Start > Ritul bizantin > Spre pomul vieții, purtând steagul biruinței

Spre pomul vieții, purtând steagul biruinței

13 March 2010
2,340 afișări

Autor: PF Daniel Ciobotea
Copyright: Ziarul Lumina
Duminica a III-a din Post (a Sfintei Cruci)

Duminica a treia din Sfântul și Marele Post al Paștilor se numește și Duminica Sfintei Cruci. Evanghelia Duminicii Sfintei Cruci începe cu îndemnul Mântuitorului ca fiecare om să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-I urmeze Lui. Iar apoi Mântuitorul întreabă: “Ce-i folosește omului să câștige lumea aceasta, dacă își pierde sufletul său?”. Iar în partea ultimă a textului Evangheliei care s-a citit, se spune că între cei prezenți se află oameni care nu vor gusta moartea până nu vor vedea Împărăția lui Dummvru. Deși textul Evangheliei acestei duminici este relativ scurt, el este foarte bogat în înțelesuri duhovnicești legate de taina vieții creștine, în general, cât și de perioada aceasta a Postului Sfintelor Paști.

“Există o singură cale pentru mântuire”

Textul Evangheliei reprezintă o inițiere, o luminare a credincioșilor în urcușul lor spre înviere, spre Sfintele Paști. Pentru a ne mântui, Evanghelia ne spune, în primul rând, că trebuie să ne lepădăm de noi înșine, să ne luăm crucea noastră, fiecare dintre noi, și să-i urmăm lui Hristos, pentru că cel ce voiește să-și mântuiască sufletul său îl va pierde, dar cine îl pierde pentru Hristos și pentru Evanghelie îl va mântui. Aceste cuvinte ne arată că există o singură modalitate, o singură cale pentru mântuire – aceea de a ne uni cu Dumnezeu. Cine voiește să-și scape viața prin sine, cu propriile forțe biologice, se va pierde, iar cine se dăruiește pe sine lui Hristos, chiar până la jertfa propriei sale vieți, acela se va mântui. Iată de ce perioada Sfântului și Marelui Post al Sfintelor Paști este un timp sfânt în care ne dezlipim, prin post și pocăință, de ceea ce este rău în viața noastră, de ceea ce este păcat și moarte ca despărțire de Dumnezeu, și ne unim cu Hristos prin rugăciune și fapte bune. Ne unim cu Hristos prin spovedanie, prin împărtășanie și prin toată fapta cea bună. În acest înțeles, Evanghelia ne spune că cine pierde viața sau sufletul său pentru Hristos și pentru Evanghelie, adică cel ce renunță la voia sa proprie egoistă, păcătoasă și urmează voia sfântă a lui Hristos, acela se va mântui, adică va dobândi viață veșnică. Cine trăiește egoist, pentru sine, acela merge spre moarte, iar cine se dăruiește în iubire curată lui Hristos și semenilor merge spre viață veșnică, chiar dacă trece cu trupul său prin moarte: “cel ce crede în Mine – spune Hristos Domnul – chiar dacă muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac” (loan 11, 25-26).

Al doilea mare adevăr pe care ni-l comunică Evanghelia din Duminica Sfintei Cruci este Taina crucii ca lumină a vieții creștine. Evanghelia ne îndeamnă ca fiecare să se lepede de sine, adică să nu mai facă voia sa, ci voia lui Dumnezeu, să-și ia crucea și să urmeze lui Hristos. Aici crucea poate însemna o suferință, neputință, neîmplinire, o încercare, o recunoaștere a limitelor noastre, a finitudinii condiției umane, dar și o permanentă răstignire între idealul propus și rezultatul obținut, “căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârșesc” (Romani 7, 19). Pentru unul crucea este o boală sau o patimă nevindecată, pentru altul crucea este neîmplinirea unui ideal; pentru unul crucea poate fi o stare nedorită, pentru altul crucea poate fi o chemare neînțeleasă. În multe feluri se poate traduce cuvântul cruce, privit duhovnicește, când îl referim la propria noastră viață. Totuși, Evanghelia Duminicii Sfintei Cruci este o Evanghelie a speranței. Recunoscând noi povara sau neputința noastră o aducem la Hristos, ca El să ne ajute să o purtăm. Astfel, neputința noastră va fi integrată în prezența iubirii Sale milostive, atotputernice și smerite. Să lăsăm ca El, Hristos-Doctorul, să lumineze viața noastră, să vindece neputințele noastre sufletești și trupești, să ne ajute să purtăm crucea spre înviere. Cu alte cuvinte, necazul, încercarea, neputința pe care le avem nu trebuie să ne despartă de Dumnezeu sau să ne îndepărteze de Dumnezeu, ci să devină motive în plus pentru a ne apropia mai mult de Dumnezeu. Încercările și suferințele nu ne lasă neutri niciodată. Nimeni din cei ce trec prin suferință și poartă o cruce grea nu pot fi oameni neutri sau indiferenți în raport cu sensul și taina vieții. Necazul și suferința pot să ne apropie sau să ne îndepărteze de Dumnezeu!

Pregătire pentru suferința Crucii și bucuria Învierii

Evanghelia Duminicii Sfintei Cruci ne îndeamnă să asumăm și să purtăm crucea vieții noastre și să facem din ea drum spre înviere, adică prilej de apropiere și de unire cu Hristos Cel Răstignit și înviat. Lui să-i cerem ajutor ca să fie alături de noi, să ne ajute să ne purtăm crucea spre înviere, așa cum a purtat El Crucea Sa. Mai învățăm însă din Evanghelia acestei zile și ceea ce Mântuitorul a spus ucenicilor Săi: “sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împărăția lui Dumnezeu venind intru putere” (Marcu 9, 1). Prin aceasta, Mântuitorul a voit să arate taina Schimbării Sale la Față, eveniment care a avut loc nu cu mult timp înainte de pătimirea sau răstignirea Sa. Atunci cei trei apostoli – Petru, lacov și loan -, pe muntele Taborului, au văzut pe Mântuitorul având fața strălucind ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina (cf. Matei 17, 2; Marcu 9, 2-3; Luca 9, 29), iar ucenicii Lui simțeau o pace și o bucurie negrăită (cf. Matei 17, 4; Marcu 9, 5; Luca, 9, 33). Aceasta era pregustarea împărăției lui Dumnezeu, care este “dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14,17). E foarte semnificativ faptul că Mântuitorul vorbește, în același timp, de Cruce și de pregustarea împărăției lui Dumnezeu. El pregătește pe ucenicii Săi atât pentru suferința Crucii, cât și pentru bucuria Învierii. Cel ce poartă crucea urmând lui Hristos merge spre înviere, pentru că Lumina Împărăției lui Dumnezeu intră tainic în sufletul și în viața lui iar el simte bucuria chemării lui Hristos și e bucuros să-l urmeze.

De ce vorbim despre Cruce și înviere în mijlocul Postului?

În Duminica Sfintei Cruci, preotul scoate Sfânta Cruce din altar și o pune pe un tetrapod (iconostas mic) spre închinare și sărutare, în timp ce se cântă cântarea: “Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, și Sfântă învierea Ta o lăudăm și o preaslăvim”. De ce vorbim despre Cruce și despre Înviere în duminica a treia din Sfântul și Marele Post? De ce în mijlocul Postului? De ce Biserica a rânduit ca să fie pomenită Crucea în mijlocul Postului Sfintelor Paști și să fie deja amintite Sfintele Patimi ale lui Hristos și Slăvită Lui Înviere? Sfinții Părinți ai Bisericii ne învață că, după cum în mijlocul Raiului era sădit Pomul Vieții, tot așa în mijlocul Postului Mare al Sfintelor Paști este prăznuită sărbătoarea Sfintei Cruci, celei de viată făcătoare. De ce? Pentru că păcatul neînfrănării (nepostirii) și neascultării lui Adam se îndreaptă prin înfrânare sau postire față de cele materiale și prin ascultare față de Cuvântul lui Dumnezeu: “Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (loan 6, 54). Adam și Eva au pierdut Raiul și Pomul Vieții pentru că nu au postit și pentru că nu au ascultat de Dumnezeu. Noul Adam, Iisus Hristos, făcându-Se ascultător până la moarte și încă moarte pe Cruce, ne-a dăruit Pomul Vieții, El însuși fiind Pomul vieții, care Se dăruiește nouă în Sfânta Euharistie. De aceea, Sfântul Isaac Sirul ne spune că Pomul vieții era Hristos, iar acum l-am câștigat prin Sfânta Euharistie. Din acest motiv, în timpul împărtășirii cu Trupul și Sângele lui Hristos se cântă: “cu Trupul lui Hristos vă împărtășiți și din izvorul Cel fără de moarte gustați”.

În al doilea rând, sărbătoarea Duminicii Sfintei Cruci este rânduită în a treia duminică din Postul Mare pentru a întări duhovnicește pe cei ce postesc, arătându-le Crucea ca fiind steag de biruință al lui Hristos asupra păcatului și asupra morții, ca semn luminos al Învierii. De ce? Pentru că taina Învierii este ascunsă în Cruce ca iubire jertfelnică, iar taina Crucii își arată slava ei în lumina Învierii. Sfinții Părinți ai Bisericii ne spun că împărații biruitori, când intră într-o cetate, mai întâi trimit înainte semnele biruinței, stindardele lor, ca să binevestească tuturor că vor veni în cetate biruitori. În mod asemănător, în mijlocul Postului, se ridică stindardul credinței noastre, Sfânta Cruce, simbolul Răstignirii și învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru a ne arăta că în lupta cu păcatul și cu ispitele, Crucea, ca simbol al biruinței asupra păcatului și asupra morții și ca semn al învierii, devine pentru noi întărire și încurajare. Vederea și cinstirea Sfintei Cruci, însoțite de cântarea: “Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, și Sfântă învierea Ta o lăudăm și o slăvim” ne întăresc în nevoința noastră duhovnicească și în urcușul nostru interior spre Înviere. Nici în noaptea de Paști, Crucea nu dispare, ci alături de ea se adaugă o lumânare, lumânarea învierii, iar când preotul spune în auzul tuturor: “Hristos a înviat!”, el arată Crucea luminată de înviere. Aceasta înseamnă că cine își ia crucea sa și îi urmează lui Hristos se pregătește pentru Înviere. Când ne dăruim lui Hristos în iubirea smerită a rugăciunii și semenilor noștri în iubirea faptelor bune pentru ei, lumina sau harul Învierii intră tainic în sufletul nostru prin Cruce, adică prin răstignirea egoismului din noi, pentru a ne deschide spre iubire sfântă, smerită și darnică.

Astfel Duminica Sfintei Cruci este parte din pregătirea noastră pentru înviere.

“Dumnezeiasca Cruce este tăria postului”

Înțelesuri duhovnicești multe și adânci ale Duminicii Sfintei Cruci sunt cuprinse mai ales în cântările din Triod consacrate săptămânii a treia a Postului Sfintelor Paști și Duminicii Sfintei Cruci. Această duminică este o icoană sau o anticipare a Săptămânii Sfintelor Patimi și a Învierii Domnului: “Trecând a treia săptămână a cinstitului post, Hristoase Cuvinte, învrednicește-ne să vedem lemnul Crucii celei făcătoare de viață, și cu cinste să ne închinăm și să cântăm după vrednicie; să slăvim stăpânirea Ta, să lăudăm Patimile Tale, să ajungem în chip curat la slăvită și sfânta Înviere, la Paștile cele de taină, prin care Adam iarăși a intrat în rai” (1).

Cinstirea deosebită a Sfintei Cruci este vestită în Triod în aceste cuvinte din sâmbăta premergătoare: “Acum oștile îngerești însoțesc lemnul cel cinstit, cu bună cucernicie înconjurându-l, și cheamă pe toți credincioșii la închinare. Deci veniți cei ce vă luminați cu postul, să cădem la el cu bucurie și cu frică, strigând cu credință: Bucură-te cinstită Cruce, întărirea lumii” (2).

“Ziua aceasta este a închinării cinstitei Cruci; veniți toți la dânsa. Că revărsând razele cele luminoase ale învierii lui Hristos, le pune înainte. Să o sărutăm deci toți, sufletește bucurându-ne” (3).

Cât privește binefacerile cinstirii Sfintei Cruci, Triodul le arată în mod concentrat în cântările lui: “Dumnezeiasca Cruce este tăria postului, ajutătoare celor ce priveghează, întărire celor ce postesc, apărătoare celor ce li se face război. Acesteia, adunându-ne noi credincioșii, să ne închinăm ei cu dragoste, bucurăndu-ne” (4)

Puterea Sfintei Cruci vine din legătura ei cu Persoana veșnică a lui Hristos Cel Răstignit pe ea și înviat din morți. După cum odinioară Adam cel vechi și neascultător față de Dumnezeu și-a întins în miezul zilei mâinile spre pomul oprit din mijlocul Raiului, Hristos-Noul Adam, Și-a întins, în miezul zilei, în mijlocul pământului, mâinile pe cruce, “făcându-Se ascultător până la moarte, și încă moarte pe Cruce” (Filipeni 2, 8), izbăvindu-ne de păcatul neascultării lui Adam cel înșelat de demoni și “biruind asupra lor prin Cruce” (Coloseni 2,15).

Pentru a arăta legătura dintre mijocul Raiului, amiaza sau mijlocul zilei și timpul din mijlocul Postului, Crucea lui Hristos este scoasă spre cinstire în mijlocul bisericii, “în miezul zilei și în mijlocul pământului răstignindu-Te de bună voie, ai smuls marginile lumii, îndurate, din mijlocul gâtlejului balaurului” (5). Aceeași idee este exprimată în Octoih, unde se spune: “Cel ce ești Stăpân al vremilor și al anilor, în mijlocul pământului, la amiază, pe lemn Te-ai înălțat fiind răstignit, Îndelung-răbdătorule; și alunecarea celui ce a suferit în mijlocul raiului pentru rodul cel pricinuitor de stricăciune ai îndreptat-o” (6)

Puterea Sfintei Cruci este vindecătoare și mântuitoare, pentru că prin ea se arată iubirea milostivă a lui Hristos-Dumnezeu pentru toate popoarele adunate în Biserica Sa: “Mântuire ai lucrat în mijlocul pământului, Hristoase Dumnezeule, pe Cruce Ți-ai întins preacuratele Tale mâini adunând toate neamurile care strigă: Doamne, slavă Ție!” (7).

“Cei ce sunt ai lui Hristos Iisus și-au răstignit trupul împreună cu patimile și cu poftele”

Prin rugăciune, pocăință și post, taina Crucii, ca răstignire a patimilor egoiste, este integrată în urcușul credinciosului spre Înviere: “Cu lemnul ai stins, Stăpâne, văpaia neascultării, pe Cruce înălțându-Te, și ai omorât pe vrăjmașul, fiind omorât de bunăvoie. Pentru aceasta, te rog omoară voile trupului meu, și înviază ticăloasa mea inimă, cu postul cel ucigător de patimi, curățindu-mă de toată întinarea, ca un Milostiv! (8)”.

În altă cântare se spune: “Răstignindu-ne împreună cu Cel ce S-a răstignit pentru noi, să ne omoram toate mădularele trupului cu posturi, cu rugăciuni și cu cereri” (9).

Dar răstignirea sau pacificarea patimilor egoiste ale credinciosului prin nevoințele postului nu se limitează la Duminica Sfintei Cruci din Marele Post, ci ea este o constantă a întregii perioade a Postului, după cum se spune într-o cântare din Săptămâna lăsatului sec de brânză, care premerge începutul postului: “Crucea Domnului este înfrânarea a toată desfătarea, și lege de postire celor ce se închină ei fără încetare. Că cei ce privesc neîncetat la Cel ce S-a pironit pe ea, își răstignesc trupul împreună cu patimile și cu poftele. Pentru aceasta să ne sârguim să ne facem și noi curați prin post; să ne împărtășim cu Cel ce S-a împărtășit nouă cu iubirea de oameni prin patimi și dintru a Sa nepătimire a împărțit firii noastre, Cel ce are mare milă” (10).

Această vedere și practică duhovnicească a luptei creștinului cu patimile egoiste ca înaintare interioară a lui spre lumina Învierii urmează viața și învățătura apostolică a Bisericii, cuprinse în cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care zice: “Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus și-au răstignit trupul împreună cu patimile și cu poftele. Dacă trăim în Duhul, în Duhul să și umblăm” (Galateni 5, 24-25). “Iar dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom și viețui împreună cu El” (Romani 6, 8).

În această duminică, Biserica cinstește în mod deosebit puterea și lumina spirituală a Sfintei Cruci ca lumină a Postului Sfintelor Paști și ca arvună a Săptămânii Sfintelor Patimi ale Mântuitorului Iisus Hristos. În cântările din Triod, referitoare la lumina Crucii din Postul Sfintelor Paști, Crucea este numită: “făcătoare de viață”, “raiul Bisericii”, “ușa Raiului”, “noul pom al vieții”, “pom al nestricăciunii”, “armă nebiruită”, “lauda preoților”, “lauda și scăparea monahilor”, “slava mucenicilor”, “podoaba sfinților”, “izvor al harului”, “bucuria ortodocșilor”, “strălucirea îngerilor”, “mai luminoasă decât soarele”, “ea luminează creația” (11).

Ritul bizantin