Predici

A fost o nuntă în Cana Galileii şi era mama lui Isus acolo. A fost chemat şi Isus precum şi ucenicii săi la nuntă. Şi sfârşindu-se vinul, mama lui Isus i-a zis: “Nu mai au vin!”. Isus i-a zis: “Ce vrei de la mine, femeie? Încă n-a sosit ceasul meu.” Mama lui a spus slujitorilor: “Orice vă va spune, faceţi”. Erau acolo şase vase de piatră, puse pentru purificarea iudeilor; fiecare cuprindea câte două-trei vedre. Le-a zis Isus: “Umpleţi vasele cu apă!” Şi ei le-au umplut până sus. Apoi le-a zis; “Scoateţi acum şi duceţi nunului”. Şi ei i-au dus. Când a gustat nunul apa făcut vin – şi nu ştia de unde este, iar slujitorii care scoseseră apa ştiau -, l-a chemat nunul pe mire şi i-a zis: “Orice om pune întâi vinul cel bun şi, când s-au îmbătat, îl pune pe cel mai slab. Tu, insă, ai ţinut vinul cel bun până acum”.

Acest început al minunilor l-a făcut Isus în Cana Galileii şi şi-a arătat slava sa; şi au crezut în El ucenicii săi. După aceasta a coborât la Cafarnaum, El şi mama sa şi fraţii şi ucenicii săi, dar n-au rămas acolo decât puţine zile. (In 2,1-12)

Nouă ne place episodul Nunţii din Cana poate pentru că ne place să-l vedem pe Isus aşezat la masă împreună cu prietenii săi şi cu mama sa cu ocazia unei nunţi. În fond, prin Isus Dumnezeu însuşi se aşează la masa noastră, stă de vorbă cu noi, se bucură împreună cu noi, mănâncă şi bea împreună cu noi. Iată însă că, la un moment dat, nimeni nu mai are ce bea. Nu se cunosc prea multe lucruri nici despre miri şi nici despre cauza terminării vinului. Am putea spune chiar că toate aceste lucruri sunt învăluite într-un mister… În acest caz am putea încerca să citim episodul Nunţii din Cana ca pe o nouă scenă biblică a căsătoriei pe care Dumnezeu încearcă să o încheie cu “mireasa” pe care o iubeşte şi care nu este alta decât poporul ales, Israel. “Căsătoria” s-a dovedit a fi una dificilă de vreme ce Dumnezeu a cerut de-atâtea ori credincioşia şi energia atâtor patriarhi şi profeţi. Dar iat-o pe Mama lui Isus, fecioara prin excelenţă a lui Israel, cea care îl reprezintă aici pe poporul ales, mărturisind că nu mai au vin. (Cele şase vase mari ale legămintelor sale s-au dovedit a fi efemere.) Şi pentru că nu mai există vin, nu mai există nici bucurie (vinul fiind simbolul bucuriei). Sfântul Augustin a vorbit, comentând acest episod, de şase epoci ale lumii la capătul căreia se afla cea de-a şaptea care este cea a răscumpărării. Şi iată că Isus oferă din nou posibilitatea, prin venirea sa în lume, a reluării legăturii de iubire, legătură ce se vrea a fi o căsătorie care să dureze toată veşnicia.

Rolul Mame lui Isus, prin invitaţia la disponibilitate (Orice vă va spune, faceţi…), depăşeşte acea delicateţe naturală a unei femei care remarcă nedumerirea invitaţilor. Ea asumă în realitate întreaga sete a poporului lui Dumnezeu după un vin nou, mesianic. Astfel Isus, la invitaţia mamei sale, cere să fie umplute cele şase vase de piatră. (Nu putem să nu remarcăm precizia cu care sfântul Ioan notează ce aceste vase conţineau în mod obişnuit apă nu pentru băut, ci pentru purificare… Altfel spus vinul cel nou va fi unul salvator, purificator…)

Dar Isus are nevoie de un gest uman, de apa umanităţii pentru a face să ţâşnească băutura divină. În cele din urmă invitaţii constată că mirele (Dumnezeu) se comportă contrar oamenilor: sfârşitul timpurilor nu este marcat de decadenţă; la sfârşitul timpurilor va veni mântuirea. Iar ea are gustul unui vin de sărbătoare. Ea va manifesta slava Sa. De aceea Nunta din Cana este o epifanie.

pr. Şerban Tarciziu Ritul latin