Start > Ritul latin > I s-a pus numele Isus

I s-a pus numele Isus

6 February 2010
785 afișări

Autor: pr. Anton Dancă
Copyright: Editura Presa Bună
Preasfânta Fecioară Maria Născătoare de Dumnezeu (Anul C)

La început Dumnezeu a creat toate, cerul și pământul și câte sunt în ele, le-a binecuvântat începând cu cele create în ziua a cincea, ființele vii (Gen 1,22). Binecuvântând s-a bucurat, a fost mulțumit de lucrarea mâinilor sale. Omul, care a fost așezat ca un rege în mijlocul tuturor făpturilor, avea menirea să continue bucuria, mulțumirea, în lume și să binecuvânteze pe acela care le-a binecuvântat pe toate.

Această bucurie – mulțumire și binecuvântare – a fost stopată de păcat. Ce sens mai are lumea, cosmosul, fără bucuria divină din inima omului? Ce sens mai are viața fără bucuria divină? Toate încep să rătăcească.

Bucuria divină de la începutul lumii caută să ne-o redea Liturgia cuvântului de la începutul fiecărui an.

Prima lectură (Num 6,22-27) are ca temă binecuvântarea.

Trebuie să reiau ceva din predica duminicii a IV-a din Advent (Anul C) în care Elisabeta (verișoara sfintei Fecioare Maria) binecuvântează de două ori: Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul sânului tău, fiindcă orice semit, ca mulțumire pentru un bine primit, binecuvântează, mărește sau preamărește pe acela care i l-a dat.

În acest sens vedem cum binecuvântarea din prima lectură capătă o semnificație dublă: 1) Dumnezeu însuși binecuvântează prin preoții săi pe acei care se adună în numele lui, adică este mulțumit de cultul care i se aduce; 2) vrea ca cei adunați să fie mulțumiți de prezența feței sale și de darurile cu care îi copleșește: protecție, ocrotire divină și pace.

Dat fiind faptul că nemulțumirea și blestemul au intrat în lume printr-o femeie, prin Eva, fiindcă Dușmănie voi pune între tine și femeie, spune Dumnezeu șarpelui viclean, tot printr-o femeie a făgăduit că va intra în lume mulțumirea și binecuvântarea: “Ea îți va zdrobi capul” (Gen 3,15). Fecioara Maria, noua Evă, a zdrobit capul șarpelui prin binecuvântatul rod al sânului său, prin Isus, în numele căruia ne-am adunat și suntem binecuvântați și sperăm să fim binecuvântații Părintelui său în ziua de apoi spre a moșteni împărăția pregătită (cf. Mt 25,34), ca să strălucească și asupra noastră lumina feței sale, ca celor trei ucenici de pe Muntele cel sfânt, când a condensat veșnicia în timp (cf. Mc 9).

Deși titlul sărbătorii de azi este Solemnitatea Sfintei Fecioare Maria Născătoare de Dumnezeu, episodul evanghelic de azi (Lc 2,16-21) pune accentul pe Fiul Mariei și pe numele Isus, totuși această atenție îndreptată în principal asupra Mântuitorului nu numai că nu reduce rolul Mamei lui Dumnezeu, ci din contra, îl scoate mai bine în evidență, fiindcă ea, ca o mamă adevărată, a fost mereu într-o strânsă și continuă legătură cu Cristos, de aceea, onorând-o pe dânsa, îl preamărim și mai mult pe Fiul ei; și invers.

Cât privește titlul de Mamă a lui Dumnezeu, el exprimă misiunea Mariei din istoria mântuirii și stă la temelia cultului și a devoțiunii poporului creștin, deoarece ea a primit darul lui Dumnezeu – pe Isus Cristos pacea noastră – nu numai pentru dânsa, cât mai ales pentru a-l oferi lumii. Isus – Dumnezeu mântuiește (Mt 1,21) – ne introduce în plinătatea lui Cristos: de la întrupare la naștere, la circumciziune, la împlinirea pascală a morții și învierii, fiindu-ne binecuvântarea desăvârșită a Tatălui, fiindcă în numele lui am fost mântuiți (cf. Fap 2,21). Preacurata Mamă Maria, dând viață pământească Fiului lui Dumnezeu, continuă să împartă oamenilor viața divină și adevărata pace, zdrobind capul șarpelui (cf. MAC pag. 111).

Pacea, în sens biblic, este darul mesianic prin excelență: împăcarea noastră cu Dumnezeu, cu noi înșine și între noi.

Ca să ne binecuvânteze cu această pace, Isus, după ce a luat forma sclavului prin întrupare și naștere, a fost circumcis, supus unui ritual dureros în care și-a vărsat primele picături de sânge în semn de solidaritate cu spiritualitatea sacră a Israelului, apoi ca o garanție a împlinirii făgăduințelor divine (cf. Gen cap. 17), și spre a sfinți mediul plin de pietate al familiei sale.

În lectura a doua (Gal 4,4-7), sfântul Paul expune aceeași temă prin cuvintele: Isus născut din femeie, născut sub lege. Ca născut din femeie, arată că Isus se trage din istoria oamenilor. Ca născut sub lege, arată că a intrat într-o umanitate care este pătrunsă de puterea păcatului, dar și a promisiunii, ca să dea naștere unei lumi noi: “să-i răscumpere pe cei care erau sub lege”, sub legea blestemului, spre a-i face fii binecuvântați.

Omenirea, într-un fel, după gândirea paulină, se identifică cu Cristos, formează un tot cu el, o unitate. Trecerea, pe care omenirea trebuie să o realizeze, este aceea de la condiția de sclav la aceea de fiu și care nu se poate face decât prin Cristos, care tocmai pentru aceasta a luat forma sclavului, ca să intersecteze divinitatea cu umanitatea în care să învingă prin lumină cel mai tare, adică Dumnezeu, care nu-i face pe cei învinși de lumină sclavi, ci fii, liberi, fericiți, binecuvântați cu pace, trăind frăția în adevărata iubire față de Tatăl (cf. CBL pag. 1652).

Din păcate, în lume mai stăpânește în destul de mare măsură principele acestei lumi, întunericul păcatului: ura, dezbinarea, războiul și moartea.

Magisteriul Bisericii n-a încetat niciodată de a atrage atenția asupra urgentei necesități de realizare a păcii în adevărata ei dimensiune divino-umană. El a predicat de pe acoperișuri mesajul păcii, bazat pe adevăr, dreptate, iubire și libertate care sunt cei patru piloni ai casei păcii deschisă tuturor (papa Ioan al XXIII-lea, discurs din 11.04.1963). Nu trebuie dat uitării nici discursul papei Paul al VI-lea de la înalta tribună a Organizației Națiunilor Unite. Iată un fragment deosebit de grăitor: Voi așteptați de la noi acest cuvânt (de pace), care nu poate să nu se îmbrace în seriozitate și solemnitate, fiindcă niciodată (oamenii) n-au fost mai învrăjbiți unii împotriva altora, niciodată mai mult! Cu această menire principală s-a născut Organizația Națiunilor Unite: de a fi contra războiului și pentru pace! Ascultați cuvintele atât de clare ale unui mare dispărut, ale lui John Kennedy: “Omenirea trebuie să pună capăt războiului, sau războiul va pune capăt omenirii”. Nu sunt necesare prea multe cuvinte pentru a proclama acest mare țel al acestei instituții. Este suficient să amintim de sângele milioanelor de oameni, de suferințele nenumărate și nemaiauzite, de măcelurile inutile și ruinele impresionante, ca acestea să pecetluiască înțelegerea care vă unește, prin acest jurământ care trebuie să schimbe istoria lumii viitoare: niciodată războiul, niciodată războiul!

Pacea, pacea trebuie să călăuzească soarta popoarelor și a întregii umanități! Dacă vreți să fiți frați, lăsați să cadă armele din mâinile voastre! Nu se poate iubi cu armele ofensive în pumni! (Discurs la ONU 04.10.1965).

A cunoaște pacea în sens biblic înseamnă a se identifica cu ea, cu Isus pacea noastră, înseamnă a avea acea dorință paulină: “ca să-l cunosc pe Isus și puterea învierii lui… asemenea să fiu cu el” (Fil 3,10), fiindcă “în Isus sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei” (Col 2,3), adică binele suprem, adevărul total, viața veșnică, fericirea fără de sfârșit, frumusețea desăvârșită etc.

Spune Mântuitorul că împărăția păcii, “împărăția cerului este ca o comoară ascunsă într-un ogor pe care o găsește un om și o ascunde iar; apoi merge, vinde tot ce are și cumpără ogorul acela” (Mt 13,44).

Ogorul este Euharistia. Comoara este Isus. A ascunde comoara înseamnă a-l ascunde pe Isus în inimă. A vinde tot pentru un ogor înseamnă a nu prețui nimic mai mult decât Euharistia. “Am jertfit toate, și le consider drept pleavă” – spune sfântul Paul – “cu scopul de a-l câștiga pe Cristos și de a mă afla cu el” (Fil 3,8-9). A cumpăra ogorul înseamnă a participa la munca câmpului, adică tot mai des la sfânta Împărtășanie, zilnic chiar.

Hotărârea noastră pentru tot anul care începe este cuprinsă în rugăciunea Liturghiei de azi: Dumnezeule, care prin fecioria roditoare a Mariei ai dăruit neamului omenesc bucuriile mântuirii veșnice, dă-ne, te rugăm, să simțim și noi mijlocirea aceleia prin care l-am primit pe dătătorul vieții, pe Isus Cristos, Fiul tău! (LR). Amin.

Ritul latin