Start > Ritul latin > Doamne, tu știi toate, tu știi că te iubesc

Doamne, tu știi toate, tu știi că te iubesc

9 April 2010
608 afișări

Autor: pr. Anton Dancă
Copyright: Editura Presa Bună
Duminica a III-a după Paște (Anul C)

Cartea profetică a sfântului Ioan (Apocalipsul) ne înalță mintea ca să contemplăm în patria cerească mulțimea fraților noștri care, deși morți, trăiesc fericiți în așteptarea învierii lor, cântând imnul recunoștinței: Vrednic este Mielul care a fost ucis ca să primească puterea și bogăția, înțelepciunea și tăria, onoarea și gloria și binecuvântarea (Lec. a II-a: Ap 5,11-14).
În același ton de armonie se înscrie și rugăciunea de preamărire a Bisericii de pe pământ, de la începutul Liturghiei de azi: Să tresalte pururi de bucurie poporul tău, Doamne, căci i-ai reînnoit tinerețea sufletească! Totuși, acestor imnuri de bucurie le lipsește nota finală, de aceea, în continuarea rugăciunii, se spune: Dăruiește credincioșilor tăi, care se veselesc acum pentru că le-ai redat demnitatea de fii, să aștepte cu speranță neclintită și cu recunoștință ziua învierii lor! (LR). Nota finală, atât pentru cei din cer cât și pentru cei de pe pământ, este învierea.
Scriptura ne asigură că toți vor învia: “Precum toți mor în Adam, tot așa toți vor învia în Cristos” (1Cor 15,22). Dar speranța multora din această lume pare să se clatine din cauză că dintre miile de miliarde de morți acum cu mii și zeci de mii de ani în urmă, nici unul nu a înviat așa cum, încă de pe timpul apostolilor, unii se întrebau: “Unde este făgăduința venirii lui? Că de când au adormit părinții, toate rămân la fel, ca de la începutul lumii” (2Pt 3,4).
De ce a înviat Cristos și nu învie cei care sunt ai lui Cristos din patria cerească?
Isus a înviat fiindcă pe acest pământ a cunoscut nevinovăția și suferința și nu a cunoscut păcatul (cf. 2Cor 5,21). A cunoaște, conform Scripturii, înseamnă a se identifica cu lucrul cunoscut. Am explicat acest lucru în Duminica Floriilor, Anul C. Nu revin, fiindcă ar dura prea mult.
Morții noștri, începând de la Adam și până azi, nu au înviat fiindcă nu au cunoscut în această viață nici nevinovăția și nici suferința în esența lor, ci doar păcatul care ne-a făcut din fire fii ai mâniei (cf. Ef 2,3), scufundându-ne atât de mult în răutate încât chiar și atunci când întrezărim binele și îl aprobăm, facem tot răul care ne robește (cf. Rom 7,20-23).
Credem totuși că preacurata Mamă a lui Isus, Fecioara Maria, care nu a cunoscut păcatul, fiind zămislită în firea omenească mai curată decât îngerii, “plină de har” (Lc 1,28), dar a cunoscut suferința în esența ei fiindcă sabia durerii i-a străpuns sufletul, adică totalitatea ființei (cf. Lc 2,35), a înviat și șade de-a dreapta Fiului ca Regină a Universului. Eu cred că și sfântul Iosif a înviat, fiindcă și el a fost drept pe acest pământ (cf. Mt 1,19); a cunoscut suferința în esența ei și a trebuit să fie întărit de îngeri ca să o poată suporta (cf. Mt 1,20; 2,20), ceea ce recunoaște și îndurerata sa soție, preacurata Fecioară Maria, la aflarea lui Isus în templu pe când acesta avea doisprezece ani (cf. Lc 2,48).
Cât timp păcatul va domni pe pământ, toți – vii și morți – vor fi solidari cu Adam, vor fi lipsiți de gloria lui Dumnezeu, adică de Duhul învierii lui Isus. Numai credința ne face solidari cu Isus înviat, fiind singurul înviat prin puterea dumnezeirii sale. Credința în înviere trebuie să ne facă solidari cu toți oamenii și să trăim această credință în împărtășirea sfinților care mărește caritatea reciprocă dintre cei morți și cei vii.
Isus Cristos a înviat, nu ca să cerșească iubirea noastră, ci ca să ne dea iubirea sa, ca în iubirea sa să ne iubim unii pe alții din cer și de pe pământ. Prin păcat toți suntem solidari la răstignirea și moartea lui Isus, dar nu putem fi solidari la înviere decât prin iubirea lui, pe care o revarsă în inimile noastre prin Duhul Sfânt (cf. Rom 5,5) și numai când toți vor fi plini de Duhul învierii lui Isus, atunci toți vor învia. Cei douăzeci și patru de bătrâni și cele patru ființe vii sunt simbolul omenirii întregi și al puterilor cosmice (Lec. a II-a) care așteaptă învierea, apariția unui pământ nou și a unui cer nou prin arătarea în slavă a fiilor lui Dumnezeu fără prihană și fără vină (cf. 2Pt 3,13-14). Deocamdată învierea lui Isus are menirea să ne ducă pe toți la desolidarizare de păcat prin primirea Duhului Sfânt (cf. In 20,22-23) și prin predicarea pocăinței până la marginile pământului (cf. Lc 24,47). Iertarea nu-i definitivă atâta timp cât va mai exista și un singur păcătos pe acest pământ.
Grăbirea învierii noastre prin învierea lui Isus stă în puterea noastră s-o realizăm prin căutarea iertării și prin acordarea iertării păcatelor tuturor, chiar și ale dușmanilor noștri, din iubire. Numai prin această iubire putem cunoaște suferința și nevinovăția lui Isus care să ne asigure învierea.
La prima pescuire minunată, văzând mrejele pline cu pește, Petru, după ce toată noaptea se trudise zadarnic, s-a aruncat la picioarele lui Isus și i-a spus: “Îndepărtează-te de mine, Doamne, că sunt un om păcătos”. Atunci Isus i-a spus: “Nu-ți fie teamă! De acum înainte vei fi pescar de oameni” (Lc 5,1-11). Azi, când Isus reînnoiește minunea pescuirii, Petru, deși mai vinovat decât la început (din cauza lepădării întreite), cum aude că este Domnul, se aruncă în apă ca să ajungă cât mai repede la Domnul. Atunci se ruga în genunchi ca Domnul să se depărteze de el, acum aleargă el înotând la Domnul, de teamă ca nu cumva Domnul să se îndepărteze. Ce magnet l-a atras? Iubirea lui Isus înviat care a vibrat cu duioșie în întrebarea: “Copilașilor, nu aveți ceva de mâncare?” Petru a simțit că are trebuință de această iubire a lui Isus pentru a-și redobândi pacea sufletului. Isus i-a numit copilași. Copilașii au simțământul nevinovăției chiar și atunci când greșesc. Ei nu greșesc, ei învață greșind. Acum, deschizându-și inima față de iubirea lui Isus, Petru poate spune: “Doamne, tu știi toate, tu știi că te iubesc”. Petru îl plasează pe Isus în centrul a toate, fiindcă știe toate relativ la iubire. Petru începe să cunoască nevinovăția prin iubirea lui Isus, dar nu o poate cunoaște în esența ei fără a cunoaște și durerea, pentru aceasta Isus îi adresează chemarea la cruce: “Urmează-mă!” (In 21,1-19), fiindcă acum cunoști cât te-am iubit: urcă și tu Calvarul!
Fiindcă această chemare la cruce a fost adresată aceluia pe care Isus l-a constituit păstor al turmei sale, ea este adresată întregii turme, întregii Biserici.
Afară de toate cele spuse, oare ar fi o minune mai mare învierea morților decât ca însăși moartea să ajungă să-l preamărească pe Dumnezeu? Profitând sfârșitul pământesc al lui Petru, Isus a arătat cum moartea lui va aduce preamărire lui Dumnezeu. Moartea lui Petru de pe colina Vaticanului din Roma a realizat centrul lumii creștine și un izvor nesecat de credință, speranță și iubire. Urmând pe Petru, moartea noastră are menirea să-l preamărească pe Dumnezeu.
Pescuirea minunată este simbolul întregului exprimat prin numărul peștilor prinși: 153. Acest număr rezultă din adunarea numerelor de la 1 la 17 în felul următor: 1+2+3+4+5 etc. +17 = 153. Pe de altă parte, 17 este compus din adunarea lui 10 cu 7. Aceste două cifre semnifică un tot perfect (cele 10 porunci; cele 10 plăgi din Egipt etc.; cele 7 zile ale creației, cele 7 daruri ale Duhului Sfânt etc.). Prin urmare, numărul 153 trebuie înțeles ca un simbol al cui? Al omenirii în totalitatea ei? Al Bisericii ca un tot desăvârșit predestinat învierii? Răspunsul nu poate fi decât afirmativ (cf. CBL pag. 1435-1436).
Unii savanți din domeniul științelor naturale enumeră 153 de specii de pești. Și în acest caz numărul exprimă o diversitate în unitate, fiindcă Biserica lui Isus, având un caracter universal, cuprinde toate națiile de oameni. Primii creștini, când erau persecutați, se recunoșteau între ei prin semnul “pește” desenat pe pământ. Cel care privea desenul și îl imita, arăta că este creștin și astfel puteau să deschidă un dialog intim. Cuvântul “pește” – ihtius (în limba greacă) – însemna: Iesus Hristos Theu Iuos Soter = ICHTIUS = Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul. Numărul simbolic concordă cu cuvintele lui Isus de la prima pescuire: “Nu-ți fie teamă! De acum încolo vei fi pescar de oameni” (Lc 5,11) și cu acestea: “Deși erau atât de mulți, mreaja nu s-a rupt”, arătând unitatea Bisericii din interior și pe care nici chiar “porțile iadului nu o vor învinge” (cf. Mt 16,18) din exterior.
Întreita cerere a lui Isus adresată lui Petru și întreita declarație de iubire a lui Petru adresată lui Isus concordă cu unitatea poruncii celei noi (cf. In 13,34-35), cu unitatea Bisericii, cu unitatea împărăției lui Dumnezeu, cu unirea desăvârșită dintre cele trei persoane divine care ne-a redat demnitatea de fii, fiindcă numai iubirea este legătura desăvârșirii (Col 3,14).
Întreita declarație de iubire a lui Petru, el fiind păstorul turmei lui Cristos, ne dă dreptul să spunem și noi împreună cu el: “Doamne, tu toate le știi, tu știi că te iubesc”, fiindcă numai prin această declarație putem aștepta cu speranță neclintită și cu recunoștință ziua învierii noastre. Amin.

Ritul latin