Predici

1. Introducere

Lanţul se ruşina de el însuşi. “Iată – se gândea el – toţi mă ocolesc şi au dreptate: lumea iubeşte libertatea şi urăşte lanţurile”.

A trecut pe acolo un om, a luat lanţul, a urcat într-un copac, i-a legat cele două capete de o creangă robustă şi a făcut din el un scrânciob. Acum, lanţul îi ajută pe copiii acelui om să zboare şi este foarte fericit (G. RODARI, Novelle fatte a macchina, Einaudi).

2. Tema

Dumnezeu este Tată bogat în îndurare. Dar şi noi, ca fii ai lui Dumnezeu, trebuie să fim bogaţi în îndurare cu toţi, începând din familie, din parohie, de la prieteni.

3. Mesajul zilei

Dumnezeu este tată infinit de milostiv.

Aţi ascultat şi cu inima minunata parabolă din Evanghelie?

- Cum ar putea să se intituleze?

- Cine este personajul principal?

- Care sunt calităţile tatălui?

- Care sunt calităţile fiului mai mic?

- Care sunt calităţile fratelui mai mare?

Ce învăţături ne dă această parabolă?

- În casa şi în inima lui Dumnezeu izbucneşte bucuria în momentul în care unul dintre noi se întoarce la iubirea sa.

- Milostivirea Tatălui este o surpriză pentru toţi:

- – pentru fiul mai mic, care nu s-ar fi aşteptat niciodată la o asemenea primire;

- – pentru fiul mai mare, care niciodată nu şi-ar fi putut imagina că trebuie să participe la sărbătoarea făcută pentru fratele care s-a întors după ce fugise de acasă:

- – pentru noi, care suntem invitaţi să avem un comportament asemănător faţă de fraţii noştri.

Fiii lui Dumnezeu trebuie să fie fraţi infinit de milostivi.

- În acest an, citind Evanghelia după sfântul Luca, ni se repetă deseori că pocăinţa adevărată pe care trebuie să o facem, mai ales în Postul Mare, constă, mai ales, în a fi milostivi cu toţi. Practic, cum?

- Vă amintiţi, dragi copii, întrebările pe care ni le pune Isus judecător când ne va aduna pe toţi în faţa tronului său?

- Ar putea vreunul dintre voi să îmi repete cele şapte fapte de milostenie trupească? Şi cele de milostenie sufletească? (Aşteptaţi răspunsurile, integraţi şi comentaţi).

- Afară cu ura din inimi, afară cu divizările, să folosim milostivirea chiar şi faţă de duşmani, chiar faţă de cei care fac răul: pentru a fi asemenea “Tatălui ceresc care face să răsară soarele şi peste cei buni, şi peste cei răi şi face să cadă ploaia şi peste cei drepţi, şi peste cei nedrepţi”, fără deosebire.

- Şi păcătoşii sunt fraţii noştri: “flori de noapte” care par negre şi urâte, dar strălucitoare în lumina lui Isus. De altfel, şi noi suntem păcătoşi… După exemplul lui Isus, trebuie şi noi să-i iubim şi să-i ajutăm.

Pentru a trăi bine acest Post Mare, să începem să folosim “milostivirea” în familie. Iată câteva gesturi pe care trebuie să le facem zilnic:

- voi da dovadă de amabilitate şi de iubire în faţa părinţilor şi a fraţilor mei;

- voi fi primitor şi sincer cu toţi;

- voi şti să tac la momentul potrivit;

- le voi face în fiecare zi cel puţin o favoare pe care nu mi-au cerut-o;

- îi voi mângâia când îi voi vedea trişti;

- voi fi deschis cu ei;

- nu voi fi exigent;

- îmi va plăcea compania lor;

- îmi voi aminti de aniversările lor;

- mă voi ruga pentru ei;

- le voi suporta defectele şi le voi ierta cu bucurie greşelile.

Pentru a nu avea o inimă “închisă”, asemenea fratelui mai mare, să ne însuşim bunătatea infinită a Tatălui milostiv. Practicarea iubirii trebuie să înceapă în casa noastră, în raporturile familiale de zi cu zi.

4. Exemple

a) În timpul liturgiei duminicale şi al întâlnirii catehetice săptămânale, trebuie să alimentăm angajarea pentru regăsirea în iubire a vieţii din parohie şi din familie, după exemplul lui Isus cel milostiv.

b) “Fiţi milostivi, asemenea Tatălui vostru, care este în ceruri” (cf. Lc 6,36).

Sfântul Anton, abate, a aflat dintr-o inspiraţie divină că, în oraşul Alexandria din Egipt, printre mulţi păcătoşi, trăia un cizmar umil, considerat sfânt de toţi. Dornic de perfecţionare crescândă în viaţa de creştin, merge să-l caute, pentru a afla de la el care este secretul pentru a tinde mai bine la sfinţenie:

Îl întreabă:

- Ce faci de mergi atât de bine pe calea lui Dumnezeu?

- Sunt un nimic pe calea lui Dumnezeu: nu fac decât încălţăminte.

- Dar ce mai faci? Cum îţi petreci zilele?

- Le împart în trei: fac opt ore de lucru, opt de rugăciune şi opt de somn. Sfântul Anton, după ce a reflectat şi a descoperit că zilele lui erau mai pline de fapte bune, a insistat:

- Dar care este secretul sfinţeniei tale? Sărăcia ta?

Umilul cizmar a răspuns:

- Şi aici fac trei părţi din banii pe care îi câştig: una pentru săraci, una pentru biserică, una pentru mine.

Şi sfântul Anton, care dăduse totul săracilor pentru a-l urma mai îndeaproape pe Cristos, îşi continuă seria de întrebări:

- Ce mai faci pentru Dumnezeu?… Cum poţi trăi în legătură intimă cu el în acest oraş în care domneşte păcatul?

Cizmarul răspunse cu simplitate:

- Mărturisesc că nu mă simt bine în acest oraş, deseori nu dorm noaptea văzând în jurul meu atâţia păcătoşi şi plâng.

Deseori, mă rog astfel: “Doamne, ascultă-mă: aceşti păcătoşi sunt fraţii mei! Nu-i condamna, condamnă-mă pe mine în locul lor! Mântuieşte-i pe aceşti fraţi ai mei!” Atunci, sfântul Anton a înţeles secretul unei adevărate sfinţenii, acela care ne face asemănători cu Tatăl din ceruri, care face să răsară soarele peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi, face să cadă ploaia fără deosebire şi peste cei buni, şi peste cei răi şi l-a trimis în lume pe Fiul său, să-i mântuiască pe cei păcătoşi.

pr. Pietro Righetto Ritul latin