Start > Ritul latin > Duminica a V-a (C)

Duminica a V-a (C)

13 March 2010
1,053 afișări

Autor: pr. Șerban Tarciziu
Copyright: Actualitatea creștină
Duminica a V-a de peste an (Anul C)

Isus se afla pe malul lacului Genezaret; lumea se îmbulzea în jurul lui, pentru a asculta cuvântul lui Dumnezeu. Isus a văzut două bărci trase la malul lacului… Isus s-a urcat într-una dintre bărci, care era a lui Simon și l-a rugat să o îndepărteze puțin de țărm. S-a așezat și din barcă a început să învețe mulțimile. Când a terminat de vorbit, i-a zis lui Simon: “Înaintează în larg și aruncați-vă mrejele pentru pescuit”. Simon i-a răspuns: “Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit și nu am prins nimic; dar dacă poruncești tu, voi arunca din nou mrejele”. Așa au făcut și au prins o mulțime mare de pești, încât li se rupeau mrejele… Văzând aceasta, Simon Petru a căzut la picioarele lui Isus și i-a zis: “Îndepărtează-te de la mine, Doamne, căci sunt un om păcătos!” Căci spaima și uimirea i-a cuprins pe el și pe însoțitorii săi în fața mulțimii de pești pe care îi prinseseră; la fel și pe Iacob și pe Ioan, fiii lui Zebedeu, tovarășii lui Petru. Isus i-a spus lui Simon: “Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni!” Atunci au adus bărcile la mal și, lăsând toate, l-au urmat pe Isus. (Luca 5,1-11)

Episodul pescuirii minunate pe care îl citim în această duminică este povestit doar de evanghelistul Luca. (E drept că și sfântul evanghelist Ioan relatează un episod oarecum asemănător în capitolul 21. Acesta, însă, se desfășoară după învierea glorioasă din morți a Mântuitorului.) Relatarea lucaniană este deosebit de bogată în semnificație deoarece ea pune în evidență efectele cuvântului lui Isus Cristos. Cuvântul său este plin de o autoritate care, pe de o parte, atrage mulțimi în număr impresionant de oameni, veniți să îi asculte predica. Și tocmai acest număr mare de ascultători îl determină pe Mântuitorul să-și improvizeze o “tribună” într-o barcă pe care o și îndepărtează puțin de mal pentru a putea fi văzut și auzit de cât mai mulți oameni. Pe de altă parte, însă, cuvântul lui Isus nu se epuizează doar în predică, ci devine și poruncă adresată lui Simon-Petru care, pentru a o împlini, are nevoie de o credință ce pare a fi nevoită să înfrunte ilogicul. Într-adevăr porunca lui Isus (într-un domeniu în care, ca “fiu” de lemnar, nu avea vreo competență) poate să apară drept absurdă de vreme ce acești pescari își cunosc bine meseria. Ei știu că în plină zi șansa de a prinde pește este foarte redusă în comparație cu noaptea. Or tocmai în acest moment e nevoie ca Simon-Petru să facă un act de credință. Să depășească aspectele tehnice și raționale și să se supună poruncii Isus Cristos, în situația în care colaboratorii săi sunt deja obosiți, iar atât mrejele cât și barca au nevoie de reparații, și toate acestea pentru simplul motiv că El este cel care a vorbit. Rezultatul, rodul supunerii față de cuvântul lui Isus Cristos, este spectaculos.

Surprinzătoare pentru noi este teama născută în Simon-Petru în fața unei mulțimi atât de mare de pești prinși. De regulă teama despre care se vorbește în textul nostru este aceea trăită de oameni în fața unei manifestări divine (v. Is 6). În acest caz înțelegem că viitorul apostol a întrezărit în această pescuire minunată o manifestare divină a lui Isus Cristos, manifestare care va avea ca efect și trezirea simțământului de păcătoșenie în care se află și care îl separă de Mântuitorul. Domnul, însă, nu va rosti vreun cuvânt nici de iertare și nici de vindecare, ci îi va cere celui care și-a recunoscut starea de păcătos să plece în misiune și să devină pescar de oameni. Cu alte cuvinte Isus nu le cere trimișilor săi o perfecțiune morală absolută. În schimb le cere să aibă încredere în El.

Această pescuire minunată are așadar un sens: ea semnifică predicarea evangheliei care are drept rod reunirea credincioșilor de pretutindeni. La această muncă de predicare Isus Cristos își asociază mai mulți colaboratori care vor trebui să părăsească totul și să-L urmeze pentru a-i aduna pe cei chemați la mântuire (v. Lectura a II-a – 1Cor 15,1-11).

Ritul latin