenești, ci numai de încolțirea și dezvoltarea în terenul aspru și uscat al Calvarului.

Trăsăturile pentru a schița un tablou al misionarului

Isus în evanghelia de astăzi își ia angajamentul de a schița figura sau schipul misionarului și de a preciza dinamismul misiunii sale. Izvorul misiunii stă în rugăciune și nu în planuri omenești. “Rugați pe Domnul secerișului ca să trimită secerători la secerișul lui”. Secerătorii nu sunt adunați prin sunete de clopote publicitare, prin patetice chemări la generozitate, ci sunt trimiși de Dumnezeu, care dorește să fie rugat, adică să fie solicitat prin rugăciune. Ogorul este al lui și ca atare misiunea este har, nu planificarea oamenilor.

Secerătorii sunt dăruiți, nu produși. Prin urmare, dacă apostolul este rodul rugăciunii și el nu ia ființă printr-o hotărâre autonomă în laboratoarele terestre specializate, el trebuie să aibă încurajarea, puterea și orientarea pentru acțiunea lui în rugăciune. Misiunea încetează în una și aceeași clipă când se întrerupe legătura ei cu izvorul cu sursa. Fără rugăciune, apostolatul nu e altceva decât un simplu meșteșug, o meserie care toate celelalte meserii pentru câștigarea pâinii de toate zilele.

Cel care este trimis în misiune trebuie să fie blând, și să se jertfească fără pretenții și fără rezervă. “Eu vă trimit ca pe niște miei în mijlocul lupilor. Singura forță a apostolului este un cuvânt dezarmat, care poate să fie sau să nu fie primit, sau chiar luat în batjocură. Chiar și în fața ostilităților, a persecuției, misionarul face apel la libertate și nu la constrângere, la mărturia neînfricată și veselă nu la agresivitate. Dacă nu este pătruns de dragostea lui Cristos, apostolul devine un tiran, un cuceritor. Când sunt cucerite vaste teritorii, zone de influență cât mai numeroase, prin obiectivul puterii, călcând în picioare remușcările conștiinței și fluturând steagul libertății oamenilor, atunci se restrâng hotarele împărăției.

Sărăcia este stilul misiunii. Isus își trimite ucenicii fără pungă, fără traistă și fără încălțări… Eficacitatea nu este legată de mijloacele materiale folosite, lucrărilor de proporții, colosale, structurilor impunătoare, sau tehnicilor celor mai avansate puse în joc. Puterea cuvântului nu poate să se bazeze pe ban sau pe prestigiul instituției. Răspândirea evangheliei nu este asigurată de număr sau de resurse. Un aspect particular al stilului sărac, simplu, care trebuie să caracterizeze, misiunea este esențialitatea. “Nu vă opriți și nu salutați pe nimeni pe cale…” Apostolul adevărat nu este omul care apare pe scena acestei lumi pentru a fi onorat și colecționar de posturi importante și privilegiate.

Chiar dacă îi este rezervat un fotoliu în primele rânduri, acela rămâne gol, pentru că destinatarul este angajatul străzii pentru a predica vestea cea bună. El, misionarul adevărat, nu vrea să apară la tribună, ci preferă să viziteze cartierele și casele săracilor, a oamenilor de rând, a acelora părăsiți și suferinzi. Adevăratul apostol, știe că evanghelia nu trece prin plocoanele și surâsurile formale ori în predicile de circumstanță. Trebuie scuturat praful aplauzelor, al consensurilor organizate, a aprobărilor superficiale, al entuziasmelor emotive, al adeziunilor convenționale, pentru ca să poată apăra substanța evangheliei și fiecare să fie pus în fața propriei lui responsabilități.

Dacă misiunea nu adoptă acest stil de sărăcie și de esențialitate, se coboară la nivelul unei simple întreprinderi de propagandă și spectacol… Sfântul Paul “făptură nouă” și apostolul liber spune: “De acum încolo, nimeni să nu mă mai necăjească pentru că eu port în trupul meu rănile Domnului Nostru Isus Cristos”.

Ritul latin