Predici

1. Introducere

Pare ingenuu, dar o poveste de-a Fraţilor Grimm explică, într-o oarecare măsură, modul în care Euharistia vindecă rănile păcatului.

Era odată cineva care a încheiat un pact secret cu fiul său: acesta putea să facă tot ce-i plăcea, dar trebuia să bată un cui într-o scândură de fiecare dată când făcea un păcat şi îl putea scoate după ce îl repara printr-un act de virtute.

După câtva timp, scândura era plină de cuie. Tânărul s-a alarmat văzând cât rău făcuse. S-a hotărât, aşadar, să-şi schimbe felul de a trăi; aşa au înflorit faptele de virtute. Cuiele au dispărut unul câte unul.

În ziua în care a fost scos ultimul cui, tatăl l-a îmbrăţişat pe fiu, bucurându-se cu el. L-a strâns la piept şi şi-a dat seama că plângea: “De ce plângi? l-a întrebat. Ar trebui să fii fericit şi mulţumit că ai putut să scoţi toate cuiele”. “E adevărat – a răspuns celălalt: cuiele au fost scoase, dar semnele, semnele au rămas!”

Chiar după o spovadă bună, sufletul nostru prezintă semnele, rănile, urmele bolii păcatului: şi de aceea este necesară sfânta Împărtăşanie, ea şterge acele semne, face să dispară toate rănile, urmele slăbiciunii noastre. “Pătimirea” lui Cristos vindecă totul (Pr. R. FRASCISCO).

2. Tema

Să sărbătorim pentru că Tatăl le dă tuturor bucuria iertării.

3. Mesajul de astăzi

Dumnezeu îl iartă pe David.

- Povestiţi, adaptând mentalităţii copiilor, acum deja mai puţin naivi datorită filmelor pe care le văd, păcatul dublu al lui David, urmat de reproşul profetului Natan şi de căinţa Regelui (2Sam 11-12).

- Cu păcatul nu te poţi simţi bine! Păcatul este ca mizeria în casă, dezordinea în clasă, tristeţea în suflet!

- Totuşi, Dumnezeul bucuriei, nici de la David, nici de la noi, nu aşteaptă altceva decât să auzim de la preot în numele lui: “Domnul ţi-a iertat păcatele: nu vei muri! Mergi şi nu mai păcătui”.

Dumnezeu ne iartă prin iubire.

- În a doua lectură ni se spune că iubirea lui Dumnezeu ne purifică, ne transformă. Focul purifică fierul, îl face să se identifice cu el, îl face capabil să fie modificat. Focul este iubirea lui Dumnezeu, fierul suntem noi. “Nu mai trăiesc eu, ci Isus trăieşte în mine”. Însă cât de mult l-a costat pe Dumnezeu iubirea sa faţă de noi!

Viaţa creştină se bazează pe iubire.

- Viaţa creştină este întâlnirea dintre două persoane care se iubesc: pe de o parte, Dumnezeu, cu o iubire puternică, tenace, imensă; pe de alta, noi, cu o iubire slabă, fragilă, limitată. La sfârşit este numai o flacără: flacăra care arde toate păcatele noastre, care uneşte.

- Dumnezeu dă cea mai mare parte a puterii acestei flăcări; dar şi noi trebuie să punem partea noastră! Dacă suntem gheaţă în loc de fier, stingem totul. Cu cât Domnul ne iartă şi ne înnoieşte mai mult, cu atât trebuie să-l iubim mai mult.

- De fiecare dată când revenim de la spovadă, nu trebuie să spunem: “Acum sunt în regulă cu Dumnezeu!”, ci: “Deoarece Isus m-a mai iertat încă o dată, trebuie să crească în mine iubirea faţă de el!” Atunci răspundem cu iubire.

- Şi iubirea faţă de Domnul, pentru a fi autentică, trebuie să se extindă spre toţi fiii săi, fraţii noştri.

4. Exemple

a) Cuvintele sincere şi pline de bunătate fac mult bine.

Claudiu este foarte bun, simpatic, generos, bogat în viaţa interioară. Dar cum poate trăi într-o astfel de familie? Şapte persoane în două camere, un tată alcoolic, două surori deviate complet. Claudiu este o rază de soare pe un cer plin de umbre.

Într-o zi, l-am întrebat: “Cum ai putut să rămâi bun în mijlocul mizeriei atât de mari a familiei tale?” “Simplu: într-o noapte, pe atunci aveam opt ani, tatăl meu s-a întors beat acasă, ca de obicei. Îmi era teamă de el şi îl uram, în acea noapte dormeam, dar cineva m-a trezit: era el, tatăl meu, care plângea cu capul plecat pe pat, aproape de perna mea. Mi-a spus: Claudiu, copilaşul meu, să nu faci niciodată ca mine, sunt prea nefericit! Din acea noapte am învăţat să-l iubesc pe tatăl meu aşa cum este. Sunt sigur că el m-a salvat, pentru că cel puţin o dată a vorbit cu mine deschis. Isus a fost cel care mi-a vorbit în acea noapte” (J. BOUCHAUD, I cristiani del primo amore, Gribaudi).

b) Iubirea nu păstrează resentimente.

În Noul Testament este o frază minunată a lui Paul care, vorbind despre iubire, scrie: “Iubirea nu păstrează resentimente”. Uneori mă trezesc spunând unor persoane: “Veţi rămâne cu gura căscată când veţi ajunge în cer şi veţi vedea că nu există nici un păcat care să nu poată fi iertat”.

O femeie credea că Dumnezeu i-a apărut într-o viziune. A plecat, deci, să se sfătuiască cu episcopul ei. Acesta i-a făcut următoarea recomandare: “Dragă doamnă, e posibil ca dumneavoastră să credeţi în nişte iluzii. Trebuie să înţelegeţi că, în calitate de episcop al diecezei, sunt persoana autorizată să discern dacă viziunile sunt adevărate sau false. Este o responsabilitate a mea, o datorie a mea”. “Perfect, Excelenţă”. “Atunci, dragă doamnă, faceţi ce voi spune”. “Voi face, Excelenţă”. “Ascultaţi: data viitoare când va mai apărea Dumnezeu, aşa cum susţineţi, puneţi-l la o încercare pentru a şti dacă este în realitate Domnul”. “De acord, Excelenţă. Dar care este încercarea?” “Spuneţi-i lui Dumnezeu: Arată-mi, te rog, păcatele personale ale episcopului. Dacă vă apare cu adevărat Dumnezeu, vă va descoperi păcatele mele. Apoi reveniţi aici şi îmi povestiţi ce a răspuns; mie şi nimănui altuia. De acord?” “Exact aşa voi face, Excelenţă”.

După o lună, doamna a cerut să fie primită la episcop, care a întrebat: “V-a apărut Dumnezeu din nou?” “Cred că da, Excelenţă”. “L-aţi întrebat ceea ce v-am cerut?” “Desigur, Excelenţă”. “Şi ce v-a răspuns Dumnezeu?” “Mi-a spus: Spune-i episcopului că am uitat toate păcatele lui!”

Ce credeţi? Nu există nici o carte în care să fie notate păcatele. Ştiţi un lucru? Dumnezeu nu ţine nici un registru, nici un catalog. El ne vede în momentul prezent şi ne învăluie cu o iubire necondiţionată (A. DE MELLO, Istruzioni di volo per aquile e polli, Piemme, 1996).

c) Dumnezeu este milostiv.

Un beduin l-a întrebat pe un mare maestru:

- O, trimis al lui Dumnezeu, cine va conduce judecata creaturilor?

Iar el:

- Dumnezeu cel binecuvântat şi imens.

Atunci, beduinul:

- El în persoană?

- Da! a răspuns profetul.

Beduinul a zâmbit. Atunci, profetul a întrebat:

- De ce ai zâmbit?

Iar el:

- Cel generos, când decretează, iartă; când reglează contul, este indulgent.

Profetul a comentat astfel:

- Beduinul a spus adevărul. Nimeni nu este mai generos decât Dumnezeu, el este generosul generoşilor! (AL GHAZALI).

pr. Pietro Righetto Ritul latin