Start > Ritul latin > Aceeași procedură ca în fiecare an

Aceeași procedură ca în fiecare an

25 December 2009
1,710 afișări

Autor: pr. Claudiu Budău
Copyright: Predici.cnet.ro
Nașterea Domnului (Liturghia din noapte) (Anul C)

Nu vi se pare interesant că sărbătorim astăzi nașterea lui Isus Cristos, prin excelență sărbătoarea vieții dar, ca orice celebrare, am început și această liturghie cu semnul crucii, “un semn al morții”? Credem în Dumnezeu dar nu îl vedem niciodată cu ochii fizici. Folosim la Sf. Liturghie pâine și vin, dar credem că bem sângele său, mâncăm trupul său. Tânjim după iubire și siguranță, dar facem trafic de persoane și arme și strângem cu multă lăcomie bani. Vrem să iubim dar nu reușim să o facem cum trebuie. Vrem să trăim, dar de când ne naștem ne îndreptăm cu pași siguri spre moarte.

Crăciunul este sărbătoarea “ruperii tăcerii, a măștilor” noastre, a oamenilor. Crăciunul este sărbătoarea cărților date pe față, a adevărului. Dumnezeu își dă la o parte vălul de pe față. Nu mai ni se înfățișează ca cel măreț, atotputernic, strălucitor, perfect, războinic, domn. El devine unul dintre noi. Devine un copil lipsit de apărare, fără putere și total dependent. Dumnezeu rupe cerurile, coboară pe pământ și se întrupează într-un copilaș total dependent de o fecioară și un tâmplar. Chiar și Evangheliile precizează la un moment dat că le era total supus lor. Este dat pe mâna lor. Dumnezeu se face mic, pentru ca noi să putem crește, să devenim mari, nu doar în ochii oamenilor, dar în primul rând ai lui Dumnezeu. El s-a făcut om pentru a ne îndumnezei pe noi. S-a făcut copil, pentru ca noi să redevenim copiii lui Dumnezeu.

Crăciunul este sărbătoarea realității oamenilor, a realității existenței umane. Sărbătorim astăzi propria noastră dependență dar simultan și libertatea noastră, care poate fi dăruită doar prin adevăr. Doar adevărul te poate face liber. La Crăciun Dumnezeu ne-o spune foarte clar: Nu e nevoie să mă mai dezamăgiți la nesfârșit. Nu încercați să mă mai duceți de nas, să mă înșelați, să mă mințiți. Nu vă mai mințiți pe voi înșivă. Toate amăgirile, prefăcătoriile, iluziile trebuie să cadă o dată pentru totdeauna. Datorită Crăciunului, îl avem pe Dumnezeu mai aproape ca oricând și deci trebuie să ne devenim noi unii altora aproape. Crăciunul este sărbătoarea acelui “coming-out” al lui Dumnezeu. El ne arată cât de mult ne iubește. O face atât de mult încât devine un copilaș, un copilaș lipsit de apărare, un om, eu, tu…

De acum nu mai e nevoie să mă chinui să mă mint pe mine și pe alții spunând că mi-e bine, când de fapt mi s-au scufundat toate corăbiile. Nu mai sunt constrâns să zâmbesc forțat, când de fapt inima-mi plânge de durere. Gata cu măștile omului perfect, pe care vrea să-l propună de fapt societatea contemporană ca model: tras printr-un inel ca un fotomodel, mereu în formă, inteligent, prietenos, competent, sexi, veșnic îndrăgostit și, mai mult ca orice, puternic. Așa de puternic, că numai puterea o urmărește, numai după ea tânjește: înainte ca tu să mă ai, voi pune eu mâna pe tine. Homo homini lupus.

La sărbătoarea nunții unei perechi tinere, în timpul recepției, doi prieteni au intrat în sală cu un cadou. Ei purtau o cutie mare, frumos ambalată, ce părea că ascunde un… congelator. După ce au găsit cu greu locul unde să-l așeze, aceștia i-au rugat pe cei doi miri să desfacă acel cadou sub privirile tuturor. Cu mare emoție, mirii au tăiat panglica, au îndepărtat hârtia și când au desfăcut cutia, înăuntru au aflat o nouă cutie ambalată identic. Surpriza a fost deosebită iar suspansul creștea. Toți cei prezenți i-au rugat cu insistență să desfacă și această cutie. Procedând ca mai înainte, dar cu emoții și mai mari, mirii au așteptat să vadă ce găsesc înăuntru. Când s-au uitat înăuntru au descoperit o nouă cutie ambalată ca cele dinainte. Mirii au ridicat-o în văzul tuturor, care apreciind conținutul au spus: cu siguranță este un casetofon. Deschizând și această cutie au descoperit aceeași surpriză: o nouă cutie ambalată ca cele precedente. Toropiți de curiozitate și emoție, de teama unui nou eșec, mirii nu mai voiau să desfacă noul cadou. Au fost determinați să continue de promisiunea că era ultima cutie care li se va cere să o deschidă. Tremurând, aceștia au desfăcut pachetul și înăuntru au găsit o păpușică frumos îmbrăcată, care atunci când i se scotea biberonul, începea să plângă. Nuntașii au aplaudat îndelung înțelegând mesajul: prietenii mai așteaptă o ocazie de sărbătoare, la nașterea primului lor copil! Această realitate, însă, a fost ascunsă de mult ambalaj.

Această întâmplare poate exemplifica ceea ce a ajuns sărbătoarea Nașterii Domnului Isus în vremurile noastre. Pentru a ajunge la esența conținutului acestei sărbători, la sursa adevăratei bucurii a Crăciunului, suntem nevoiți să dăm la o parte multe ambalaje. Esența sărbătorii este Nașterea lui Isus Cristos din Fecioara Maria. În jurul acestei realități, în decursul anilor însă, s-a adunat mult ambalaj frumos și deloc de neglijat, ce-i drept, cum ar fi: aprinderea luminilor, împărțirea darurilor, împodobirea bradului. După generații, în locul pruncului a apărut Moș Crăciun, industria reclamelor și a comerțului, iar umanismul secularizat a îndreptat privirile omului spre el însuși. De aceea, tot ceea ce așteaptă unii de sărbători este: să aibă ceea ce este mai bun pe masă, să fie înconjurați de familie și prieteni și să înceapă petrecerea! Ambalajul tradiției și a obiceiurilor, a dorințelor și a intereselor personale, a influențelor societății, îi face pe unii să se piardă în ambalaje și nu mai ajuns la adevăratul dar ascuns în interior.

Ca și copil, cea mai mare surpriză trăită la sărbători a fost să-l descopăr pe tata îmbrăcat cu hainele lui Moș Crăciun. Tata a încercat să-și schimbe identitatea, dar vocea și gesturile l-au trădat. La Crăciun, Dumnezeu se lasă trădat de iubirea sa gratuită și nemărginită și permite adevăraților săi fii să afle cine este cu adevărat. Ba mai mult: își dezbracă haina gloriei veșnice pentru ca noi să avem acces mai ușor la ea. Primindu-l prin credință, pe el, cel născut, dobândim o natură divină. Suntem născuți din Dumnezeu, ca fii ai săi și moștenitori ai împărăției sale. Cei ce vor să aibă această identitate, dezbracă hainele lumii și ambalajele ieftine și frumoase create de oameni, pentru a fi îmbrăcați în haina copiilor lui Dumnezeu, plini de har și de adevăr. Nici un ambalaj, oricât de strălucitor ar fi, nu are valoare fără conținut.

În țările de limbă germană este aproape o tradiție ca la trecerea în noul an să se difuzeze la TV o ecranizare de succes a unui sketch scris de un autor britanic în 1920, intitulat “Dinner for one” (Cină de unul singur, pentru o persoană), de un umor tipic englezesc. Miss Sophie, o doamnă aristocrată care împlinește 90 de ani și James, valetul, sunt de fapt singurele personaje, chiar dacă la masă sunt pregătite scaune, tacâmuri pentru patru oaspeți imaginari, cei mai buni prieteni ai celei sărbătorite. Fraza care revine înainte și după fiecare fel de mâncare și de băutură este întrebarea respectuoasă a valetului “The same procedure as last year, Miss Sophie?” urmată de același răspuns, “The same procedure as every year, James!” În realitate doamna sărbătorită și-a creat o lume și o sărbătoare imaginară, căci valetul e nevoit să consume rând pe rând băuturile celor patru oaspeți imaginari, schimbându-și de fiecare dată tonul atunci când Miss Sophie vrea să închine un toast cu unul sau cu altul, până când alcoolul își face pe deplin efectul.

The same procedure as every year, James!” E valabil oare și pentru sărbătoarea Crăciunului? “Același ritual, mers al lucrurilor ca întotdeauna? Aceeași sărbătoare?” Dacă privim superficial, da, e valabil și pentru Crăciun. Aceleași simboluri de Crăciun, aceleași cântece de Crăciun, aceleași sărbători tradiționale în familie și chiar și Liturghia pare să fie aceeași ca întotdeauna, aceeași lectură, Evanghelie, aceleași cântece…mai mult sau mai puțin…

Și totuși pentru unii Crăciunul din anul acesta poate altfel: poate primul fără un prieten adevărat alături, poate primul departe de soție și copii, poate primul în calitate de șomer și împovărat de grijile viitorului, primul ca și văduv, odată cu moartea soțului, a soției… Situații de viață noi care ne schimbă perspectiva asupra Crăciunului. Și dacă nu ar mai fi fost aceste situații noi, era pentru noi și acest Crăciun o repetiție a unui ritual monoton și învechit? Și totuși noutatea însăși e în fața ochilor noștri: Dumnezeu făcut om, din iubire față de noi. De ce am avea nevoie de fapt ca să trăim altfel, mai intens, mai bine Crăciunul?

Privind mulțimea de “personaje” ale lumii contemporane care se înghesuie să cânte sau să participe la serbări “de Crăciun”, creând o adevărată forfotă în jurul unui cadou al cărui ambalaj nu au fost niciodată curioși să-l înlăture, nu se poate să nu spui ca și Shakespeare în celebra piesă “Hamlet”: “Este ceva putred în Danemarca!” Mulți care par că-l adoră și-l mângâie pe pruncușor l-ar răstigni iarăși dacă le-ar cădea în mână. Din clipa în care el le-ar atrage atenția asupra păcatului din viețile lor, din clipa în care el le-ar face observații asupra carențelor vieții lor, ei i s-ar ridica împotrivă: “Da ce se bagă el în viața noastră? Cine-i dă dreptul acesta? Ce-l privește pe el cum trăim noi? Cum de îndrăznește? Cine se crede el că este? Dumnezeu?”

Da, cel născut în staulul Betleemului este chiar Dumnezeu însuși, iar cei care se fac astăzi că îl adoră și-i cântă ar face mai bine să-și dea seama că cel născut atunci este Dumnezeu, care vrea să facă parte din viețile noastre, ba chiar să devină Domnul nostru. Cine nu crede aceasta și nu acceptă acest adevăr, n-are dreptul să-i cânte cântece de leagăn și colinde. Un astfel de om se păcălește pe sine, căci nu a îndepărtat ambalajul darului ce i-a fost oferit.

Dacă vom crede cu adevărat că “tuturor celor care-l primesc Dumnezeu le dă puterea de a deveni copiii lui Dumnezeu” (In 1,12), nu mai poate fi vorba de același ritual ca în fiecare an, “The same procedure as every year!“, ci de o noutate absolută, care schimbă totul. Noul an va trebui să se întoarcă și să se hrănească mereu din acest mister al iubirii divine, dusă la extrem: usque ad summum.

De aceea vă doresc o sărbătoare a Crăciunului care să vă bucure și să vă lumineze încă mult timp chiar și după ce ați aruncat sau ați strâns pomul de Crăciun, unul din elementele care ne pot ispiti să credem că e vorba de același refren, “The same procedure as every year!” Un refren care se repetă la nesfârșit e plictisitor. Probabil acesta e motivul pentru care au existat atâtea paradoxuri la nașterea lui Cristos, perpetuate și astăzi, din păcate: păstori bucuroși și un rege tulburat, magi căutători și preoți indiferenți, un staul plin și un templu gol. Oare care e paradoxul vieții noastre care ne împiedică să desfacem cadoul Crăciunului de ambalajul în care s-a lăsat ascuns de tradiții și obiceiuri? Dacă bucuria acestui Crăciun ține doar trei zile, există cu siguranță unul…

Ritul latin