Start > Ritul bizantin > Tăiere împrejur, nume și binecuvântare

Tăiere împrejur, nume și binecuvântare

6 February 2010
1,942 afișări

Autor: pr. Mihai Tegzeș
Copyright: Predici.cnet.ro
Tăierea împrejur. Sfântul Vasile cel Mare. Anul nou

Isus și părinții

Când Isus a venit în lume, a avut nevoie de o familie care să-L primească, să-L hrănească și crească, să-L educe și iubească… Isus, făcut om, experimentează ajutorul lui Dumnezeu prin mijlocirea părinților Săi. Iată ce misiune importantă au părinții… Ei sunt cei chemați să dea iubirea divină copiilor lor. Părinții Îl învață să se roage și-I transmit credința. Mai apoi este Isus cel care îi va lumina.

Iubiților! “La împlinirea vremii, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub lege…” (cfr. Gal. 4, 4 7), scria Sf. Pavel. Acum, “Fiind vremea purificării lor, după legea lui Moise, L-au dus la Templu ca să-L dăruiască Domnului…” ( Lc. 2, 23-24).

La Templu, Sfânta Familie s-a întâlnit cu Simeon, un om drept, care slujind în Templu, aștepta să-L vadă pe Cristos. Bătrânul, luminat de Spiritul Sfânt, Îl luă în brațele sale pe Isus, binecuvântându-L pe Dumnezeu, pentru că a văzut mântuirea, întrupată în acel copil, care se arăta ochilor săi ca fiind “lumina care luminează popoarele și mărirea poporului Său, Israel” (Lc. 2, 32).

Iosif și Maria trăiesc o aventură: fiul lor cel întâi născut, vine pe lume, departe de casă. După opt zile ei Îl prezintă la Templu, încredințându-L Dumnezeului lui Israel, după cum stă scris în Lege.

În zilele noastre, tot mai puțini părinți prezintă lui Dumnezeu pe copiii lor. Este unul din motivele importante al faptului că bisericile sunt tot mai goale. Maria și Iosif L-au pierdut pe Isus, dar și nouă ni se poate întâmpla, ca mai multe zile să nu ne gândim la Dumnezeu, pierzându-L de fapt pe Isus din inimi.

Un înger îi apare lui Iosif și-i spune să nu se întoarcă pe la Irod. Sfânta Familie fuge în Egipt și după câțiva ani petrecuți în clandestinitate, se reîntoarce la Nazaret.

Copiii: dar primit și apoi, dăruit

Părinții lui Isus știu că fiul lor este un dar de la Dumnezeu și se simt responsabili să-L educe și din punct de vedere religios. De aceea Iosif și Maria continuă să împlinească Legea Domnului, mergând an de an în pelerinaj la Ierusalim. Acest fapt ne arată că Isus, de mic copil, crește în spiritul respectării Legii.

La vârsta de doisprezece ani, Isus se prezintă la Templu pentru Bar Miztvah (fiul Legii), ritual care permitea în mod oficial intrarea unui adolescent în comunitatea celor adulți.

Cu această ocazie, Iosif și Maria Îl pierd pe Isus, dar după trei zile de căutări Îl vor afla în Templu în mijlocul cărturarilor și al fariseilor pe care îi asculta și îi întreba. Evanghelistul precizează că fariseii erau uimiți de inteligența lui Isus.

Pierzându-L, părinții n-au liniște și pace până când nu Îl găsesc. Acest eveniment ne învață că o familie fără Dumnezeu, sau care L-a pierdut pe Dumnezeu, nu are sens.

Prin răspunsul pe care Mântuitorul îl dă mamei Sale, Scriptura dorește să ne arate că Isus este conștient de faptul că El este Fiul lui Dumnezeu și va “acționa” în totală supunere față de voia Tatălui Său.

La doar doisprezece ani, Isus arată că are o relație specială cu Dumnezeu, iar datoria față de Domnul are prioritate și înaintea relațiilor familiale. De fapt, Isus le amintește părinților Săi, de locul întâi pe care Dumnezeu trebuie să-L ocupe în inima fiecărui om, în viața oricărei familii. Mesajul lui Isus adresat familiilor s-ar traduce: suntem împreună pentru a ne ajuta să aflăm fericirea, sensul vieții; suntem împreună pentru a călători înspre plinătate.

Isus, pierdut și reaflat după trei zile în Templu, în casa Tatălui, stând în compania mai marilor poporului, prevestește misterul Paștelui, al Învierii Sale și a șederii de-a dreapta Tatălui. De fapt, Sf. Luca povestește copilăria lui Isus la lumina evenimentelor învierii. Astfel, pierderea și aflarea lui Isus, reprezintă anticipat misterul morții și al învierii. Iosif și Maria sunt simbolul primilor creștini care pe neașteptate Îl pierd pe Maestrul lor, dar după trei zile de căutări, reușesc să-L afle, înviat.

Dumnezeu -în Isus- vizitează familia

În acest text, Isus folosește pentru întâia oară cuvântul “Tată”. Primele și ultimele vorbe ale lui Isus conțin cuvântul “tată” (cfr. Lc. 2, 49; 23,46). Paternitatea are un loc important în Evanghelia după Luca: Isus trebuie să se ocupe de lucrurile Tatălui, să fie lângă Tatăl, să-L asculte pe Tatăl și să răspundă la ceea ce Tatăl a spus.

După acest episod, întorcându-Se împreună cu părinții Săi la Nazaret, Isus arată nu numai că respectă Legea, ci și că ascultă de părinți. În familia din Nazaret, Dumnezeu și omul trăiesc “cot la cot”. Isus se umilește atât de mult, încât arată că are nevoie de grija părinților Săi.

Nazaretul (viața ascunsă a lui Isus timp de treizeci de ani) ne învață că Dumnezeu vine să locuiască în casa noastră; că Împărăția putem să o realizăm în rutina zilnică, crescând în cunoașterea lui Dumnezeu.

Iubiți credincioși! Crăciunul nu este doar bucurie… ci și viață reală: problemele concrete ale unei familii… Curaj! Iosif si Maria au știut să se sfințească în mijlocul atâtor suferințe și ne-au lăsat un mesaj clar: necazurile nu sunt mai tari decât omul, iar familia care alege să rămână unită, poate birui toate barierele…

Numele de Isus

Intrat în rândul poporului lui Dumnezeu prin ritualul tăierii împrejur, primește un nume care indică misiunea sa: Isus, adică Dumnezeu mântuiește.

Dumnezeul venit în mijlocul nostru este Isus: “Dumnezeul cel ce mântuiește”. A-L recunoaște ca fiind Domnul nostru, punctul de referință și măsura alegerilor și speranțelor noastre, înseamnă a ne garanta o cale dreaptă pe tot anul, pentru că Sf. Pavel zice: “Toate colaborează înspre bine, pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu” (Rm. 8, 28).

“Toată limba să spună că Isus Cristos este Domn”. Domn, pentru a vesti că Dumnezeu s-a apropiat de noi, a venit lângă noi. Domn, ca sens suprem al lumii și al istoriei. Domn, deoarece s-a arătat stăpân al celei ce a pus stăpânire pe lume: moartea. Iată ce ne spune apostolul Petru în acest sens: “Cu siguranță să știe deci toată casa lui Israel, că Dumnezeu, pe Acest Isus pe Care voi L-ați răstignit, L-a făcut Domn și Hristos” (F.Ap. 2, 36).

Nu este ușor să-L punem pe Isus pe primul loc în viața noastră. Sf. Pavel ne spune că nimeni nu poate zice că “Isus este Domn” (1 Cor. 12, 3) dacă nu este sub puterea Spiritului Sfânt. Trebuie să nu riscăm să începem un An Nou caracterizat de mentalitatea (convingerea) că nu avem nevoie de ajutorul Domnului.

“Ea va naște Fiu și vei chema numele Lui: Isus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lui” (Mt. 1, 21). Numele înseamnă o misiune. A mântui de păcate ,înseamnă a împăca cu Dumnezeu o omenire rebelă ,care are în inimă un impuls aproape natural, către autonomie și către orgoliul de a le face pe toate …de capul său. Din acest motiv a intrat în lume moartea și dezechilibrele care au cauzat dezbinări, violențe și războaie. Egoismul macină inima omului și-i rănește libertatea. Astfel, omul devine incapabil de a face binele, dacă nu este ajutat de harul lui Cristos.

A spune “mântuire”, echivalează cu a zice că ceea ce este rupt, distrus în inimă, numai intervenția lui Cristos poate să o repare. La lumina celor constatate, aș face un prim îndemn: lasă-L pe Isus să-ți vindece inima, dacă dorești să trăiești un An Nou… decent!

Binecuvântarea

La începutul unui an nou, să invocăm binecuvântarea Domnului pentru viața noastră viitoare, căci avem nevoie de ea. Binecuvântarea Sa nu este doar o simplă înșiruire de cuvinte: Binecuvântarea lui Dumnezeu este îngrijirea noastră, apărarea noastră. A binecuvânta, este echivalentul cu a-l înfășura pe celălalt cu dragoste, a-l iubi, a-l proteja, a-l apăra, deoarece știi că altul este important în unicitatea sa, fiind și el un fiul al lui Dumnezeu.

O parte însemnată a acestei binecuvântări, implică luminarea celui binecuvântat cu lumina divină: “Domnul să strălucească peste tine, lumina feței Sale“. Această lumină suntem chemați să o dăruim celor dragi, odată reîntorși la casele noastre.

Concluzie

Fraților! Multe sunt temele ce se intersectează în această sărbătoare. Începe un An Nou cu provocările sale: timpul care trece și nu se mai întoarce, este un mare dar pe care Dumnezeu ni-l oferă pentru ca, în loc să-l risipim, să-l folosim cu recunoștință și responsabilitate. Dacă totul este înghițit de timp, rămâne binele pe care l-am făcut: toate clipele ce le-am trăit în iubire, devin veșnice în Dumnezeu, care este Iubire. Fiecare moment este un dar pe care Dumnezeu ni-l face și pe care putem să-l restituim, dacă trăim în iubirea Sa.

Acest an, cu multe necunoscute, putem să-l trăim cu convingerea că Dumnezeu nu ne abandonează, ci ne binecuvântează, ne protejează cu prezența Sa iubitoare și eficientă.

Isus, venit în mijlocul nostru, este Cel care ne arată că Dumnezeu nu și-a întors fața Sa de la noi. Isus s-a născut din femeie, pentru ca noi să primim calitatea de fii adoptivi (cfr. Gal. 4, 4-5).

Am ascultat că Evanghelia amintește de Ritualul tăierii împrejur și de alegerea numelui. Este interesant că Dumnezeu este cel care a dorit ca noul născut să aibă numele de Isus și, prin urmare, misiunea pe care acest nume o exprimă. “I-au pus numele Isus, ce înseamnă Dumnezeu mântuiește“. Isus este protagonistul principal al istoriei.

În Biserica Orientală, Maica lui Dumnezeu niciodată nu este pictată singură: mereu este cu Isus în brațe. Acest fapt înseamnă că legătura dintre ei este foarte puternică: ea există doar pentru El și Îl arată lumii. La fel și Biserica: Îl ia în brațe pe Isus și-L arată lumii. Iată vocația noastră de creștini: a-L avea pe Isus în brațele noastre și a-L arăta, a-L dărui tuturor. Astfel, cei care Îl caută pe Dumnezeu ar trebui să-L primească de la noi. Însă noi vom putea să-L dăruim altora, inspirându-ne din viața Mariei, ca model de credință și iubire. Amin.

Ritul bizantin