Start > Ritul bizantin > Femeia gârbovă

Femeia gârbovă

6 December 2009
1,795 afișări

Autor: pr. Olimpiu Todorean
Copyright: ParohiaSfantulGheorghe.ro
Duminica a X-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XXVII-a după Rusalii)

Iubiți credincioși,

Miracolul pe care l-a făcut Isus ne ajută să vedem că răbdarea lui Dumnezeu, și în acest an, ne este acordată pentru a ne converti.

Sâmbăta, zi de odihnă a lui Dumnezeu, este deja în lucru în lumea aceasta. Tatăl, oferind pe Fiul său, este aplecat, încovoiat asupra omului și fiecare om, aplecat de spate, gârbovit se poate îndrepta și reflectă la gloria Fiului.

Se vorbește în pericopa de azi de cinci ori despre “sâmbătă” și de două ori de “este nevoie”: în centrul salvării din brațele Satanei este o fiică a lui Avraam.

Povestirea prezintă analogii puternice cu cap. 6, 6-11 și 14, 1-6. Femeia de azi, diferit față de cea bolnavă de scurgerea sângelui, nu caută să-L atingă pe Isus. Este în schimb căutată și atinsă de El.

Sfântul Grigore aseamănă această femeie cu smochinul neroditor; este figura omului care, nevoind să producă fructele ascultării, și-a pierdut statutul de a fi drept. Cei optsprezece ani de boală înseamnă răul omului, creat în cea de a șasea zi, în cele trei momente ale istoriei: înainte, în timpul și după Lege, până când a auzit cuvântul Domnului care îl declară liber: șase ori trei fac optsprezece.

Omul, închis în sine, stă acum, în sfârșit, drept înaintea celui care este chip și asemănare: este liber pentru că strălucește asupra lui mântuirea chipului lui Dumnezeu: “Pentru ce ești mâhnit, suflete al meu, și pentru ce mă tulburi? Nădăjduiește în Dumnezeu că-L voi lăuda pe El; mântuirea feței mele este Dumnezeul meu. (Ps. 42,7)

În această femeie este reprezentată situația umanității dinainte de venirea lui Isus, umanitate care se află sub influența spiritului rău, îmbolnăvită, chircită, încovoiată spre pământ, aflându-se în imposibilitate să se îndrepte și să privească spre înălțime. Isus o privește cu compasiune, o cheamă la sine, îi vorbește, și își pune mâinile.

De cealaltă parte, capul sinagogii este unul care nu știe să recunoască semnele timpului mântuirii.

Interpretarea sa cu privire la lege, atașamentul său la tradiția umană, lipsa înțelegerii pentru iubire și milostivire față de o creatură umană îmbolnăvită, nu îi dau capacitatea de a înțelege semnele timpului mântuirii.

Soarta acestui om este aceeași cu a adversarilor lui Isus și este rușinea “la rostirea acestor cuvinte, potrivnicii se rușinară cu toții” v. 17 înaintea poporului și a tribunalului lui Dumnezeu.

Isus dă o nouă semnificație sâmbetei sau, mai bine spus, îi redă semnificația originară.

Legea sâmbetei este în serviciul omului și Dumnezeu este glorificat de oricine se folosește de milostivire față de alți oameni. Și în pericopa evanghelică de azi omul reprimește de la Isus demnitatea sa și o considerare justă: nu poți fi considerat mai puțin decât de un bou sau un măgar!

Isus înfrânge stăpânirea satanei care se manifestă prin păcat, prin boală și prin moarte, și eliberează omul de greutatea oprimantă a legii.

Sâmbăta devine ziua bucuriei pentru toată lumea. Creația găsește în opera mântuitoare a lui Isus perfecțiunea sa.

Omul care se deschide iubirii lui Dumnezeu nu întâlnește judecata, ci mântuirea și eliberarea definitivă.

Infirmitatea, potrivit mentalității omului Bibliei, nu este doar o disfuncționalitate a corpului, ci o invazie a unui spirit rău care închide cursul forțelor naturii.

Isus așază mâinile pe femeia bolnavă: este o atitudine prin care transmite asupra ei Spiritul care alungă spiritul răului.

Iubiți credincioși,

Minunea îi tulbură pe cei prezenți. Femeia vindecată preamărește pe Dumnezeu pentru că recunoaște în opera făcută de Isus o manifestare a omniprezenței și a bunătății sale.

Capul sinagogii este indignat și scandalizat pentru ceea ce s-a întâmplat într-un loc sacru și, mai mult, tocmai pentru că în acel loc, unde trebuia să se celebreze sâmbăta, are loc încălcarea poruncii sâmbetei.

Entuziasmul mulțimii poate că a produs câteva inconveniente dar haideți să spunem: să se întâmple în fiecare zi astfel de inconveniente.

Pentru capul sinagogii, miracolul este legat de faptele servile care nu sunt îngăduite în zi de sâmbătă: “Șase zile sunt lăsate pentru muncă; veniți dar în timpul lor să fiți vindecați, și nu sâmbăta”. v 14

Iar Isus ce face? Pentru a răspunde unei astfel de lumi ignorante, Isus nu recurge la un argument teologico-biblic, ci aduce un exemplu practic și anume acela de a duce la adăpat măgarul sau boul sâmbăta.

Ostilitatea iudeilor împotriva lui Isus este deci preconcepută, nefondată, injustă.

Nu sunt faptele în sine care irită pe capul sinagogii și pe toată clasa ebraică conducătoare, ci răsunetul pe care ele îl produc. Isus câștigă teren în teritoriile lor și, prin urmare, ei pierd.

Este, la urma urmei, o chestiune de putere și toate cele ce decurg din această putere.

La sfârșitul pericopei apar în scenă, pe de-o parte adversarii lui Isus și de cealaltă parte mulțimea.

Primii sunt iritați și umiliți, de cealaltă parte; mulțimea este entuziasmată și convinsă.

Primii condamnă, dezaprobă, refuză opera lui Isus; ceilalți saltă de bucurie.

Același fapt suscită indignare și rușine sau glorie și bucurie.

Lumina lui Dumnezeu, care bucură ochiul bun, ofensează ochiul rău.

Dar și această dificultate a celor răi este în vederea convertirii lor.

Ne rămâne nouă, iubiți credincioși, în lumina celor meditate, să hotărâm de ce parte ne așezăm. Amin.

Ritul bizantin