Predici

1. Introducere

Sfânta Clara, ucenică fidelă a sfântului Francisc, este în agonie. Fratele Ginepro merge să o viziteze; ea îşi întoarce faţa, îl priveşte pe fratele simplu şi îl întreabă: “Nu ştiţi nimic nou despre bunul Dumnezeu?”

Astăzi vreau să vă spun ceva nou despre bunul Dumnezeu.

2. Tema

Fericit este cel care se lasă iubit de Domnul.

3. Mesajul zilei

Isus, foarte inteligent, gândeşte, cu siguranţă, mai bine decât noi. De fiecare dată când nu gândim ca el, greşim. Astăzi, Isus ne ajută să corectăm anumite idei de ale noastre, proclamând “fericirile”.

Omul cel mai fericit este cel care se lasă iubit de Dumnezeu.

- Noi îl numim fericit pe cel care este bogat, mănâncă pe săturate, râde, este puternic, învinge, are multe lucruri.

- Însă Isus, deşi era foarte bogat, a devenit sărac pentru a ne îmbogăţi pe toţi cu harul său; deşi era puternic, s-a lăsat răstignit pentru a ne răscumpăra; deşi avea o stare foarte bună, a preferat să fie ca ultimii nefericiţi dintre noi, pentru ca toţi să îl simtă aproape.

- El vrea să ne facă să înţelegem că:

- – fericirea nu constă în a te încrede în lucrurile din această lume;

- – este binecuvântat cel care se încrede în Dumnezeu (prima lectură);

- – este cu adevărat fericit cel care este prieten al Domnului (Evanghelia);

- – există adevărata fericire a vieţii veşnice (a doua lectură).

Dumnezeu îi iubeşte şi are grijă de toţi, dar îi preferă pe cei mai săraci.

- Noi suntem tentaţi să ne gândim că Domnul are grijă de cei mai buni, cei mai inteligenţi, cei mai dotaţi.

- Dar Isus îi preferă pe cei mai săraci, cei mai dispreţuiţi, cei mai păcătoşi (redaţi câteva exemple evanghelice). Toate oile îi erau dragi Păstorului cel Bun, dar oaia rătăcită a simţit mai mult decât toate grija sa delicată.

“Faţă de care dintre copiii voştri sunteţi mai atenţi?” a întrebat-o o infirmieră pe o mamă sărmană care locuia în cel mai mizerabil cartier al oraşului. “Faţă de cel care este bolnav, până se vindecă – a răspuns femeia – şi faţă de cel care este departe, până se întoarce acasă” (P. NAVONE).

- Isus Mântuitorul le spune celor decepţionaţi:

- – Toţi vă dispreţuiesc, eu vă ajut.

- – Toţi vă blestemă, eu vă binecuvântez.

- – Toţi vă alungă, eu vă primesc.

- – Toţi vă fac să plângeţi, eu vă voi da bucurie.

- – Toţi vă fură, eu vă voi îmbogăţi.

- Isus este apărătorul celor slabi, al săracilor, al celor care au pierdut orice speranţă şi bucurie.

Dumnezeu a fost primul care ne-a iubit!

- Deseori spunem: “Pentru a merge în paradis, trebuie să fim buni, să observăm legea, să ne îndeplinim bine datoriile religioase, pe scurt: să fim drepţi cu Dumnezeu!” Şi este adevărat.

- Dar Isus ne aminteşte un alt adevăr şi mai important: “Paradisul este, înainte de toate, un dar al Tatălui”.

“Adevărata religie constă în convingerea plină de bucurie că

Dumnezeu te-a iubit mai întâi, că Dumnezeu este Tată şi că trebuie să trăieşti în recunoştinţă senină de fiu… Religia lui Isus este har, adică dar gratuit. Este bunăvoinţa lui Dumnezeu care ne asigură bucuria continuă de a trăi cu el”.

4. Exemple

a) Secretul fericirii.

O legendă persană povesteşte că era un rege nefericit, posomorât toată ziua, melancolic noaptea. Nu mai putea. Atunci i-a adunat pe toţi înţelepţii împărăţiei şi i-a întrebat ce trebuia să facă pentru a fi fericit. Răspunsurile au fost multe, dar unul singur i-a plăcut în mod deosebit regelui, al ultimului, care i-a vorbit astfel:

- Rege, dacă vrei să fi fericit, trebuie să îmbraci cămaşa omului fericit.

Au fost trimişi mulţi slujitori ca să-l caute pe omul fericit.

Au bătut la uşa bogatului, au intrat în casa celui puternic şi au întrebat dacă pot să vorbească cu ei; dar apoi, trişti, s-au întors de unde au plecat. Au fost constrânşi să tragă concluzia: “Nu l-am găsit pe omul fericit”.

Dar, când au ajuns aproape de palatul regelui, au văzut pe un câmp, sub soarele de vară, un om încovoiat de munca sa, scăldat în sudoare: cânta atât de bucuros încât era o plăcere să-l vezi. Nu încăpea nici o îndoială că acel om era fericit. S-au apropiat, i-au pus întrebări şi apoi, în numele regelui, i-au cerut cămaşa.

Bunul om a răspuns surâzător:

- Nu am cămaşă!

Mesagerii regelui au insistat:

- Atunci, cum poţi să fii atât de fericit, dacă eşti atât de sărac?

Acel om a răspuns:

- Eu am zâmbetul bunului Dumnezeu: acesta îmi este de ajuns pentru a fi fericit!

b) Spiritul evanghelic.

Când aveam aproximativ cincisprezece ani, s-a întâmplat în viaţa mea ceva foarte important: întâlnirea cu un prieten protestant, ucenic mecanic, care locuia în aceeaşi casă în care locuiam şi eu. Printre altele, el citea cărţile lui Victor Hugo şi Blaise Pascal, pentru a recupera din studiile pe care le întrerupsese împotriva voinţei tatălui său.

Într-o zi, m-a întrebat: “Cunoşti predica de pe munte?” Eu, derutat, i-am răspuns că nu. Într-adevăr, o ascultasem în biserică, dar mi-a intrat pe o ureche şi mi-a ieşit pe cealaltă. Atunci, băiatul mi-a citit predica de pe munte cu un accent atât de pătrunzător, atât de personal, atât de convins, încât am rămas tulburat. Evanghelia a devenit pentru mine glasul cuiva, glasul unui prieten, şi m-a lovit ca o mărturisire personală care se adresa părţii celei mai intime din mine (M. ZUNDEL, Scintile, Milano 1990, 124).

c) Bogatul.

Cu ani în urmă, am cunoscut la spital un om bogat care mi-a mărturisit că şi-a bazat existenţa pe bani. Îmi spunea: “Părinte, acum, când sunt aproape de moarte, îmi dau seama cât de mult am greşit punând banii pe primul loc în viaţa mea”. Şi acest sărman om îmi povestea eforturile pe care le-a făcut pentru a-şi spori capitalul, pentru a cumpăra mereu noi bunuri. Bogatul nu trăieşte fericit. Acest om îmi spunea: “Vedeţi, şi acum fiind grav bolnav, sunt preocupat de proprietăţile mele şi de ce va ajunge moştenirea pe care o las”. I-am spus: “Dar nu aţi făcut testament?” “Da, am făcut, dar copiii mei sunt ca şi mine, şi sunt sigur că vor ajunge la scandal atunci când vor împărţi moştenirea” (P. GHEDDO, Gesù su Rai Uno, Casale Monferrato 1994, 203-204).

d) A gândi ca Isus.

Sfântul Filip Neri le spunea copiilor într-o seară:

- Dragii mei, trebuie să vă spun un lucru frumos, dacă sunteţi atenţi.

- Spuneţi, spuneţi, părinte Filip – îi repetau copiii plini de curiozitate.

- Ei bine, vă voi spune că în lume sunt mulţi proşti şi nebuni. Nebuni sunt cei care gândesc asemenea lui Isus; proşti sunt cei care nu vor să gândească asemenea lui Isus!

pr. Pietro Righetto Ritul latin