Start > Ritul latin > Preasfânta Treime (pentru copii)

Preasfânta Treime (pentru copii)

10 July 2010
1,536 afișări

Autor: pr. Pietro Righetto
Copyright: Editura Sapientia
Preasfânta Treime (Anul C)

1. Introducere

Am găsit această mărturie fără numele autorului, dar este foarte frumoasă: îi sunt recunoscător că a scris-o și sunt bucuros să o citesc.

Aveam trei ani în 1939, când a plecat tatăl meu în război. De aceea, îl cunoșteam foarte puțin.

Devenind prizonier, tatăl meu s-a întors abia în 1945.

Atunci aveam opt ani. În timpul întregii perioade, fotografia sa a rămas pe sobă într-o ramă frumoasă: îmi amintea că aveam un tată. Mama ne-a vorbit despre el zile întregi, luni, ani. Am învățat să-l cunosc și să îmi dau seama că ne iubea și se gândea întotdeauna la noi, toți cei rămași acasă.

Uneori, primeam de la el câte o scrisoare, scrisă cu creionul și cu o caligrafie frumoasă. Era ca și cum ar fi fost prezent și ne călăuzea de departe. Dar lacrimile și bucuria mamei noastre, în momentele emoționante în care deschidea scrisorile sale, erau pline de semnificație. Când s-a întors, în 1945, ne-am dus să-l primim la gara din orașul apropiat. Îmi voi aminti mereu șocul acelei întâlniri și strigătul de bucurie din inima mea: “Este el!”

Pentru mine, așa este Dumnezeu: Tatăl meu de departe, pe care îl descopăr prin viața în familie, iubire, cuvântul său, cuvintele celor care îmi vorbesc despre el.

Știu că, atunci când îl voi întâlni la sfârșitul drumului meu, îl voi recunoaște! Fața sa, iubirea sa sunt deja în inima mea!

2. Tema

Trăim în iubirea lui Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

3. Mesajul zilei

Fericit acel copil care se naște și crește într-o familie adevărată, bucurându-se de iubirea mamei, a tatălui și a fraților.

- Avem nevoie de toată această iubire.

- Pentru a crește bine, nu este suficient să avem numai mamă, sau numai tată: avem nevoie de o familie completă, în care să existe cu adevărat iubire.

Așa este și în viața creștină.

- Pentru a ne naște, a crește și a trăi bine avem nevoie de iubirea paternă a lui Dumnezeu Tatăl, de iubirea “maternă” a lui Dumnezeu Duhul Sfânt, de iubirea fraternă a lui Isus.

- Știți cum am intrat pe deplin în familia lui Dumnezeu: în Biserică? Prin sacramentele inițierii creștine.

- Care sunt? Botezul, Mirul și Euharistia. Iubirea lui Dumnezeu este atât de mare încât Biserica ne face să o gustăm în mod gradat.

- Ce ne-a dat Botezul? Iubirea părintească a lui Dumnezeu: Dumnezeu a devenit Tatăl nostru, noi am devenit fiii săi.

- Ce ne-a dat Mirul? Duhul Sfânt care, “ca o mamă”, ne dă și ne educă la viața divină. (Amintiți că, în Biblie, Duhul Sfânt are nume și imagini “feminine, materne”: acționează la nașterea Fiului și a fiilor lui Dumnezeu și ne ocrotește ca un “porumbel” mamă…).

- Ce ne dă Euharistia? Pe Isus: Fratele nostru, iertarea sa, cuvântul său, pe el însuși. În mod deosebit astăzi, sărbătoarea Preasfintei Treimi, ne-am adunat în iubire, în familie, în casa lui Dumnezeu Tată, Fiu și Duh Sfânt.

Fericit acel copil care se naște și crește în Biserică, familia lui Dumnezeu, bucurându-se de iubirea lui Dumnezeu, Tată, Fiu și Duh Sfânt, și a atâtor frați.

- Să vedem cum se verifică și se împlinește aici și acum această comuniune minunată de iubire.

- Cum se intră în biserică? Întinzând mâna în apa sfântă, făcând semnul sfintei cruci și apropiindu-ne de altarul lui Dumnezeu și de frați.

- Ce ne amintește acest semn al crucii cu apă sfințită? Botezul nostru, care ne face demni să intrăm în familia lui Dumnezeu, în casa lui Dumnezeu.

- Cum începe sfânta Liturghie? Cu semnul sfintei cruci și cu salutul preotului.

- De ce? Pentru că ne-am adunat în “numele” și în iubirea lui Dumnezeu Tată, Fiu și Duh Sfânt; participăm la noua și veșnica alianță pe care o “semnează” Isus cu sângele său.

- Cum se termină sfânta Liturghie? Cu binecuvântarea lui Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt asupra vieții noastre, asupra familiilor noastre și asupra întregii noastre “misiuni” de creștini în lume.

Copii, astăzi toți trebuie să sărbătorim: toți suntem, pentru totdeauna, în “hora iubirii lui Dumnezeu”: toți suntem în unica iubire adevărată și infinită.

4. Exemple

a) Dacă este posibil, dezvoltați omilia în mod dialogat.

b) Exprimați bucuria de a fi în familia lui Dumnezeu sau angajarea misionară.

Am căutat ani întregi; am încercat să înțeleg. Trebuia să-mi fac studiile, să dau examene, licența în teologie, să fiu în măsură să răspund la multe întrebări. Până l-am întâlnit pe Grigore. Nu este vorba despre Grigore de Nazianz, nici de Grigore de Nyssa, nici de Grigore cel Mare. Este vorba de acel minunat micuț, Grigore, cu ochii mari. L-am întrebat ce este întrebat de obicei un băiat care merge la școală:

- Cum îți merge la școală? Înveți bine?

- Nu prea…

- Dar, am adăugat, ai ceva anume ce te interesează?

- Da, mi-a spus el, dansul și religia.

Și după un alt moment de tăcere:

- Iar la religie, Sfânta Treime.

Eram uimit! Am insistat:

- Cum așa, Grigore?

- Dar nu înțelegeți că dansul și Sfânta Treime sunt același lucru?

Am rămas blocat în fața acelui copil. Ceea ce îmi spunea era atât de măreț! Dar pentru el, cu ochii săi pătrunzători, era foarte clar. Dumnezeu-Treime era cel mai fulgerător dans de iubire. Am înțeles într-o clipă, la școala acestui copil, de ce a folosit Isus imaginile cele mai simple, dar și cele mai dense din viață și sărbătoare pentru a ne spune: Dumnezeu este veșnică celebrare a vieții, veșnicul festival al luminii în iubire. În secolul al XV-lea, când călugărul Andrei Rublev a pictat icoana Treimii, avea o singură dorință: să exprime această întâlnire veșnică de fețe, luminoasă, calmă, senină, plină de iubire: “O, Treimea mea, fericirea mea, singurătate infinită, imensitate în care mă pierd, voi putea să dansez cu tine?” (L.A. LASSUS, Pregare e una festa, Gribaudi)

c) “Ajutați-mă să mântuiesc lumea”.

Dumnezeu spune: Pe cine voi trimite să ducă iubirea mea? Cine va merge pentru noi? Am răspuns: “Iată-mă, trimite-mă!” (Is 6,8)

Într-o zi, un preot a chemat la sine un copil, vioi și bun, care se juca în curtea oratoriului său, și i-a spus încet la ureche:

- Vrei să mă ajuți la ceva?

- Cu plăcere! a răspuns băiatul. Atunci, preotul, privindu-l profund în ochi, i-a propus:

- Albert, ajută-mă să mântuiesc lumea!

Acel copil a devenit gânditor, apoi a întrebat:

- Dar cum vă pot ajuta să mântuiți lumea? Nu sunt decât un copil!

Atunci, preotul i-a răspuns:

- Tu poți să mă ajuți nu doar pe mine, ci pe Dumnezeu să mântuiască lumea prin bunătate, prin exemplul tău bun și, dacă vrei, dacă ești generos, dăruindu-ți viața în slujba lui Dumnezeu în preoție sau în viața consacrată.

Bunul copil din oratoriu a aprofundat această propunere, a meditat-o îndelung și, când a înțeles că “e mai bine să-l slujești pe Dumnezeu decât pe oameni”, și-a consacrat liber și cu generozitate întreaga viață pentru a-l ajuta pe Dumnezeu să mântuiască lumea.

Ritul latin