Predici

1. Introducere

O povestire antică ni-l prezintă pe un om căruia Creatorul i-a garantat împlinirea unei dorinţe. Omul s-a gândit câteva secunde şi apoi a spus: “Aş vrea să fac bine fără să ştiu”.

Dumnezeu l-a ascultat.

Mai târziu, Creatorul a considerat că este vorba despre o hotărâre atât de bună încât a transmis-o tuturor oamenilor.

Şi aşa a fost până în zilele noastre.

Nu te subevalua. Poate nu vei avea niciodată o confirmare, dar eşti mult mai important decât crezi. Toţi facem parte dintr-un plan mai mare pe care nu-l vom vedea niciodată în întreaga lui frumuseţe.

2. Tema

“Creştin este cel care iubeşte, pentru că Dumnezeu este iubire“.

3. Mesajul zilei

Ce ne învaţă parabola bunului samaritean?

- Ne învaţă să-i iubim pe ceilalţi, chiar dacă sunt necunoscuţi sau duşmani, dându-le ajutor, timp, bani etc.

Ştiţi cum puteţi distinge un creştin adevărat de alţii care sunt doar cu numele?

- Isus a spus: din aceasta vor recunoaşte că sunteţi ucenicii mei: dacă vă veţi iubi unii pe alţii.

- Creştinii se deosebesc de ceilalţi nu atât prin faptul că poartă o medaliuţă sau un crucifix, cât, mai ales, prin iubirea pe care demonstrează că o au. Semnele distinctive ale creştinilor sunt:

- – vorbesc cu iubire;

- – lucrează cu iubire;

- – gândesc cu iubire.

Ştiţi cum a rezumat Isus cele zece porunci?

- Iubeşte-l pe Domnul tău din toată inima ta, cu toată puterea, iar pe aproapele ca pe tine însuţi.

Isus ne dă o poruncă nouă: “Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; aşa cum v-am iubit eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii”.

- Biblia ne aminteşte în multe pagini de angajamentul de a-i iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele, dar în fiecare dintre paginile ei ne descoperă că Dumnezeu ne iubeşte până la a deveni samaritean mântuitor.

- “Părinte, în Isus ne-ai arătat iubirea ta faţă de cei mici şi săraci, faţă de cei bolnavi şi cei excluşi. Nu s-a închis niciodată în faţa nevoilor şi a suferinţelor fraţilor. A vestit lumii prin viaţă şi cuvânt că tu eşti Tată şi că ai grijă de toţi fiii tăi” (Rugăciunea euharistică V/C).

Asemenea lui Isus, noi toţi, fiii lui Dumnezeu, trebuie să devenim buni samariteni.

4. Exemple

Biserica ne aminteşte: “Mai ales astăzi creşte obligaţia să devenim cu generozitate aproapele fiecărui om şi să-l slujim prin fapte pe cel care trece pe lângă noi, bătrân abandonat de toţi sau muncitor străin dispreţuit pe nedrept sau emigrant sau copil dintr-o familie cu dificultăţi sau flămând care face apel la conştiinţa noastră…” Pot fi utile aceste mărturii.

a) Este încă vie în memoria noastră amintirea Sarei Folino, lovită de o maşină condusă de un extra-comunitar beat. “Avea cincisprezece ani, era din Torvajanica, era angajată în parohie, credea în pace şi în posibilitatea ca oamenii să cadă de acord între ei. Banii adunaţi la înmormântarea ei au fost trimişi copiilor ruandezi şi celor din centrul de primire al imigranţilor. Şi prietenii ei vegheau ca amintirea ei să nu fie murdărită de gesturi de intoleranţă”. “Am învăţat să caut să înţeleg persoanele şi pe mine însămi, scrie Sara, să privesc în inima mea pentru a înţelege lucruri despre care nu m-am întrebat niciodată. Vreau să continui să urmez această cale pentru a nu mă opri ca un zid care nu ne face să ne simţim liberi, ci marionete”. Nu sunt numai cuvinte: părinţii povestesc întâmplări. Sara invită la prânz un vânzător ambulant de culoare pe care l-a întâlnit în faţa casei. Plânge când tatăl povesteşte despre linşarea unui imigrant de către şase tineri la staţia de autobuz. Dojeneşte câţiva colegi de şcoală care se iau de marocani, “toţi beţivi şi hoţi”.

“Era o fată matură, în formă. Cu siguranţă, nu era bigotă”, povesteşte Fabrizio Cecchini, fostul ei profesor de religie şi responsabil al Centrului Misionar Diecezan. “Sara căuta valori, avea un simţ ascuţit al vieţii şi al dreptăţii şi nu se mulţumea cu explicaţii uşoare. Mi-a cerut deseori să vină cu mine în Africa, într-o călătorie pe care o organizăm în misiuni. Dar era încă prea tânără” (B. CAROZZOLO, Famiglia Cristiana, 3/1995).

b) Într-o după-amiază, un copil a ieşit la plimbare în oraş, însoţit de tatăl său.

La un moment dat, a trecut un domn foarte robust. Părea un butoi. Se clătina la fiecare pas. Văzând aceasta, copilul a râs în hohote şi, în momentul îl care domnul i-a depăşit, l-a tras pe tatăl său de haină şi i-a spus:

- Ai văzut, tată, ce gras e domnul acela? E atât de gras că nu poate nici să meargă.

Tatăl a tăcut o clipă. Iritat de atitudinea fiului, a considerat că e bine să-i dea acest răspuns:

- Ştii, nici nu mi-am dat seama. Îl priveam în faţă şi am văzut doar că zâmbea.

După o pauză lungă, a adăugat:

- Când întâlneşti pe cineva, nu te opri la aspectul său fizic. Priveşte-i faţa: acolo ai putea găsi chiar un cadou pentru tine.

Întorcându-se spre casă, s-au întâlnit din nou cu domnul de mai înainte. Şi de această dată, copilul a ridicat privirea şi a văzut că omul era orb de un ochi. Dar când l-a salutat, i-a zâmbit cu atâta bucurie şi mulţumire, încât lumina acelui zâmbet, pentru o clipă, a şters chiar şi malformaţia sa.

c) Într-o zi, în satul său natal, se juca de-a războiul cu un prieten. S-a trezit înfruntat cu aceste cuvinte: “Dacă aş avea acasă atâta mâncare câtă ai tu, ţi-aş fi dat atâtea lovituri încât ai fi murit!”

Au fost cuvinte de foc care l-au făcut pe micuţul Albert Schweitzer să simtă ruşinea de a avea mâncare şi îmbrăcăminte. În zadar a încercat tatăl să-l facă să îmbrace halatul cel nou. A preferat să fie pălmuit decât să fie văzut mai bogat decât ceilalţi copii de vârsta lui (La carità, Palermo, februarie 1976, 26).

d) Este clasic exemplul lui R. Follereau: “Am visat”.

Un om s-a prezentat la judecata Domnului.

I-a spus:

- Vezi, Dumnezeul meu, am păzit legea ta, nu am făcut nimic rău, nedrept. Doamne, mâinile mele, priveşte-le, sunt curate!

Bunul Dumnezeu i-a răspuns:

- Fără îndoială, fără îndoială, sunt curate, dar sunt şi goale!

pr. Pietro Righetto Ritul latin