Start > Ritul latin > Duminica a IV-a (C)

Duminica a IV-a (C)

13 March 2010
862 afișări

Autor: pr. Șerban Tarciziu
Copyright: Actualitatea creștină
Duminica a IV-a de peste an (Anul C)

Isus a început să vorbească în sinagogă: “Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre”. Toți îl lăudau și se mirau de vorbele pline de har care ieșeau din gura lui și ziceau: “Nu e oare acesta fiul lui Iosif?” Iar El le-a zis: “Fără îndoială îmi veți spune zicala: Doctore, vindecă-te pe tine însuți. Câte am auzit că s-au petrecut în Cafarnaum, fă-le și aici în patria ta.” Și a mai zis: “Adevăr vă spun că nici un profet nu e bine primit în patria sa. Ba adevăr vă spun: multe văduve erau în Israel în zilele lui Ilie, când s-a încuiat cerul trei ani și șase luni și a fost foamete mare în tot ținutul; și la nici una dintre el nu a fost trimis Ilie, ci numai în Sarepta Sidonului la o femeie văduvă. Și mulți leproși erau în Israel în vremea profetului Eliseu și nici unul dintre ei nu a fost curățit, ci doar Naaman sirianul”. Auzind acestea, toți cei din sinagogă s-au umplut de mânie. Și, sărind în picioare, l-a scos afară din cetate și l-au dus până pe sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să-l arunce jos. Dar Isus, trecând printre ei, și-a văzut de drum. (Lc 4,21-30)

Dacă în prima parte a episodului Predicii lui Isus în sinagoga de la Nazaret, cei prezenți au devenit cât se poate de admirativi în momentul în care concitadinul lor, după lectura textului profetului Isaia, a început să rostească vorbele sale pline de har, în partea a doua a episodului, aceiași oameni vor deveni cât se poate mânioși în momentul în care Isus Cristos le va cere să adopte credința femeii văduve din Sarepta Sidonului sau pe cea a generalului Naaman. Aceștia, deși erau păgâni s-au dovedit vrednici de fi răsplătiți de profeții Ilie și respectiv Elizeu pentru credința lor admirabilă manifestată față de Dumnezeul lui Israel. Or, tocmai aceste exemple ale unor ne-evrei a trezit în cei prezenți în sinagogă o mânie care i-a condus repede către atitudini criminale față de Isus Cristos. Această situație ne inspiră două reflecții importante:

Mai întâi, discursul lui Isus nu a fost alcătuit ca să placă cu orice preț. Exemplele pe care El le dă, deși scoase din sfânta scriptură, se dovedesc a fi de neacceptat pentru ascultători deoarece ele evocă binefaceri ale lui Dumnezeu în favoarea străinilor mai curând decât în favoarea fiilor lui Israel. Dincolo, însă, de aceste aspecte care exprimă o percepție foarte limitată a mesajului universal al mântuirii adus de Isus Cristos, predica pronunțată de El la începutul activității sale publice capătă valoare de program mesianic pe care îl va concretiza de-a lungul întregii sale activități publice. Și apoi vestea cea bună pe care El o aduce în lume nu are în vedere un cerc restrâns de “privilegiați” merituoși și siguri de ei înșiși, ci oile pierdute, rătăcite și disprețuite. Văduva și străinul sunt două din figurile categoriei celor mici spre care se îndreaptă Isus cu toată hotărârea. Cât privește formula (devenită proverbială) nici un profet nu e bine primit în patria sa nu trebuie considerată ca pe o observație psihologică. Remarca lui Isus are în vedere mai curând atitudinea noastră vizavi de Dumnezeu: nimeni nu poate să “pună stăpânire” pe Dumnezeu, pe profeții Săi sau pe binefacerile Lui ca pe o “proprietate privată”. Isus a dat de înțeles că Duhul suflă unde vrea… și nu doar acolo unde anumite categorii de oameni ar dori să-l restrângă. Cei dintâi apostoli au făcut deja astfel de experiențe (v. Faptele Apostolilor).

În al doilea rând, să notăm faptul că sfântul Luca, în calitatea sa de istoric, știe bine ce face: această pagină de la începutul Evangheliei, plină de aluzii la Pătimirea de mai târziu a lui Isus Cristos, are menirea de-l pregătească pe cititor și pentru destinul tragic al Mântuitorului pe care i-l pregătesc cei care îi refuză mesajul. Să ne gândim, de exemplu la expresia (devenită și ea proverbială), doctore, vindecă-te pe tine însuți care face aluzie la cuvintele batjocoritorilor lui Isus pe când se afla pe cruce, Tu ești Mântuitorul lumii? Mântuiește-te pe tine însuți… (v. Lc 23). Ne putem gândi și la gestul de la sfârșitul episodului când concitadinii l-au scos afară din cetate, gest care reapare în parabola viticultorilor ucigași (care l-au aruncat pe Fiu în afara viei). Cu alte cuvinte, moarte lui Isus Cristos face și ea parte din programul mesianic.

Ritul latin