Predici

Pictorul german Joseph von Würich, care a îmbogăţit patrimoniul creştin cu numeroase picturi religioase, este şi autorul unui tablou alegoric destul de neobişnuit, însă plin de semnificaţii: Din imensitatea cerului fascinant, Părintele Ceresc priveşte cu iubire la Fiul Său Dumnezeiesc născut din veşnicie, cum S-a coborât de pe tronul Lui măreţ şi renunţă la toate semnele măreţiei. Fiul lui Dumnezeu renunţă la coroana Sa împărătească iar în locul ei îşi pune pe cap coroana de spini. El oferă Tatălui ceresc sceptrul împărătesc al puterii divine şi ia în mână trestia – simbolul înjosirii şi al umilirii. El, Fiul din veşnicie al Tatălui ceresc, se află îmbrăcat în veşminte preoţeşti, în stihar, epitrahir şi în felon, fiind gata să se coboare pe pământ, ca să Se sacrifice pentru mântuirea neamului omenesc. Mai jos, pe această reprezentare, se află ieslea în care se odihneşte Pruncul, iar lângă El, Preacurata Fecioară Maria şi Sfântul Iosif. Deasupra peşterii, sunt îngerii cântând cântarea de bucurie: «Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace»(Luca 2, 14).

Acest tablou simbolic ne aminteşte de semnificaţia Sărbătorii Naşterii lui Hristos şi ne arată marele sacrificiu pe care Fiul lui Dumnezeu L-a făcut pentru noi, nefericiţii oameni, pentru a ne reda fericirea eternă. Fiul lui Dumnezeu a primit din iubire faţă de neamul omenesc condiţia umană, devenind asemenea nouă în afară de păcat, pentru ca prin suferinţă şi moarte să ispăşească păcatele întregului neam omenesc. Natura Dumnezeiască s-a unit cu natura omenească într-un mod cu totul aparte, astfel că Isus Hristos, fiind Dumnezeu adevărat, a devenit Om adevărat într-o singură Persoană. Un singur suspin, o lacrimă, o picătură de Sânge a Pruncului Isus, puteau să fie de ajuns pentru toate păcatele întregului neam omenesc. Dar Fiul lui Dumnezeu a ales pe pământ lungul drum al muncii, suferinţei, sângelui şi morţii, cu o iubire nemăsurată, deoarece iubirea lui Dumnezeu este nemărginită (cf. Ioan 13, 1).

Nimeni dintre noi nu poate să pătrundă întru totul Misterul naşterii Fiului lui Dumnezeu. Biserica noastră cântă Irmosul Utreniei Sărbătorii Naşterii Domnului Hristos: “Taină minunată şi neobişnuită văd, cer fiind peştera, scaun de Heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluire, întru care s-a culcat Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care lăudându-L Îl mărim”. Dumnezeul cel veşnic a început să trăiască o nouă viaţă, Atotputernicul a devenit copil plăpând. Ce iubire nemărginită! Ce înjosire! Ce umilire! Cu adevărat este un mister neînţeles al umilinţei, înjosirii, al iubirii lui Dumnezeu faţă de om. «Cuvântul S-a făcut corp, şi a locuit între noi, şi noi am văzut gloria Lui, gloria Unului născut din Tatăl»(cf. Ioan 1, 14).

Să medităm asupra acestui mister! În locaşul sărac al peşterii Îl vedem pe Pruncul, Fiul Preaînţelept, pe Dumnezeul Cel Atotputernic sub chipul plăpând şi luminos al inocenţei. Acest Prunc care se află în iesle, este Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor! Mâna acestui Copil conduce întreg universul; ochii Copilaşului privesc asupra întregii lumi; gura acestui Prunc decide soarta cea veşnică a sufletului oamenilor; Gândirea Dumnezeiască a Pruncului străbate orice fel de gândire până în eternitate; la faţa acestui Copil Heruvimii şi Serafimii nu ştiu cum să privească; zâmbetul Lui, este bucuria tuturor îngerilor şi a sfinţilor. Aşa ne-a iubit pe noi Hristos! «Aşa a iubit Dumnezeu lumea»(Ioan 3, 16). El a venit din Cer, ca să mântuiască poporul Său, a venit ca pământul şi cerul să se unească, să ne deschidă nouă calea spre Cer.

Noi credincioşii suntem datori să aducem lui Hristos, un dar la Sărbătoarea naşterii Lui. Ce putem să-I oferim, Mântuitorului şi Dumnezeului nostru? Cum putem să-I mulţumim pentru faptul că S-a făcut om şi S-a născut din Fecioară pentru mântuirea noastră? Conţinutul colindelor, pe care I le cântăm în această perioadă spun că darurile cele mai preţioase sunt cele ale păcii izvorâte dintr-o inimă credincioasă şi plină de iubire. Credinţa vie şi iubirea sinceră, reprezintă cel mai frumos dar pentru Hristos-Mântuitorul.

Naşterea lui Hristos este Sărbătoarea credinţei. Autentica Credinţă i-a condus pe înţelepţii Orientului să călătorească spre Betleem. Aceştia au crezut că Pruncul sărac este Dumnezeu. Păstorii cei săraci au crezut cuvintele trimişilor cereşti şi s-au grăbit spre peşteră pentru a I se închina Împăratului Hristos.

«Fericiţi cei, care au crezut», – spune Hristos (Ioan 20, 29). Milioane de locuitori de pe planeta noastră, au crezut în Hristos, au trăit această credinţă şi încrederea în Dumnezeu a fost izvorul fericirii lor. De aceea, în timpul celebrării Sărbătorii Naşterii lui Hristos trebuie să ne reînnoim credinţa.

Trebuie să trăim în credinţă. Să nu uităm, că Naşterea lui Hristos se comemorează de două mii de ani, fiind patrimoniul omenirii atâta timp cât omul va exista : «Isus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi» (Evrei 13, 8). Hristos se naşte în sufletele luminate de Dumnezeu. Inima nepătată, sufletul cel drept, constituie cel mai frumos dar pentru Fiul lui Dumnezeu.

Trebuie să ne reînnoim iubirea faţă de Hristos şi iubirea faţă de semenii noştri. Să fim mesageri ai păcii, ai iubirii şi ai adevărului.

Suntem oameni! Suntem şi creştini! Suntem copii ai lui Dumnezeu! «Dumnezeu este iubire, şi cel, care rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el»(1 Ioan 4, 16). De aceea să trăim în pace şi în iubire! Fie ca pacea pe care Mântuitorul ne-a adus-o pe pământ din Cer, să fie pentru noi izvorul adevăratei fericiri!

Hristos S-a născut! Preamăriţi-L!

Rugăciune

Poporul, care locuia în întuneric va vedea o lumină mare; peste cei care locuiau în latura umbrei morţii lumina a strălucit… căci prunc s-a născut nouă. Fiu s-a oferit nouă, a Cărui stăpânire este peste umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii Părinte al secolului ce va să vină.

O, binecuvântată să fie această naştere, prin care Preasfânta Fecioară Maria, prin lucrarea Spiritului Sfânt, a oferit lumii Mântuirea noastră, iar Copilul, Mântuitorul lumii, ne-a arătat faţa Sa cea Dumnezeiască! Să cânte toate puterile cele cereşti, cântaţi toţi îngerii! Toată puterea, care se află în lume, să cânte; să cânte spre lauda lui Dumnezeu; să nu tacă nimeni, şi fiecare voce, să se alăture în cor. Iată-L pe Acela, despre care profeţii au cântat în secolele trecute, iar scrierile cele adevărate ale profeţilor anunţau, că Acela, care ne-a fost promis, se va arăta cândva. Să fie lăudat de toate făpturile şi de toate lucrurile! (După Aurelio Prudenzio)

O, Dumnezeule, Tu în chip minunat l-ai creat pe om după asemănarea Ta şi cu nesfârşită generozitate ai reînnoit vrednicia Lui prin venirea Fiului Tău pe pământ. Fă-ne, să fim părtaşi la Dumnezeirea Aceluia, care a dorit să primească natura noastră omenească.

În El, în Isus Hristos, se oglindeşte astăzi deplina strălucire a misterului schimbării, datorită căruia am fost răscumpăraţi: Cuvântul a primit slăbiciunile noastre, iar omul muritor a fost ridicat la vrednicia cea eternă şi unit cu Tine, Părinte Sfinte, printr-o unire aparte, împărtăşind cu Tine viaţa cea nemuritoare.

O, Copil dulce din Betleem, fă să mă apropiu cu sufletul încălzit de misterul profund al Naşterii Tale. Oferă inimilor oamenilor acea pace, pe care o caută neîncetat şi de care au nevoie, dar pe care numai Tu le-o poţi oferi. Ajută-ne să Te cunoaştem mai bine şi să trăim ca fraţii, asemenea copiilor unui singur Părinte. Arată-ne, frumuseţea, sfinţenia şi puritatea Ta. Trezeşte în inimile noastre iubirea şi recunoştinţa pentru bunătatea Ta cea nemărginită. Uneşte-ne pe toţi în iubire şi oferă-ne pacea Ta cea cerească. Amin. (După Papa Ioan al XXIII-lea)

pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic Ritul bizantin