Predici

Într-o anchetă pe tema: Cine este pentru mine Isus Hristos? un jurnalist scria printre altele: “Pentru mine Hristos, reprezintă nu numai Mântuitorul nostru. Este înainte de toate exemplul de viaţă trimis nouă de către Dumnezeu. Exemplul, a ceea ce ar trebui să fie omul, atunci când ar fi într-adevăr unit cu Dumnezeu: omul ideal, plin de iubire, înţelegere şi oferit fraţilor. Ce societate minunată ar fi aceasta, dacă am urma cu adevărat acest exemplu, dacă am transpune în viaţă învăţătura iubirii Lui?”. Astăzi, Biserica ne îndreaptă privirea spre Sfântul Ştefan, primul martir care atât de mult L-a iubit pe Hristos, încât chiar şi în momentul morţii sale a rostit numele Lui.

În lectura din Faptele Apostolilor am ascultat descrierea ultimelor clipe de viaţă şi moartea Sfântului Ştefan. El îl urmează pe Cel al cărui discipol este, fiind o paralelă între Isus şi Ştefan în ceea ce priveşte mărturia dată până la moarte. Şi în cazul său, evreii dorind să scape de Ştefan, l-au ocărât, la fel ca pe Hristos, înaintea Sinedriului, adică a celui mai înalt tribunal de judecată evreiesc (vezi Fapte 6, 12). La fel ca în procesul lui Hristos apar martori falşi care declară vrute şi nevrute – minciuni (vezi Fapte 6, 13-14).

Cauza sentinţei morţii în procesul lui Isus şi în procesul lui Ştefan a fost convingerea că Isus a îndeplinit relatarea din cartea Profetului Daniel privitoare la Fiul Omului şezând de-a dreapta lui Dumnezeu, deci convingerea că Isus Hristos este Dumnezeu (vezi Fapte 7, 54). Pe urmă, atât faţă de Isus, cât şi faţă de Ştefan s-a executat sentinţa morţii în afara oraşului, unde-şi terminau viaţa cei eliminaţi din societate (vezi Fapte 7, 57). Murind, Isus S-a încredinţat şi Şi-a oferit viaţa Sa Tatălui, iar Ştefan lui Isus (vezi Fapte 7, 59). Înainte de moarte şi Isus şi Ştefan i-au iertat pe cei care i-au omorât (vezi Fapte 7, 60). Prin urmare, patimile Domnului Isus au fost un model pentru Martirul Ştefan şi pentru toţi cei care i-au urmat.

Ce reprezintă martiriul? Martirajul înseamnă mărturisirea adevăratei credinţe creştine până la moarte şi oferirea vieţii din iubire faţă de Hristos. O astfel de moarte devine un motiv demn de încredere al credinţei creştine şi un mod de a face vizibilă acţiunea graţiei lui Dumnezeu. Dumnezeu a înfăptuit prin martiri lucruri ieşite din comun.

Printre aceste exemple poate fi enumerată şi uciderea Sfântului Andrei Bobol de către cei care s-au răzbunat pentru faptul că a convertit la credinţa catolică mulţi ortodocşi. Astfel, un detaşament al cazacilor căutându-l pe Andrei Bobol l-au surprins în faţa localităţii Moglino în ziua de 16 mai 1657. Cazacii i-au rupt sutana, apoi pe jumătate dezbrăcat, l-au pus să se târască pe sub un gard. L-au legat de un stâlp şi au început să-l bată cu putere. Fiind primăvară, ţăranii care lucrau pământul au fost martorii acestui act de răzbunare. Constrânşi şi ameninţaţi, s-au străduit să-l forţeze pe Părintele Andrei ca să se dezică de credinţa catolică. Când acesta s-a opus cu fermitate, chinuitorii lui i-au împletit o coroană din ramuri de salcie şi au aşezat-o pe capul preotului, apăsându-o tot mai puternic. Apoi au început să-l bată peste faţă, până ce i-au căzut dinţii. Pe urmă i-au smuls unghiile şi i-au tras pielea de pe partea superioară a mâinilor. Când au terminant toate acestea, torţionarii l-au legat pe Părintele Andrei, l-au înfăşurat cu o funie, pe care apoi au legat-o de cai, şi mergând spre drumul către Janov, îl băteau cu lanţurile. În Janov, în acea zi era târg şi astfel se afla acolo un mare număr de oameni. Acolo l-au adus pe Andrei înaintea conducătorului cazacilor, care l-a întrebat pe preot: “Tu eşti preotul?” – “Da”, a răspuns acesta. “Credinţa mea conduce spre mântuire. Convertiţi-vă”. Conducătorul avea de gând să scoată sabia şi l-ar fi omorât pe Sfânt, dacă acesta nu şi-ar fi acoperit faţa cu mâna rănită. După aceea, l-au târât pe Sfânt într-un loc public şi au început să-i ardă corpul cu torţe. Torţionarii l-au scalpat până la os… iar de pe spate i-au smuls pielea. Pe răni i-au presărat paie mărunţite. Când de durere a început să cheme numele lui Isus, i-au făcut o deschizătură în ceafă cu cuţitul şi i-au tăiat limba. În cele din urmă l-au atârnat pe Martir cu picioarele legate în sus şi sub loviturile săbiilor, Părintele Andrei, şi-a sfârşit martiriul. Câtă tărie supraomenească este necesară pentru a primi martiriul…

Ne putem imagina prin ce sunt în stare să treacă adevăraţii creştini pentru Hristos atunci când primesc harul tăriei în credinţă! De aceea Cartea Apocalipsei îi elogiază pe toţi cei care urmându-L pe Hristos, au fost «Martori fideli» ai Lui – (cf. Apocalipsa 1, 5) şi au mărturisit acest lucru cu propriul lor sânge. Martiriul primit din iubire pentru Hristos are o valoare deosebită, pentru că îi acceptă în Biserică pe cei ce încă nu au primit botezul sacramental dar au primit prin martiriu “botezul sângelui. Cât de mult trebuie să-L iubim pe Hristos, cât de tare trebuie să fim legaţi de Isus, pentru a trăi numai pentru El! Pentru a te asemăna cu Hristos în suferinţele Lui, trebuie să te asemeni şi în viaţă. Prin urmare, moartea pentru Hristos înseamnă a învia alături de El.

Biserica creştină l-a urmat pe Hristos, odată cu martirul lui Ştefan, prin persecuţiile tuturor timpurilor, până la misterul persecuţiei Bisericii din zilele noastre. Răul a lovit şi va lovi întotdeauna în cei care Îl urmează pe Hristos, însă atâta timp cât creştinii au tăria să mărturisească şi să sigileze cu propriul lor sânge credinţa creştină, Biserica va triumfa.

Rugăciune

Spirite Sfinte, Creatorule, vino cu îndurare într-ajutorul Bisericii tale. Întăreşte-o cu puterea Ta împotriva duşmanilor ei şi prin dragostea şi harul Tău, reînnoieşte spiritul servitorilor Tăi, pe care i-ai ales, ca să preamărească în Tine pe Tatăl şi pe Fiul său unul născut, Domnul nostru Isus Hristos. Amin. (Pentru Sfânta Biserică)

pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic Ritul bizantin