Start > Ritul bizantin > Întâmpinarea Domnului nostru Isus Hristos

Întâmpinarea Domnului nostru Isus Hristos

6 February 2010
1,968 afișări

Autor: pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic
Copyright: Editura Unitas
Întâmpinarea Domnului

Să mergem astăzi cu Isus și Maria la Templu, pentru a ne consfinți lui Dumnezeu! Isus parcurge acest drum dificil spre Templu, pentru ca prin intermediul unui ritual tradițional de consfințire, să-I spună lui Dumnezeu în mod solemn și pentru totdeauna: “Iată aici sunt!”

Aceste cuvinte sunt rostite nu cu buzele, ci cu inima, în Templu, din mâinile mamei. Isus știe că în ciuda celorlalți întâi născuți, ceremonialul înfăptuit nu-L privează de menirea Lui, din veșnicie. De aceea a venit în lume, ca să fie Sacrificiu. Sacrificiu oferit nouă, pentru a noastră mântuire. Copilul, în ai cărui ochi se vede Dumnezeu, se descoperă în aceste clipe a fi Acel Om al suferinței, despre care spun profeții: «Nu avea nici chip, nici frumusețe, ca să ne uităm la El, și nici o înfățișare, ca să ne fie drag. Disprețuit era și cel din urmă dintre oameni; om al durerilor și cunoscător al suferinței, unul înaintea căruia să-ți acoperi fața; disprețuit și nebăgat în seamă» (Isaia 53, 2-3).

Cumplit și respingător destin! Acum este un copil care se odihnește în brațele mamei sale, în viitor va sta din nou în brațele mamei sale îndurerate, când va fi luat de pe Cruce, după ce a împlinit misiunea de răscumpărare a omenirii. Pentru Fiu, voința Tatălui reprezintă totul. Încă de la începutul activității Sale a spus despre planul Său, despre acel “Da” nobil prin care ascultă de Tatăl până la moartea pe cruce. «Eu fac pururea cele plăcute Lui» (Ioan 8, 29).

Din capul locului, în urmă cu o lună în cadrul tradiționalului ritual al Tăierii Împrejur, prin care a fost inclus în familia lui Israel, în poporul ales de către Dumnezeu, Pruncului i se dă numele Isus, rostit încă la bunavestire (vezi Luca 1, 31; 2, 21). Isus, descinde din ebraicul Jehoșua, care înseamnă Dumnezeu mântuiește. «Căci El va mântui poporul Său de păcatele lor» (Matei 1, 21). Totuși trimisul ceresc nu a făcut cunoscut, care este prețul cerut Fiului ei, prin care Acesta avea să mântuiască lumea de răul care o tiraniza. Prețul va fi mare. Despre el fac cunoscute, primele picături de sânge curse în timpul circumciziei. Mântuitorul o va mântui nu prin intermediul unui preț miraculos, ci cu propria Sa viață dată ca preț de răscumpărare pentru cei mulți (cf. Matei 20, 28). Nu pune în joc viața semenilor, așa cum fac politicienii și mai marii noștri, ci propria Sa viață o dă. După câțiva ani Petru scrie credincioșilor săi: «Știind că nu cu lucruri stricăcioase, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din viața voastră deșartă, lăsată de la părinți, ci cu scumpul Sânge al lui Hristos» (1 Petru 1, 18-19).

Astăzi, în Templu nu curge încă acest sânge. Dar deja se oferă pentru noi! Sacrificiul, care în Vinerea Mare este ridicat pe cruce, este deja pregătit. Se oferă deja Tatălui! I se adresează spunându-I: «Iată, vin să îndeplinesc voința Ta, Dumnezeule» (Psalmul 40, 8-9; Evrei 10, 7). Pentru Isus ritualul oferirii are o importanță neînsemnată. Reprezintă gestul întrevederii viitorului pe linia misiunii vieții Sale. Constituie simbolul confirmării destinului Său și al acelei îndatoriri pe care o va îndeplini ca Mântuitor al lumii. Patimile acestei misiuni nu le cunoaștea până atunci nimeni.

Dar de astăzi și tocmai aici, încep să se întrevadă sfintele patimi. Doi oameni vârstnici și drepți, care au așteptat mult, Simion și Ana, își deschid gura și încep să profețească (vezi Luca 2, 29).

Cuvintele dreptului Simion sunt ascultate de Maria. Bătrânul Simion îi spune Mariei că Fiul ei va pătrunde în lume ca un semn al mântuirii, lumină spre luminarea păgânilor și mărirea lui Israel, dar că El este destinat spre căderea multora, ca un semn de împotrivire. Isus nu va avea o viață ușoară și liniștită. Maria știe că va pătimi și ea: «Și prin sufletul tău va trece o sabie» (Luca 2, 30-32; 34-35 ).

Se înșeală cel care crede că numai din acest moment Maria a înțeles că atât pe Fiul, cât și pe ea însăși, îi așteptau suferința. Sabia dușmană amintită de către Simion strălucise deja înainte în viața celor doi. Dar numai astăzi, după ritualul oferirii și după rostirea acestei profeții, Maria începe să înțeleagă că tot ceea ce până atunci fusese greu și dureros, nu a fost deloc o simplă poticnire. A fost cu greu acceptat de oameni și Maria risca să fie lăsată în ascuns de Iosif, dacă Dumnezeu nu ar fi intervenit; pentru nașterea lui Isus nu este loc în Betleem, ci în afara acestuia într-o iesle săracă. Vor urma patimile și răstignirea…

Isus avea să spună: «Oricine face rele urăște Lumina și nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească» (Ioan 3, 20). Cine este destinat pentru descoperirea neamurilor, acela în mod inevitabil devine un instrument spre căderea altora. Cel care încă de la naștere poartă numele de “Mântuitor” (vezi Marcu 1, 21), pe acela nimeni și nimic din lume nu poate să-L priveze de suferință. Drumul Său va fi întotdeauna Drumul Crucii. «Nu trebuia oare, ca Hristos, să pătimească acestea și să intre în Gloria Sa?» – îi întreabă Isus pe discipolii Lui în drum spre Emaus (Luca 24, 26).

Ce trebuie să facă cel care-L iubește cu adevărat pe Isus? Nimic altceva, decât să meargă împreună cu El pe calea crucii. Suferința care caracteriza viața și misiunea Fiului, se va extinde și asupra Mariei. Dacă suferința este un semn profetic, înseamnă că și Maria împărtășește nu numai misiunea de corăscumpărătoare a lumii, ci și condiția de purtător de cuvânt al lui Dumnezeu; și prin viața ei, Maria dă mărturie… Maria este și din punct de vedere spiritual legată profund de Hristos. Se află în același Spirit ca El, cu totul, cu voința, inima, înțelegerea, cu fiecare părticică a ființei, cu orice faptă a sa, se pune la dispoziția Fiului. Numai având o astfel de mamă, “Mântuitorul lumii” poate să-și îndeplinească misiunea de “mântuire a lumii”. Și realizează acest lucru! În același timp o umbrește și cu suferința Sa.

Sabia, care străbate sufletul Mariei, va fi tot răul pe care-l va întâlni Fiul ei, venit din partea oamenilor, închistarea acestora și rezistența cu privire la Vestea cea Bună, necredința în misiunea lui Isus, invidia, nerecunoștința și voința rea a acestora, dar mai ales ultimele lor cvinte – Răstignește-L!» - adresate față de El cu răceală și îndeplinite în Vinerea cea Mare. Dar “Această Mamă Îndurerată”, așa cum avea să o numească mai târziu Biserica, află în sine destulă putere, ca să suporte tot ceea ce s-a spus și a simțit. Merge chiar și pe Calvar pentru a se afla lângă Fiul ei, răstignit, și merge alături de Fiul în Biserică, devenind Mama tuturor. Isus, murind îi încredințează de pe cruce, ca testament Mamei, pe discipolul Său iubit și Biserica Sa. Sărbătoarea Întâmpinării Domnului ne introduce într-un climat al lepădării și dăruirii de sine, în mod necondiționat, pentru a-L urma pe Hristos. Dar ne introduce de asemenea și într-un climat de mare bucurie. În centrul acestei sărbători se află și lumânarea aprinsă – simbolul lui Isus. Lumânarea se aprinde și se consumă. Este adevărat! Dar nu este o distrugere spre distrugere. Nu este o moarte pentru moarte. Lumânarea consumându-se luminează! Emană căldură. Ne invită într-o atmosferă plăcută a casei sau a locului de rugăciune. Cu cât este mai frig și întunecos în jur, cu atât valoarea ei este mai prețioasă. Isus, lumina spre descoperirea neamurilor, este lumina pe care dorim să o avem în mijlocul nostru. Isus este și Sacrificiul prin care lumea a fost răscumpărată de păcatele ei. Cum ar fi arătat destinul nostru fără un astfel de Sacrificiu? Numai atunci, când înțelegem, că misterul fericirii constă în dăruirea de sine, (a ceea ce este cu adevărat bun în noi și putem împărtăși celor din jurul nostru) începem să gustăm adevărata fericire.

Rugăciune

Alergăm cu toții la întâlnirea cu Tine, o, Hristoase, cu sinceritate și umilință, venerând misterul Tău; ne îndreptăm spre Tine plini de bucurie… Purtăm în mâini lumânări aprinse ca pe un simbol al strălucirii Tale divine.

Datorită Ție întreaga creație strălucește, mai mult, este revărsată lumina de secole, care împrăștie întunericul răului. Dar aceste lumânări aprinse, fie ca să însemneze pentru noi, înainte de toate simbolul purității sufletești, prin care să ne pregătim pentru întâlnirea cu Tine, o Hristoase. Precum în ființa ei Mama Ta, Fecioara Maria, Te-a purtat pe brațele ei, pe Tine, adevărata Lumină, oferindu-Te celor care erau cufundați în întuneric, așa și noi, ținând în mâini această lumină vizibilă pentru toți, și luminați de strălucirea ei, alergăm la întâlnirea cu Tine, adevărata Lumină.

Lumina, care luminează pe tot omul ce vine în lume, a sosit… Venim cu toții la Tine, o, Hristoase, pentru a ne cuprinde cu strălucirea Ta și pentru a Te putea primi asemenea bătrânului Simion, o, veșnică Lumină vie. Împreună cu el ne bucurăm și cântăm imnul de mulțumită lui Dumnezeu, Părintele Luminii, care ne-a trimis nouă adevărata Lumină, pentru a ne putea mântui de întunericul păcatului și a ne înconjura cu strălucirea ei. Amin. (După Sfântul Sofronie din Gerus)

Ritul bizantin