Predici

1. Introducere

Un prieten mi-a povestit într-o zi o întâmplare pe care vreau să v-o prezint.

Un trecător s-a oprit într-o zi în faţa unei gropi unde lucrau trei muncitori.

L-a întrebat pe primul: “Ce faci, prietene?”

Respectivul i-a răspuns, fără să ridice capul: “Îmi câştig pâinea”.

A repetat întrebarea celui de al doilea: “Iar tu, ce faci?

Muncitorul, parcă mângâind obiectul pe care îl avea în mâini, a explicat. “Vedeţi? Tai o piatră frumoasă…”

L-a întrebat pe ultimul: “Dar tu, prietene?”

Omul, ridicând privirea spre el, cu un aer satisfăcut şi cu puţin orgoliu, a exclamat: “Construim o catedrală!”

Toţi cei trei îşi făceau meseria.

Primul era mulţumit că poate să-şi câştige cele necesare traiului; al doilea căuta să dea şi un sens; dar numai al treilea conferea muncii sale măreţia şi demnitatea ei.

2. Tema

Fericit cel care face ceva din iubire!

3. Mesajul zilei

Predica va fi dezvoltată pe baza unui dialog progresiv între preot şi copii, prin întrebări ca acestea:

- În Biserică este cineva care se semnează: “Slujitorul slujitorilor”. Cine este? Papa.

- De ce papa se consideră “slujitorul slujitorilor Domnului”? Pentru că Isus a spus: Cine vrea să fie primul să fie slujitorul tuturor. Mai ales în trupul mistic al lui Cristos, care este Biserica, a conduce înseamnă a sluji comunitatea.

- Papa este, deci, slujitorul slujitorilor, pentru că îi conduce pe toţi slujitorii pentru a-l sluji pe Domnul. Preoţii sunt numiţi “miniştri”, adică slujitori; şi cuvântul “diacon” înseamnă slujitor. În Biserică, toţi suntem slujitori unii altora în iubire, pentru a-l sluji pe Dumnezeu. Care sunt principalele calităţi ale unui bun slujitor? Puterea, supunerea, iubirea faţă de stăpân, faţă de cei din familia acestuia, faţă de lucrurile sale…

- Ce câştigăm din slujirea lui Dumnezeu şi a fraţilor? “Bine, slujitor bun şi credincios, intră în bucuria stăpânului tău!” (parabola talanţilor, cf. Mt 25); “Fericit acel slujitor pe care stăpânul îl va găsi veghind la întoarcerea sa; adevăr vă spun, se va încinge, îl va aşeza la masă şi îl va servi” (Lc 12,44).

- Cine îl slujeşte cu iubire pe Dumnezeu are o surpriză formidabilă: Dumnezeu îl va servi. “Fericiţi acei slujitori pe care stăpânul îi va găsi veghind la întoarcerea sa; adevăr vă spun, se va încinge, îi va aşeza la masă şi îi va servi” (Lc 12,37).

4. Exemple

a) Însuşirea intereselor lui Dumnezeu şi ale fraţilor.

În Midrash se povesteşte: îngerii servitori i-au spus într-o zi lui Dumnezeu: “I-ai dat voie lui Moise să scrie ceea ce vrea; atunci i-ar putea spune Israelului: «Eu v-am dat Tora!»” “Nu, a răspuns Dumnezeu, dar chiar dacă ar face-o, mi-ar fi fidel”.

Elevii Rabinului Isac din Worke l-au întrebat cum poate fi interpretată aceasta. El le-a răspuns printr-o parabolă:

“Un vânzător voia să plece într-o călătorie lungă. Şi-a luat un ajutor şi l-a trimis la magazin; el stătea mai mult în camera alăturată. De acolo îl auzea uneori pe ajutorul său, care îi spunea cumpărătorului: «Stăpânul nu poate vinde pentru atât de puţin». Vânzătorul nu a plecat. În al doilea an a auzit din camera alăturată: «Nu putem vinde pentru atât de puţin». El şi-a amânat din nou călătoria. Dar în al treilea an, a auzit: «Nu pot să-l dau pentru atât de puţin». Atunci a plecat”.

b) “A sluji” înseamnă a iubi cu adevărat.

Un bărbier din Florenţa, văzând un sărman pelerin care trecea pe drum, l-a invitat astfel:

- Vino! Ce barbă lungă!

Acela i-a răspuns:

- Ce vrei? Nu am bani pentru ea.

Bărbierul a adăugat:

- Vino! Te voi rade din iubire faţă de Dumnezeu.

Pelerinul a intrat. Dar apa era rece, săpunul puţin, briciul ciobit, mâna neatentă. Sărmanul pelerin a fost ciopârţit ca şi cum ar fi trebuit să fie mascat la carnaval. Plângea şi gemea, încât câinele bărbierului a început să latre în drum.

- Fă-l să tacă! i-a spus bărbierul servitorului său.

Acesta s-a dus, dar câinele lătra mai tare decât înainte.

- Ce are în dimineaţa asta? a exclamat bărbierul furios.

A intervenit pelerinul, suspinând:

- Ah!… Probabil îl bărbieresc pe câinele tău din iubire faţă de Dumnezeu! (D. GUERRAZZI).

c) “Slujirea” nu se măsoară prin importanţa gesturilor, ci prin iubire.

Sfânta Fecioară, cu Pruncul Isus în braţe, a hotărât să coboare pe pământ să viziteze o mănăstire. Mândri, toţi călugării s-au aşezat în rând, prezentându-se fiecare în faţa sfintei Fecioare pentru a-i aduce omagiu. Unul a recitat o poezie, altul i-a arătat miniaturile pe care le pregătise pentru Biblie şi un al treilea a recitat numele tuturor sfinţilor. Şi tot aşa, unul după altul, toţi călugării i-au adus omagii Fecioarei şi Pruncului.

Pe ultimul loc din rând a rămas unul, călugărul cel mai umil din convent, care nu studiase niciodată textele sacre ale epocii. Părinţii lui erau persoane simple, care lucrau într-un vechi circ din apropiere, şi l-au învăţat numai să învârtă mingiuţele în aer.

Când a ajuns rândul lui, ceilalţi călugări voiau să încheie cu omagierea, pentru că sărmanul acrobat nu avea nimic important de spus şi ar fi putut afecta imaginea conventului. Dar şi el, în adâncul inimii lui, simţea nevoia imensă de a le oferi ceva lui Isus şi Mariei.

Plin de ruşine, simţindu-se în centrul privirilor de reproş ale confraţilor, a scos din buzunarul rasei câteva portocale şi a început să le învârtă: era singurul lucru pe care ştia să îl facă.

Abia în acest moment Pruncul Isus a zâmbit şi a început să bată din palme în braţele sfintei Fecioare. Iar sfânta Fecioară a întins mâinile spre acel călugăr, lăsându-l să-l ţină puţin pe Prunc în braţe (P. COELHO, L’Alchimista, Bompiani, 1995).

d) Pentru a participa mai bine la Euharistie, fiecare dintre noi să se străduiască în această săptămână să facă un mic serviciu în casă, la şcoală sau în parohie, dar făcut din iubire.

pr. Pietro Righetto Ritul latin