Predici

Iubiţi credincioşi,

Miracolul pe care l-a făcut Isus ne ajută să vedem că răbdarea lui Dumnezeu, şi în acest an, ne este acordată pentru a ne converti.

Sâmbăta, zi de odihnă a lui Dumnezeu, este deja în lucru în lumea aceasta. Tatăl, oferind pe Fiul său, este aplecat, încovoiat asupra omului şi fiecare om, aplecat de spate, gârbovit se poate îndrepta şi reflectă la gloria Fiului.

Se vorbeşte în pericopa de azi de cinci ori despre “sâmbătă” şi de două ori de “este nevoie”: în centrul salvării din braţele Satanei este o fiică a lui Avraam.

Povestirea prezintă analogii puternice cu cap. 6, 6-11 şi 14, 1-6. Femeia de azi, diferit faţă de cea bolnavă de scurgerea sângelui, nu caută să-L atingă pe Isus. Este în schimb căutată şi atinsă de El.

Sfântul Grigore aseamănă această femeie cu smochinul neroditor; este figura omului care, nevoind să producă fructele ascultării, şi-a pierdut statutul de a fi drept. Cei optsprezece ani de boală înseamnă răul omului, creat în cea de a şasea zi, în cele trei momente ale istoriei: înainte, în timpul şi după Lege, până când a auzit cuvântul Domnului care îl declară liber: şase ori trei fac optsprezece.

Omul, închis în sine, stă acum, în sfârşit, drept înaintea celui care este chip şi asemănare: este liber pentru că străluceşte asupra lui mântuirea chipului lui Dumnezeu: “Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru ce mă tulburi? Nădăjduieşte în Dumnezeu că-L voi lăuda pe El; mântuirea feţei mele este Dumnezeul meu. (Ps. 42,7)

În această femeie este reprezentată situaţia umanităţii dinainte de venirea lui Isus, umanitate care se află sub influenţa spiritului rău, îmbolnăvită, chircită, încovoiată spre pământ, aflându-se în imposibilitate să se îndrepte şi să privească spre înălţime. Isus o priveşte cu compasiune, o cheamă la sine, îi vorbeşte, şi îşi pune mâinile.

De cealaltă parte, capul sinagogii este unul care nu ştie să recunoască semnele timpului mântuirii.

Interpretarea sa cu privire la lege, ataşamentul său la tradiţia umană, lipsa înţelegerii pentru iubire şi milostivire faţă de o creatură umană îmbolnăvită, nu îi dau capacitatea de a înţelege semnele timpului mântuirii.

Soarta acestui om este aceeaşi cu a adversarilor lui Isus şi este ruşinea “la rostirea acestor cuvinte, potrivnicii se ruşinară cu toţii” v. 17 înaintea poporului şi a tribunalului lui Dumnezeu.

Isus dă o nouă semnificaţie sâmbetei sau, mai bine spus, îi redă semnificaţia originară.

Legea sâmbetei este în serviciul omului şi Dumnezeu este glorificat de oricine se foloseşte de milostivire faţă de alţi oameni. Şi în pericopa evanghelică de azi omul reprimeşte de la Isus demnitatea sa şi o considerare justă: nu poţi fi considerat mai puţin decât de un bou sau un măgar!

Isus înfrânge stăpânirea satanei care se manifestă prin păcat, prin boală şi prin moarte, şi eliberează omul de greutatea oprimantă a legii.

Sâmbăta devine ziua bucuriei pentru toată lumea. Creaţia găseşte în opera mântuitoare a lui Isus perfecţiunea sa.

Omul care se deschide iubirii lui Dumnezeu nu întâlneşte judecata, ci mântuirea şi eliberarea definitivă.

Infirmitatea, potrivit mentalităţii omului Bibliei, nu este doar o disfuncţionalitate a corpului, ci o invazie a unui spirit rău care închide cursul forţelor naturii.

Isus aşază mâinile pe femeia bolnavă: este o atitudine prin care transmite asupra ei Spiritul care alungă spiritul răului.

Iubiţi credincioşi,

Minunea îi tulbură pe cei prezenţi. Femeia vindecată preamăreşte pe Dumnezeu pentru că recunoaşte în opera făcută de Isus o manifestare a omniprezenţei şi a bunătăţii sale.

Capul sinagogii este indignat şi scandalizat pentru ceea ce s-a întâmplat într-un loc sacru şi, mai mult, tocmai pentru că în acel loc, unde trebuia să se celebreze sâmbăta, are loc încălcarea poruncii sâmbetei.

Entuziasmul mulţimii poate că a produs câteva inconveniente dar haideţi să spunem: să se întâmple în fiecare zi astfel de inconveniente.

Pentru capul sinagogii, miracolul este legat de faptele servile care nu sunt îngăduite în zi de sâmbătă: “Şase zile sunt lăsate pentru muncă; veniţi dar în timpul lor să fiţi vindecaţi, şi nu sâmbăta”. v 14

Iar Isus ce face? Pentru a răspunde unei astfel de lumi ignorante, Isus nu recurge la un argument teologico-biblic, ci aduce un exemplu practic şi anume acela de a duce la adăpat măgarul sau boul sâmbăta.

Ostilitatea iudeilor împotriva lui Isus este deci preconcepută, nefondată, injustă.

Nu sunt faptele în sine care irită pe capul sinagogii şi pe toată clasa ebraică conducătoare, ci răsunetul pe care ele îl produc. Isus câştigă teren în teritoriile lor şi, prin urmare, ei pierd.

Este, la urma urmei, o chestiune de putere şi toate cele ce decurg din această putere.

La sfârşitul pericopei apar în scenă, pe de-o parte adversarii lui Isus şi de cealaltă parte mulţimea.

Primii sunt iritaţi şi umiliţi, de cealaltă parte; mulţimea este entuziasmată şi convinsă.

Primii condamnă, dezaprobă, refuză opera lui Isus; ceilalţi saltă de bucurie.

Acelaşi fapt suscită indignare şi ruşine sau glorie şi bucurie.

Lumina lui Dumnezeu, care bucură ochiul bun, ofensează ochiul rău.

Dar şi această dificultate a celor răi este în vederea convertirii lor.

Ne rămâne nouă, iubiţi credincioşi, în lumina celor meditate, să hotărâm de ce parte ne aşezăm. Amin.

pr. Olimpiu Todorean Ritul bizantin