Predici

În prima zi din luna ianuarie miliarde de oameni rostesc cuvântul “fericire”. La televizor, radio, în presă, în toate bisericile, în întâlnirile cu cei cunoscuţi, pretutindeni auzim: “Anul Nou Fericit!”. Fiecare om doreşte fericirea, tinde spre ea, o caută şi face tot posibilul să dobândească fericirea pe pământ. Din păcate, puţini sunt cei cu adevărat fericiţi pe pământ. Copiii, tinerii sau vârstnicii deseori se plâng de absenţa fericirii.

O femeie bogată spunea: “Am bani, am toate posibilităţile, toţi se bucură de frumuseţea corpului meu şi mă apreciază. Ar trebui să fiu una dintre cele mai fericite femei de pe pământ, dar oare de ce sunt aşa de nefericită?”

Un student mărturisea unui prieten de-al său din universitate: “Am împlinit deja douăzeci şi trei de ani de viaţă, am încercat să caut pretutindeni fericirea. Această viaţă mă face să-mi fie lehamite de ea.”

Un milionar din Texas (SUA) spunea cu sinceritate: “Am crezut, că prin intermediul banilor pot să câştig fericirea, dar am rămas foarte tare dezamăgit de acest fals adevăr”.

Celebrul actor George Sanders, care a fost de trei ori căsătorit şi apoi despărţit, în anul 1972 s-a sinucis. Într-unul dintre hotelurile luxoase de lângă Barcelona a fost găsit într-o dimineaţă corpul său mort şi o scrisoare scrisă înainte de a se sinucide: “Iubită lume, renunţ la tine, căci mi-ai murdărit viaţa”. A avut toate posibilităţile, milioane de fani tresăltau la apariţia sa, avea popularitate, iar el se simţea nefericit.

Un tânăr a căutat ajutor la un psihiatru, zicându-i: “Doctore, sunt foarte singur şi dezamăgit de viaţă, sfătuiţi-mă ce să fac”. Psihiatrul i-a oferit un răspuns interesant: “Iată, se află în aceste zile, în oraşul nostru un circ renumit, iar în cadrul lui joacă pe scenă un clown-vesel, celebru, care poate să-i bucure chiar şi pe cei mai pesimişti şi nefericiţi oameni. Du-te la el, iar el cu siguranţă te va ferici”. Dar mare a fost mirarea doctorului, când tânărul i-a răspuns: “Doctore, eu sunt acel clown, pe scenă îi înveselesc pe toţi, dar sufletul meu este pustiu, sunt foarte nefericit”.

Mii de oameni îşi pierd orice speranţă, sunt dezorientaţi şi se sinucid, deoarece pentru ei viaţa pare ceva fără sens. Cauza principală a senzaţiei de nefericire constă în aceea că oamenii caută fericirea acolo unde nimeni nu o poate afla niciodată. Cartea Eclesiastului ne spune, că: «Totul este deşertăciune şi vânare de vânt şi fără nici un folos sub soare» (2, 11). De câteva ori se repetă cuvintele: «Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciuni» (12, 8).

Dumnezeu reprezintă izvorul fericirii, iar oamenii, creaturile lui Dumnezeu, o caută în locuri deşarte. “Ne-ai creat pentru Tine Dumnezeule. Şi neliniştită va fi inima noastră, până ce nu se va odihni în Tine”, învăţa Sfântul Augustin. Dreptul Iov şi-a pierdut toate averile şi servitorii, toţi copiii, dar cu toate acestea a rostit cu deplină încredere cuvintele: «Domnul a dat, Domnul a luat. Fie numele Domnului binecuvântat!» (Iov 1, 21). Iov s-a condus după credinţa vie în Dumnezeu. Psalmistul spune: «Doamne al puterilor, fericit este omul care speră întru Tine» (84, 13).

Cunoaştem cuvintele rostite de Isus Hristos pe “Muntele fericirilor”. În această predică Mântuitorul repetă de nouă ori cuvântul fericire (cf. Matei 5, 2-12). Isus începe predica Sa cu cuvintele: «Fericiţi cei săraci cu spiritul, că a acelora este împărăţia cerurilor» (Matei 5, 3). Fericiţi sunt cei care nu sunt legaţi peste măsură de cele pământeşti, de bogăţiile deşarte, fericiţi sunt cei care nu uită niciodată de sufletul lor nemuritor. Fericiţi sunt cei blânzi şi întristaţi, fericiţi sunt cei îndurători, cei curaţi cu inima, făcătorii de pace, cei persecutaţi pentru dreptate, căci a lor este împărăţia cerurilor (cf. Matei 5, 10). Pe aceştia îi cheamă la bucurie: «Bucuraţi-vă şi vă fericiţi, că recompensa voastră multă este în ceruri» (cf. Matei 5, 12).

Tot astăzi, la început de an, Biserica ne aminteşte de un exemplu de sfinţenie şi expresia fericirilor, de Sfântul Vasile cel Mare, unul dintre cei mai mari sfinţi ai Bisericii Universale (329-379). Sfântul Vasile a trăit în timpurile în care împăratul Valens accepta erezia ariană şi obliga cu forţa pe ierarhi să predice că Isus Hristos nu este Dumnezeu adevărat şi că El este numai o creaţie a lui Dumnezeu Tatăl. Optzeci de preoţi din Constantinopol au refuzat să accepte această erezie. Sub porunca lui Valens, aceşti preoţi au fost închişi într-o corabie şi trimişi pe mare. Acolo, corabia a fost aprinsă şi toţi preoţii au primit cununa martiriului: unii arşi de foc, alţii înecaţi în mare. În numele împăratului Valens, prefectul Dometie Modest, l-a ameninţat pe Vasile cu diferite pedepse, dacă nu acceptă ereziile ariene. Vasile cel Mare a dat un răspuns eroic: “Nici una dintre aceste ameninţări nu mă sperie. Confiscarea averii nu poate să-l afecteze pe acela, care nu are nimic. Poate că doreşti aceste veşminte uzate şi aceste câteva cărţi, care reprezintă toată bogăţia mea. Nu mă sperie prea tare exilul… Acest pământ, pe care mă aflu acum, nu este al meu; în orice ţară voi fi trimis, pretutindeni voi fi la mine acasă, mai ştiu că tot pământul aparţine lui Dumnezeu, iar eu, peste tot mă consider aici un străin şi călător. În privinţa chinurilor, acestea puţin mă interesează. Corpul meu este atât de slab, încât prima lovitură îl aruncă jos. Moartea va fi pentru mine o binefacere. Mă va duce mai repede la Dumnezeu, pentru care trăiesc, Căruia-I servesc, pentru Care deja sunt pe jumătate mort şi la Care mă grăbesc să ajung”. Iată adevărata fericire în Hristos !

Isus este singurul care poate să ne aducă fericirea. El ni se adresează cu blândeţe: «Veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi alina» (Matei 11, 28). Bucuria în Domnul este deplină, neschimbată şi veşnică. Isus Hristos ne spune: «Nimeni nu va lua bucuria voastră de la voi» (Ioan 16, 22). Creştinul statornic, crede în mod sincer şi neclintit în Dumnezeu, este fericit chiar în pericole şi în suferinţe. De aceea, psalmistul spune: «Doamne al puterilor, fericit este omul, care speră întru Tine!» (84, 13). «Fericit este bărbatul al cărui ajutor este de la Tine, Doamne: căi în inima sa a pus» (Psalmul 84, 6).

De aceea, cu ocazia Anului Nou, să ne propunem ca să parcurgem acest an în credinţă, în pace, în iubire, în Dumnezeu.

Rugăciune

Isuse, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, ascuns în Preasfântul Sacrament, cred că eşti de faţă aici şi, căzând în genunchi înaintea Ta, Te ador în cea dintâi zi a anului acestuia.

Gândindu-mă la mulţimea binefacerilor pe care mi le-ai oferit până acum şi totodată la nerecunoştinţa mea faţă de Tine, mă cuprinde mirarea că Tu, o Dumnezeule, îmi mai îngădui să încep un alt an, pentru ca, poate, să Te supăr iarăşi cu multe păcate.

Dar voiesc să nu mai fie aşa, Isuse! Încep această zi cu un act de fierbinte mulţumire faţă de Tine şi promit să fac toate eforturile necesare pentru a trăi după învăţătura Evangheliei Tale, având încredere, odată ce-mi ceri aceasta, că îmi oferi şi graţiile de care am nevoie pentru a îndeplini voinţa Ta.

Părinte ceresc, care m-ai creat şi mi-ai oferit pe Fiul Tău Unul-născut spre a-mi fi Răscumpărător şi Mântuitor, binevoieşte a mă ocroti cu Providenţa Ta şi a mă număra de-a pururi printre copiii Tăi!

Fiule născut din Tatăl veşnic, care ai devenit om, ai pătimit şi ai murit pentru a mă ridica la viaţa Ta dumnezeiască, întăreşte-mă cu hrana sfântă a Euharistiei, ca să Te urmez cu fidelitate în toate zilele vieţii mele.

Spirite Sfinte, arde cu focul iubirii Tale dumnezeieşti toată zgura păcatelor şi a pornirilor mele rele, ca să devin lăcaş al Preasfintei Treimi şi lumină pentru apropiaţii mei.

Preacurată Fecioară Maria, Mama lui Isus şi a mea, cu rugăciunile Tale dobândeşte-mi graţia statorniciei în bine până în clipa în care voi înceta să număr anii trecători, ca să preamăresc de-a pururi, împreună cu tine şi cu toţi sfinţii, bunătatea cea nemărginită a Dumnezeului nostru. Amin.

pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic Ritul bizantin