Predici

1. Introducere

E frumos să ai o inimă mare, care ştie să ierte! (cf. primul exemplu).

2. Tema

“Fiţi milostivi, precum Tatăl vostru milostiv este”.

Trebuie să iubim întotdeauna, să-i iubim pe toţi, să iubim mai mult: aceasta ne învaţă Isus prin cuvinte şi prin viaţă!

3. Mesajul zilei

Isus avea o iubire fără margini: făcea bine tuturor, chiar şi celor care erau consideraţi “blestemaţi”; îi primea pe toţi, chiar şi pe cei păcătoşi, îi ierta pe toţi; i-a iertat şi pe cei care l-au răstignit.

- Aşa a făcut şi regele David (cf. prima lectură). Aşa au făcut şi fac sfinţii (daţi câteva exemple, ca sfântul Ştefan, sfânta Maria Goretti etc.).

Creştinul trebuie să aibă o iubire fără margini (explicaţi cu grijă).

- Creştinul trebuie să aibă o iubire dezinteresată, gratuită, universală.

- Creştinul nu poate să fie violent, răzbunător, iar apărarea trebuie să fie cu iubire şi echilibru.

- Creştinul nu poate să fie avar, egoist, “mafiot”.

- Creştinul trebuie să ierte de 70 de ori câte 7, trebuie să împartă, să se dăruiască întotdeauna.

- Creştinul nu poate urî, trebuie să dorească binele, să iubească, să facă bine celui care îi face rău, chiar dacă doreşte ca răul să fie învins cu mijloace licite şi este întristat de răul suferit.

- “Fericiţi cei blânzi, pentru că vor primi împărăţia lui Dumnezeu… Fericiţi făcătorii de pace, pentru că vor fi numiţi fiii lui Dumnezeu…”.

De ce trebuie să avem o iubire fără limite? Cel puţin din două motive:

- pentru că toţi suntem copiii lui Dumnezeu, fraţi…

- pentru a învinge răul prin bine: aceasta este logica iubirii.

Dacă răspunzi unei jigniri, unei injurii, unui gest de aroganţă cu o altă jignire, o altă injurie, un alt gest de aroganţă, răul se înmulţeşte. Dacă răspunzi răului cu binele, răutatea se diminuează şi dispare… iar lumea devine tot mai frumoasă şi mai dreaptă: devine tot mai mult împărăţia lui Dumnezeu-iubire.

4. Exemple

În mod deosebit astăzi, mai mult decât cuvintele, trebuie să convingă exemplele.

a) Împăcarea.

“Într-o zi – povesteşte Angelica, o profesoară din Coreea – părinţii mei se certau. Mama a spus plângând că vrea să plece la verişoara ei şi să ne părăsească. Eu şi fratele meu am rugat-o să rămână. Dar mama ne-a cerut să fim înţelegători şi a spus că nu mai poate rămâne. La sfârşit, i-am spus: «Călătorie plăcută». Când am rămas singuri, ne-am rugat mult pentru ea. După cinci zile, mama s-a întors şi s-a împăcat cu tata” (Ragazze controcorrente, Città Nuova, 1971).

b) Nu mai eşti prietena mea!

Această frază, atât de “dramatică” şi atât de des repetată într-o izbucnire de mânie, îmi aminteşte un episod din viaţa fiicei mele, Conny. Astăzi Conny este mare, însă atunci avea numai cinci ani şi învăţase de puţină vreme să meargă pe bicicletă, fără rotiţele de sprijin.

Conny se plimba mereu cu bicicleta în curte, împreună cu prietena ei, Beatrice. Deseori le auzeam râzând prin fereastra deschisă, dar la un moment dat, am auzit-o pe Conny urlând şi plângând.

Am deschis imediat uşa şi am alergat în curte, unde Conny venea spre mine şchiopătând din cauza unei răni mari la genunchi. Beatrice venea după ea şi împingea bicicleta lui Conny. Am întrebat ce s-a întâmplat, dar Conny a început să plângă şi mai tare. Atunci am luat-o de mână şi am dus-o în casă. Beatrice a sprijinit bicicleta de zid şi a vrut să intre cu noi în casă. În acel moment, Conny a strigat la ea:

- Nu intra! E numai vina ta! Nu mai eşti prietena mea! Beatrice a plecat plângând. Am vrut să o mângâi, dar trebuia să mă ocup mai întâi de genunchiul lui Conny. În timp ce spălam şi tratam rana, Conny mi-a povestit:

- Beatrice a venit prea aproape de mine cu bicicleta, m-am speriat, am căzut şi m-am lovit la genunchi. A făcut-o intenţionat! a spus Conny nervoasă.

Chiar credeţi că aşa s-a întâmplat? Nu, nu am crezut nici eu şi i-am explicat lui Conny, dar ea nu a vrut să audă.

Pentru a o mângâia, am alintat-o şi i-am povestit ceva. Deodată, a sunt cineva la uşă. Când am deschis, era Beatrice, timidă, şi a întrebat dacă Conny se simte mai bine şi dacă o poate vizita. I-am răspuns că da şi am poftit-o înăuntru. Beatrice s-a apropiat de Conny şi a spus:

- Nu am făcut-o intenţionat!

Conny nu a răspuns. Dar Beatrice a continuat:

- Voiam să te invit să cumpărăm împreună câte o îngheţată şi apoi să-mi duc bicicleta acasă.

- În fond, deja mă simt puţin mai bine, a spus Conny şi s-a ridicat cu atenţie.

- Aşteaptă să te ajut! a spus Beatrice, luând-o de mână.

Astfel, Conny s-a putut sprijini.

- Vii? a întrebat Beatrice foarte bucuroasă.

- Sigur! a răspuns Conny. Pa, mamă!

Şi cele două prietene au plecat împreună, ţinându-se de mână. Şi, pentru că este puţin mai greu să mergi sprijinit când unul şchiopătează, şchiopăta şi Beatrice din simpatie.

Conny şi Beatrice sunt prietene şi astăzi!” (R. DIEPMANN, 32 Racconti per la Scuola Materna, LDC).

pr. Pietro Righetto Ritul latin