Start > Ritul latin > Duminica a XVII-a (C)

Duminica a XVII-a (C)

27 June 2010
806 afișări

Autor: pr. Șerban Tarciziu
Copyright: Actualitatea creștină
Duminica a XVII-a de peste an (Anul C)

Într-o zi, Isus se afla în rugăciune. Când a terminat, unul dintre ucenicii săi l-a rugat: “Doamne, învață-ne să ne rugăm, așa cum și Ioan Botezătorul i-a învățat pe ucenicii săi”. El le-a răspuns: Când vă rugați spuneți: “Tată, sfințească-se numele tău, vie împărăția ta. Dă-ne zilnic pâinea de care avem nevoie. Iartă-ne păcatele, căci și noi iertăm oricui ne-a greșit, și nu ne duce pe noi în ispită”. Isus le-a mai spus: “Dacă unul dintre voi are vreun prieten și merge la el în miez de noapte ca să-i spună: «Prietene, împrumută-mi trei pâini, căci unul dintre prietenii mei, aflat în călătorie, a venit la mine și n-am nimic să-i pun înainte», și dacă dinăuntru, celălalt îi răspunde: «Lasă-mă în pace, ușa e deja încuiată, copiii mei și cu mine ne-am culcat. Nu pot să mă scol și să-ți dau ce-mi ceri», vă spun: Chiar dacă nu s-ar scula ca să-i dea, pentru că-i este prieten, se va scula totuși din cauza insistenței lui și-i va dat tot ce-i trebuie. De aceea vă spun: Cereți și vi se va da, căutați și veți găsi, bateți și vi se va deschide. Căci cel care cere primește, cel care caută găsește și celui care bate i se va deschide. Sau este printre voi vreun tată care i-ar da un șarpe fiului său, când îi cere un pește, sau un scorpion, când îi cere un ou? Deci dacă voi, care sunteți răi, știți să dați lucruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult nu-l va da Tatăl ceresc pe Duhul Sfânt, acelora care i-l cer”. Luca 11,1-13

Acela care s-a obișnuit să recite rugăciunea Tatăl nostru în varianta Evangheliei sfântului Matei nu poate să nu tresară la auzul variantei mult mai scurte propuse în Evanghelia sfântului Luca. Dar, dacă privim contextul în care cei doi evangheliști inserează această rugăciune, ne dăm seama de “coloratura” originală pe care ea o capătă în fiecare din cele două Evanghelii. Într-adevăr, Mt 6,1-18 conține o învățătură referitoare la adevărata practică religioasă propusă în opoziție cu una ipocrită, în timp ce Lc 11,1-13 conține o adevărată învățătură despre rugăciune. Cu alte cuvinte, dacă Matei pune în discuție modul corect de a ne ruga în comparație cu cel ipocrit al fariseilor sau al păgânilor, Luca insistă asupra, nu doar a conținutului sau a modului de a ne ruga, cât mai ales asupra necesității rugăciunii.

Învățătura sfântului Luca are ca punct de plecare exemplul lui Isus de a se ruga (v. 1). Or, noi știm că evanghelistul vorbește de multe ori și cu plăcere despre rugăciunea lui Isus. De exemplu, prezentându-l pe Isus rugându-se în grădina Ghetsemani, sfântul Luca pune accentul pe o rugăciune din ce în ce mai insistentă. În felul acesta Isus arată comunității în ce fel poate cineva rezista în fața satanei: prin rugăciune (Lc 22,39-46). De asemenea, ultimul cuvânt al lui Isus pe cruce este o rugăciune, oferind astfel exemplul oferirii sale totale Tatălui (Lc 23,46).

Rugăciunea Tatăl nostru în varianta sfântului Luca cuprinde cinci cereri. Primele două îl privesc pe Dumnezeu însuși: ca numele lui să sfințit, adică El să fie cunoscut și recunoscut ca Dumnezeu; ca Împărăția sa, inaugurată de Isus să vină, să se instaureze definitiv. Mai apoi, ucenicul cere hrana de care are nevoie în fiecare zi. În felul acesta el își arată încrederea că Dumnezeu va avea grijă de bucățica de pâine a fiecărei zile și nicidecum preocupare pentru o viață prosperă, lipsită de griji. Ceea ce mai imploră ucenicul este iertarea, acea iertare pe care la rândul său o oferă celui care i-a greșit. Cât privește ultima invocație, nu ne duce pe noi în ispită, traducerea lecționarului nu este prea fericită întrucât ea lasă impresia că Dumnezeu ne supune ispitei. O traducere mai fericită ar fi, nu ne lăsa să intrăm în ispită. Ispita nu desemnează aici micile tentații obișnuite, ci mai curând cele care periclitează în mod grav mântuirea sau fidelitatea față de Dumnezeu și care ne-ar aduce sub stăpânirea satanei. Așadar, în rugăciunea Tatăl nostru noi îi cerem lui Dumnezeu să îndepărteze din calea noastră un pericol atât de mare.

După acest model de rugăciune, Isus propune o scurtă parabolă care să ilustreze succesul rugăciunii insistente, iar în versetele 11-13 exprimă nu atât exigența rugăciunii cât mai ales ceea ce ea obține. Or, “obiectul” cererii este Duhul Sfânt, iar Tată împlinește o astfel de cerere.

În concluzie, acest pasaj ni-l prezintă pe Isus învățând prin viața sa și prin cuvintele sale nevoia de ne ruga, o rugăciune constată care traversează întreaga viață (v. și Lc 18,1; 21,36). Și, dacă am voi să caracterizăm pe scurt darul Tatălui care răspunde rugăciunilor, am vorbi despre Duhul Sfânt.

Ritul latin