Predici

Isus a intrat într-un sat. O femeie, cu numele de Marta, l-a primit în casa ei. Ea avea o soră, numită Maria, care, aşezată la picioarele Domnului, îi asculta cuvântul. Marta în schimb era ocupată până peste cap cu o mulţime de treburi. De aceea s-a dus şi i-a spus lui Isus: “Doamne, nu-ţi pasă că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i să mă ajute!” Dar Domnul i-a răspuns: “Marta, Marta, pentru multe te zbaţi şi te frămânţi. Însă un singur lucru este necesar. Maria şi-a ales partea cea mai bună, care nu i se va lua”. Luca 10,38-42

Acest episod al Evangheliei provoacă în noi o reacţie spontană de genul: Adică cum…?, cea care se străduieşte să îi facă lui Isus o primire cât mai bună nu merită altceva decât reproşuri? Şi apoi, prin laudele aduse Mariei, Isus nu încurajează oare lenea? Or, atunci când se nasc în mintea noastră astfel de întrebări, oricât de spontane ar fi ele, se impune să refacem lectura textului, însă, cu mai multă atenţie.

Acest eveniment, relatat doar de sfântul Luca, se situează la începutul călătoriei lui Isus către Ierusalim (Lc 9,51-19-28). În prima parte evanghelistul reuneşte diferite elemente care privesc misiunea ucenicilor (Lc 9,51-10,20), învăţături referitoare la identitatea şi exigenţele condiţiei de ucenic (Lc 10,21-11,13). În acest context, parabola bunului Samaritean (Lc 10,25-37), care ilustrează modul de a-l iubi pe aproapele, cunoaşte o completare în relatarea vizitei făcute de Isus celor două surori, Marta şi Maria. Acest episod din urmă pune în valoare ascultarea cuvântului Domnului.

Textul nu precizează nici locul şi nici momentul în care are loc evenimentul. Dimpotrivă, el ne oferă încă de la început numele celor două surori, Marta şi Maria, lucru mai puţin obişnuit, dar care ne sugerează un interes aparte al sfântului Luca faţă de ele (v. şi In 11,1-12,11).

Întreaga scenă este centrată asupra modului în care cele două surori îl primesc pe Isus. Atitudinile celor două surori sunt foarte diferite, ceea ce o determină pe cea dintâi să formuleze un reproş. Povestirea culminează odată cu răspunsul lui Isus care aşează lucrurile la locul lor. Acest răspuns constituie cheia povestirii, mai exact învăţătura pe care Luca vrea să o transmită cititorilor săi.

Prima parte a textului descrie modul în care cele două surori înţeleg să-l primească pe Isus. Astfel, Maria adoptă atitudinea de ucenic: aşezată la picioarele Domnului (Lc 8,35; Fap 22,3) şi ascultând cuvântul său (Lc 6,47; 8,21; 11,28). Ea este cea care primeşte de la Isus. Marta, în schimb, se preocupe să ofere o ospitalitate cât mai generoasă lui Isus. Ea este cea care oferă lui Isus. Iar Luca marchează contrastul dintre simplitatea Mariei, pe de-o parte, şi agitaţia Martei, de cealaltă parte. In final, intervenţia Martei vizavi de Isus denotă faptul că ea subestimează atât modul surorii ei de a sluji cât şi ascultarea cuvântului Domnului.

În partea a doua a textului ne este oferit răspunsul lui Isus. El nu condamnă ospitalitatea şi nici slujirea aproapelui (v. parabola bunului Samaritean sau Mt 25,40-45). Ceea ce i se reproşează Martei este agitaţia şi neliniştile ei. Acest lucru ne reaminteşte cuvintele lui Isus care îi invită pe misionari să nu se preocupe de apărarea lor în faţa persecutorilor (Lc 12,11), pe ucenici să nu se neliniştească la gândul că ce vor mânca sau cu ce se vor îmbrăca (Lc 12,22-26). Astfel de nelinişti îi îndepărtează de mărturisirea Fiului omului (Lc 12,8), de căutarea Împărăţiei lui Dumnezeu (Lc 12,31), de primirea Cuvântului (Lc 8,11-15). Neliniştile Martei, efortul pe care îl face, enervarea ei o îndepărtează de ceea este cu adevărat necesar.

Fără îndoială că ospitalitatea este apreciată, în schimb pe Isus îl slujim mult mai bine dacă îi ascultăm cuvântul şi ne străduim să-l şi punem în practică.

pr. Şerban Tarciziu Ritul latin