Predici

În decursul vieţii, omul, vrând nevrând, este angrenat în diferite lucrări. Aceasta este viaţa, iar ea implică anumite eforturi, pe care fiinţa umană urmează să le facă, tocmai pentru a urma cursul firesc al existenţei sale în lume. Biserica sărbătoreşte astăzi trei mari Ierarhi, care aparent nu au fost deosebiţi faţă de noi şi constituie modele de urmat pentru toţi cei ce vor să-L urmeze pe Hristos. Din punctul de vedere spiritual, au avut şi ei suflet, la fel precum şi noi. Au demonstrat lumii întregi că vorbele rostite de Mântuitorul nostru Isus Hristos: «Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând faptele voastre cele bune, să mărească pe Tatăl vostru Cel din ceruri» (Matei 5, 16), sunt realizabile pentru orice creştin, mai mult, conduc la ceea ce fiecare om este dator să dobândească pe acest pământ pentru mântuirea sa sigură – sfinţenia.

Sfântul Vasile cel Mare, sărbătorit şi pe data de 1 ianuarie, s-a născut în anul 330 în Cezareea Capadociei, într-o familie nobilă, care a oferit Bisericii lui Hristos servitori devotaţi şi cărturari renumiţi, câţiva dintre ei fiind trecuţi şi în rândul sfinţilor. Bunicul său a mărturisit credinţa cu preţul vieţii, în timpul persecuţiilor împăratului roman Diocleţian. Primii învăţători ai lui Vasile au fost tatăl său, Vasile, orator renumit şi Sfânta Macrina, bunica sa. A studiat în Cezareea şi în Constantinopol, apoi la Atena, printre colegii săi numărându-se şi Sfântul Grigore din Nazianz, un alt sfânt, pe care-l sărbătorim astăzi, de care-l va lega o strânsă prietenie. După ce în anul 355 şi-a încheiat studiile, Sfântul Vasile s-a reîntors în Cezareea, unde pentru scurt timp a predat retorica. Urmând îndemnurile surorii sale Macrina, s-a dedicat servirii lui Hristos. S-a botezat, a împărţit o parte din avere celor săraci, iar în anul 358, s-a retras pe o proprietate, nu departe de satul Annesi din Pont, ca să ducă o viaţă de pustnic. În mănăstirea din Pont a redactat “Regulile vieţii monahale (Mici şi Mari) şi o “Filocalie” care avea extrase din textele lui Origene (Părinte al Bisericii greceşti). Aceasta din urmă a fost întocmită împreună cu Grigore din Nazianz, care venise şi el în acea perioadă în Pont. În anul 364 este chemat de către episcopul Eusebiu în Cezareea, unde este hirotonit preot. El îi va fi de mare ajutor episcopului în luptele purtate împotriva ereticilor arieni. În timpul foametei din anul 368, Sfântul Vasile a organizat o adevărată operă de asistenţă socială, împărţind celor aflaţi în nevoi din averea care-i mai rămăsese de la părinţi. A fost ales episcop al Cezareei în anul 370 şi exarh al Pontului deşi s-a izbit de opoziţia arienilor care dezbinau Biserica lui Hristos. Sfântul Vasile a fost întemeietorul unor aşezăminte de ocrotire şi îngrijire a celor nevoiaşi: azile, spitale, cantine pentru cei săraci, case pentru reeducarea celor decăzuţi moral, reunite sub denumirea de «Vasiliada». Şi în domeniul teologiei a făcut eforturi însemnate pentru combaterea ereziilor care ameninţau unitatea Bisericii. A contribuit la structurarea slujbelor bisericeşti, rânduind liturghia care-i poartă numele şi care se celebrează până în zilele noastre. Spirit profund, cu o mare cultură filosofică şi literară, fin cunoscător al adevărurilor teologice, el este unul dintre marii părinţi capadocieni ai secolului de aur al Patristicii.

Alături de Sfântul Vasile, este sărbătorit şi Sfântul Grigore de Nazianz. S-a născut în Arianz, nu departe de Nazianz, în jurul anului 330, fiind fiul episcopului Grigore, numit cel bătrân. Mama lui, Nona, a avut o mare contribuţie la educarea sa în spiritul creştinismului. A studiat în Cezareea Capadociei unde l-a întâlnit pe Sfântul Vasile cel Mare, de care l-a legat o profundă prietenie. Şi-a perfectat pregătirea intelectuală la şcolile din Cezareea Palestinei, Alexandria, iar apoi Atena. După aproape nouă ani de studiu în cetatea de aur a grecilor, în anul 360 s-a întors în Nazianz, unde a primit botezul creştin. În anul 361 este hirotonit preot. Deschide o capelă în casa unei rude din Constantinopol, care devine în scurt timp locul de întâlnire al intelectualităţii creştine din oraş, atrasă de personalitatea şi predicile lui Grigore. În această capelă numită a Învierii, Grigorie rosteşte Cinci Cuvântări Teologice, care îl vor face celebru, prin care va aduce mari deservicii ereticilor arieni şi schismei provocată de ei. Sfântul Grigorie este numit oficial episcop de Constantinopol în 27 noiembrie 380, la care însă va renunţa datorită unor controverse cu reprezentanţii bisericilor macedoniene şi egiptene pe baza numirii sale. Se retrage în ultimii săi ani de viaţă la Azianzi, unde a scris numeroase poeme cu caracter creştin. Datorită clarelor sale formulări în privinţa adevărurilor de credinţă, i s-a acordat supranumele de Grigore Teologul.

Nu mai prejos de aceştia este Sfântul Ioan Gură de Aur, celebru orator şi combatant al ereziilor timpului. Însuşi numirea îi vine de la numeroasele sale omilii care cufundau creştinii în ambianţa trăirii spirituale profunde, dezvăluindu-i cu mare claritate înţelegerea adevărurilor de credinţă. Nici el nu a fost lipsit de adeversari, uneltindu-se împotriva lui pentru a fi înlăturat din scaunul episcopal al Constantinopolului şi apoi exilat.

Cei trei mari dascăli şi ierarhi sunt astăzi patronii instituţiilor de învăţământ teologic, fiind printre cei mai importanţi teologi ai Bisericii Catolice şi mari sfinţi care au influenţat lumea în care au trăit. Sfântul Vasile cel Mare este şi întemeietorul vieţii monastice comunitare, propunând o viaţă călugărească în care comunitatea joacă un rol important în desăvârşirea fiecărui monah.

Prin viaţa lor în slujba lui Hristos, au dovedit lumii întregi că orice creştin poate să-l servească în mod strălucit pe Hristos, punând mai presus de toate iubirea.

Şi dacă viaţa lor a fost o lumină în Biserica lui Hristos, să ne folosim şi noi de aceasta, având în vedere faptul că suntem fiii Bisericii Catolice şi, călăuzindu-ne după Hristos Lumina lumii, să luminăm şi noi în timpul istoric în care trăim, fără a privi la vicisitudinile acestuia, presărându-l cu opere de caritate şi servire după cerinţa lui Dumnezeu şi exemplul celor trei mari sfinţi, pe care-i sărbătorim astăzi.

Rugăciune

O, Doamne, primind atâtea dovezi de iubire de la Tine, sufletul doreşte, să-Ţi fie recunoscător pentru acestea. În mod aparte îl mişcă aceea, că Tu, adevăratul Îndurător, nu-l părăseşti niciodată, ci de fiecare dată Te afli lângă el, oferindu-i fiinţă şi viaţă. Înţelepciunea îl convinge, că niciodată nu va afla un prieten mai bun…, că lumea este plină de falsitate şi minciună, iar plăcerile, pe care le stârneşte diavolul, reprezintă un izvor neîncetat al grijilor, pierderilor şi oponenţelor… Dar, din păcate, Domnul meu şi Dumnezeul meu, domnind în lume deprinderea deşertăciunii şi vederea oamenilor alergând după ea nimiceşte totul. Atât este de moartă credinţa în noi, încât mai degrabă credem în ceea ce vedem, decât în ceea ce ea ne învaţă. Mare pustietate suferă cei care trăiesc dăruiţi cu totul lucrurilor văzute… O, Domnul meu, cât de necesar este aici ajutorul Tău, fără de care nimic nu putem face.

Prin marea Ta îndurare nu permite, ca sufletul nostru să cadă înşelăciunii diavoleşti, părăsind calea, pe care a pornit! Învaţă-l să discearnă adevărata lumină, să ştie că în păzirea binelui, se află întreaga lui mântuire. (După Sfânta Tereza Pruncului Isus)

pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic Ritul bizantin