Start > Ritul latin > Duminica a 3-a de peste an

Duminica a 3-a de peste an

6 February 2010
507 afișări

Autor: pr. Alessandro Pronzato
Traducere: pr. Petru Țurcanu
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a III-a de peste an (Anul C)

Dumnezeu vorbește cu poporul

“Ezdra a citit legea de dimineață și până la amiază pe locul de dinaintea porții apelor, în fața bărbaților și a femeilor și în fața celor care erau în stare să o înțeleagă. Tot poporul a fost cu luare aminte la citirea Cărții Legii” (Neemia. 8, 2-6; 8-10)

“Noi toți am fost botezați într-un singur duh. Iudei sau greci, sclavi sau liberi…” (1Cor. 12, 12-31)

“În urmă, a închis cartea, a dat-o slujitorului și a șezut jos. Toți cei ce se aflau în sinagogă aveau privirile ațintite spre El. Atunci a început să le spună: Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-ați auzit.” (Lc. 1, 1-3; 4, 14-21)

Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. În ea Dumnezeu rupe tăcerea, intervine și se pronunță. În Biblie Dumnezeu nu vorbește atât despre Sine însuși, cât mai mult despre om. Sau mai bine spus, vorbește despre El numai în raport cu omul. Cel de pe urmă cuvânt al Bibliei, nu este un cadru speculativ sau estetic, ci este pronunțat atunci când Dumnezeu, în Isus Cristos, (Cuvântul său), spune că dragostea Sa față de om este definitivă și asigurătoare. Acest cuvânt al lui Dumnezeu este adresat mai cu seamă unui popor. Interlocutorul lui Dumnezeu, așadar, nu este omul, individul, ci un popor întreg.

Biblia nu trebuie considerată ca un fel de dicționar, de răspunsuri, din care fiecare om să-și poată extrage propriile idei și tot ceea ce-i convine pentru propria-i cultură religioasă, pentru propria-i evlavie sau chiar polemici împotriva adversarilor. Biblia riscă de a se extenua, atunci când devine obiectul unei cercetări individualiste. Mai trebuie ținut cont că Biblia este cartea unei comunități, a unui popor și că nu poate să fie înțeleasă așa cum trebuie, decât numai în cadrul bisericesc. Prin urmare, Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Dar și cuvântul comunității adresat lui Dumnezeu.

O pildă caracteristică și sugestivă a acestei lecturi “populare” a Bibliei ne este oferită de textul lui Neemia din prima lectură. În Vechiul Testament avem mai cu seamă, patru mari adunări, care, mai mult sau mai puțin, urmează prima schemă, adică aceea de pe Muntele Sinai, în care a apărut așa zisa “biserică a pustiului”. Aici pot fi evidențiate trei momente fundamentale: – Dumnezeu convocă poporul, – îi vorbește, – încheie un legământ cu el.

După adunarea de pe Muntele Sinai, către anul 1200 î.C. avem adunarea de la Sihem, în care poporul este chemat de a lua o hotărâre, de a alege între Dumnezeu și idoli. Apoi vine adunarea lui Iosua (anul 622) și descoperirea Cărții Legii (probabil Deuteronomul). Iar în cele din urmă adunarea lui Ezdra (în jurul anului 398), adică exact aceea care este propusă și astăzi. În această carte este descris actul inaugural al noii comunități israelite, după reîntoarcerea din robia babilonică.

“Cu acea dată se începe o nouă fază istorică, pentru întregul Israel, un timp de mai marcantă prezență a lui Dumnezeu în mijlocul poporului prin Cuvântul Său. Și aceasta, numai prin descrierea unei liturghii solemne unde este convocat tot poporul, nu numai bărbații, dar și femeile și copiii. Este o zi profetică, o zi în care sunt scoase în evidență calitățile preoțești și profetice ale întregului popor nu numai a reprezentanților cultului.” (Enzo Bianchi)

Templul a dispărut. Distrugere. Mormane de dărâmături. Amintiri înfricoșătoare de umiliri și suferință. Nu mai există nimic. Dar cu toate acestea Cuvântul lui Dumnezeu a rămas! Și asta este suficient pentru a-i chema la adunare pe cei împrăștiați. În jurul Cuvântului lui Dumnezeu, se reînsuflețește un popor. Se recompune o comunitate, se îndreaptă cu scopul de a-și reafla propria ei identitate. Aici aflăm pentru prima dată despre ridicarea unui amvon, a unei tribune, de unde trebuie predicat cuvântul.

După o binecuvântare solemnă, începe citirea. Este o citire lungă care continuă toată dimineața. În succedarea versetelor, cuvintele sunt nu numai traduse, dar chiar însoțite de explicații. Este o traducere parafrazată și fidelă cu toate că este liberă a textelor biblice (acest fel de traducere după sens se va numi “targum”). Important este ca poporul să înțeleagă. Cea mai mare parte dintre oameni, de acum nu mai cunoșteau ebraica, motiv pentru care s-a simțit nevoia traducerii în limba ebraică. Cu acea ocazie s-au înregistrat și reacțiile poporului în fața acelui mesaj al Cuvântului: teama și bucuria.

Cuvântul lui Dumnezeu, asemenea spadei cu două tăișuri, este un cuvânt care pătrunde, străpunge și face să simtă durerea. Este cuvântul care descoperă faptele, chiar și intențiile cele mai secrete ale minții și ale inimilor. Este un cuvânt revelator, întrucât descoperă mai întâi de toate dezordinea care se află în inima noastră. Smulge vălul aparențelor noastre și demască toate ipocriziile noastre. În fața cuvântului totul rămâne descoperit, lipsit de apărare. Într-un asemenea caz atitudinea naturală este aceea a fricii.

De fiecare dată când se stabilește un contact cu Dumnezeu, omul nu are de făcut altceva decât să-și recunoască propria-i păcătoșenie și să se pocăiască, așa ca Isaia, pentru că numai așa va simți sfințenia divină. Însă Cuvântul lui Dumnezeu își aduce roadele lui chiar și printr-un plâns mântuitor. Este ca sămânța cea bună, aruncată în brazda amărăciunii, fecundată de lacrimi, care aduce roade în bucurie. “Nu vă întristați, pentru că bucuria Domnului este tăria voastră!” Iar bucuria Domnului vine din faptul că și-a aflat un popor. Un popor care este al Lui, care-i aparține. O comunitate zidită de cuvântul Lui, care este dispusă ca să ia în serios acest cuvânt. Prin urmare, un popor pe care El poate conta în orice clipă.

Deci, pe scurt, aici avem: – un popor care plânge pentru că a păcătuit; – un popor care se bucură (“Mergeți și mâncați mâncăruri grase și beți vinuri dulci”); – bucuria Domnului care devine tăria poporului. În sinagoga din Nazaret, Isus ne oferă una dintre pildele cele mai convingătoare de felul cum trebuie citit cuvântul. Această liturghie este cu adevărat exemplară nu numai prin faptul că cele scrise în Scriptură se referă la Cristos și că s-au realizat în persoana Lui, dar pentru că toate acestea se referă la timpurile noastre, la actualitate. Cuvintele profetului, de demult își află actualitatea lor în cele spuse de Isus: “Astăzi s-a îndeplinit Scriptura aceasta!”. Fiecare dintre noi, aparținând noului popor al lui Dumnezeu, este chemat a actualiza textul cel vechi al Scripturii. În cazul acesta ne vom adăpa cu toții la același izvor împreună cu aceeași clauză de neînlocuit, pentru că numai în Duhul Sfânt putem citi Biblia.

Ritul latin