Predici

1. Introducere

Vreau să vă povestesc una dintre cele mai frumoase parabole despre prietenie, pe care am avut ocazia să o citesc.

Doi prieteni s-au întâlnit la Rabat după o lungă perioadă de despărţire.

Aveau multe lucruri să-şi povestească.

Dar, după ce a plecat însoţitorul, s-a aprins discuţia obişnuită. Aşa se întâmplă de fiecare dată. Religia îi desparte. Şi argumentările, replicile, provocările, întrebările, contestaţiile se succed în ritm alert.

La un moment dat, musulmanul parcă a găsit soluţia ideală:

- Ascultă-mă. Spui că în Isus Cristos eşti în posesia adevărului. În schimb, eu sunt convins că greşeşti. Adevărul stă de partea lui Mahomed, şi Coranul este cu mult superior Evangheliei. Aşadar, tu greşeşti. Dar aceasta nu are importanţă. Lucrul important este că suntem şi rămânem prieteni.

Creştinul a replicat:

- Da. Dar când vom ajunge dincolo, vom fi obligaţi să ne separăm. Nu putem să ne aflăm amândoi de partea adevărului.

- Şi aici greşeşti, prietene. Când vom fi în viaţa de dincolo, ne vom ţine aşa strâns de mână încât cel dintre noi care are adevărul îl va trage pe celălalt spre el (A. PRONZATO).

2. Tema

Isus spune cuvinte de iubire şi cu privire la credincioşii sinceri şi convinşi de alte religii.

3. Mesajul zilei

Începem cu o rugăciune:

- “Câte cuvinte, în fiecare zi, în viaţa oamenilor! Căutăm un cuvânt diferit, făcut pentru noi.

- Tu, Isuse, eşti cuvântul care vindecă; eşti cuvântul care dă încredere; eşti cuvântul care transformă; eşti cuvântul care iartă; eşti cuvântul care eliberează; eşti cuvântul care dă viaţă. Vorbeşte-ne, Doamne!”

Pe stradă, la şcoală, în oraş, la televizor, cunoaştem persoane care nu au aceeaşi religie ca noi (enumeraţi câteva, cu ajutorul copiilor, şi povestiţi câteva experienţe personale).

- Ştim că şi creştinii sunt mulţi, dar şi – şi aceasta nu-i place lui Dumnezeu! – despărţiţi în multe “Biserici separate” (Enumeraţi câteva şi amintiţi “Octava de rugăciune” încheiată de puţin timp).

Uneori, aceste diferenţe religioase şi aceste diviziuni ne fac prea suspicioşi, critici şi răi în păreri şi raporturi reciproce. Isus nu vrea aceasta.

- În prima lectură este vorba despre Ieremia ca profet, nu numai al Israelului, dar şi al naţiunilor, adică al popoarelor păgâne.

- În Evanghelie, la Nazaret, Isus le aduce concitadinilor săi exemplul de credinţă sinceră, chiar dacă nu adevărată, a doi păgâni:

- – văduva din Sarepta (povestiţi faptul: cf. 1Rg 17,8-16);

- – şi Naaman sirianul (cf. 2Rg 5,1-14).

- Lărgind perspectiva, în Evanghelii se vorbeşte deseori frumos despre păgâni şi samariteni (cf. slujitorul centurionului: Lc 7,1-10; bunul samaritean: Lc 10,29-37; vindecarea celor zece leproşi: Lc 17,11-19; canaaneanca: Mc 7,24-30; centurionul la picioarele crucii: Mc 15,39).

- Deseori, cei pe care noi îi considerăm puţin religioşi, pentru că aparţin altor religii, pot să fie mai deschişi faţă de Domnul decât noi.

Să învăţăm să îi cunoaştem – în adevăr şi caritate! -, să ne respectăm şi să ne iubim mai mult.

- “Nu ne priveşte pe noi să judecăm, ci să fim înţelegători şi să ne rugăm. Cine nu crede nu este privit cu neîncredere. Credincioşi sau necredincioşi, să lucrăm împreună, să înfruntăm împreună efortul de a sluji în fiecare zi proiectele vieţii, cu adevăr şi cu iubire…”.

- Trebuie să avem în vedere că “în acest secol, prin impulsul Duhului Sfânt, a fost iniţiată Mişcarea ecumenică… trebuie să căutăm să cunoaştem mai bine propria credinţă… Dar, în spirit ecumenic, trebuie să dorim să colaborăm şi să trăim în dialog cu toţi, în primul rând, cu credincioşii din celelalte Bisericii şi cu evreii, dar şi cu credincioşii din alte religii şi cu cei necredincioşi…” Să se clarifice cu simplitate că ecumenismul, respectul şi iubirea reciprocă trebuie să ţină cont că:

- – asta nu înseamnă că toate religiile sunt adevărate sub toate aspectele;

- – adevărul total ne-a fost revelat numai de Isus, Fiul lui Dumnezeu;

- – Cristos este singurul mântuitor al omenirii şi al celor care nu-l cunosc în mod nevinovat;

- – numai Biserica Catolică păstrează în întregime revelaţia lui Cristos;

- – toţi suntem obligaţi, din punct de vedere obiectiv, să fim membrii Bisericii, chiar dacă, subiectiv şi fără vină, se poate întâmpla ca mulţi să nu reuşească să-şi dea seama;

- – toţi suntem obligaţi să aprofundăm şi să ne trăim credinţa cu angajare.

Concluzie: Să ne rugăm în iubirea lui Isus euharisticul şi să acţionăm pentru ca toţi să devină o singură familie, cu un singur Domn, o singură credinţă, un singur Tată pentru toţi!

4. Exemple

a) Cartea profetului Iona conţine mesajul clasic al deschiderii şi al iubirii lui Dumnezeu faţă de toţi.

b) Puncte de sprijin foarte bune, adaptate pentru astăzi, se pot lua din octava de rugăciuni.

c) Iată două exemple pentru a demonstra că “Dumnezeu îi iubeşte pe toţi cei care cred în el şi trăiesc după voinţa sa” (Fap 10,35).

Un mare principe oriental l-a chemat într-o zi în faţa curţii pe cel mai înţelept dintre maeştrii religioşi din regatul său. L-a întrebat:

- Aud spunându-se că sunteţi de părere că diferitele religii au toate un singur Dumnezeu, invocat cu nume diferite; şi, de aceea, după dumneavoastră, Dumnezeu îi iubeşte la fel pe musulman, budist şi creştin, dacă toţi sunt de bună credinţă.

Maestrul a răspuns:

- Maiestate, ascultă această poveste: Un tată avea mulţi fii şi un tezaur bogat. În tezaur erau multe perle preţioase, toate asemănătoare, dar printre ele era una de o valoare inestimabilă. Într-o zi, tatăl a împărţit cu iubire tezaurul între fii, acum adulţi. Toţi se gândeau că au perla preţioasă şi s-au împrăştiat bucuroşi în lume să-şi trăiască viaţa.

Când unul dintre ei a descoperit, în sfârşit, că perla sa nu este cea de valoare inestimabilă, cu durere, dar şi cu bucurie, i-a adunat pe ceilalţi fraţi şi le-a spus:

- Această perlă a mea nu este cea mai frumoasă, totuşi, este o mărturie că sunt fratele vostru şi că tatăl vostru este şi al meu!

Regelui i-a plăcut învăţătura şi, de atunci, în regatul său toţi credincioşii din diferitele religii se iubesc ca fraţi şi îl cinstesc cu nume şi rituri diferite pe Tatăl tuturor.

O legendă povesteşte că, atunci când Adam şi Eva au fost alungaţi din paradisul pământesc, Dumnezeu, în marea sa bunătate, le-a dat un medalion pe care era scris numele său. Cu trecerea secolelor, medalionul a fost pierdut şi apoi, în sfârşit, regăsit. Pe el se puteau citi numai aceste cuvinte: “Dumnezeu este…”

Toate popoarele au încercat să completeze fraza.

Egiptenii au citit: Dumnezeu este mister.

Babilonienii: Dumnezeu este ordinea cerului.

Grecii: Dumnezeu este frumuseţe.

Evreii: Dumnezeu este sfinţenie.

Romanii: Dumnezeu este lege.

Chinezii: Dumnezeu este totul.

Indienii: Dumnezeu este lumea.

Budiştii: Dumnezeu nu poate fi definit.

Creştinii, numai creştinii, i-au dat această definiţie lui Dumnezeu: Dumnezeu este iubire, pentru că le-a revelat prin însuşi Fiul său. Şi au intrat în “centru”.

Nici tu nu vei greşi în viaţă şi “vei fi în centru” numai dacă vei primi tot ceea ce a revelat Dumnezeu şi vei împlini, mai ales, iubind.

pr. Pietro Righetto Ritul latin