Start > Ritul latin > Duminica a VIII-a (pentru copii)

Duminica a VIII-a (pentru copii)

10 July 2010
1,178 afișări

Autor: pr. Pietro Righetto
Copyright: Editura Sapientia
Duminica a VIII-a de peste an (Anul C)

1. Introducere

Vede bine numai acela care este bun (cf. primul exemplu).

2. Tema

Pentru a fi creștini adevărați, trebuie să fim sinceri și supuși acțiunii Duhului Sfânt.

3. Mesajul zilei

Pentru a vedea bine, trebuie să avem ochi buni, dar și lumină suficientă. Numai așa vom putea vedea bine misterul vieții noastre și al altora.

Vede cu adevărat bine cel care are lumina lui Dumnezeu.

- Cel orb nu poate fi călăuză; cel ignorant nu poate fi învățător…

- Isus este cel care vede mai bine decât toți, Isus este cel mai bun dintre învățători. Numai împreună cu Isus se poate vedea clar drumul care duce în cer. Numai împreună cu Isus știm ce ne așteaptă dincolo. Dacă stăm alături de Isus care ne învață și ne călăuzește, reușim să vedem nu numai cu ochi buni, dar, mai ales, cu inima.

- Nu poți vedea bine decât cu inima, pentru că nu poți vedea bine fără iubire.

Acționează cu adevărat bine cel care îl iubește pe Dumnezeu.

- În jurul nostru sunt “copii răi”. Dar sunt copii cu adevărat răi? (Câteva cuvinte referitoare la delincvența juvenilă!) Deseori vina aparține și mediului în care trăiesc… Să ne amintim că și noi suntem puțin răi. Cel care nu are defecte să arunce primul cu piatra! Nimeni dintre noi nu are conștiința perfect curată. Mai este și puțin negru: suntem ca jucătorii de la Juventus Torino! Toți ar trebui să simțim nevoia de a deveni mai buni, și pentru a da un exemplu bun.

- Deseori, mulți copii sunt “delincvenți” și pentru că nu au avut șansa de a se fi născut într-o familie bună.

- Dar împreună cu Isus toți putem să devenim buni. Însă trebuie să-l “altoim” în noi, sau, mai bine zis, trebuie să devenim lăstari ai viței, membre vii ale trupului său mistic.

- Fiind una cu Isus:

- trebuie să gândim asemenea lui Isus,

- trebuie să judecăm asemenea lui Isus,

- trebuie să acționăm asemenea lui Isus,

- trebuie să iubim asemenea lui Isus,

- trebuie să trăim asemenea lui Isus.

- Cel care este împreună cu Isus devine bun.

Numai Dumnezeu este bun.

- Împreună cu Isus, aducem roade bune. Planta “sterilă” nu folosește la nimic.

- Pentru creștin, sub un anumit aspect, cel mai mare păcat este cel de “omisiune”. A face rău este rău, dar pentru creștin, cel mai mare rău este să nu facă binele (dați câteva exemple practice).

4. Exemple

a) O femeie se plângea unei prietene că are o vecină dezordonată. “Ar trebui să vezi cât de murdari sunt copiii ei, ca să nu mai vorbim despre casă! Aproape îmi este rușine că locuiesc în acea zonă. Privește ce dungi negre sunt pe prosoape!”

Prietena s-a apropiat de fereastră și a exclamat: “Cred că prosoapele ei sunt curate, dragă, dungile sunt pe geamurile tale” (A. DE MELLO, La preghiera della rana, E.P.).

b) Aș vrea să vă povestesc ceva ce am citit într-o carte franțuzească. O învățătoare făcea o dictare. Textul dictat era Tatăl nostru. După ce a terminat dictarea, toți copiii merg la catedra învățătoarei ca să-i verifice și să le pună calificativul. În timp ce o fetiță își aștepta caietul, învățătoarea a luat un pix în mână și era gata să taie greșelile. Însă mâna i-a rămas suspendată în aer și la sfârșit a scris “foarte bine”. Despre ce era vorba? Despre aceasta: în locul unde este “facă-se voia ta”, fetița a scris “voia ta fie sărbătoare” (fête în loc de faite). Și, la sfârșit, învățătoarea a spus: “Este cea mai frumoasă interpretare a acestui verset din Tatăl nostru. Voința ta să fie sărbătoare!” (M. MAGRASSI, Maria stella sul nostro cammino, Noci 1991, 94).

c) “De mic am făcut de toate, am fost și boxer”.

Pentru câștig? “Da. Aveam șaisprezece ani și mi se părea că pierd timpul la școală, văzând că acasă banii pentru cină erau mai utili decât un fiu instruit. Într-o zi, am întâlnit un prieten care câștiga 25 de dolari pe întâlnire, și am hotărât să urmez exemplul său”.

Cum a mers? “După primele victorii, am început să mă simt un Dumnezeu. Vestiarul era plin de miros de alcool și de piele transpirată, dar pe pereți erau Newsboy Brown, Mushy Callahan, Dynamite Jackson.

Așteptam ceasul în care voi fi pus alături de ei.

Apoi, în sfârșit, a sosit și momentul importantei întâlniri. Băiatul împotriva căruia trebuia să lupt era de culoare, avea două brațe ca două șunci. La runda a patra eram în avantaj. Apoi, cineva a strigat: “Omoară-l pe acel negru mizerabil!” Și am încetat să mă mai lupt. Cariera mea pugilistică s-a terminat în acea seară” (ANTONY QUINN, din “Duro, durissimo Quinn”, de Natalia Augias, în Il venerdi di Repubblica, Roma, 8 ianuarie 1988, 86).

d) Într-o zi, la Roma, sfântul Filip Neri s-a dus să spovedească o femeie în aparență foarte evlavioasă, dar care blestema și calomnia foarte ușor.

Sfântul a ascultat cu răbdare penitenta, apoi i-a spus:

- Ca pocăință, vei lua o găină, vei parcurge străzile principale ale Romei, smulgându-i ușor penele pe care le vei arunca în vânt. Apoi te întorci la mine.

Femeia s-a supus. La întoarcere, sfântul a adăugat:

- Pocăința nu s-a terminat încă. Acum trebuie să reiei străzile parcurse și să strângi toate penele pe care le-ai aruncat!

- Dar este imposibil! a răspuns femeia.

Sfântul Filip a încheiat atunci foarte serios:

- Așa este și cu blestemele, vorbele de rău și calomniile. Foarte ușor pot fi împrăștiate pretutindeni și repararea este foarte des imposibilă.

Ritul latin