Start > Ritul bizantin > Duminică după Botezul Domnului

Duminică după Botezul Domnului

6 February 2010
1,111 afișări

Autor: pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic
Copyright: Editura Unitas
Duminica după Botezul Domnului

După botezul în râul Iordanului, Isus Hristos «a venit, de a locuit în Capernaum» (Matei 4, 13) și a început să predice fericirea cerească. Atunci poporul, a văzut pentru prima oară “lumina cea mare”.

În Sfânta Scriptură cuvântul “lumină” poate fi întâlnit de 263 de ori. Încă de la începutul cărții Facerii citim: «Și a spus Dumnezeu: “Să fie lumină” și s-a făcut lumină» (Facere 1, 3). La profetul Isaia citim cuvintele: «Domnul va fi lumina ta cea veșnică» (Isaia 60, 19). Apostolul Ioan scrie: «Aceasta este vestirea, pe care am auzit-o de la El și v-o vestim: că Dumnezeu este lumină și nici un întuneric nu este întru El» (1 Ioan 1, 5). Ioan Botezătorul a venit «Să mărturisească despre lumină» (Ioan 1, 7). «Cuvântul era lumina, care luminează pe tot omul ce vine în lume» (Ioan 1, 9). În Simbolul Credinței rostim cuvintele: “Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”, pentru a arăta modul cum dumnezeirea lui Dumnezeu se împarte fără să se despartă în Isus, ca lumina lumânării ce se aprinde de la alta, fără să se micșoreze sau să se împărțească, rămânând acceași flacără aprinsă. Această lumină este și Isus Hristos, Dumnezeu adevărat și om adevărat. «Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt» - spune Isus Hristos (Ioan 9, 5). Și din nou spune: «Eu, lumină, am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric» (Ioan 12, 46). Când Hristos, Lumina cea adevărată a murit pe Cruce, pământul s-a întunecat, pentru că răul a biruit peste Soarele dreptății. Cu ocazia Sărbătorii Arătării Domnului, cântăm condacul: “Arătatu-Te-ai astăzi lumii, și lumina Ta, Doamne, s-a însemnat peste noi, cei ce cu cunoștință Te lăudăm. Venit-ai și Te-ai arătat, lumina cea neapropiată”. În cadrul Oficiilor noastre spirtuale zilnice, de dimineață (La sfârșitul Orei I), Biserica noastră se roagă: “Hristoase, Lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul ce vine în lume…”

Isus Hristos este adevărata noastră lumină. El luminează sufletele, mintea și întreaga noastră viață. Înainte de venirea pe pământ a Fiului lui Dumnezeu oamenii locuiau în întuneric. Popoarele păgâne ofereau venerarea care I se cuvenea numai lui Dumnezeu, idolilor. Unii păgâni aduceau idoliolor ca sacrificiu pe proprii lor copii nevinovați și pentru aceste crime așteptau de la idoli binefaceri.

De aceea, oamenii așteptau ajutorul, salvarea și lumina din Cer. Înțeleptul Seneca, care a trăit în perioada, în care Apostolul Pavel predica Evanghelia lui Hristos, scria că oamenii îndurerați tind spre acea zi în care din înălțimile cerești “se va coborî în jos o mână ajutătoare și îi va ridica în sus”. Într-una din lucrările lui Platon (în Fedon), este consemnat cuvântul lui Socrate: “Trebuie să așteptăm atât de mult, până ce Ființa Cea mai Înaltă, ne va trimite din cer învățătorul, care ne va învăța cum trebuie să-L înțelegem pe Dumnezeu.” Lumea era neputincioasă. Când Hristos, Lumina cea adevărată, a început să predice învățătura cerească, atunci s-a înfăptuit profeția lui Isaia: «Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumina mare și voi cei ce locuiți în latura umbrei morții lumină va străluci peste voi» (Isaia 9, 1). Lumina lui Hristos a luminat mintea și inima omului. «Ce poate da omul în schimbul sufletului său?» (Marcu 8, 37). Mântuitorul ne învață prin cuvintele: «Adunați-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina, nu le strică, unde furii nu le sapă și nu le fură» (Matei 6, 20-21).

Isus Hristos, a făcut cunoscut oamenilor binecuvântatul adevăr, că noi suntem copiii lui Dumnezeu. Avem un Tată Ceresc, care ne iubește cu o iubire nemărginită din veșnicie și care cunoaște nevoile noastre. «Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Unul născut L-a oferit, ca tot, cel care crede în El, să nu piară, ci să aibă viața cea veșnică» (Ioan 3, 16). Copiii care se pregătesc pentru primirea Primei Sfinte Împărtășanii cunosc răspunsul întrebărilor, la care filozofii păgâni nu au putut să răspundă. Dacă Aristotel, Platon și Seneca sau oricare alt filozof păgân, s-ar ridica din mormânt și ar trece prin școlile catolice la lecțiile de religie, ar afla răspunsul la principalele întrebări existențiale, pe care numai Dumnezeu le poate cuprinde prin Ființa Sa și prin Revelația care descoperă ceea ce omului este de nepătruns. Păgânii nu au știut că există doar un singur Dumnezeu adevărat, că omul are suflet nemuritor, că există obligația de a-i iubi pe semeni chiar și pe dușmani, nu au cunoscut Poruncile lui Dumnezeu. Hristos, Lumina noastră, toate acestea ni le-a arătat și a făcut ca “jugul credinței” să fie ușor și plăcut de purtat.

Într-unul din orașele Statelor Unite ale Americii, există un spital unde se află oameni nevăzători și alții care văd foarte slab, dar care sunt amenințați de orbire. Într-o zi, un episcop a vizitat acești oameni nefericiți și trecând prin camere a auzit cum unul dintre aceștia se ruga: “Te rog, Doamne, nu-mi lua lumina ochilor mei”. Dar, dacă voința Ta este ca să fiu privat de vedere, atunci lasă-mi măcar lumina minții. Dacă dorești să-mi iei și lumina minții, atunci lasă-mi măcar lumina credinței”. Profundă rugăciune! Lumina credinței reprezintă cel mai prețios tezaur, deoarece credința îl conduce pe om spre Împărăția Cerească.

Suntem fericiți că aparținem lui Hristos, Bisericii Lui. Mulțumim lui Dumnezeu pentru darul neprețuit al sfintei credințe! Suntem recunosători lui Hristos că ne-a luminat, cu lumina adevărului Său ceresc! Ni se potrivesc cuvintele lui Hristos: «Fericiți sunt ochii care văd cele ce vedeți voi. Căci zic vouă, Mulți profeți și regi au voit să vadă ceea ce vedeți voi, dar n-au văzut și să audă ceea ce auziți dar n-au auzit» (Luca 10, 24). În timpul Liturghiei, după Sfânta Cuminecare, rostim cuvintele: “Văzut-am lumina cea adevărată, luat-am Spirit ceresc, aflat-am credința cea adevărată, nedespărțitei Sfintei Treimi închinându-ne, că aceea ne-a mântuit”. Această lumină este dată de Hristos: «Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric.» (Ioan 12,46).

Rugăciune

O, Isuse, Domnul meu, mă consfințesc Ție și mă ofer sub conducerea Ta cea mai înaltă, pe care nu o împarți nici unei creaturi, mă ofer puterii Tale, minunate și nesfârșite, care cuprinde toată creatura.

Ție mă ofer și mă consfințesc cu totul…, doresc să ai o putere aparte asupra sufletului meu și asupra întregii mele ființe, asupra vieții și faptelor mele, ca asupra unui lucru care-Ți aparține în puterea dreptului precum și a actului liberei voințe, prin care vreau să aparțin pentru totdeauna puterii Tale sfinte.

Pentru că puterea Ta cea infinită o întrece pe a noastră, Te rog, Isuse, fă să fiu cuprins de ea. Te rog, primește-mă, ca pe un servitor al Tău și fie ca aceasta, să se petreacă în modul, pe care eu nu pot să-l cunosc, dar pe care Tu îl știi foarte bine. Amin. (După P. de Berulle)

Ritul bizantin