Predici

1. Introducere

Părintele Teodor i-a cerut abatelui său sfânt:

- Părinte, daţi-mi sfatul care credeţi că este cel mai important pentru a trăi ca un creştin adevărat.

A primit acest răspuns:

- Mergi, Teodore, ai milă de toţi: cu siguranţă, îi vei fi plăcut lui Dumnezeul.

Dacă vrem să trăim bine timpul Postului Mare, nu trebuie să ne împietrim inima, ci să ascultăm cuvântul Domnului (cf. exemplul nr. 1).

2. Tema

“Să ascultăm astăzi glasul Domnului, care vrea să ne mântuiască chiar cu preţul pătimirii şi al morţii sale”.

3. Mesajul zilei

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care mântuieşte.

- Domnul îi mântuieşte pe evrei din sclavie (prima lectură).

- Domnul mântuieşte de orice rău (psalmul responsorial).

- Domnul nu este “Dumnezeul nenorocirilor”, ci al bunătăţii şi al răbdării (Evanghelia).

- Dumnezeul nostru este IHWH. (Eu sunt cel care este întotdeauna în mijlocul vostru pentru a vă mântui).

- Ce înseamnă “a mântui”? Aşteptaţi răspunsurile. Apoi precizaţi: Domnul iartă, vindecă, salvează de la moarte etc. (cf. psalmul responsorial).

Nu întotdeauna cel care este mântuit este primitor şi recunoscător.

- Nu întotdeauna cel care face bine găseşte bine. Aceasta este “legea crucii”. Isus, care vine să-l mântuiască pe om şi să-i dea posibilitatea de a deveni fiul lui Dumnezeu, nu primeşte în schimb ospitalitatea şi recunoştinţa, ci pătimirea şi moartea.

- Uneori, şi noi suntem indiferenţi şi răi cu Isus. “Convertirea” noastră este urgentă!

“Să îl primim pe Isus: să ne lăsăm mântuiţi!”

- Când cineva este gata să se înece, ştiţi care este lucrul cel mai important ce trebuie tăcut?

- Ascultaţi sfaturile celui care îl salvează… Să aveţi încredere… Nu vă agitaţi cu disperare, nu opuneţi rezistenţă agăţându-vă de “braţele” sale.

- În Evanghelie este un avertisment repetat: care?

- “Convertiţi-vă…”, adică: schimbaţi-vă atitudinea faţă de Dumnezeu, ascultaţi-l, primiţi-l… Schimbaţi-vă modul de gândire şi de viaţă nu în mai rău, ci în solidaritate şi în bunătate.

- Nu este corect să spunem în faţa unui necaz al altuia: “Dumnezeu te-a pedepsit. Bine a făcut, pentru că eşti rău”. Cine se poate considera bun în faţa lui Dumnezeu?

Concluzia: este necesară convertirea noastră urgentă şi comportarea după voinţa lui Isus.

4. Exemple

a) Tezaurul pierdut

O domnişoară, orfană de părinţi, locuia într-un castel şi ţinea mult la nobleţea ei.

Odată a venit la ea, gâfâind, fiica unui sărman zidar:

- Tatăl meu e pe moarte. Vă rog să veniţi repede la el, pentru că vrea să vă spună ceva foarte important!

Dar nobila domnişoară nu voia să meargă.

La mai puţin de o oră, fiica zidarului s-a întors gâfâind şi mai tare:

- Domnişoară, vă rog, veniţi repede. Mama dumneavoastră, în timpul ultimului război, a cerut să fie zidit mult aur şi argint: un tezaur. Tatăl meu trebuia să vă spună doar în momentul în care veţi fi devenit majoră, dar, pentru că este pe moarte, vrea să vă spună imediat.

De această dată domnişoara a alergat cât a putut de repede, dar când a ajuns la casa zidarului, acesta tocmai murise.

Prin urmare, a trebuit să spargă zidurile castelului în multe puncte. Prea târziu. Toate căutările au fost inutile. Nu a mai fost posibilă găsirea tezaurului! (C. SCHMID, Enciclopedia Catechetica, E.P.).

b) Dumnezeu este bun şi cu cei răi (cf. Lc 6,35)

Dumnezeu, care este tată plin de iubire faţă de toţi, văzând prea mulţi nefericiţi pe pământ, a ales un grup de îngeri şi i-a pregătit pentru mângâiere. Apoi i-a trimis în lume.

Câtorva îngeri le-au fost încredinţaţi orfanii şi văduvele, care au foarte mare nevoie de afecţiune. Altora le-a fost încredinţată îngrijirea bătrânilor şi a muribunzilor, a căror singurătate este fără margini.

Handicapaţii şi bolnavii au fost puşi în grija unor îngeri sensibili la durerea lor mare. Şi săracii au avut avocaţi puternici şi binefăcători. Se pare că, în felul acesta, toate felurile de suferinţe de pe pământ aveau cel puţin un înger mângâietor.

A rămas însă o categorie mare de nefericiţi, fie pentru că nimeni nu-i credea că sunt în situaţia aceasta, fie pentru că toţi stăteau departe de ei. Dar gemetele lor nu au fost scăpate din vedere de inima Tatălui. Pe cine să trimită să mângâie tristeţea imensă a celor răi, a păcătoşilor, pentru că despre aceşti nefericiţi era vorba? Un înger? Nu ar fi fost suficient sau nu s-ar fi dus cu plăcere.

Atunci Dumnezeu, părintele tuturor, i-a spus Fiului său:

- În lume sunt oameni pe care nimeni nu vrea să-i mângâie: păcătoşii. Mergi tu, Fiule, să le duci bucuria unei vieţi noi, a unei noi iubiri.

Fiul lui Dumnezeu nu a stat pe gânduri şi din motiv că, pentru a-i mântui, era nevoie chiar de el. Cu ajutorul Duhului mângâietor, a coborât din cer, a trăit toată viaţa cu cei păcătoşi, i-a tratat ca pe nişte prieteni, a murit pentru ei, pentru toţi, pentru că toţi sunt păcătoşi.

pr. Pietro Righetto Ritul latin