Predici

1. Introducere

Dionis i-a spus regelui din Mida, care îi salvase prietenul, Silo:

- Cere-mi ce vrei şi îţi voi da.

Regele şi-a putut, în sfârşit, exprima dorinţa pe care o avea dintotdeauna:

- Dumnezeul meu, fă ca tot ce ating să devină aur strălucitor! I-a fost împlinită dorinţa. Chiar şi mâncarea a devenit pentru el metal preţios. Ar fi murit de foame dacă Dionis, după lungi rugăminţi, nu l-ar fi eliberat de o avariţie atât de stupidă.

E mai bine să te încrezi în Dumnezeu decât în bogăţii. E mai bine să ai un tezaur în cer decât pe pământ, unde hoţii pot să-l fure şi timpul să-l distrugă.

2. Tema

“Ce i-ar folosi omului dacă ar câştiga lumea întreagă, însă riscă să piardă paradisul?”

3. Mesajul zilei

Cine se gândeşte doar să aibă de toate şi nu să facă bine, greşeşte! Cine gândeşte astfel, asemenea personajelor din Evanghelie, face cel puţin trei greşeli.

- Prima greşeală: să fie interesat numai de bani, cum face omul care îi cere ajutor lui Isus pentru a obţine moştenirea. Isus nu a venit pentru moştenirile pământeşti, ci pentru cea din ceruri. Bogăţiile materiale sunt importante, dar cele spirituale şi veşnice sunt mai importante.

- A doua greşeală: să nu se gândească la viaţa veşnică. Egoistul din parabola evanghelică greşeşte pentru că nu se gândeşte la viaţa de dincolo. Greşeşte pentru că se gândeşte că toată viaţa se desfăşoară în această lume, că viaţa depinde de el, că nu există o dare de seamă finală, un destin veşnic, un suflet nemuritor.

- A treia greşeală: să se gândească numai la sine. Micul meu prieten, greşeşti dacă te gândeşti că eşti fericit singur, pentru că în această lume toţi suntem fraţi. Egoistul greşeşte pentru că nu este sociabil, nu are spirit fratern, nu este solidar cu ceilalţi. Cel care se gândeşte numai la el însuşi nu poate fi fericit şi nu poate să-i facă fericiţi pe alţii, pentru că ţine bunurile care sunt ale tuturor şi trebuie să fie folosite de toţi. Trebuie să ştim să împărţim, aşa cum a făcut Isus cu noi.

Să ne amintim ce spune Catehismul:

- Mulţi trăiesc ca şi cum acest pământ ar fi casa lor pentru totdeauna. Trăiesc ca şi cum nu ar trebui să moară niciodată.

- Nu le salvează viaţa lucrurile pe care le pun deoparte pentru ei… În ziua morţii, banii şi bogăţiile, puterea nu vor însemna nimic. Cine uită şi vrea să ţină totul pentru sine riscă să rămână închis în propriul egoism. Asemenea bogatului, riscă să rămână singur şi trist, departe de Dumnezeu, pentru totdeauna.

Aşadar, să încercăm:

- să dăm importanţă lucrurilor spirituale;

- să ne gândim şi să lucrăm şi pentru destinul nostru veşnic;

- să împărţim cu generozitate fericirea şi bunurile noastre cu alţii, ca să fim invitaţi de Isus la judecata universală: “Vino, binecuvântatul Tatălui meu… vino în paradis”.

4. Exemple

a) Unui sărac îi este mai uşor să se încreadă în Dumnezeu.

Un călugăr sfânt spunea:

- Unui sărac îi este uşor să se încreadă în Dumnezeu, şi în cine altcineva s-ar putea încrede? În schimb, unui bogat îi este mai greu să se încreadă în Dumnezeu. De ce? Pentru că toate bunurile sale strigă: “Ai încredere în noi!”

b) Sfântul Anton, abate, preferă bunurile spirituale celor materiale.

Nu trecuseră încă şase luni de la moartea părinţilor. Anton avea optsprezece ani. Într-o zi, a intrat într-o biserică chiar în momentul în care se citea Evanghelia în care Domnul îi spune bogatului: “Dacă vrei să fi desăvârşit, mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor şi urmează-mă şi vei avea o comoară în ceruri” (Mt 19,21).

Ca şi cum acele cuvinte ar fi fost citite chiar pentru el, Anton a ieşit imediat din biserică şi a dăruit locuitorilor satului proprietăţile sale numeroase şi preţioase. A vândut şi toate bunurile mobile şi a împărţit celor săraci suma mare de bani pe care a obţinut-o, păstrând din ei o parte pentru sora lui, pe care a încredinţat-o fecioarelor consacrate.

S-a dedicat vieţii ascetice, începând să ducă cu tărie o viaţă aspră, fără a-şi acorda nimic.

Lucra cu propriile mâini: a auzit proclamându-se: “Cine nu munceşte, nici să nu mănânce” (2Tes 3,10). Cu o parte din banii câştigaţi cumpăra pâine pentru el, iar restul îl dădea săracilor (SF. ATANASIU, Viaţa sfântului Anton).

c) Cine se gândeşte să-i facă fericiţi pe alţii este răsplătit.

Doi pelerini mergeau pe drum, în timp ce îi biciuia un vânt rece. Era gata să se işte o furtună. Bobiţe de gheaţă şuierau în rotocoale printre stânci. Cei doi oameni înaintau cu greu. Ştiau bine că, dacă nu ajungeau la timp la refugiu, ar fi murit în viscol.

Cu inima cât un purice de teamă şi cu ochii aproape orbiţi de viscol, mergând pe marginea unei prăpăstii, au auzit un geamăt. Un om căzuse în groapă şi, neputând să se mişte, cerea ajutor.

Unul dintre ei a spus: “Asta e soarta. Acel om este condamnat la moarte. Să grăbim pasul, altfel vom sfârşi ca el”. Şi a pornit mai repede mai departe, aplecat în faţă, ca să se opună forţei vântului.

Însă celui de al doilea i-a fost milă şi a început să coboare printre stâncile ascuţite. L-a găsit pe rănit, l-a luat pe spate şi a urcat înapoi cu greu. Transpira. Cărarea era mai întunecată. Pelerinul care ducea rănitul în spate era transpirat şi epuizat, când a văzut apărând luminile refugiului. L-a încurajat pe rănit să reziste, dar, la un moment dat, s-a împiedicat de ceva întins de-a lungul drumului. Frigul îl ucisese.

El a scăpat de aceeaşi soartă numai pentru că a făcut efortul de a-l duce în spate pe sărmanul pe care l-a salvat din groapă. Trupul său şi efortul făcut au menţinut căldură suficientă pentru a-i salva viaţa (B. FERRERO, L’importante e la rosa, L.D.C.).

d) Nişte hoţi s-au dus în chilia unui călugăr bătrân şi i-au spus:

- Am venit să luăm tot ce ai în celulă!

Şi a răspuns:

- Fiilor, luaţi ce vreţi.

Au luat totul din celulă şi au plecat; au uitat o pungă care era într-un colţ. Bătrânul a luat-o şi a fugit după ei, strigând:

- Fiilor, luaţi şi asta, aţi uitat-o.

Ei, uimiţi de răbdarea lui, au dus toate lucrurile înapoi în chilie şi şi-au schimbat viaţa (Le parole dei Padri del deserto, îngrijită de G. Vannucci, Fiorentina 1979, 111).

e) Dacă consideri potrivit, poţi explica motivele generale pentru care se fac colecte în momentul ofertoriului.

pr. Pietro Righetto Ritul latin