Predici

Unul dintre cei mai mari sfinţi ai Bisericii lui Hristos este Sfântul Iosif, Patronul Bisericii Universale, cel prin care I se oferă lui Isus, după lege, o familie şi un nume, urmat de Sfântul Ioan Botezătorul. Duminica dinaintea Sărbătorii Naşterii Mântuitorului Isus Hristos propune spre meditare fuga Preasfintei Familii în Egipt, o recapitulare a istoriei mântuirii în Hristos şi umilinţa Sântului Iosif, model de viaţă în ascultarea lui Dumnezeu. Astăzi, în duminica dinaintea Botezului Domnului, ne oprim asupra Sfântului Ioan Botezătorul, cel ce a netezit căile Domnului şi a rămas în conştiinţa omenirii ca un mare profet la trecerea de la Legea cea Veche la cea Nouă .

Ioan Botezătorul reprezintă modelul servitorului fidel al lui Dumnezeu. Arhanghelul Gabriel, s-a arătat preotului Zaharia în Templu, spunându-i, că i se va naşte un fiu, care «Va fi mare în ochii lui Dumnezeu» (Luca 1, 15). Să ne amintim aceste cuvinte: «Mare în ochii lui Dumnezeu». Există mulţi oameni “mari” în lume: mari conducători, mari milionari, mari actori, mari înţelepţi, laureaţi ai Premiului Nobel etc. Mulţi dintre cei consideraţi a fi mari în ochii lumii sunt mici în ochii lui Dumnezeu. La ce-i foloseşte omului să fie apreciat de lumea întreagă, dacă în faţa lui Dumnezeu nu este nimic. Dar cei mari în Împărăţia lui Dumnezeu nu trăiesc în gloria deşartă a lumii şi nici nu au “înţelepciunea” copiilor lumii acesteia.

Însuşi Isus Hristos a rostit cuvinte de apreciere la adresa lui Ioan Botezătorul. «Zic vouă: Între cei născuţi din femei, nimeni nu este mai mare decât Ioan» (Luca 7, 28). Mare Sfânt! Cu ocazia naşterii lui Ioan Botezătorul, s-a întâmplat o minune astfel, încât rudeniile şi vecinii săi s-au întrebat cu mirare: «Ce va fi, oare, acest copil?» (Luca 1, 66). Ioan trăieşte în pustiu o viaţă sfântă şi aspră. Prin rugăciune şi post, s-a pregătit pentru a învăţa poporul în privinţa venirii lui Mesia. Ioan Botezătorul s-a evidenţiat prin umilinţă. Ca un adevărat om drept, nu şi-a urmărit propriul interes, nici nu a căutat mărirea oamenilor, ci toată viaţa şi-a îndreptat-o spre venerarea lui Dumnezeu. Despre acest adevăr ne aminteşte Sfânta Liturghie într-una din rugăciunile ei: “Că toată darea cea bună şi tot darul cel desăvârşit de sus este, coborând, de la Tine, Părintele luminilor”, prin cuvintele epistolei Sfântului Apostol Iacob (vezi Iacob 1, 17). Prin urmare, tot binele de la Domnul Dumnezeul nostru vine. De aceea spune Sfântul Apostol Paul: «Ce ai, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit de ce te făleşti, ca şi cum nu l-ai fi primit» (1 Corinteni 4, 7).

Mii de oameni au venit la Ioan Botezătorul, pentru a asculta cuvintele sale, şi-au mărturisit păcatele cu părere de rău şi s-au botezat în râul Iordanului. Ioan mărturiseşte despre sine: «Eu sunt glasul celui ce strigă în pustiu» (Ioan 1, 23). «Nu sunt vrednic, să-I dezleg cureaua încălţămintei (lui Hristos-Mesia)» (Ioan 1, 27). Chiar predicând în pustiu glasul său trezeşte părerea de rău a păcătoşilor, rugându-se departe de lumea dezlănţuită, este în inima ei, iubindu-i pe toţi cei pentru care se roagă şi departe fiind de freamătul vieţii Templului de la Ierusalim, el netezeşte căile Domnului…

Într-o zi, discipolii lui Ioan i-au spus: «Rabi, Acela care era cu tine, dincolo de Iordan, şi despre care tu ai mărturisit, – El, botează şi toţi se duc la El». Ioan le-a răspuns: «Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez» (Ioan 3, 26. 30). S-a bucurat că poporul merge la Hristos. Slujitorul care şi-a îndeplinit misiunea şi are conştiinţa împăcată, se bucură că vine timpul odihnei şi primirii recompensei bine meritate. Ioan a fost plin de curaj. Tuturor le-a predicat adevărul: ostaşilor, leviţilor, conducătorilor poporului. «Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţă, şi nu începeţi a zice în voi înşivă: avem tată pe Avraam» (Luca 3, 8). Descendenţa dintr-o familie renumită, sau nobilă nu mântuieşte pe nimeni. Numai urmarea adevărului şi respectarea lui îi poate asigura omului mântuirea. De aceea spune: «Acum securea stă la rădăcina pomilor; deci orice pom, care nu face rod bun se taie şi se aruncă în foc» (Luca 3, 9). Ioan Botezătorul, a avut curajul să se împotrivească lui Irod, care trăia în păcat. Ioan l-a mustrat aspru pe Irod spunându-i «Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău» (Marcu 6, 18). A ştiut că pentru aceasta Irod şi Irodiada se vor răzbuna pe el şi că va fi închis, după care va fi omorât, dar nu s-a temut de cei ce pot să ia viaţa dar nu au putere asupra sufletului. Isus mărturiseşte despre Ioan mulţimii: «Ce-aţi ieşit să vedeţi în pustiu? Oare trestie clătinată de vânt? Dar de ce aţi ieşit? Să vedeţi un om îmbrăcat în haine moi ? Iată cei ce poartă haine moi sunt în casele regilor. Atunci de ce aţi ieşit? Să vedeţi un profet? Da, zic vouă, şi mai mult decât un profet. Că el, este acela, despre care s-a scris: “Iată, Eu trimit, înaintea feţei tale, pe îngerul Meu, care va pregăti calea Ta, înaintea Ta”» (Matei 11, 7-10). Plin de harul lui Dumnezeu, Ioan este asemenea unui Înger…

Împăratul Irod l-a aruncat pe Ioan într-o închisoare ce mai poate fi văzută şi astăzi, în localitatea Maheros, nu departe de Marea Moartă. Părăsit de toţi, Ioan este pedepsit cu închisoarea, suferind foarte mult, timp în care Isus Hristos predica şi făcea minuni, vindecându-i pe cei bolnavi şi făcând bine celor necăjiţi, îndeplinind misiunea Sa mesianică.

Predicarea lui Ioan a adus roade: «Convertiţi-vă! Gătiţi calea Domnului!» (Luca 3, 4). Fiţi gata pentru venirea Domnului Hristos! Ce trebuie să facem noi, oamenii de astăzi ? Mai înainte de toate să nu uităm că suntem pe drumul mântuirii întregului neam omenesc. Unii s-au îndepărtat de Biserică căutând doctrine deşarte, alţii au uitat de Hristos, căutându-L acolo unde nu este. Dar Domnul va veni cu mărire să judece viii şi morţii şi să instaureze viaţa secolului care va să vină. De aceea are nevoie mai mult ca oricând de apostoli şi de mărturisitori care să anunţe cu tărie, prin viaţa şi faptele lor, adevărurile credinţei noastre, să lupte pentru unitatea Bisericii lui Hristos şi “să netezească căile Domnului.”

Cu toţii trebuie să fim gata la venirea Domnului Hristos, căci Mântuitorul ne îndeamnă: «Privegheaţi deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru… şi voi fiţi gata, că în ora în care nu gândiţi Fiul Omului va veni» (Matei 24, 42. 44).

Rugăciune

O, Doamne, primii noştri părinţi în credinţă, Te-au aşteptat, ca pe un răsărit de ziuă. Tu vei veni la sfârşitul lumii, când vei dori, şi totul va fi preparat pentru judecata cea din urmă. Oare ce-ţi voi putea oferi din mâinile mele atunci, şi cum va fi starea mea cea de pe urmă?…

Tu-mi oferi iertarea păcatelor şi statornicia în bine, prin care mă ascunzi asemenea unei perle preţioase într-un sipet, ferindu-mă de moartea cea aspră, care este semnul eliberării pentru cei aleşi ai Tăi. Aşteptând-o, sunt dator, să fiu bine pregătit pentru aceasta, trăind în graţia binecuvântării Tale Divine.

Dumnezeul meu, până la venirea Ta cea din urmă, mistuie în mine orice păcat, care doreşte să crească în lucrarea Ta, distruge tot ceea ce este potrivnic voinţei Tale în mine, triumfând prin puterea Ta asupra fiecărei slăbiciuni care vrea să se nască în fiinţa mea şi vino în ora Ta la mine, aşteptându-Te, ca pe un Stăpân mult dorit. (După P. Charles)

pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic Ritul bizantin