Start > Ritul bizantin > Duminica Floriilor

Duminica Floriilor

30 March 2010
2,110 afișări

Autor: PF Daniel Ciobotea
Copyright: Ziarul Lumina
Duminica Floriilor

Sfânta Evanghelie din Duminica Floriilor care încheie Postul cel de 40 de zile al Sfintelor Paști a fost rânduită de Biserică spre a fi citită în ziua sărbătorii Intrării Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos în Ierusalim, praznic numit în popor și sărbătoarea Floriilor. În această Evanghelie plină de înțelesuri duhovnicești se pomenește mai întâi de mirul de mare preț al recunoștinței Mariei față de Isus pentru învierea din morți a fratelui ei și al Martei, Lazăr din Betania, care era și prieten al Domnului Isus Hristos.

În al doilea rând, vedem în Evanghelia de astăzi că Intrarea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos în Ierusalim este o sărbătoare a biruinței Sale asupra morții lui Lazăr și o prefigurare sau anticipare a biruinței Sale asupra propriei Sale morți, prin învierea Sa din morți.

Mai observăm că această sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim este o deschidere spre Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Isus Hristos,pătimiri ca fiind confruntări ale Lui cu mai-marii cărturarilor și ai fariseilor care Îl invidiau și Îl urau, dar și pătimiri ca suferințe pricinuite trupului Său prin umilirile și lovirile pe care le îndură ca urmare a răutății și violenței oamenilor vicleni, aroganți și ignoranți. Toată această prevestire a Săptămânii Sfintelor Pătimiri ale Domnului Isus Hristos este cuprinsă în textul Evangheliei din această zi ca un început al tensiunii și conflictului dintre Isus și căpeteniile preoților care s-au hotărât să-L omoare pe El și pe Lazăr, deoarece mulți iudei credeau în Isus mai ales după ce El a înviat pe Lazăr.

Proorocia lui Zaharia prevestește bucuria poporului iudeu care L-a întâmpinat pe Hristos în Ierusalim

Evanghelia evidențiază că Mântuitorul Isus Hristos intră în Ierusalim, iar această intrare în Ierusalim a fost prezisă de către prooroci (cf. Isaia 62, 11), și, anume de proorocul Zaharia (cf. Zaharia 9, 9), care a prevăzut cu mai multe veacuri înainte că Mesia, adică Isus Hristos, va intra ca Împărat în Ierusalim șezând pe un mânz de asină.

Evanghelia ne mai spune că numai după ce Hristos S-a preaslăvit prin Învierea Sa din morți și prin Înălțarea Sa la ceruri au înțeles ucenicii Săi că ceea ce s-a întâmplat atunci, la Intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, nu era ceva întâmplător, ci în evenimentul respectiv se împlinea un plan al lui Dumnezeu. Prin aceasta vedem că între evenimentul Intrării Domnului Isus Hristos în Ierusalimul pământesc și preamărirea Sa cerească după Înviere există o legătură tainică. Cu alte cuvinte, Intrarea Domnului în Ierusalimul pământesc prefigura sau anticipa trecerea Lui prin suferință și moarte, iar apoi prin Învierea Sa și Intrarea Sa cu trupul înviat în Ierusalimul ceresc, adică în slava Preasfintei Treimi. Însă, Evanghelia este astfel împărțită astăzi pentru lectură, încât ea ne arată că Intrarea Domnului în Ierusalimul pământesc va fi urmată de trecerea Lui prin suferință și prin moarte. Acest adevăr îl auzim sau îl vedem duhovnicește în Evanghelia de astăzi fiind tâlcuit de Însuși Mântuitorul Isus Hristos când explică de ce Maria, sora lui Lazăr, a turnat mir de mare preț pe picioarele Lui și le-a șters cu părul capului ei: ‘Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat’. Maria din Betania care toarnă mir de mare preț pe picioarele Mântuitorului și le șterge cu părul capului ei nu este aceeași femeie cu femeia păcătoasă din Nain despre care vorbește Sfântul Evanghelist Luca (cap. VII, 36-50), întrucât aceea amesteca mirul de mare preț cu lacrimile pocăinței pentru păcatele ei. Așadar, mirul de mare preț al Mariei din Betania este altul decât cel al femeii păcătoase din Nain.

Mirul de mare preț, gest profetic pentru îngroparea Domnului

Totuși, ceea ce au în comun gesturile celor două femei amintite mai înainte este recunoștința, aici recunoștință pentru învierea lui Lazăr din Betania, iar dincolo recunoștință pentru iertarea păcatelor pe care Hristos o dăruiește femeii păcătoase din Nain, ca urmare a pocăinței și a dorinței ei de a-și schimba viața trăită în păcate.

În Evanghelia de astăzi, Mântuitorul Isus Hristos spune: ‘Pe săraci pururea îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți pururea.’ Cu alte cuvinte, nu Mă aveți prezent cu trupul acesta care poate fi uns cu mir de mare preț înainte de a fi îngropat. De fapt, Maria, sora Martei și sora lui Lazăr, prin gestul ei a arătat recunoștință față de Isus, dar ea nu știa că gestul ei are și înțelesul de prevestire a îngropării Mântuitorului Isus Hristos. Ea nu știa că gestul ei era un gest profetic, adică prevestea moartea și îngroparea lui Isus. Numai Mântuitorul Isus Hristos descoperă acest gest al ei ca având o semnificație mai profundă decât aceea a recunoștinței ei față de El pentru că a înviat din morți pe Lazăr, fratele ei.

Vedem, așadar, că Mântuitorul Isus Hristos leagă tainic între ele evenimente diferite și descoperă înțelesuri profunde ale acestora. Desigur, Duhul Sfânt a inspirat-o pe Maria, sora lui Lazăr, să săvârșească gestul acesta de mare recunoștință, turnând pe picioarele Mântuitorului mir de preț ca simbol al recunoștinței și al prețuirii față de Hristos Domnul, dar inspirația aceasta nu este totdeauna percepută imediat de orice om.

Sfântul și Marele Mir, simbol al îngropării lui Hristos și pecetluire a creștinilor botezați în taina Morții și Învierii lui Hristos

Mirul de mare preț folosit de Maria, sora lui Lazăr, pentru a unge picioarele Mântuitorului Isus Hristos, Care va trece prin suferință și moarte pentru a învia din morți, a devenit în credința Bisericii o preînchipuire a Sfântului și Marelui Mir care se sfințește de Sinodul unei Biserici Ortodoxe Autocefale prezidat de patriarh sau de un mitropolit primat. Acest mir numit Sfântul și Marele Mir a fost, deci, prefigurat de mirul de nard curat din Evanghelia de astăzi. Ce anume se unge cu Sfântul și Marele Mir? La sfințirea unei biserici noi se unge mai întâi Sfânta Masă din sfântul Altar pentru că Sfânta Masă din Altar reprezintă mormântul Mântuitorului, și apoi toată biserica. De aceea, când cădim Sfânta Masă spunem: ‘În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul, pe tron împreună cu Tatăl și cu Duhul ai fost, Hristoase Dumnezeule, Cel ce ești necuprins!’ Iar în altă rugăciune se spune: ‘Mormântul Tău este izvorul Învierii noastre.’ Cu Sfântul și Marele Mir se mai unge și Antimisul, care este o icoană de pânză având pictată sau imprimată pe ea punerea în mormânt a Mântuitorului Isus Hristos ca moment premergător al Învierii Sale din morți. Cu Sfântul și Marele Mir se ung și cei botezați (Taina Mirungerii), când preotul zice: ‘Pecetea darului Duhului Sfânt’! Iată cum Sfântul și Marele Mir exprimă legătura tainică dintre moartea și Învierea lui Hristos pentru sfințirea vieții Bisericii.

Din Evanghelia de astăzi vedem că ungerea cu mir de mare preț a picioarelor Mântuitorului a fost o prevestire a morții și îngropării Sale, fapt confirmat mai ales când El a fost pus în mormânt, trupul Său fiind uns de către Iosif din Arimateea cu ulei de aloe, pentru îmbălsămarea Lui, ca semn de prețuire pentru El.

Învierea lui Lazăr intensifică atât iubirea poporului simplu față de Hristos-Domnul, cât și ura fariseilor și cărturarilor față de El

În timp ce poporul simplu, având cuget curat și smerit, Îl iubește mai mult pe Mântuitorul Isus Hristos pentru că a înviat pe Lazăr din morți, un alt grup de persoane, desigur, mult mai mic, dar cu o mare autoritate morală în Israel, și anume grupul cărturarilor și al fariseilor, sporea în invidia și ura lui față de Hristos. Cu cât Isus făcea mai multe minuni de ajutorare a săracilor, hrănind pe cei flămânzi, vindecând pe cei bolnavi sau chiar înviind din morți pe fiul văduvei din Nain, pe fiica lui Iair și pe Lazăr din Betania, cu atât creștea mai mult ura celor care-L invidiau pe Acesta. Deci vedem aici o tensiune între iubirea lui Hristos față de oamenii suferinzi, pe de o parte, și invidia mai marilor fariseilor și cărturarilor, pe de altă parte. Acest conflict se intensifică sau sporește mai ales după ce Lazăr, prietenul Mântuitorului Isus Hristos, a fost înviat din morți. Evanghelia ne mai arată că în mintea unor cărturari și farisei invidioși și răi s-a zămislit și ideea ca împreună cu Isus să ucidă și pe Lazăr cel înviat de Isus, ca să nu mai fie el mărturie a puterii dumnezeiești și vindecătoare a Mântuitorului Isus Hristos. Cu alte cuvinte, Evanghelia ne arată cum crește întunericul păcatului și al patimilor omenești egoiste sau rele, pentru a respinge lumina harului dumnezeiesc lucrător în Isus Hristos – Fiul lui Dumnezeu.

Duminica Floriilor este duminica bucuriei poporului simplu

Când Mântuitorul Isus Hristos intră în Ierusalim, El merge, de fapt, spre suferință ca, prin Sfintele și mântuitoarele Sale Pătimiri, să vindece patimile omenești egoiste, întunecate și ucigătoare de oameni, adică: invidia cărturarilor și fariseilor, lăcomia de bani și trădarea lui Iuda, frica prea mare a lui Petru, lașitatea lui Pilat, violența soldaților romani, ignoranța mulțimilor folosită de conducători cu viclenie, pentru a stăpâni peste popor.

Totuși, ca simbol al prevestirii Învierii lui Hristos, Duminica Floriilor este Duminica bucuriei poporului simplu care primește pe Isus ca fiind deja biruitor asupra morții prietenului său Lazăr și prevestind, de asemenea, biruința Sa asupra păcatului, asupra iadului și asupra propriei Sale morți.

Prin intrarea Sa în Ierusalim, Mântuitorul Isus Hristos împlinește un plan al lui Dumnezeu-Tatăl, și anume planul de mântuire al întregii omeniri, arătându-ne că nu se poate ajunge la Înviere fără Cruce. Nimeni nu poate în lumea aceasta bolnavă de păcat să ajungă la biruință fără luptă. De aceea, în ultima săptămână dinainte de Sfintele Paști, săptămână distinctă de Postul cel de patruzeci de zile al Sfintelor Paști, se intensifică postul și rugăciunea, dar nu atât un post de pocăință ca postul din timpul celor patruzeci de zile, cât un post al împreună-pătimirii noastre cu Hristos, pentru ca împreună cu El să și înviem. De aceea, în noaptea de Paști, Biserica poate cânta: ‘Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase, astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel ce ai înviat’. Deci, când noi ascultăm tot ce spun Evangheliile care ne reamintesc de faptele și cuvintele Mântuitorului rostite în zilele dinainte de moartea Sa, trăim și noi oarecum clipele acelea pe care le-a trăit Hristos Domnul. Acum le trăim împreună cu El în Duhul Sfânt, ca interiorizare a suferinței Crucii Lui pentru a ajunge și noi la bucuria Învierii Lui. Dar în Săptămâna Sfintelor și Mântuitoarelor Patimi ale Mântuitorului Isus Hristos, ne gândim și la păcatele noastre, prin care am răstignit, adesea, iubirea lui Hristos pentru semenii noștri, când i-am făcut să sufere din cauza păcatelor noastre. În acest sens, Săptămâna Sfintelor Pătimiri este o săptămână în care noi cerem iertare Mântuitorului Isus Hristos pentru toate relele pe care le-am făcut, pricinuind suferință altora. Să-L rugăm ca El, Cel mult-răbdător și întru totul smerit, să ne dăruiască puterea de-a răstigni sau de-a birui patimile rele din noi: ura, mânia, lăcomia, trădarea, viclenia, duplicitatea, pentru a primi în suflet smerenia, iubirea, răbdarea și sfințenia Mântuitorului nostru Isus Hristos. Cu alte cuvinte, Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Isus Hristos ne arată că nu e suficient să avem multe cunoștințe teologice teoretice despre Hristos, ci trebuie să cerem și ajutorul lui Isus Hristos pentru a trăi Evanghelia Lui așa cum ne-o cere El. În felul acesta, creștinismul nu este primit de noi doar ca o învățătură sfântă, ci și ca o viață nouă, iar această viață nouă este viața lui Isus Hristos, Cel răstignit și înviat, prezentă și lucrătoare în noi.

Aceasta este binecuvântarea Săptămânii Sfinte și Mari în care intrăm acum, și anume să-I cerem lui Hristos Cel răstignit și înviat să lumineze viața noastră pentru a simți bucuria învierii sufletului nostru din moartea păcatului. În Săptămâna Sfintelor Pătimiri se intensifică postul, întrucât răstignim mai mult în noi lăcomia de orice fel, sporim pocăința, această perioadă scurtă de timp fiind ultima săptămână de pregătire pentru cei care încă nu s-au spovedit și nu s-au împărtășit. E bine ca cei care nu s-au spovedit și împărtășit până acum să o facă în Sfânta și Marea Joi; nu în noaptea de Paști, întrucât în Sfânta și Marea Joi Mântuitorul a instituit Cina cea de Taină zicând: ‘Luați, mâncați, acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi’ și ‘Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi care pentru voi și pentru mulți se varsă’.

Stâlpările, simbolul virtuților adunate în timpul Postului Sfintelor Paști

Duminica Intrării Domnului în Ierusalim este o zi care prevestește Învierea lui Hristos, ea este, oarecum, un Paște anticipat, o arvună a biruinței asupra morții, asupra păcatului, asupra răutății oamenilor, o biruință a iubirii lui Hristos-Dumnezeu, iubire mai tare decât orice ură și invidie, decât orice trădare și lașitate, decât orice lăcomie de bani și de putere lumească trecătoare.

De ce purtăm în această zi ramuri de copaci, în special salcie, și flori? Purtăm în mâini aceste ramuri, în primul rând, ca memorial sau aducere aminte de evenimentul care s-a petrecut cu aproape 2000 de ani în urmă când Mântuitorul Isus Hristos a intrat în Ierusalim, fiind întâmpinat, mai ales de copii, cu stâlpări sau ramuri de finic. Însă, purtăm în mâini ramuri de copaci și flori și pentru că s-au încheiat cele 40 de zile de post în care am adunat în suflet florile credinței cultivate prin post și rugăciune. Vecernia din Vinerea dinaintea Sâmbetei lui Lazăr spune clar în cântările ei că acum s-au împlinit cele 40 de zile de post. Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor fac, așadar, trecerea spre o altă săptămână, care nu mai face parte din cele 40 de zile de post, ci este un timp mai sfânt și mai sfințitor, pentru că este timpul unei participări mistice sau tainice la Sfintele și Mântuitoarele Patimi ale lui Hristos, ca noi să ne despătimim de patimile rele sau păcătoase din firea omenească, patimi care au pricinuit răstignirea și moartea lui Hristos. În acest sens, florile pe care le purtăm în mână în Duminica Floriilor reprezintă florile virtuților adunate în timpul postului: lumina rugăciunii, smerenia postirii, bunătatea inimii milostive și darnice, curăția minții dobândită prin pocăință, sfințirea sufletului și trupului dobândită prin spovedanie și prin împărtășire mai deasă, pe scurt florile iubirii sfinte față de Dumnezeu și față de semeni. Acestea sunt florile cultivate în timpul Postului pe care le aducem noi ca daruri cultivate în ogorul sfânt al Bisericii dreptmăritoare.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca și noi, care purtăm în mâini ramuri de salcie (întrucât salcia se arată a fi cel mai smerit dintre copaci, deoarece își pleacă permanent înaintea Domnului crengile sale), să ne smerim și să primim cu evlavie pe Mântuitorul Isus Hristos, Care intră acum nu numai în Ierusalimul pământesc, ca odinioară, ci și în sufletul nostru și în casa noastră, dacă Îl primim cu multă credință, spre bucuria Lui și mântuirea noastră. Amin!

Ritul bizantin