Start > Ritul latin > Botezul Domnului

Botezul Domnului

6 February 2010
804 afișări

Autor: pr. Alessandro Pronzato
Traducere: pr. Petru Țurcanu
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica I-a de peste an - Botezul Domnului (Anul C)

Se așteaptă o apariție. Creștinul.

“El nu va striga, nu-și va ridica glasul… Trestia frântă nu o va zdrobi, și nucul, care mai arde încă, nu-l va stinge.” (Is. 42, 1-4; 6-7)

“Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt și cu putere, pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine și-i vindeca pe toți cei ce erau apăsați de diavol, căci Dumnezeu era cu El…” (Fapte 10, 34-38)

“… Tu ești Fiul Meu cel preaiubit, întru care am binevoit.” (Lc. 3, 15-16; 21-22)

După Epifanie, o altă arătare a Domnului, pregătită de Ioan Botezătorul și realizată în contextul Botezului lui Isus la apa Iordanului, cu cerurile deschise, cu coborârea Duhului Sfânt și cu glasul cel venit de sus, care-l legitimează și-l identifică pe Fiul lui Dumnezeu. Evanghelistul Marcu îl prezintă pe Isus adult, în ajunul misiunii sale publice, lăsând la o parte povestirile nașterii și ale copilăriei. Apoi, în Evanghelia sa, într-un sens oarecare, cerurile se vor deschide și glasul de sus va răsuna numai cu ocazia Schimbării la Față a Domnului.

Însă de jos, această recunoaștere nu va veni decât la picioarele crucii, din partea centurionului roman, care va spune: “Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu era omul acesta!” (Mc. 15, 39). De altfel Isus se înscrie în cadrul unei vieți obișnuite, umblă prin lume ca un necunoscut, oarecum clandestin, care mai ales dorea ca arătarea sa să fie primită în credință printr-o privire care să pătrundă dincolo de aparențe, și în adorație.

Greu de acceptat acest fel de viață

Toți se află în fața uneia și aceleiași întrebări: Cine este Isus? – Mesia, Fiul lui Dumnezeu. Dar așa de deosebit în așteptări și dorințe…? Modul acesta de a se purta, de a se prezenta și de a-și dezvolta misiunea, le cam dă de gândit oamenilor. Isus nu se înscrie în scheme, în rubrici, pe care oamenii le-au pregătit pentru El. Stilul lui de viață nu se potrivește cu gusturile și cu prevederile acelora care îl așteptau.

Prin urmare care este stilul acesta de viață al Lui? Este acela al robului (Is. 42, 1), care nu-și face publicitate, care umple piețele cu glasul lui puternic și hodorogit, bogat în retorică și amenințări. Solidar cu păcătoșii și cu cei săraci, capabili de a încuraja și de a întări speranța, în loc de a înăbuși, de a umili, așa ca trecerea unui uragan, care mătură totul în cale, împreună cu răul chiar și puținul bine, acele timide încercări de viață creștinească (“trestia frântă nu o va zdrobi, și mucul care mai arde încă nu-l va stinge”).

El va apăra soarta săracilor, și a acelora, pe care lumea îi disprețuiește. El va fi Aducătorul unui mesaj și a unei practici liberatoare, atât de multe boli trupești, cât și de orice formă de sclavie. De fapt, există un soi de prizonieri, care nu stau în lagăre sau în închisori, dar care trăiesc în dimensiunea lor restrânsă și sufocantă a unei vieți concepută în cheia aspectelor sălbatice și egoiste, a câștigului, a averii și a deșertăciunii. Aceștia sunt acei oameni, care cu toate că ei văd, totuși sunt orbi, pentru că nu știu cum să descopere sensul vieții, sunt incapabili de a cunoaște adevăratele valori, pentru că sunt nesimțitori față de aproapele.

Preferințele Sale

Petru vorbind lui Corneliu (lectura a II-a), spune: “Într-adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor, ci că în orice neam, cine se teme de El și lucrează neprihănirea, este primit de El” (Fapte, 10, 34-35). De fapt, cine se teme de Dumnezeu și practică dreptatea, indiferent din ce popor face parte este primit de El. Asta înseamnă că El elimină toate îngrădirile religioase, toate discriminările abuzive, care se plasează într-o dimensiune universală coborâte din propria clopotniță, elimină clasificările ridicole, ca și mentalitatea și privilegiile noastre.

Și sintetizează întreaga sa viață pământească, prin aceste cuvinte simple: “Cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt și cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine și vindeca pe toți cei apăsați de diavol, căci Dumnezeu era cu El” (Fapte. 1, 38). Dar mai ales, El nu a venit numai așa, cu vederea, în trecere, ci să-i tămăduiască pe oameni, să-i pună pe picioare, să-i mângâie și să-i încurajeze, dându-le speranța și bucuria de a trăi, să le demonstreze că răul poate fi biruit, iar lanțurile dușmanului frânte. Tocmai pentru că a fost dotat cu putere, Isus s-a ocupat de cei neputincioși, către care s-a arătat blând și smerit cu inima. Pentru că “Dumnezeu este cu Dânsul, de aceea și El stă printre oameni.” Aceasta este arătarea sa “deosebită”.

Botezul nostru

Dar, sărbătoarea Botezului lui Isus se referă și la botezul nostru. Un botez care așteaptă să fie “manifestat”. O credință conștientă, ce trebuie pătrunsă și maturizată. O hotărâre, care trebuie să fie motivată. Un dar, care trebuie să devină angajare responsabilă. O apartenență la Cristos, care să se exprime prin fapte. Este absolut de trebuință și cât mai grabnic, ca numele înscris în registrele parohiale, să iasă la iveală, să fie descoperite. De acum este timpul de a ne onora angajamentele, pe care alții și le-au luat în locul nostru.

Este o reînsușire personală a botezului, care trebuie făcută cu claritate, dacă în mod practic nu voim să devenim niște apostați de la credință. Botezul trebuie să ni-l însușim, să fie al nostru, un fapt, prin care să devenim protagoniști cu adevărat, nu numai o ceremonie convențională. Atunci, noi nu puteam citi Evanghelia. Dar acum, nu numai că putem, dar chiar trebuie s-o citim. Avem tot dreptul de a ști cine suntem, încotro mergem, și care ne este modul de viață, după care oamenii să cunoască și să știe că suntem creștini.

Botezul lui Isus din Nazaret, coincide cu Arătarea sa. Pentru noi, adevărata manifestare (arătare) vine mult mai târziu după ce am fost botezați. Însă nu ne este permis a o da uitării. Nu numai noi avem dreptul să știm că suntem creștini, dar și alții trebuie să deducă din vorbele și din purtarea noastră că suntem creștini. Certificatul de botez, din partea parohului, prea puțin valorează pentru identificare noastră în buni creștini.

Ritul latin