Predici

Într-o zi, Isus se afla în rugăciune. Când a terminat, unul dintre ucenicii săi l-a rugat: “Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, aşa cum şi Ioan Botezătorul i-a învăţat pe ucenicii săi”. El le-a răspuns: Când vă rugaţi spuneţi: “Tată, sfinţească-se numele tău, vie împărăţia ta. Dă-ne zilnic pâinea de care avem nevoie. Iartă-ne păcatele, căci şi noi iertăm oricui ne-a greşit, şi nu ne duce pe noi în ispită”. Isus le-a mai spus: “Dacă unul dintre voi are vreun prieten şi merge la el în miez de noapte ca să-i spună: «Prietene, împrumută-mi trei pâini, căci unul dintre prietenii mei, aflat în călătorie, a venit la mine şi n-am nimic să-i pun înainte», şi dacă dinăuntru, celălalt îi răspunde: «Lasă-mă în pace, uşa e deja încuiată, copiii mei şi cu mine ne-am culcat. Nu pot să mă scol şi să-ţi dau ce-mi ceri», vă spun: Chiar dacă nu s-ar scula ca să-i dea, pentru că-i este prieten, se va scula totuşi din cauza insistenţei lui şi-i va dat tot ce-i trebuie. De aceea vă spun: Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi găsi, bateţi şi vi se va deschide. Căci cel care cere primeşte, cel care caută găseşte şi celui care bate i se va deschide. Sau este printre voi vreun tată care i-ar da un şarpe fiului său, când îi cere un peşte, sau un scorpion, când îi cere un ou? Deci dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi lucruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult nu-l va da Tatăl ceresc pe Duhul Sfânt, acelora care i-l cer”. Luca 11,1-13

Acela care s-a obişnuit să recite rugăciunea Tatăl nostru în varianta Evangheliei sfântului Matei nu poate să nu tresară la auzul variantei mult mai scurte propuse în Evanghelia sfântului Luca. Dar, dacă privim contextul în care cei doi evanghelişti inserează această rugăciune, ne dăm seama de “coloratura” originală pe care ea o capătă în fiecare din cele două Evanghelii. Într-adevăr, Mt 6,1-18 conţine o învăţătură referitoare la adevărata practică religioasă propusă în opoziţie cu una ipocrită, în timp ce Lc 11,1-13 conţine o adevărată învăţătură despre rugăciune. Cu alte cuvinte, dacă Matei pune în discuţie modul corect de a ne ruga în comparaţie cu cel ipocrit al fariseilor sau al păgânilor, Luca insistă asupra, nu doar a conţinutului sau a modului de a ne ruga, cât mai ales asupra necesităţii rugăciunii.

Învăţătura sfântului Luca are ca punct de plecare exemplul lui Isus de a se ruga (v. 1). Or, noi ştim că evanghelistul vorbeşte de multe ori şi cu plăcere despre rugăciunea lui Isus. De exemplu, prezentându-l pe Isus rugându-se în grădina Ghetsemani, sfântul Luca pune accentul pe o rugăciune din ce în ce mai insistentă. În felul acesta Isus arată comunităţii în ce fel poate cineva rezista în faţa satanei: prin rugăciune (Lc 22,39-46). De asemenea, ultimul cuvânt al lui Isus pe cruce este o rugăciune, oferind astfel exemplul oferirii sale totale Tatălui (Lc 23,46).

Rugăciunea Tatăl nostru în varianta sfântului Luca cuprinde cinci cereri. Primele două îl privesc pe Dumnezeu însuşi: ca numele lui să sfinţit, adică El să fie cunoscut şi recunoscut ca Dumnezeu; ca Împărăţia sa, inaugurată de Isus să vină, să se instaureze definitiv. Mai apoi, ucenicul cere hrana de care are nevoie în fiecare zi. În felul acesta el îşi arată încrederea că Dumnezeu va avea grijă de bucăţica de pâine a fiecărei zile şi nicidecum preocupare pentru o viaţă prosperă, lipsită de griji. Ceea ce mai imploră ucenicul este iertarea, acea iertare pe care la rândul său o oferă celui care i-a greşit. Cât priveşte ultima invocaţie, nu ne duce pe noi în ispită, traducerea lecţionarului nu este prea fericită întrucât ea lasă impresia că Dumnezeu ne supune ispitei. O traducere mai fericită ar fi, nu ne lăsa să intrăm în ispită. Ispita nu desemnează aici micile tentaţii obişnuite, ci mai curând cele care periclitează în mod grav mântuirea sau fidelitatea faţă de Dumnezeu şi care ne-ar aduce sub stăpânirea satanei. Aşadar, în rugăciunea Tatăl nostru noi îi cerem lui Dumnezeu să îndepărteze din calea noastră un pericol atât de mare.

După acest model de rugăciune, Isus propune o scurtă parabolă care să ilustreze succesul rugăciunii insistente, iar în versetele 11-13 exprimă nu atât exigenţa rugăciunii cât mai ales ceea ce ea obţine. Or, “obiectul” cererii este Duhul Sfânt, iar Tată împlineşte o astfel de cerere.

În concluzie, acest pasaj ni-l prezintă pe Isus învăţând prin viaţa sa şi prin cuvintele sale nevoia de ne ruga, o rugăciune constată care traversează întreaga viaţă (v. şi Lc 18,1; 21,36). Şi, dacă am voi să caracterizăm pe scurt darul Tatălui care răspunde rugăciunilor, am vorbi despre Duhul Sfânt.

pr. Şerban Tarciziu Ritul latin