Start > Ritul latin > A II-a Duminică din Post – C (pentru copii)

A II-a Duminică din Post – C (pentru copii)

13 March 2010
576 afișări

Autor: pr. Pietro Righetto
Copyright: Editura Sapientia
Duminica a II-a din Post (Anul C)

1. Introducere

Cred în iubirea lui Isus, Mesia suferind.

Sfântul Martin se ruga în celula sa din mănăstire, când a auzit o bătaie la ușă. A intrat un rege tânăr, strălucind tot de lumină. Sfântul l-a privit atent și și-a continuat rugăciunea.

Tânărul rege a exclamat uimit:

- Martine, eu sunt Domnul! Cum de nu mă privești?

Sfântul a răspuns fără să intre în panică:

- Tu nu ești Domnul, tu nu mă iubești: mâinile tale și picioarele tale nu sunt cele ale lui Isus: nu au răni!

Totul a dispărut: acel rege nu era altul decât ispititorul!

2. Tema

“Acesta este Fiul meu preaiubit: pe dânsul să-l ascultați!”

3. Mesajul zilei

Dumnezeu își descoperă chipul celui care îl caută cu inima sinceră. Cine este Isus? Este iubirea lui Dumnezeu față de noi!

“Aveți ochi și nu vedeți!”

- Ochii nu văd dacă inima noastră este închisă: e ca și cum nu am vrea să vedem. Urechile nu aud dacă inima noastră este surdă: e ca și cum nu am vrea să ascultăm…

- Prin viața sa și prin cuvintele sale – și astăzi prin schimbarea la față -, Isus vrea să deschidă inimile ucenicilor săi, ca să creadă că el este învățătorul trimis de Tatăl și să învețe de la el marea poruncă: porunca iubirii.

- E nevoie de o inimă deschisă și generoasă pentru a asculta și a-l urma pe Isus.

Apostolii la școala lui Isus.

- Apostolii îl iubeau pe Isus, voiau să îl știe tot timpul aplaudat pentru minunile sale, pentru cuvintele sale, învingător în orice situație; dar Isus îi avertiza întotdeauna că drumul iubirii adevărate este plin de jertfe și poate să ducă chiar la dăruirea vieții. Și, într-adevăr, el a murit din iubire!

- Isus, schimbându-se la față în fața lor, parcă ar vrea să le spună: “În iubire suferă și moare adevărata glorie! Un Dumnezeu care face minuni… poate și să nu te iubească; dar un Dumnezeu care suferă și moare pentru tine, cu siguranță, te iubește!” Iată adevăratul chip al lui Isus: față schimbată chiar și răstignit.

La școala lui Isus. Isus ne descoperă astăzi fața sa și ne învață:

- Numai Dumnezeu este bucuria adevărată, deplină și definitivă a omului;

- Pe cel care știe să-și dea viața în slujba celorlalți îl așteaptă o bucurie extraordinară și veșnică.

- Cine vrea să trăiască alegând să-i fie credincios lui Dumnezeu și iubitor față de frați întâlnește pe drum suferința și crucea, dar descoperă adevărata viață.

Suntem în Postul Mare și trebuie să ne revizuim împreună cu Isus proiectele de viață ca fii ai lui Dumnezeu. Ce să facem?

- Printre altele, vi-l arăt pe cel mai important: Pentru a-l cunoaște pe Isus, pentru a vedea fața sa, trebuie să ne deschidem mintea, inima și urechile la cuvântul său! Trebuie să participăm cu “pasiune” la catehism.

- Sunt punctual și constant la întâlnirea săptămânală de catehism?

- Sunt silitor și atent la ora de religie de la școală?

- Citesc cărți care să îmi orienteze viața de creștin?

Știți de ce mulți colegi de-ai voștri nu îl iubesc pe Isus?

- Pentru că nu ne rugăm pentru ei.

- Pentru că nu le dăm exemplul nostru.

- De ce și noi de atâtea ori uităm de el? Pentru că pierdem din vedere frumusețea feței sale, a zâmbetului său, a iubirii sale.

4. Exemple

A-l oglindi pe Isus.

Se povestește că un călugăr Epifaniu, voind să picteze chipul cel mai adevărat și mai frumos al lui Isus, a parcurs toată Italia în căutarea unui model potrivit.

S-a plimbat mult, degeaba… Ce om se poate asemăna cu Isus? Totuși, în lunga lui călătorie, a observat un lucru: nici un chip de om nu se asemăna pe deplin cu cel al lui Isus, dar în toate chipurile, pe toate fețele era o trăsătură frumoasă, divină, din original.

Atunci a hotărât:

- Pentru a-l picta pe Isus nu voi lua numai un singur model. Voi lua de la toți trăsătura cea mai frumoasă. Din ochii unui copil a luat inocența, și bucuria din ochii unei fetițe care cânta. A luat afecțiunea de la o mamă care își alăpta copilul și demnitatea din atitudinea unui nobil principe. A luat puterea din ridurile unui muncitor, suferința din lacrimile unui muribund și iertarea de la un preot care spovedea. Și așa mai departe.

Din loc în loc, dintr-o trăsătură de penel în alta, chipul lui Isus părea destul de frumos; dar pictorul călugăr era mereu nemulțumit: contemplând îndelung, observa că tabloului său îi lipsea ceva… Probabil lumina divină a lui Isus! Cum să o reprezinte?

Într-o pădure, a întâlnit într-o zi un sărman lepros: fața îi era acoperită de un văl. Atunci a spus:

- În sfârșit, am găsit ce lipsea!

Și a întins pe chipul lui Cristos un văl alb de mister.

Când i s-a părut că opera era aproape terminată, devenind țintă de pelerinaje din partea multor credincioși, a voit să-i adune pe toți cei care i-au folosit drept model. Atunci s-a întâmplat un fapt ciudat: fiecare pretindea că chipul lui Cristos era al său. A izbucnit o ceartă serioasă. Atunci, călugărul Epifaniu a hotărât să le dea tuturor o lecție. A spus:

- Nici unul dintre noi să nu pretindă că se aseamănă întru totul cu Cristos. Nimeni să nu pretindă că știe bine care este chipul lui Isus, pentru că îl acoperă lumina divinității. Însă fiecare dintre noi să se străduiască să descopere câteva trăsături de-ale lui în fiecare om, chiar și în cel sărac! (rezumat și adaptare după C. SORGI, Faccia da prete, SEI, apendice).

Ritul latin